Tomograf de Rîmnic
Anul 2015 pare că este unul foarte bun pentru sănătatea rîmnicenilor. Echipa de manageri ai spitalului – domnul jurist Adrian Danielescu, manager și doamna doctor Felicia Vasile, director medical – a avut anul acesta două reușite considerabile. Dacă prima, în ordine cronologică, își va produce efectele în timp – s-a reușit reclasificarea spitalului de la unul de categoria a IV-a la unul de categoria a III-a – care înseamnă bani mai mulți alocați pentru investiții în echipamente și personal, ultima reușită, care ne-a fost anunțată pe surse, va avea un efect imediat.
Ca să nu vă mai țin în suspans, vă spun că este vorba despre un TOMOGRAF. Da, a sosit aprobarea de la Ministerul Sănătății pentru suma de 1.300.000 de euro ce vor fi alocați pentru achiziționarea unui tomograf. Astfel, rîmnicenii nu vor mai fi obligați să se deplaseze în orașele din împrejurimi pentru investigațiile mai complexe, medicii din spital vor avea la îndemână date concludente pentru stabilirea unui diagnostic cât mai corect iar cazurile grave nu vor mai fi trimise până la Buzău, unde este cel mai apropiat tomograf (care momentan, e și acela defect).
Este o reușită de excepție a echipei manageriale, care va duce la o îmbunătățire substanțială a actului medical și în spitalul nostru. Singura condiție este că administrația locală trebuie să participe cu aproximativ 160.000 de euro pentru a se finaliza această achiziție. Sperăm ca administrația să sprijine eforturile Spitalului Municipal și să le pună la dispoziție fondurile necesare. Știm, tot din surse, că se programase pentru acest an cumpărarea unor autovehicule pentru Poliția locală și a unor utilaje pentru alte deconcentrate. Cred că interesul cetățenilor din Rîmnicu Sărat primează, iar un tomograf la Spitalul Rîmnicu Sărat este cea mai importantă investiție acum, pentru cetățenii orașului. Dacă rămân bani și pentru restul investițiilor, le facem și acelea, că trebuie făcute. Dar azi, în Rîmnic, este nevoie de un tomograf. Ar fi păcat să se piardă o asemenea oportunitate!