Spații culturale nr. 86 (3)

Sorin BURLACU

PAGINI DE PUBLICISTICĂ BUZOIANĂ

Anual, la început de toamnă, Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău și-a făcut un titlu de mândrie prin a organiza manifestări dedicate celui care a fost Pamfil Șeicaru. Pentru că s-a născut în localitatea Tăbărăști, com. Gălbinași, biblioteca și-a făcut o datorie din a realiza anual întâlniri dedicate acestuia și concursuri între cele mai active publicații școlare. Pe lângă aceste motive ale organizării unor activități despre presă și publiciști, trebuie subliniat faptul că Buzăul are o istorie a presei extrem de bogată.
Istoria consemnează începuturile publicisticii românești la 1731, când dascălul Petcu Șoanul din Șcheii Brașovului editează primul ziar – „Calendarul” –, urmat, mult mai târziu, de „Courière de Moldavie”, tipărit în 1790 într-o ediție în limba franceză, și una în limba română, dar despre care nu se mai știe sigur. Alte ziare românești au mai apărut la Cernăuți, în 1820 – „Crestomaticul românesc” –, la Buda, în 1821 – „Biblioteca românească” -, la Leipzig, în 1827 – „Fama Lipschi pentru Dacia” –, și la 12 martie 1828, la Brașov, – „Gazeta de Transilvania” – , a lui Gheorghe Barițiu.
Dar, cu adevărat, primele ziare românești, cu o înaltă ținută gazetărească și o anumită periodicitate, au fost „Curierul Românesc”, al lui Ion Heliade-Rădulescu, apărut la 8 aprilie 1829 și „Albina Românească ”, al lui Gheorghe Asachi, la 1 iunie 1829.
Zece ani mai târziu, la 7 ianuarie 1839, la Buzău
se editează, cu încuviințarea episcopului Chesarie, cel dintâi ziar religios „Vestitorul Besericesc”, cu apariție regulată timp de doi ani. La înființarea periodicului și-au dat concursul ierodiaconul Dionisie Romano, viitorul episcop, și profesorul de seminar Gavriil Munteanu, cei care au semnat o Înștiințare la 18 decembrie 1838. Despre Dionisie Romano, academicianul Onisifor Ghibu spunea că este „părintele ziaristicii noastre bisericești”, iar Nicolae Iorga „harnic trezitor de cultură”.
Istoria presei buzoiene începe astfel cu „Vestitorul Bisericesc” care a apărut săptămânal, în patru pagini, în format 25×20, cu literă chirilică, într-o limbă românească pentru vremea aceea bogată, Dionisie Romano cumulând experiența graiurilor din toate provinciile românești prin care peregrinase. Ziarul, care purta deviza „A hrăni duhul religios și moral ce a caracterizat totdeauna națiunea românească”, cuprindea articole – de regulă traduceri – aparținând celor doi redactori, la care se adăugau câteva cuvântări ale arhimandritului Eufrosin Poteca și chiar traduceri făcute de elevii seminariști.
Mai târziu, fiind arhimandrit, Dionisie Romano înființează cel de-al doilea ziar bisericesc, „Echo eclesiastic”, care apare tot doi ani, între 1851 și 1852,
această publicație fiind confratele celui transilvănean, „Telegraful Român”, periodic ce a fost fondat în 1853 și funcționează și astăzi.
La Râmnicu Sărat, primul periodic semnalat, în 1856, este „Clopotnița”, ziar politic, urmat, 26 de ani mai târziu, de „Curierul Râmnicului” și „Cimpoiul”. Până la 1900, mai apar: Râmnicu Sărat și Cetățeanul, organe liberale, Lumina, ziar cu tendințe socialiste, Steaua Rîmnicului, Ghiveciul național, ziar serios-umoristic, Gazeta de Râmnic, Alarma, organ independent, Rm Sărat și Focșani și Lumina adevărului.
Prima publicație laică apărută la Buzău a fost „Independența Română”, săptămânal fondat de C. Canella Ciorogârleanu, cunoscut ca autor al primului dicționar român de sinonime, în mai 1870 și din ian. 1875 [până la] 1 ian. 1886.
Din 1874, săptămânalul „Foaie politică și comercială”, ce iese „duminica”, „o dată pe septămână”, este imprimat la „Noua typographie Al. Georgescu”, în alternanță cu I.G. Costescu, București, M.J. Cremitzer sau Al. Codreanu din Focșani. De altfel, C. Canella Ciorogârleanu scrie întregul conținut al săptămânalului, abordând mai toate domeniile: economie, politică, ordine publică, justiție, presă, armată, școală, limbă, cultură, biserică, sănătate etc., totul fiind făcut, dintr-un lăuntric impuls patriotic, în stil elegant, cu fraza amplă și logică, exemplu de ținută publicistică. „Un redactor de jurnal care combate toate relele moravuri ale societății – scrie în numele profesiunii de credință – cată mai întâi el să fie bine crescut și instruit, să represinte modelul de virtute și moralitate, încât cei ce se văd combătuți să-l aibă pe dânsul de exemplu”.
La 5 februarie 1884, la Râmnicu Sărat apare primul număr al bilunarului „Gazeta Săteanului”, al cărui director-fondator proprietar este C.C. Datculescu, „o foaie populară al cărei scop e instruirea, informarea și moralisarea poporului român, prin publicarea de materiale alese și variate”. În perioada sa „râmniceană”, publicația inserează și importante creații beletristice semnate de I.L. Caragiale, Al. Vlahuță, C. Dobrogeanu-Gherea, G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, Sofia Nădejde, N. Beldiceanu, Radu D. Rosetti etc. Începând cu 20 noiembrie 1898, redacția publicației se mută la București, unde mai funcționează până la 20 ianuarie 1904, când își încetează apariția.
În același an, 1884, mai apar, la Buzău, următoarele periodice: Curierul Buzăului, Buzeul, Gazeta Buzeului și Unirea. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, semnalăm următoarele gazete: Albina Buzeului, săptămânal politic, literar, comercial, Buzeul, bisăptămânal național-liberal, Crocodilul, ziar caraghios, Scutul, jurnal de actualitate, Securea, Vestea, Viitorul, Sentinela, Bomba, Scarabegea, ziar serios, iar nu caraghioz, organ al profitorilor de deputăție, două mie, una ție, Vocea Buzăului, Voința Poporului, Liberalul, Libertatea, Misch-Masch, foaie răcoritoare pe căldură (de la nr. 2, foaie pestobovină și antiholerică), Ecoul Buzăului, Rezistența, Perdaful Buzăului, politic, poetic și umoristic, Civilizația, săptămânal, organ de luptă pentru repausul duminical, Țânțarul Buzăului, gazeta veselă, Ordinea, săptămânal politic, Curierul satelor, gazeta populară (ce apare în scopul de a da gustul lecturii în popor și de aici voința de a învăța carte), Dealul Buzăului (Mizil), organ viticol și independent, Alarma, Bărzăunul, Sociala, ziar socialist, Vestea și Vocea dreptății.
De la începutul secolului XX și până în 1989, la Buzău piața publicistică se îmbogățește cu o pleiadă de periodice ce acoperă aproape toate domeniile: politic, economic, literar-artistic, social, umoristic, profesional etc., unele cu o durată mai lungă, altele efemere. Dintre acestea amintim: Vremea, Albina, Munca, Le grec girant, Conservatorul Buzăului, Luceafărul, Danubiu, Mișcarea, Lupta, Politica, Comerțul, Pițigoiul, Voința Poporului, Libertatea Buzăului, Sapa, Buzăianul, Plugul, Conștiința, Depeșa, Democratul, Înfrățirea, Mătrăguna, Graiul Neamului, Voința Buzăului, Glasul Săteanului, Opinia publică, Prezentul, Observatorul Buzeului, Lumina, Dreptatea, Sfatul sătenilor, Crai nou, Crângul, Viticultorul, Cronica Buzăului, Independența, Lumina poporului, Cinstea mea, Secera, Îndrumarea, Gazeta cerealiștilor, Steaua Buzăului, Justiția, Naționalul, Societatea didactică, Lupta, Glasul vremii, Deșteaptă-te creștine, Buzduganul, Buletinul Episcopiei Buzăului, Urzica, Opinia, Brazda, Reporterul, Semănătorul Buzăului, Glasul adevărului, Liga culturală, Liga agrară, Gazeta cinematografului Azuga, Cumpăna, Buzăul economic, Buzăul muncitor, Aurora Buzăului, Tribuna învățătorimii, Vulturul, Românca, Totul pentru țară, Crainicii, Zarathustra, Crai nou, Chemarea Buzăului și multe altele.
Și la Râmnicu Sărat situația este asemănătoare. Se înființează periodicele: Renașterea, Reforma, Luptătorul, Viitorul, Pentru Ștefan cel Mare, Politica, Libertatea, Săteanul, ziar al intereselor țărănești, Principii politice și literare, Furtuna, foaie pentru apărarea intereselor locale, Glasul poporului, Semnalul, Cuvântul, Democratul, Îndrumarea, Stindardul, Zorile, Lupta, Fulgerul, Săptămâna, Ecoul, Râmnicu Nostru, Amicul Poporului, Gazeta Satelor, Rampa, ziar artistic și literar, Râmnicul Socialist, Foaia Râmnicului, Secera, Tribuna, Jurnalul nostru (Pamflet râmnicean) – director Octavian Moșescu -, Actualitatea, Viitorul Râmnicului, Presa, Acțiunea Nouă, Gazeta liberă, Buletinul Librarului, publicațiune pentru informații editoriale de librărie și papetărie etc.
Între 1944-1945, se editează Râmnicul Nou, organ al Comitetului județean PMR și Comitetului Provizoriu județean, din 1950 – organ al Comitetului Raional PMR și Sfatul Popular Raional. Tot în 1945 apare Drapelul Râmnicului, organ al PNL, iar în perioada 1954-1958, ziarul Drapelul Roșu.
După actul abuziv de naționalizare de la 11 iunie 1948, când ultimele nouă tipografii particulare au fost etatizate, la Buzău va apărea doar o singură publicație – Viața Buzăului (1949-1964 și 1968-1989) – , organ al Comitetului Județean Buzău al PCR și al Comitetului Buzău al PMR și Sfatului Popular (1952-1964); organ al Comitetului Județean Buzău al PCR și al Consiliului Popular Județean (februarie 1968-1989).
După 1990, piața publicațiilor buzoiene și râmnicene cunoaște o amploare deosebită. Publiciști și scriitori, mai mult sau mai puțin consacrați, partide politice, societăți culturale, fundații și instituții publice încep o activitate editorială fără precedent. Dacă în toiul Revoluției din Decembrie 1989 apare o singură publicație – „Buzăul Liber” -, începând cu 1990, numărul periodicelor este în continuă creștere. Foști ziariști ai săptămânalului „Viața Buzăului” editează noi periodice: „Opinia Buzăului”, devenită mai târziu „OPINIA” (director Corneliu Ștefan), „Muntenia” (Gheorghe Vasile), „Viața Buzăului” serie nouă, (Ștefan Iovan), iar mult mai târziu, o altă serie sub conducerea ziaristului Petre Titi, „Senator”, publicație a Frontului Salvării Naționale (red. Șef Constantin Brăescu), „Informația Buzăului”, „Vocea Buzăului” (Raul Gâlmeanu), „Deschideri” (director Călin Ghețu), „Jurnalul de Buzău”, „Buzăul”, „Puterea și Adevărul” (Nehoiu), „Șansa” (director Vlad Pufu), „Expresul cotidian”, „Informația” („Informația Poliției”, „Amprenta”), săptămânal al I.P.J. Buzău, „Carevasăzică”, publicație de umor negru, „Buzău Cota 95”, „Observatorul buzoian”, „Mesager buzoian” etc.
La Râmnicu Sărat sunt editate periodicele: „Curierul de Râmnic”, „Doina”, „Puls râmnicean”, „Revista Revistelor Râmnicene”, „Revista Poliției”, „Reporter” și altele.
Revistele de cultură ocupă un loc aparte pe piața periodicelor. De-a lungul timpului, au apărut: „Amphitrion” (Râmnicu Sărat, director Florin Ciurumelea), „Arhipelag literar” (Buzău, director Constantin Marafet), „Mesager cultural” (publicație a Inspectoratului pentru Cultură a județului Buzău, red. șef C. Brăescu), „Hronic Buzoian” (Direcția pentru Cultură a județului Buzău), „Renașterea culturală” (Buzău, Editura „Anastasia-Ina”), „Carambol” (revistă a Cenaclului umoristic „Amprenta”, director Vasile Til Blidaru, red. șef Viorel Frîncu). De asemenea, sunt editate reviste de profil cum sunt: „Școala buzoiană” (Casa Corpului Didactic), „Mesager comercial” (Casa de Comerț, Industrie și Agricultură), „Realitatea economică buzoiană” (director Emanuel Ailenei), „Monitorul Oficial al județului Buzău” (Consiliul Județean Buzău). Toate acestea au dispărut după perioade extrem de scurte, neputând ține pasul cu vremurile și intențiile altor creatori, dar și din lipsa fondurilor necesare editării și publicării. Astăzi, revistele care reprezintă segmentul cultural din județ sunt:
• ,,Spații Culturale”, care în acest an împlinește 16 ani de activitate publicistică, fiind cea mai importantă revistă dedicată creației literare din județ și din afara județului. Valoarea acesteia, în timp, a fost dată de cei doi scriitori, soț și soție: Valeria Manta Tăicuțu și Nicolai Tăicuțu, care s-au îngrijit de-a lungul timpului, pentru ca revista să fie apreciată în toate județele țării.
• ,,Caietele de la Țintești” este revista care apare în comuna Țintești, dar a devenit o revistă ,,de capitală” de județ datorită unor oameni ce au depus, începând cu octombrie 2015, mult suflet. Aceștia sunt: director prof. Stelian Grigore, apoi rând pe rând, redactori șefi Marin Ifrim și Nistor Tănăsescu, care au părăsit această lume.
• ,,Literadura” este revista de literatură, apărută în 2016, sub atenta îndrumare a celui care este scriitorul Teo Cabel. Ea există și astăzi, încurajând creația literară, în general a tinerilor creatori.
• ,,Întrezăriri” este singura publicație periodică cu consistență din mediul rural, mai precis din comuna Pârscov, condusă de inimosul și, în același timp valorosul scriitor Gheorghe Postelnicu, încă din anul 2013.
• ,,Curierul Zoreștean” este un periodic local independent ce apare în satul Zorești al comunei Vernești, încă din anul 2010, al cărui fondator este Eduard Sârbescu. Acesta este un ziar care încearcă să ia poziție asupra a tot ce se întâmplă în mica comunitate și este scris doar de personalități locale.
• ,,Cartelul Metaforelor” a fost una din publicațiile lunare valoroase ale județului, ce a apărut sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău, în perioada 2015-2018. Echipa care a dat viață acesteia a fost formată din senior editor Stelian Grigore și regretații scriitori Marin Ifrim și Nistor Tănăsescu.
• ,,Uscând o lacrimă” este revista de care s-a ocupat scriitorul Dumitru K. Negoiță și a apărut în comuna Viperești, începând cu anul 2013, sub egida Ligii Scriitorilor din România, Filiala Buzău, dar de care, după decesul inițiatorului în anul 2020, nu s-a mai ocupat nimeni.
• ,,Renașterea Rușețeană” apare în comuna Rușețu și prin editorul său, scriitorul Dumitru Istrate Rușețeanu, încă din 2016, încearcă să surprindă, cu mult aplomb, spiritul local creator și manifestările care se desfășoară la nivelul comunei.

Revistele școlare fac notă distinctă în peisajul publicisticii buzoiene, aproape fiecare unitate de învățământ străduindu-se să pună în valoare realizările proprii. Dintre acestea enumerăm pe cele cu tradiție: „Năzuințe” (Colegiul Național „Mihai Eminescu”), „Aripi” (Șc. nr. 1 Buzău), „Amfiteatru economic” (Colegiul Universitar Economic), „Dincoace de pod” (Școala din Căldărăști), „Quo vadis” (Liceul Economic Buzău), „Lumină și flori” (Șc. nr. 5 Râmnicu Sărat), „Muguri” (Seminarul Teologic Buzău), „Aripi de vis” (Șc. nr. 15 Buzău), „Idealuri” (Liceul „Al. Vlahuță” Râmnicu Sărat) etc.
Chiar și numai această succintă trecere în revistă a publicațiilor (peste 500) editate în zona Buzăului, după 1839 și cea a Râmnicului de la 1856 încoace, ne permite să afirmăm că presa buzoiană a reușit să ofere de-a lungul timpului – nu doar prin numărul important de ziare și reviste, ci, mai ales, prin programe, prin calitatea editorilor, redactorilor și colaboratorilor săi – o credibilă imagine de ansamblu a vieții sociale, politice și culturale a acestui străvechi domeniu de spiritualitate românească. O bună parte a acestor publicații s-a constituit în unicele surse de informare despre evenimente, personalități și perioade în istorie despre care n-au mai rămas dovezi și documente.
Astăzi numărul acestora a scăzut simțitor. Mulți dintre inițiatori nu mai respectă regulile ce au guvernat acest domeniu al creativității, al libertății de exprimare și informare a publicului. Din nefericire, sunt publicații care chiar au apărut recent și nu au fost înregistrate ca beneficiare a Numărului Internațional Standard pentru Seriale (ISSN), atribuit de Biblioteca Națională a României. Fără a fi pesimist, am încercat în puține cuvinte, să prezint o istorie lungă, cu tradiții frumoase, dar cu un viitor care nu mă încurajează și din cauza apariției unora numai în format electronic.

P.S. Pentru mai multe date din domeniu vă recomand: ,,Istoria presei buzoiene și râmnicene în date (1839-2008), autor Viorel Frîncu, carte ce o găsiți la Biblioteca Județeană ,,V. Voiculescu” Buzău

Din poezia lumii

în traducerea și prezentarea lui Leo BUTNARU

Michel HOUELLEBECQ
(n. 1958; alte surse – 1956)

S-a născut pe insula vulcanică La Réunion din Oceanul Indian (sudul Africi), unde mama sa fusese detașată în calitate de medic anestezist. Părinții îl trimit în Algeria, la bunici, în fine este încredințat bunicii paterne, Henriette Houellebecq, al cărei nume avea să-l adopte ca pseudonim literar (la naștere fiind: Michel Thomas). După liceu, studiază la Institutul agronomic Paris-Grignon, mai apoi înscriindu-se la colegiul de cinematografie (École nationale supérieure Louis Lumière). Primul său roman, Extinderea domeniului luptei (1994), e remarcat în revistele literare, situându-l pe Houellebecq în capul de listă al generației literare axate tematic pe descrierea mizeriei sufletești a omului contemporan. Cu romanul următor, Particulele elementare (1998), cunoaște o celebritate imediată. Deținător al mai multor premii, inclusiv Goncourt pentru romanul Harta și teritoriul (2010). Cărți de poeme: Unele lucruri din mine (1988), Urmărind fericirea (1991), Orașul (1996), Rămâi în viață (1997), Renaștere (1999), Poeme. Eu citesc (2000), Configurarea ultimului țărm (2013).

Amiază

În depărtare, o măcelărie-birt
Pe strada Surcouf, ploioasă;
Un american îndrăgostit îi scrie
Celei de inima sa aleasă.

Viața trece în așchii mici;
Inși sub umbrele prin umezeală
Caută căi de ieșire, salvare
Între panică și plictiseală

(Noroi, chiștoace călcate-n picioare).

Existența la altitudine mică,
Mișcări lente, ca de buldozer, par să fie;
Am trăit un scurt interludiu
În cafeneaua dintr-o dată pustie.

A exista, a percepe

A exista, a percepe,
A fi un fel de reziduu perceptiv (să zic așa)
În sala de plecare a terminalului Roissy 2D
Așteptând zborul spre Alicante
Unde viața îmi va continua încă
(Presupun) câțiva ani
În compania câinelui meu mic
Și a bucuriilor (din ce în ce mai mărunte)
Și a constantului spor de suferință
În acei ani imediat premergători morții.

O vară în Deuil-la-Barre

Târâșul ramurilor printre florile solide,
Lunecarea norilor, arome în spații vide:
Freamătul timpului ne umple trupul și e duminică,
Suntem în deplin acord, eu îmbrac alba-mi tunică

Înainte de a mă prăbuși-n grădină pe o bancă uitată
Unde voi adormi, regăsindu-mă-n oră mai depărtată.

Dangăt de clopot în văzduhul senin
Cerul este cald, sorb puțin vin,
Freamătul timpului umple viața;
E spre chindie, umbrită mi-e fața.

André VELTER
(n. 1945)

S-a născut la Signy-l’Abbaye (Ardennes). Poet, eseist și om de radio. Deținător al premiilor Mallarmé (1990), Louise-Labé (1993), Goncourt pentru Poezie (1996). Unele din cărțile sale de poeme: Prisma neagră (1971), Păpușa vântului (1977), Autoportrete (1990), Etape arse (1996), Viață dansantă (2000), Cu ceva mai mult cer (2012), Până la capătul drumului (2014).

Iubind, orizontul

viața
dispersată
visul din nou
o aripă de umbră
în saltul lumii
clipe de nisip
suflu de momente
corpul dispare
timpul evadează
spațiu spațiu
vid renăscut
pentru orizont

Cântec

Din nou vocea
Secretul animalelor sălbatice la bordul
Chitarelor noastre
Tu ești sângele
Ești sensul
Reînviate
În două acorduri
Sire al meu
Polo
Che
Guevara
Nu mai ai vârstă

Ești în mine
Nimic nou –
Totul este mai vast

Epitaf

Trecând, nu s-a întâmplat nimic:
nu te opri.
Stele, mausolee și temple
sărbătoresc vise triste.
Din corpul meu fără viață s-a născut focul bucuriei.

Un alt soare

1

Spune cu adevărat
că acesta ar fi un cântec
fără cuvinte și muzică
un cântec de dragoste
pentru buzele
ce au mușcat din praf
sau au băut puțin
din această apă a nopții
ce luminează din interior
o față nemișcată

2

A vedea atât de clar încât ar fi o privire fără secrete sau limite
privirea primitoare pentru umbre care au fugit din cavernă
sau au luptat contra fricii acestei moșteniri de himere ce orbesc în interior
un zâmbet foarte lejer

3

Atingeți atât de tare
că ar fi un soare
în piele și oase
soare ca un suflu un alt soare din ceea ce este
fără distanță îndoială sau timp –
posibil, numele unui poet

Alain KERVERN
(n. 1945)

S-a născut la Saigon (Viêt-Nam). Diplomat al Școlii Naționale de Limbi Orientale și al Universității din Paris VII. În 1973 a revenit definitiv în Bretania, la Brest, unde a predat limba japoneză. Fervent traducător și popularizator al poeziei nipone clasice și moderne. Din bibliografia sa: Portretul unei vrăbii cu un singur picior (1992), Porțile lumii (1992), Cartea sufletelor abandonate (1997), Pământul începuturilor (2005), Acest imens vid luminos (2006), Arhipelagul munților Arrée (2006),

Haiku

*
Scoarța copacilor
un alt mod de-a afla
de unde vine noaptea

*
Vești bune!
el slăbește nodul
ce se strânsese

*
El adună în sine
atâtea linii de forță
germinație

*
Pentru a interoga vântul
toate aceste cuvinte
locuri de convergență

*
Să faci corp comun
cu tăcere
foșnete

*
În adâncul nopții
unul după altul licuricii
se sting pentru totdeauna

Paul SPIRESCU

Protestul meu însingurat

Deci nu mai sunt nici păsări nici flori nici cai nici câini
pierit-au printr-un joc al cărui sens ne scapă
azi ne spălăm cu toții cu păcură pe mâini
bem păcură și izotopi în loc de apă

când cade dimineața în noi ca-ntr-o cascadă
fardându-ne tăcerea cu măști hexagonale
unii mai cred în fluturi în pomi și în zăpadă
spre rânjetul acelor cu sufletele goale

unii mai cred că omul e Om atâta vreme
cât nu-i căpăstru-n lume să-l țină în sclavie
spre rânjetul acelor făcuți doar să blesteme
pământ și ape cer și poezie

îndurerat cu trupul și sufletul fierbinte
vin înaintea voastră plângând să v-amintesc
c-a mai rămas destulă putere în cuvinte
să-îmbogățească omul cu tot ce-i omenesc

c-a mai rămas destulă iubire pe planetă
în stare să mai țină copacii prin păduri
că dragostea de mamă adâncă și secretă
mai urmărește încă destinul celor puri

dar câtă vreme ura își mai ascute dinții
speranța condamnând-o să zacă printre morți
cât prin războaie fiii își mai ucid părinții
și poezia încă cerșește pe la porți

cât sufletul mai doarme ascuns printre firide
să nu trezească somnul obtuzului obez
eu vin spre voi cu trupul ivit din crisalide
și-n numele dreptății protestez…!