Cenaclul Alexandru Sihleanu – 5 Februarie 2022
CUVINTELE MARI SE ROSTESC O SINGURĂ DATĂ ȘI DE CELE MAI MULTE ORI RĂMÂN SCRISE
Sâmbătă, 05 februarie, ziua Sf. Mc. Agata și Teodula, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Străvechi meleag de vatră râmniceană, autor Matincă Costea) Străvechi meleag de vatră râmniceană/ În plete porți, azi, sutele de ani,/ Te străjuiește gloria domnească/ Orașul meu cu parcuri și castani.// Istoria ne cheamă la visare/ Aici la margine de Bărăgan,/ Să-i venerăm cu multă-nflăcărare/ Pe vodă Brâncoveanu și Ștefan.// Te-aștept cu amintirea/ Și sufletul curat/ Să împletim iubirea/ La Râmnicu Sărat.” (Costică Drîstaru)
„(Vizită la spital) Mulți se vindecă de boală,/ Cei ce au noroc, se scoală./ Cu care nu s-a putut,/ Atâtea zile a avut. (Greu de ucis) Mulți viruși sunt în lume,/ După formă, după nume,/ Dar acesta cu coroană,/ Este greu să-l iei la goană”. (Safta Leaută, prin telefon, cu dor de la Năvodari)
„(Știri pe scurt) Situația din Ucraina îi tensionată, dar să nu ne facem probleme, „mai Medvedem noi”. Dacă americanii „bat Putin-eiu”, o să fie în magazine mai mult unt și de ce nu mai ieftin! (Fumător înrăit) Vă donez a mea avere/ Și părinte vreau să-ți spun,/ Când o fi la tămâiere/ Folosește doar… tutun”. (Dumitru Hangu)
A urmat lectorul de serviciu Costică Drîstaru cu un material, rezumat al volumului MONOGRAFIA COMUNEI CÂMPURI, Editgraph, 2021, autori Costică Drîstaru-Andreiașu și dr. Doina Sturzu-Năstase, volum lansat pe 14 ianuarie a.c. la Căminul Cultural din Câmpuri. Vă oferim lectura:
„Comuna Câmpuri se află în nordul județului Vrancea, la 70 km de Focșani, pe valea Șușiței la poalele vârfului Răchitașului, penultima localitate înainte de a ajunge la Soveja. Ea se desfășoară pe o lungime de circa 12 km de o parte și de alta a șoselei pe care traversează, respectiv DN 2L. Este o veche așezare românească locuită din vremuri vechi de răzeși liberi, care datează istoric din timpul voievodatelor și cnezatelor, fiind întemeiată de bătrâni veniți cu turmele de oi în transhumanță, asta nu înseamnă că nu erau locuitori aici. Numele de Câmpuri vine de la locul prielnic pentru agricultură, dar și de la cei din zona de câmpie retrași pe valea Șușiței din cauza sărăciei. Este o regiune de munte cu răzeși liberi care de-a lungul timpului s-a mărit, trecând de la familii la cătune și la sate mai aglomerate. Localitatea datează dintr-un document de la 1555, în care se spune că era o așezare și era condusă de patru bătrâni: Itul, Straua, Bogdan și Ungureanu, care se trăgeau din marele bătrân Pătru Rugină. Una din fetele lui Pătru Rugină s-a căsătorit cu bârsanul Ungureanu, venit de peste munte, care și-a luat numele de Lata Ungureanu. La vremea respectivă Câmpuri și Soveja erau o singură localitate. La 1646 Matei Basarab, domnul Munteniei, pentru a face pace cu domnitorul Moldovei Vasile Lupu, cumpără o bucată de teren de la o familie de răzeși cu scopul de a ridica o mănăstire și a o înzestra cu toate cele necesare. Inițial mănăstirea trebuia să fie ridicată în Câmpuri, însă răzeșii nu au fost de acord întrucât ei erau conștienți că dacă mănăstirea va fi ridicată în Câmpuri li se va lua din pământuri de către mănăstire pentru a-și mări proprietatea. Așa că, mănăstirea a fost ridicată în Soveja, la marginea satului.
Răzeși liberi: organizare sătească de tip arhaic, origine autohtonă din timpuri îndepărtate, deținători de pământuri în devălmășie, adică în sânul unei familii care își organiza lucrările împreună, împărțind pământul în fiecare an între membrii familiei, la fel și recoltele. Înainte de 1648 Câmpuri era formată din două sate: Câmpuri de Jos și Câmpuri de Sus. Azi comuna este compusă din: Câmpuri, satul de reședință, Fetești, Rotileștii Mici, Rotileștii Mari și Gura Văii. La intrarea în Câmpuri, venind dinspre Panciu, primul sat se numea Ciuruc, unde pe o uliță în dreapta se află Biserica „Preacuvioasa Parascheva” și datează din secolul XV, anul 1638, monument istoric. Este o biserică din lemn, așa cum erau și casele. Tot în partea dreaptă, lângă șosea, se află o biserică nouă, construită între anii 2007-2013, un Monument al Eroilor, care s-a ridicat la 100 de ani de la Marea Unire (2018), o școală cu clasele I-IV, care, din păcate, nu mai funcționează. În centrul comunei se află școala cu clasele I-VIII, Casa Memorială Moș Ion Roată, Căminul Cultural, Primăria (1935), Poliția, etc. Întâlnim, mai departe, a doua biserică veche, cu hramul „Sf. Maria”, construindu-se lângă ea alta nouă din cărămidă. Mergând mai departe, către Soveja, întâlnim satul Valea Babei, unde se află o biserică cu hramul „Sf. Arhangheli”. Este prima biserică construită din cărămidă, în locul celei vechi din lemn, de săteni, pe la 1893, printre care unii se trag din neamul Pătru Rugină. Traversăm râul Cremeneț în dreapta, întrăm în satul Fetești, sat înființat, se spune, de către țiganii lingurari aduși pentru lucru în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după 1860. Tot pe această direcție, către stânga, intrăm în satul Gura Văii, sat provenit de la cele două dealuri care se închid ca o gură, sat format prin Legea împroprietăririi din 1864. Primul locuitor a fost Moș Ion Roată, care s-a mutat din comună după împroprietărire de către domnitor, întrucât în comună era prea asaltat cu tot felul de întrebări ce i se puneau ca deputat în Divanul ad-hoc. Drumul duce către Mănăstirea Cașin – Tg. Secuiesc. La intrarea în Gura Văii se află o biserică, pe stil vechi, construită după 1990 cu hramul „Izvorul Tămăduirii și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, apoi pe o uliță către dreapta se află biserica „Sf. Maria” cu cimitirul și mormântul lui Moș Ion Roată, care a fost amenajat la 100 de ani după 1859, la care a luat parte și o delegație venită de la București. În satul Gura Văii, în colțul unei ulițe, întâlnim un bolovan simbol al lui Moș Ion Roată și Cuza Vodă. Prin Gura Văii șoseaua duce către Mănăstirea Cașin și trece în județul Covasna.
Revenind în șosea către Soveja, intrăm în satul Rotileștii, nume ce provine de la familii vechi de roată, de unde și numele de Moș Ion Roată. Primul sat este Rotileștii Mici, la circa 3 km de centrul comunei. Aici se află o biserică cu hramul „Sf. Nicolae”, mai către interiorul satului, azi monument istoric, iar lângă șosea s-au ridicat o nouă biserică, între anii 2007-2013 cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” și o școală nouă, modernă, cu clasele I-VIII, dată în folosință prin anii 2012-2013. Tot către Soveja, întâlnim pe partea dreaptă a râului Șușița satul Rotileștii Mari la circa 4 km de centrul comunei. În această zonă se găsesc izvoare de ape sărate, sulfuroase, iodate, precum și două sonde de extracție a țițeiului. De-a lungul timpului locuitorii s-au ocupat cu mica agricultură, plante rezistente la dăunători, pomii fructiferi, creșterea animalelor, exploatarea lemnului din pădure care le asigura dobândirea mijloacelor de trai și treptat tăierea și prelucrarea lemnului, preocupare care se mai păstrează și azi. Comuna Câmpuri a fost și reședință de plasă, plasa Zăbrăuți, plasa Soveja. De-a lungul timpului, în comună au existat circa 10 mori și un gater de apă. În comună se mai făceau și mici irigații ale unor grădini cu apă de pe Șușița și Cremeneț, acolo unde situația era prielnică. La 1803 Câmpuri făcea parte din Ocolul Zăbrăuți. A mai făcut parte din Ocolul Vrancea, Ocolul Șușița. La 1820 Câmpuri era cel mai mare sat din județul Putna. La 1872 face parte din plasa Zăbrăuți, iar la sfârșitul secolului XIX din plaiul Zăbrăuți, probabil că după interesele politice, ca și azi. De-a lungul timpului populația a variat între 2000 și 5000 de locuitori, în funcție de împrejurări (holeră, ciumă, război). În Câmpuri a funcționat și un CAP care s-a dezvoltat puternic prin anii 1970-1985, cu secții de prelucrarea lemnului în producția industrială, valorificarea fructelor și a altor produse locale. O comună bine cotată la vremea respectivă cu producții bune la hectar. Din cercetările arheologice, populația pe aceste meleaguri este prezentă din neolitic, apoi din sec IV după Hristos cultura Monteoru și Cucuteni, prin cele două descoperiri de la Formozești și La Șantier, localitatea a fost locuită permanent.
Despre drumurile comunale. Ca prin zonele de munte, în trecut se circula numai pe apa Șușiței, iar atunci când apele erau mari sau datorită zăpezii, oamenii se deplasau către târg și invers cu căruțele cu boi și erau surprinși în vaduri, unde așteptau chiar și două, trei zile până la retragerea apei pentru a o putea traversa.
Prima alimentare cu apă (cișmele), gater mecanic, moară mecanică în comună au fost făcute de un cetățean neamț, rămas din timpul Primului Război, ascuns pe la târlele locuitorilor. Oamenii l-au protejat pentru că era priceput la toate (și ceasornicar). Îl chema Karol Fornica și s-a căsătorit cu o fată din Câmpuri care a devenit profesoară în comună. După război, fiind cunoscut și considerat de-al locului, a fost solicitat chiar de Regina Maria când s-a modernizat satul Mărăști. Azi comuna este toată alimentată cu apă distribuită gravitațional.
Ca repere istorice am prezentat pe ani documente descoperite de la 1555 până la 1968. Despre Moș Ion Roată se spune că avea „gâdilici la limbă”, adică spunea tot ce gândea. După ce a fost ales pontaș (deputat) în 6 ianuarie 1858, trimite o scrisoare unui prieten în care spune că în curând vom scăpa de boieresc. A fost arestat la Iași și trimis sub escortă la Stărostia Putna, județ care era condus de stareți de mănăstiri. Pe 17 februarie este eliberat pe încrederea localnicilor.
Referitor la sănătatea publică, în Câmpuri bolile frecvente au fost: ciuma, holera, tusea convulsivă și alte boli din cauza sărăciei mari. Primele vaccinuri în Câmpuri s-au făcut de prin aprilie-mai 1886, după adoptarea Legii sanitare din aprilie 1883. Tratamentele erau empirice, nu existau felceri sau moașe. Moșitul se făcea de diferite femei din Câmpuri, în funcție de experiența pe care o aveau. Am găsit și liste cu tratamente, printre care un accent deosebit se punea pe tratarea cu sare de Bălțătești. Câmpurile fiind o comună de centru, s-a înființat Dispensar Medical în 1905 la care au contribuit cu bani și comunele vecine. S-a construit dispensar nou, spital cu 10 paturi, 5 pentru nașteri și 5 pentru tratamente. Cel mai cunoscut medic a fost dr. Fluor Vasile, fiu de preot, nu din Câmpuri, dar foarte atașat de comună. A plecat în lumea veșniciei în 1949, regretat mult de săteni.
În Câmpuri a existat din 1904 Bancă Populară „Câmpuri”, apoi „Moș Ion Roată” până în 1948, odată cu naționalizarea.
Comuna Câmpuri a dat jertfa de sânge încă din 1877-1878 în Războiul de Independență, unde am găsit 15 eroi din Câmpuri luptând alături de mr. Șonțu din Focșani. Și în Războiul Balcanic Câmpurile nu a fost scutită de jertfa de sânge, găsind circa 5 eroi. În Primul Război Mondial, zona de la curbura Carpaților: Mărăști, Mărășești, Oituz, cu localitățile care le înconjoară, printre care și Câmpuri, au avut cel mai mult de suferit din cauza teatrului de război care s-a desfășurat pe aceste locuri. Locuitorii din Câmpuri, cu mic, cu mare, au fost dislocați din sat și duși la Andrășești, Ialomița în Bărăgan. Acolo și-au făcut bordeie în pământ pentru a supraviețui timp de doi ani. Unii au fost duși în comuna Cârligele, ținuți cu mic, cu mare, ca într-un fel de lagăr, păziți de nemți și folosiți la diferite munci, cum ar fi tranșee, etc, cu arma la spate. La întoarcerea la casele lor, după 1919, în locul caselor au găsit gropi, moloz, copaci distruși. Au răbdat o iarnă, la fel prin adăposturi improvizate, până în primăvară într-o sărăcie mare, întrucât nu și-au putut munci pământurile până în primăvară când încep să se gospodărească, dar și lipsa brațelor de muncă. Dar cu cine? Soții, copii morți în război. Numai în acesta și-au dat sfârșitul pe câmpul de bătălie peste 160 găsiți de mine, fără a mai socoti pe cei răniți și mutilați de război. În Al Doilea Război Mondial, din iunie până în septembrie 1940, trupul țării a fost împărțit între germani, ruși, bulgari, unguri. Rușii au dat ultimatum guvernului român ca în 4 zile să-și retragă armata și administrația civilă dintre Prut și Nistru și ținutul Herța (22.06.1940). Tot atunci, România a fost părăsită de aliații săi tradiționali Franța și Anglia care luptau pentru propria lor supraviețuire. Pentru a-și câștiga teritoriile, România este nevoită să se alăture Germaniei în 22 iunie 1941, datorită neînțelegerilor cu legionarii care erau puși la putere tot de Hitler din 1938, în urma abdicării de la tron a Regelui Carol al II-lea, preluând conducerea mareșalul Ion Antonescu. Acesta, pe lângă lupta pe front, din martie 1944 face schimb de mesaje cu Iuliu Maniu, cu aliații occidentali și cu rușii privind condițiile unui armistițiu cu România, în ceea ce privește plata unor reparații de război. Se asigura și Germaniei un termen de 15 zile să părăsească România. În același timp trimite o delegație condusă de Neagu Djuvara la Cairo, Egipt pentru tratative. Din păcate Antonescu a fost chemat la Palatul Regal, invitație onorată. A considerat că este bine să angajeze convorbiri pentru ieșirea României din război și încheierea unui armistițiu cu rușii așa cum stabilise, dorind să iasă onorabil din război, nu prin capitulare necondiționată, așa cum s-a procedat după arestarea lui și trecerea de partea rușilor. Au fost capturați de către ruși peste 6000 de ofițeri, 6000 de subofițeri și peste 160000 de soldați, trimiși în lagărele de muncă la canale, căi ferate și altele în Siberia, de unde aproape că nu s-au mai întors nimeni, murind de frig și de foame. Numai în Câmpuri și-au dat viața peste 120 de eroi găsiți de mine prin arhivă…”
Parcurgând cele 400 de pagini ale MONOGRAFIEI COMUNEI CÂMPURI ajungem la concluzia că dl Costică Drîstaru-Andreiașu cu sprijinul moral și material al dnei dr. Doina Sturzu-Năstase, cu rădăcini în Câmpuri, a depus o muncă asiduă de cercetare și documentare în arhive, în vederea realizării, am putea spune, a cărții de identitate a comunei din titlu, amplă și detaliată. Dl Costică Drîstaru-Andreiașu nu este la prima abatere de acest gen. Îi dorim sănătate, putere de muncă și îl așteptăm cu alte lucrări.
„În lucrarea prezentată astăzi dl Drîstaru ne face cunoscută comuna Câmpuri, județul Vrancea, sat care a fost localitatea de baștină a lui Moș Ion Roată. Acesta a rămas în istorie ca deputat al Divanului Ad-Hoc din timpul domnitorului Alexandru Ion Cuza. Despre inteligența și experiența de viață a lui Moș Ion Roată ne-au rămas mărturie, de-a lungul timpului, mai multe întâmplări. Monografia comunei Câmpuri ne prezintă dezvoltarea și dotarea localităților cu mori de apă, gater și instalații de irigație. Lucrarea în sine este un documentar bazat pe izvoare scrise și întâmplări adevărate din zonă. Autorul merită felicitat pentru fixarea în timp a neuitării de oameni și locuri. Îl așteptăm și cu alte lucrări”. (Georgeta Iuga)
„Este foarte bine venit în mijlocul Cenaclului Alexandru Sihleanu a personalității numită Drîstaru Costică, care personal a reușit să transmită emoție în sufletul meu prin cele expuse în lucrarea prezentă Câmpuri monografie. Prezentarea a fost clară, pe care am tradus-o în imagini cu locurile de pe valea Șușiței, locuri de basm. Personajele care se mișcă în filmul documentar prezentat de lector parcă le văd în fața ochilor și acum ceea ce putem concluziona: autorul și-a atins scopul prin aducerea la viață a comunei Câmpuri și a locuitorilor făcând în acest fel nemuritoare acele locuri. Vreau să aduc cuvinte de laudă pentru această muncă făcută din suflet și transmisă tuturor iubitorilor din zona Vrancei. Mi-am propus, în urma acestui eveniment literar, să fac o vizită pe aceste meleaguri mirifice care dau viață și vin la gheață. Felicitări sincere, cu așteptări în mijlocul iubitorilor de natură, de istorii, tradiții, monografii!” (Adrian Câmpeanu)
„Lucrarea prezentată de lectorul de serviciu de azi, dl Costică Drîstaru, este o lucrare amplă la care a muncit din plin și în care ne-a prezentat, cu lux de amănunte, comuna Câmpuri, Vrancea. Rețin din lectură, că avea o populație de 5 mii de locuitori, ceea ce impunea, avea o putere spirituală, o putere de creație. Mi-a rămas de menționat că era alimentată cu apă distribuită gravitațional. Legat de sănătatea publică, locuitorii comunei au contribuit la înființarea și dotarea unui spital. Culmea este că a existat Bancă Populară, Judecătorie. De reținut este și numele de Simion Mehedinți născut la Soveja. De menționat, în Primul Război locuitorii din Câmpuri au fost dislocați și duși în Bărăgan (Andrășești) unde au fost nevoiți să-și facă bordeie în pământ pentru a supraviețui și la Cârligele, într-un fel de lagăr, puși la diferite munci de nemți și păziți cu arma. La întoarcere după doi ani, n-au mai găsit decât moloz și cărămizi. Îmi aduc mulțumirea pentru această lucrare care mi-a deschis sufletul ascultând, cu atenție, evenimentele istorice din zona Câmpuri. Mulțumesc și îi doresc succes! Îl așteptăm și cu alte lucrări”. (Dumitru Bardaș)
Sâmbătă, 12 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi Vasile Ghinea. Vă așteptăm, cu drag!
