Propoziții pretențioase – Aldanii

Peste cinema….
Numai acolo nu visasem să ajung. Căci mă închipuisem în săli și holuri inexistente în Casa de Cultură, pe străzi încă neinventate, în clădiri ce încă nu li s-au pus temelie. Zburdau gâzele, albinei îi ardea de polen, iar nouă de urcat pe cinema, desecretizând misterul accesului în sală: intrare în bloc, ieșire din el printr-un hol – acolo se produceau busculadele nerăbdării -, intrare în sală. De afară se vede cam așa – o știe fiecare locatar: patru etaje, o gheretă cu acoperiș până la nivelul geamurilor de la etajul unu, un dreptunghi de teapa etajului doi. Închise gurile de evacuare a apei, acoperișul cu aticuri ar fi oferit un veritabil bazin de înot pentru puștanii râmniceni. Cât e perimetrul de lung, i-am trântit peste zidurile ridicate din cărămidă, smolite pe interior, formele clasice în ,,u” întors, cu cârlionț vulsuit la vedere și ureche de falț în partea opusă. Cum ne auto îndrituisem aplicativ la blocul vecin, așa am procedat și la discoteca…. Ce, a mai rămas ceva ca pe timpurile fragedei tinereți? În locul plăsmuirii cineastice în care Patrick Duffy își unduia trupul acvatic dinspre și spre Atlantis, reality showurile săptămânale inventaseră mișcări și mai și în aer. Cu sprijin sau nu de bară. Că unele sunt specifice bărbaților și altfel plutesc corporal în orice mediu femeile. Altul efectul…. E drept că singurele acrobații executate înăuntru se rezumă la imitarea, în spațiul restrâns al scaunului, cascadoriilor din film, la escaladarea scenei într-un recital de seară cu Geambașu și montarea-demontarea instrumentelor la un bal licean cu Forțele de Muncă. Afară însă mi-am afișat în întreaga splendoare veleitățile de echilibrist, mai suind pe atic, mai urcând și coborând pe scară sau mutând-o la cele multe guri de evacuare pentru a fixa sub carton o scurgere de forma unei scafe paralelipipedice. Dorin mulțumit. Incluzând aici și poalele curgătoare ale holului.
Pe la Doctor, pe lângă el…. Observatorii buni pot construi din patru puncte stradale, colțul Primăverii cu Brâncoveanu, Brâncoveanu cu Avântului, curbat la mijloc, lin, și Avântului cu Primăverii un trapez dreptunghic. Exact în unghiul ascuțit Doctorul și-a construit, după ce elanul său a ajuns la apogeu, un etaj din lemn peste vechea clădire. Și a tot încercat să ne momească, mai curând să ne amăgească, alegând cu vorbe din cele mai măgulitoare la acoperiș. Evident, altcineva a călărit astereala, altcineva a montat tabla cutată. Știu doar că s-a rugat de noi să-i încheiem cu pazii unghiul de deasupra balconului. Ba și-a trimis și odrasla la atelier să stăruie, noi ignorându-l, tata ținându-i partea, oferind un argument ,,imbatabil” întru servirea lui: ,,E băiat bun. E de-ai noștri! Hai să-i facem și lui lucrarea.”. Cine nu își închipuie ce-a fost la gura mea și a lui Cristi după plecarea fiului…. Să se gândească la ce-i mai rău. ,,De unde și până unde e de-al nostru?” a fost doar prima și cea mai blândă interogare. Restul…. I-am trimis Doctorul la alemani, din locul de unde se întorsese după numai trei ani prin străinătate, să nu-i mai aud de nume, de meserie și de vreo relație de muncă între el și noi. Și altele. Nu se achitase onorabil după ultima lucrare și cine nu este de cuvânt, s-a lins pe bot. Plus aluzia conjuncturală de a mă înfrăți cu națiunea romă. Nefondată.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share