Cotețul cu metafore – Iubire febrilă (2)
Iubire febrilă (2)
Iubito, între noi, prăpastia se cască
fiindcă tresari de câte ori tușesc
și-mi spui că nu-ți dorești decât o mască,
să îți arăt ce mult eu te iubesc…
Atunci, eu mă aprind și tremur tot,
cu gândul ăsta fug la farmacie,
sperând s-o prind pe ultima din lot,
și ea să ți se potrivească ție…
Mă-mping, înjur urât și dau din coate,
ba, aș putea chiar și să îl ucid
pe cel ce spune că-s vândute toate
fiindcă le-a cumpărat un individ…
Iubirea ta m-a transformat în fiară,
instinctele mă vor numai al lor,
iar mâna mi se strânge ca o gheară
și sunt cel mai feroce prădător…
Cu ochii injectați și unghii sângerânde,
am înhățat și cea din urmă mască
și-apoi îi urlu în ureche unei babe surde:
– Am reușit! Ea o să mă iubească!
Mă-ntorc acum la tine, marea mea iubire,
victorios, parc-aș veni din astre,
iar tu-mi zâmbești naiv și ai acea privire
pe care-o ai în cazuri de dezastre…
Acuma pot să mor, căci tu ești fericită,
iar eu am ars destul, precum o iască
ne vom dezlănțui iubirea noastră inedită
de care nu ne protejează nicio mască…
Nici nu-mi mai pasă că acum am febră
căci scopul vieții eu mi l-am atins!
Parcă aud cum cântă muzica funebră
în timp ce stau inert, perfect întins….
