Spații culturale nr. 80 (3)

Diana TRANDAFIR

Frica cea de toate zilele

zile mici cât un degetar
când femeile îți adună cu palmele frica
și o toarnă
în solnița din spatele genunchiului
să o poți bea
dintr-o singură înghițitură
fără să simți
niciun fir de sare pe limbă
Zile așișderea
robinetului pentru apă
din baia cu păuni și pereții de marmură
din care picură continuu
transpirația fricii
Zilele cât vârful de ac
ce îți înțeapă fruntea și tâmplele
când soarele devine săgeată
pentru vânătorul vânat

Scara

urc și nu știu unde urc
poate fi o scara construită
din tălpile mele atunci când merg
fără voie
Treptele scării sunt
bagajele nedesfăcute
după călătoria de-o noapte
ce nu a impietat nicicând mersul umbrei

Desenele abstracte făcute de inimă
când pompează sângele-n cruce
reprezintă o scară aparte
în răspăr cu grijile zilnice
Sau nu e decât un coș plin cu grâu
strivind dumnezeirea
fără de țară

Dimineață incendiară

dragostea e o femeie
care atunci când e trădată
se întoarce cu fața la perete și plânge
În fiecare dimineață
frica mai resetează-un poem
creierul nu face nimic
se ascunde într-un ungher
să nu bubuie
are din belșug foc de lemne
Din fața lucrurilor
pe care nu le poți digera
te retragi
Fragilitățile emoționale
cer doar o cană cu lapte
pe care să o poți bea în liniște
în propria temniță

Felia de timp

rămâne mereu o pată violet
ce-și pierde mirosul
deîndată ce retrăiești rostul toamnei
Ce avem noi cu adevărat
n-am spus demult
iar primeniții cu bucurie
trebuie să afle

frunzele
iarna cu ghețurile
moartea
iubirea
sau un suflet frumos
atât cât vrea el să fie

De străbați un drum lung
nu vei rămâne
fără picioare
dacă rupi firul verde de iarbă
nu vei rămâne fără pământ
dacă vei despica apele
nu va fugi din calea ta marea
Ce avem cu adevărat
e acel moment în care poți respira
pe deplin
și în care cuvintele
își găsesc sinonimul perfect

Stan BREBENEL

La sud de Dunăre

Nessebar

A doua zi, după micul dejun, plecăm într-o excursie la Nessebar, în sudul litoralului bulgăresc. Cale de 140 de km străbatem o bună porțiune de litoral, de la nord la sud. Zărim din goana mașinii, până la Varna, stațiunile Albena, Nisipurile de Aur și Sfinții Constantin și Elena. Orașul Varna îl străbatem fără dificultăți, deoarece semnalizarea este destul de bună. Aceleași imagini pe care le știm și de la noi. Părăsim întrucâtva coasta, depărtându-ne oarecum de litoral până aproape de destinație. Înainte de Nessebar zărim foarte moderna și frumoasa stațiune Sunny Beach, care se află în același frumos și spectaculos golf. Ajungem imediat și căutăm un loc de parcare. Îl găsim chiar la intrarea în vechiul oraș (Old City). Orașul propriu zis este despărțit de orașul-cetate printr-un istm și se află la aprox. 35 km nord față de orașul Burgas. El este cunoscut și denumit ca „perlă a Mării Negre” și „Dubrovnik al Bulgariei”. Această cetate-muzeu se află pe o peninsulă lungă de 850 de metri și lată de 350 de metri, ce intră în mare cu un imens ac. Istoria sa se întinde pe o perioadă de trei milenii datorită și poziției strategice, fiind construit pe ruinele așezării trace Mesambria. După ce s-a aflat sub greci și romani, în anul 812 a fost cucerit de hanul protobulgar Krum. Abia în secolul al XI-lea este folosit numele slav Nessebar. La sfârșitul secolului al XIV-lea a fost cucerit de cruciați care l-au predat bizantinilor. Până la acest moment, în timpul celui de-al doilea Țarat Bulgar, orașul cunoaște o impresionantă înflorire, realizându-se numeroase lucrări de întărire și noi biserici. După eliberarea sa, orașul devine unul de pescari. Ca urmare a faptului că a fost proclamat, în anul 1956, rezervație arhitecturală și arheologică, autoritățile hotărăsc să-l reconstruiască. Ruinele antice ale zidurilor fortificate, bisericile și cele 60 de case dau și astăzi un aspect medieval. Din multele biserici construite se mai păstrează astăzi 26. În afara acestora turiștii, deci și noi, avem posibilitatea să admirăm orașul-muzeu, să vizităm cele patru muzee (de arheologie, etnografic, Biserica Sf. Ștefan, cu fresce din sec. XI – XVII și Biserica Sf. Spas, cu fresce din sec. XVII). Din anul 1983, orașul vechi din Nessebar este inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Străbatem plini de atenție străzile și străduțele curate, clădirile bine întreținute și ne oprim la micile magazine sau chioșcuri cu suveniruri. Turiștii au la dispoziție numeroase localuri și terase unde sunt așteptați cu gustoasele preparate. La unele dintre ele am constatat că se vorbește românește, atât de către angajații localnici, dar și de românii ospătari. Dar unde nu se vorbește românește în acest timp? Probabil, în România, ar fi un răspuns corect. Plecăm cu bucuria că am văzut ceva deosebit și cu regretul că timpul s-a scurs foarte repede. Pe drumul de întoarcere, d-na Valeria, dl. Nicolai, soția mea și cu mine comentăm la superlativ tot ceea ce am văzut. În Varna ne rătăcim puțin, dar o scoatem la capăt destul de repede. Când ajungem la hotel deja s-a lăsat seara. După cină mergem la o plimbare pe faleză.

Cap Caliacra

Un ultim obiectiv pe care l-am avut în plan a fost o vizită la Cap Caliacra, obiectiv pe care îl vizităm, aflat la vreo 32 km de Balcic. Acesta se află pe itinerariul nord, spre România. De fapt, mergem mai mult spre est prin Topola și Cavarna, de unde părăsim drumul național ce duce spre țară și, nu după mult timp, drumul intră într-o fundătură semn că am ajuns la destinație. După ce parcăm, ne deplasăm pe jos pentru a ne afunda în inima peninsulei. Aceasta este un monument al naturii ce cuprinde o cetate medievală și o rezervație naturală. Este un promontoriu stâncos compus din straturi calcaroase ce se înalță la 60 de metri deasupra Mării Negre. Peninsula are aprox. 2 km lungime și o lățime medie de 60 de metri. Din cele mai vechi timpuri, pe vremea dacilor, aici se afla o cetate cunoscută sub numele Tirizis. Grecii, care stăpâneau toate cetățile de la Pontul Euxin, au denumit-o după ce au luat-o în stăpânire, Kali Akra, ceea ce prin traducere înseamnă „adăpost bun”. În epoca bizantină a fost preluată de turci schimbându-i numele în Celigra. După perioade zbuciumate din istoria sa, Cap Caliacra a cunoscut o anumită dezvoltare. În anul 1930 savantul Grigore Antipa a întemeiat aici o stațiune de cercetări zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic Constanța, deoarece aici erau numeroase specii de păsări protejate și chiar o colonie de foci. După ce intrăm prin poarta de acces ne întâmpină ruinele vechii cetăți și ale bisericii. De fapt aceste ruine nu depășesc un metru de la suprafața solului, toate năpădite de bălării. Cu cât ne apropiem de capătul peninsulei cu atât ne dăm seama de importanța strategică a acestui obiectiv. În partea cea mai înaltă se află un obiectiv militar, de radiolocație, ce a fost pus în funcțiune prin anii 1950 pentru a deservi forțele Pactului de la Varșovia, funcțional și astăzi, dar sub alt stăpân. Accesul publicului este strict interzis. Am mai putut vedea, în capătul extrem, o capelă minusculă închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Nu am ratat, pentru că efectiv nu se putea rata, grota în care este amenajat un mic muzeu cu artefacte istorice ce au marcat aceste locuri. La sigurul local din acel spațiu mic, o terasă ce oferea o imagine splendidă asupra mării, am putut să mâncăm specialități pescărești. Cât am așteptam comanda am putut să admirăm la un moment dat, de sus, dansul splendid al unei perechi de delfini. A fost o excursie reușită, iar la întoarcere aruncăm o privire la ferma de midii de la Dalboka. Sunt atât de renumite produsele, încât mulți români, aflați în sudul litoralului nostru, vin aici doar pentru a se delecta cu aceste gustoase specialități. Ne întoarcem în Balcic pentru a mai beneficia de încă o baie în mare și o plajă pe nisipul fin. Mâine de dimineață ne întoarcem acasă, deși am fi vrut să mai rămânem. Poate altădată.

Lucian MĂNĂILESCU

RELATIVITATE

Poate viaţa noastră
are viteza luminii…

Sfâşie brusc întunericul
şi în următoarea secundă
e la cealaltă
margine a singurătăţii

Iar dacă singurătatea
universului nu are capăt
înseamnă că ne vom întoarce
aici şi acum peste
miliarde şi miliarde de ani.

EXCURSIE LA PIRAMIDE

În trenul ticsit de iluzii,
după ce ne-am pus viaţa la bagaje,
călătorim prin lumea străină
pe care am citit-o în cărţii.

Din când în când coborâm în gări
exotice, să cumpărăm nimicuri
de plastic, să le arătăm celor de acasă
Turnul Eiffel şi Coloseumul

Până trecem de capătul lumii
şi nu mai e nici un shopping mall
prin preajmă, numai deşertul şi ghidul
care explică cu patos despre piramidele
pe care le acoperă nisipul.

CLIPA CARE DUREAZĂ UN SECOL

Trăind, în direct şi în reluare,
o pandemie istorică…
ne privim pe ecranele televizoarelor

şi hainele noastre îmbătrânesc
şi pantofii trec strada
pe culoarea roşie a semaforului.

Vai, ninge în vitrine şi vine iarna,
oameni se înzăpezesc pe marile bulevarde
şi fiecare clipă durează un secol de singurătate.

Marcel MUREȘEANU

MONEDE ȘI MONADE

1
Dacă te aștepți să ningă, va ploua. Dacă te aștepți să plouă, va ninge. Dacă te aștepți și să ningă și să plouă, va fi secetă. Dar dacă te aștepți să fie bine vor veni toate acestea peste tine și va trebui să faci poduri peste albiile uscate.

2
Singura, dintre minunile lumii, care nu trebuie apărată de sine însăși, e poezia!

3
M-a înșelat cel care mi-a promis că săritura mea în oglindă va fi una cu plasă, iar acum‚ în vreme ce cobor, e prea târziu să mă mai răzgândesc!

4
Leagănul timpului e gol, dar plânsul se aude și scutecele sunt ude toate.

5
„Mincinosul” de Alecsandri! Unde a văzut el colonel rus dând onorul unui sergent român, sau de orice altă nație, pentru fapte de arme!? Cu tot regimentul! Și, totuși, ar fi meritat să se întâmple!

6
Clonțul de os al păsării din noi mereu va căuta moalele capului celuilalt.

7
Purtați-vă blând cu acest popor sedat, care trăiește mai mult în visul său coșmaresc decât în aulele realității.

8
Dă-mi, Doamne, decența nebunului de a nu-și publica versurile înainte de moarte și de a nu purta cojoc pe sub cămașă vara!

9
O umbră trece pe la vecina ei s-o întrebe cum și-a ucis stăpânul…

10
Se curăță bazinul pentru beznă. De mâine vom avea beznă curată. Să nu vă uitați lumânarea acolo!

11
Colind lumea îngropat până la brâu în pământ.

12
Atât au ajuns toate lucrurile de îmbălsămate și despletite, încât nespusele se mai nespun o dată.

13
Octombrie, 2021. Un guvern interimar conduce o națiune interimară!

14
Nici un împărat, oricât a domnit, nu a reușit să-și ucidă toți supușii. Experimentul continuă.

15
Tu îi zici lui Dumnezeu „tu”, el îți zice ție „Dumneavoastră”!

16
Pe o singură stradă locuim, de fapt, toți, pe aceea a Abatorului!

17
A intrat în istorie și n-a mai ieșit! Avea pielea obrazului întinsă și o pălărie neagră.

18
Dacă tot te învârți în jurul cozii tale, măcar să te văd amețit și cântând ceva plăcut, de pe vremea menestrelilor.

19
Dincolo de ușile de fier ale trecutului, Iadul! Dincoace de ele, Preparandia!

20
Religia câinilor ciobănești le interzice acestora să mănânce carne de oaie!

21
Când ajunge la putere, poezia este neiertătoare cu autorul ei, îl devoră din dragoste.

22
Iarna, mai mult decât oricând, întrebările îngheață pe buzele noastre.

23
Poeții sunt doar cuibul în care Cucul Poeziei își lasă oul!

24
Cu toți sunt deopotrivă, cu nimeni nu-s la fel și, totuși,

25
Fericit îngenunchez în fața celui care nu-i de față!

26
Acum zece ani, poezia mă opera de inimă!

27
Să mori în timp ce culegi flori de tei iar ele, cu miros îmbătător, să te readucă la viață!

28
După ce am gândit prin cuvinte, o vreme mai putem vorbi prin tăcere.

29
Obsesia lui Adam este Eva, obsesia Evei este șarpele.

30
Aveți voie să vă împărtășiți din poezie cu aceeași linguriță! ne dezleagă criticul-prelat.

31
Moartea nu profanează morminte!

32
Mulți confundă Moartea cu Timpul!

33
Tratați Virusul ca pe un inconștient. Numai un inconștient omoară atâta omenire.

34
Când aprindeam focul cu ziare, afară, bunicul Toma mă întreba, întotdeauna strigând îngrijorat: le-ai citit?

35
Al treisprezecelea ceas există, al 25-lea nu!

36
Iată cucul de la sânul Casandrei!

37
De abia la bătrânețe pițigoiul și-a dat seama că soarele răsare și apune.

38
După crimă, a mărturisit că și-a ucis soțul pentru că nu mai putea suporta atâta fericire.
39
Care este mersul luminii dacă întorcând-o pe dos ea tot luminează?

40
Dacă nu va fi cum vrem noi, atunci vom rescrie, la timpul potrivit, această iarnă!

41
Încă nu s-a întâmplat, în scurta noastră istorie, să te calce un transatlantic și să rămâi în viață!

42
Din îndoială ne-am născut și-n îndoială, prin îndoială, ne vom întoarce!

43
Leneșul colb al cenușii mele s-a rătăcit în drumul spre stele!

44
Mă scufund după adevăr și nu găsesc decât perle!

45
Un aforism trece strada. Se aude un scrâșnet de roți, apoi sirena Salvării!

46
Specia noastră va muri de tânără, va îmbătrâni moartă.

47
Fugim de fiară luând fiara cu noi!

48
Inconfundabilul Styx! El curge fierbând!

49
Timpul: lumina care întunecă și întunericul care deslușește.

50
La ubicuitatea gândului să vă gândiți!

51
Români, treceți Styxul!

52
Cea mai mare groapă comună e a frunzelor moarte!

53
Recluziunea cea mai lungă și mai nefericită este a Monadei! Ea nu poate ieși niciodată din sine și nici nu poate primi altceva în ea.