Spații culturale nr. 85 (3)
Din poezia avangardei ucrainene
S-a născut în localitatea Dar-Nadejda din regiunea Poltava în familia unui pisar. Numele adevărat – Mihailo Ialoviy.
După absolvirea gimnaziului din Mirgorod (1916), se înscrie la Facultatea de Medicină a Universității din Kiev. În anii 20 lucrează în redacțiile mai multor ziare și reviste.
În 1921, împreună cu Mihail Semenko și Vasil’ Aleșko, fondează „Grupul de șoc al poeților-futuriști”. În acest an debutează în almanahul „Octombrie”, publicând și în revistele „Universul”, „Știința”, „Drumul roșu” (aici, un timp, deține postul de locțiitor de redactor șef), „Proletarul”, în almanahul futuriștilor „Semafoare spre viitor”, în mai multe volume colective. În perioada anilor 1923-1929 publică volumul de poeme „Jalonări”, mai multe cărți de proză.
În noaptea de 12 spre 13 mai a anului 1933, Mihailo Ialoviy (Iulian Șpol) este arestat în baza învinuirii de „activitate în cadrul organizației fasciste contrarevoluționare, ce avea ca scop lichidarea puterii sovietice”, apoi – de spionaj în favoarea Poloniei, de pregătire a cadrelor contrarevoluționare din rândurile scriitorilor. În septembrie, este condamnat la 10 ani de lagăr, iar în 1937 – executat.
Traducere de Leo BUTNARU
Au rupt-o din loc, dar, brusc, s-au oprit
Au rupt-o din loc,
Dar, brusc, s-au oprit.
Au amuțit
Frunzele-n freamăt.
Pripoanele azi încă nefrânte
S-au răzvrătit.
Cu surpăturile
Ponoarele înflăcărate
Înclinatu-s-au înainte?… Îndărăt?
Înapoi – înainte!
Cu sârmulițe ghimpate
În jur!
Ascuțișurile se vor mai toci.
Mâine. Poimâine.
Precum ieri.
Mergi sau oprește –
Teoria tontălăului.
Cine merge
Trebuie
Să se și odihnească
În ajunul exploziei
Spațiilor de mâine.
***
Stingeți luminile
Zilelor trecute,
Aruncați în scrumieră
A vieții țigară fumată –
Viața fără anarhica,
Turmentata mișcare a străzilor,
Lumea fără luminile saloanelor –
Astfel e bine.
În nașterea-n
îmbrățișări de fier,
În moartea
în beznă sângeroasă
Se târăște locomotiva viitorului
Pe stâncile eternelor vise…
S-au înelectricitat
depărtările eternității,
Se aude grohotul
Din viața de apoi
Și întunericul străpunge lumea
Zilelor noi: –
Radiu.
Ah, dar stingeți odată luminile
Zilelor trecute,
Aruncați în scrumieră
A vieții țigară fumată: –
Lumea fără luminile
saloanelor,
Astfel e bine.
***
Pe urmă se vor opri uzinele,
Se va opri motorul vieții. –
Ah, desfaceți venele: –
Să izbucnească sângele
În torentul
Agoniei
Existențiale!
Spre dimineață veți înțepeni,
Vor fi zilele marilor ploi.
Încleștați dinții.
Îndreptați strâmbăturile.
Încă mult timp avem
De-a rătăci despuiați.
Spre câmpii
Înverzite
De ierburile
Dezlănțuite.
***
Cadavre pretutindeni.
Printre cadavre – eu.
Un zângănit anunță
Perioada de trecere.
Pocitanii strivite
Zgârie spatele.
Totul e albastru.
Și nicidecum azuriu.
Și jale cam cât
Un pisic ar fi lăcrimat: –
Măsurați lumea cu
Arșinul negustoresc.
Noi am săpat…
Am dezgropat deșertăciunea –
În noi
Aiurează golul…
***
Să nu fiu condus
Să nu fiu dus
Nici la medic,
Nici la sanatoriu.
Împreună cu primăvara fățarnică
Slăbiciunea noastră pe Marte,
Slăbiciunea noastră
Pe Marte o vom tăinui…
Dens, bătut
Și fierbinte-fierbinte.
Totul: – șuviță-ascuțită.
La pieptul ei
Cu setea
Solitarelor stele din azur
Vino.
Și sărută,
Sărută până la amețeală
Încât bucuria
Ca sângele să țâșnească…
Pământul meu,
Învăluit de tristețea mea,
Pământ cu calde zăpezi,
Chinuit de suferință,
În tine – oțelită –
Vibrează
Struna mea.
Din tine voi bea,
Din tine voi soarbe
Regretele,
Tristețea mea vernală
Până la ultimul strop.
***
– Cu pas cadențat
Îmboldesc străzile –
Oare chiar ea să fie cea
Care se zgribulește
Dându-se la gardul de nuiele?…
Ah, lăsați-mă!
Nu vă țineți mereu pe urmele mele
De picioarele mele.
Voi!… – milioane de ochi încondeiați
Și late, dolofane funduri de muiere…
Păi – acu e Revoluție.
De ce s-ar cere în fiece zi poluție,
Când în suflet e gunoiște
Coji de la scuipatul semințelor?
***
– Au ciupit, au tot ciupit.
Apoi au pornit la drum.
Zângănit de metal.
Cu sapele – lamele.
S-au izbit,
Au nimerit
În belșug.
Un vârtej vâlvorat
A înfățișat
Florile sufletului.
Au strigat cutremurat: –
Goală, goală
Burtă fără terci.
Mai – mai agitați ridicați valul,
Mai – mai afundați-vă în bulboană.
Mâine va da glas
Fluierul tăiat din
Loaza răchitei.
***
Se umplu, se umplu
Cu plumb rece
Zilele palide.
Iar eu nu sunt la Poltava,
Locuiesc nebucuros în Kiev.
Și tot merg, și tot merg,
Și tot bat trotuarele.
Sufletul strigă implorator –
Răfuiește-te! –
Prin zilele fără sens,
Ce umblă colo-colo
Ca niște zemoși fără sens,
Atârnate în loc de placate
La intrarea în case ciudate: –
Ori a fericire,
Ori a nenorocire…
De câte ori le-am tot strigat,
Le-am tot strigat
Ademenindu-le cu spațiile
În zori? –
Iar acum –
Oare chiar se va așeza
Pe roasele covoare
În taverna grecului
La o cafea neagră
Palidele zile
Ce se umplu
Cu plumb?…
Ante scriptum
Gloatele
purpuriu întraripate
năboiesc
în căușele străzilor. –
Plâng tremurând
electrizatele
strune.
Se înflocoșează
fiarele de pripas
ale maidanelor.
Erup durerile înțepenite.
Cu șuier strident
veacurile sunt spulberate
de cosmică mătură. –
Smuls din cocioabele
trecutului,
Eu – orbitor de gol.
Nu mă atingeți pe mine,
nudul.
Nu au simțul măsurii.
Și astfel cu tot cu suflet
A și atârnat
Așa cum e
În cupa existenței.
Clește ruginit
Constrânge
Sezonul noilor cântări
În ajunul
Deschiderii sale.
Satanizat a fost
Glumețul
Cu gumă de mestecat!
Eh (își rânjește colții) –
În dinți!
– Ca să măcăiască
Chiar și
Racii.
(1922)
***
Mi-am sfâșiat sufletul și
Calcaroase depuneri ale obidelor din trecut
S-au revărsat pe caldarâm: –
De aici încolo voi fi vesel,
Chiar acum mă voi urca pe o cracă.
Pe o cracă mă voi urca,
De cea mai înaltă creangă mă voi încleșta
Și-i voi fluiera primăverii a salut….
Chiar dacă în suflet mi-e toamnă,
Chiar dacă briceag ascuțit
A tăiat chinul-fitilul scurt.
***
Toamna se va pudra și
Trupul se va înfiora
De presimțirea
Frigurilor iernii.
Se va ofili,
Va păli
Inima împrospătată-n primăvară.
Deja ea
Nu va mai găsi,
Nu va mai ști
De flăcările primăverii.
Se vor închide
Ferecate-n gheață
Buzele dragi.
Și la răscruce
Sinistru prinde-va să urle la lună
Câinele singuratic.
Nu sunt decât eu –
Flămândul flămânzilor – care
În loc de pâine
Iarna asta
Voi mânca ovăz aspru, necurățat.
Crimeea. Lirică autumnală
Ayu-Dag. Munte Ayu-Dag.
Ai, când va răsări soare.
Ai, când plugul va răscoli al zilei pietriș galben.
Ai, când își va înclina gâtul bronzat târgoveața Mariana.
Ai, aleargă ne-ncetat berbecuții spumei brumării.
Ai, hohotesc de râs trăpașii mării.
Ai, ne-ncetat în munți bate-n nicovală un fierar ochios.
Ai, păcat.
Ai, plictiseală…

