Brigada diverse – M(ă) ar(d)ea c(u) pri(t)a re(u)
Dumnezeu să-l așeze lângă toți președinții de parlamente. E prima oară când aud de… inexistența lui.
Bine-i șede Nicușorului cu bodygardișorul în spete. El cuvântând despre mărirea ariei de încălzire, net superioară anului trecut, paznicul așteptându-și cu mâinile la inghinale stăpânul (așa pare ministrul care-o fi). De n-o fi invers.
……………..
Răspunsurile se derulează lesne. Libertate, în capitalism, are referințe în relația comparativă dintre cei ce au și cei ce au mult mai mult. Abia în democrație – și am demonstrat în alte ocazii diferența uriașă, nu poți vorbi despre popor într-un sistem concurențial -, conceptul deplinei manifestări de voință – asta este adevărata autonomie -, declamat în stradă, aduce normalitate. Probabil că în Canada nu știu prea bine în ce societate trăiesc de s-au trezit unii s-o clameze la vedere și la grămadă.
Întâmplător, dar voia astralo-divină își joacă rolul la minutul și ora fixate, am deschis ,,cartea” mai aplecată spre mințile destupate de-a binelea la capitolul… Cioran. Iar la ivirea celor ce li se dă importanță mult mai puțină decât ar trebui, m-am trezit pentru prima dată față în față cu o relevanță de necombătut: ,,Teologia este o știință pentru atei.” Adică, trecând dincolo de eclectica conjugare dintre tehnic și spiritual, credința a fost inventată pentru necredincioși și păcătoși.
Scoateți sars-cov-ul la aer. Devine ineficient în primele cinci minute. (?) Cam ca-n sloganul FDM: ieși afară, frate!
Costurile sunt totdeauna variabile. Și vizează exact cât dorește inițiatorul și beneficiarul să facă. Multă este și cheltuiala de 12 milioane, și cea de 200 de milioane. Iar prezența acestor cifre în spațiul public nu sunt mai mult de-o încercare de dat vina pe alții. În definitiv am văzut cum este și cu unii, și cu alții. Cât despre căile cu fier de la Buzău la Făurei, mi-e că nici 400 de milioane nu ajung.
Breji nu-i niciunul. Unii învinuiesc de umflare de preț, adversarii îi blamează că dăm floarea-soarelui și primim ulei. După… rang și poziția României. Vasale.
Să fii tânăr, emigrant și în detenție la hotel de nouă ani în Australia. Să te cheme Djokovic și să ,,uiți” că ai covid, crezând că titlurile de jucător prima te absolvă de responsabilitate în numele sistemului concurențial. Noroc că toți cangurienii nu admit rabatul de la reguli.
Mi-am propus, și e ceva vreme de când tot încerc, să îmi asum forma triunghiulară ca denumire și formă geometrică. Sper să duc demersul la bun sfârșit. (Aceasta este o ficțiune. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.)
Beletristica a învins istoria. Prin semi descoperirea tehnicilor de construcție a piramidelor s-a creat un lucru extraordinar: încălzirea spiritului faraonilor.
Doamne, ce frumoase-s clădirile proiectate pe calculator! Și ce greu se ridică. Și dacă-i spital, ce greu se întreține.
Legi sunt. Cine le aplică nu le știu. Sau nu le aplică deloc. Dar, pentru toată tevatura dublelor triplări nu statul se face vinovat, ci suflarea pământească lipsită de spirit boicotist. Cât despre noi, ni-i nația lașă și tântă.
