Zăngănele
LIX.

Sunt pieton prin excelență și nu-mi doresc altceva. Îmi place trotuarul oricât ar încerca mulți să aducă argumente în favoarea șofatului, oricât de mult se tot străduie mulți, dacă nu toți, să mă facă să-l urăsc din răsputeri.

Ar fi motive destule. Parcatul automobilelor până la limita cu gardul, viteza cu care unii abordează depășirile de parcă două benzi nu le-ar fi suficiente, amărâta mea de cale pietonală servidu-le de triplare, copacii adânc prinși de glia de după borduri, neterminatele reamenajări atârnând de un leuț jigărit prins între jungla hârțogăriilor și arealul funcționăresc, bietul de el plimbat cu zgarda la amușinat de oase aromate, parfumate, darnice. Unii au reușit să-l îmblânzească, să-și găsească feromonul potrivit și să-l momească în cușca particulară. Însă leu fiind, mai și mușcă, dar când îi vine. E colțos cu bătrânii, e certat cu săracul și-l mârâie la fiecare întindere de mână, este alunecos la omul muncitor. Se mai gudura înainte la evidențierea în producție, își aduna frații la omul harnic și deștept și-i mâncau din palmă de blânzi ce erau. Devenise până și econom, se hotărâse să-și facă parcul propriu de căruțe dacice cu două salarii de categoria a doua. Fir-ar el de comunist, s-a dat cu capitalul străin, s-a nărăvit și s-a încoronat drept rege peste haită. Haita mare, poporul mic!

Bietul de el! O otreapă de șters carâmbul înregimentaților politic, vânători, pescari și aviatori. Vânători pentru că împușcă orice gâscă le pică în cătare, pescari fiindcă aruncă momeli false fufegaiului și aviatori fiindcă tot ce zboară la ei se transformă în mâncare. Hrană pentru o oală mare de fiert ambițiile, nevolnica foame nestăpânită de preamărire, de priviri întoarse, de șoșoteli pironite în ochi de soacră: ,,A venit domnu’….”. Boală pur geto-dacică. Și pe-atunci gherțoii sâsâiau prin peșteri pe din dos de Decebal: ,,Bă, vine Traian!”. Cușmatul lor devenise neimportant, blazat și tern. Vremea hipsterului lor apusese! Modă nene! Freză de tip castron, togă pretoriană, augustă chiar, săndăluță și fustiță de piele tăbăcită la Roma, unde mai pui că era și nițel spaniol și suntem recunoscuți simpatizanți de oacheși. Încoace, gânsăceala a căpătat numeral arab cubic: ,,Șase, domn’ secretar!”. De partid. Ochiul consăteanului scruta precum Farul din Alexandria peste capetele aproape smerite de ordinar membru de coterie comunistoidă. tovarăș. Hienele stăteau la pândă, așteptau poziția afară din joc a vecinașului de la sat, de-acolo de unde-și părăsiseră bârlogul pentru a scăpa de vântul ce le arsese părinții clăcași, obidiți, grebeni, colibași….

Forfoteala asta de la parter a dărâmat munții, a pus la pământ ambiții de conducător, a trimis înfumurarea la coș. Și socotelile din târg nu se potrivesc niciodată cu cele de acasă, când zici c-ai câștigat pierzi de nu te vezi, când ești cel mai sigur de tine te căpăcește soarta de nu știi pe unde să scoți cămașa, când crezi că șperțul tău este cert și lăcomia satisfăcută vine cineva, să nu spun cine, și te pune cu botul pe labe. Horia și Corina, cuplul bielă-manivelă compozitor-solistă au primit satisfacție. O profeție s-a împlinit. ,,Ba nu, ba da”-ul de cântec face victime și la Râmnic, a pus singurul festival cu blazon în cușca leilor cu articol de nehotărâre parafat de eforia municipală. Nu era o chestiune de azi pe mâine, nu era un fapt gândit seara și dimineața de pus în practică și nici măcar unul de natură pecuniară ci doar de obraz. Sentimentele crează frustrări, frustrarea încruntare și încruntarea afurisenie. Cu puțin efort se puteau băga două degete în buzunar și extrage doi lei blânzi, iar restul făcuți datorie așa cum îi stă bine statului să-și onoreze în multe cazuri onorariile pentru servicii. În locul unuia pătat, s-ar fi ales cu cel ras proaspăt, fin la atingere, bun de împărțit pupăciri cu lumea bună. Cultă. Adevărată!

Distribuie: