Cenaclul Alexandru Sihleanu – 21 August 2021
DUMNEZEU A CREAT CUVÂNTUL, IAR DIN CUVÂNTUL LUI POEȚII AU CREAT METAFORA
Sâmbătă, 21 august, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul epigramistic in memoriam Matincă Costea.
„Despre umor, Mircea Pavelescu nepotul lui Cincinat Pavelescu, fost ofițer de marină, are un catren care îmi place: „Până-oi găsi formula, într-o zi,/ Emisă de antichitatea greacă,/ Prefer pe cei ce nu-l pot defini,/ Dar care, totuși, se pricep să-l facă!” Din acest catren înțeleg că Mircea Pavelescu (14 oct.1908-11iulie 1980) îi „preferă” și pe foștii noștri prieteni, cenacliștii Matincă Costea și Smarandache (Manea) Agheană. Umorul, muzica, poezia și epigrama, fiecare constituie „o treabă serioasă”. Toate patru ajută oamenii când viața întâmpină unele greutăți… sau, când ne pregătim de o ședință nouă de cenaclu… Eleganța clasică a evoluării neegalabililor… maestru Agheană și „Everestul” show-lui Matincă… părăsindu-ne, au lăsat amintiri de neuitat. Prin tot ce au înfăptuit ei au dovedit a fi desăvârșiți aristrocați ai spiritului și ai cugetului. Ei rămân exemple de modestie, de bun simț, de adevărată amiciție. Am convingerea că amândoi au devenit legendari (faimoși). Convingerea mea considerați-o ca pe o simplă ipoteză! Ei rămân exemple demne de urmat de către noi toți, cei care i-am cunoscut, respectat și iubit!” (Mihai Doina)
„(Vacanță parlamentară) Foarte grav partidele,/ Mulți o spun si nu greșesc,/ Urmăriți cu dronele,/ Și apoi se….Câțu-iesc. (Criză politică) Să se spele de păcate,/ Alegeri anticipate!/ Bine-ar fi, dar nu votăm,/ Mai bine…. anticipăm. (Cafeaua) De ți s-a răcit cafeaua/ Și nu știi „ceai” să faci,/ Dacă nu s-a strâns cureaua/ Vei trece la …. cozonaci”. (Dumitru Hangu)
A urmat lectorul de serviciu, Cristi Rusin, cu un material intitulat „Cele 12 argumente ale realității învierii, judecății și existenței Raiului și Iadului formulate de Said Nursi”. Redau cronica prezentată: „Conform Centrului de Studii Islamice al Universității Oxford, Bediüzzaman Said Nursi (1878-1960) a fost cel mai influent teolog, învățat și gânditor musulman din istoria Turciei moderne. Acesta s-a născut în anul 1878 în localitatea Nurs din provincia Bitlis, în estul Turciei de astăzi, spre granița cu Iran. Familia sa era de etnie kurdă. Încă de mic a fost pasionat de religie și având o memorie foarte bună a reușit să rețină pe de rost numeroase manuale de teologie musulmană. Datorită acestui lucru a căpătat o mare faimă în localitățile din împrejurimi, studiind alături de mai mulți profesori științele islamice, dar și limba turcă și araba. S-a împrietenit cu guvernatorul provinciei vecine de la granița estică, provincia Van, guvernatorul dându-i posibilitatea să aibă acces la biblioteca sa. În această perioadă, tânărul Said Nursi a venit cu ideea deschiderii unei universități în această zonă săracă și îndepărtată a Imperiului Otoman, o universitate ce ar fi trebuit să poarte numele de Al-Zahra (Strălucitoarea). Conflictele interne din imperiu și izbucnirea Primului Război Mondial au împiedicat realizarea acestui proiect. În timpul războiului Said Nursi a fost înrolat și în ianuarie 1916 a fost capturat de trupele rusești. A reușit să fugă din Rusia în timpul Revoluției bolșevice și a ajuns la Istanbul unde și-a reluat preocupările religioase. Cu toate acestea, noul regim al Republicii Turcia, apărută după dezmembrarea Imperiului Otoman, primul președinte fiind Gazi Mustafa Kemal Ataturk, era ostil ideilor promovate de Nursi. Regimul republican kemalist dorea să facă o serie de reforme menite să modernizeze în spirit occidental societatea tradițională turcească. În acest context, Said Nursi a fost văzut ca un reprezentant al „vechiului regim” și opozant al reformelor. Mai mult de atât, a fost acuzat că ar fi sprijinit o răscoală a kurzilor izbucnită în est. În anul 1925 a fost exilat la Burdur, din provincia cu același nume din sud-vestul Turciei, departe de localitatea natală, iar apoi în satul Barla din provincia Isparta. În această perioadă Said Nursi strânge un mare număr de discipoli în jurul său care îi copiază și păstrează manuscrisele. În 1935, Nursi alături de 120 dintre discipolii săi sunt acuzați din nou de opoziție în fața reformelor republicane, iar Nursi este condamnat să plece la arest în Eskișehir, Kastamonu și din 1947 în Emirdag. Este eliberat în 1949 și revine în provincia Isparta. La alegerile parlamentare din 1950 i-a îndemnat pe toți simpatizanții săi să voteze cu Partidul Democrat al lui Adnan Menderes, partid susținut de populația rurală, tradițională și conservatoare. Partidul a câștigat alegerile, iar Adnan Menderes a devenit prim-ministru al Turciei timp de 10 ani. În această perioadă Said Nursi a primit aprobarea din partea autorităților de a-și publica scrierile, până atunci fiindu-i interzis. A murit în martie 1960 la Șanliurfa sau Urfa (anticul Edessa), la granița Turciei cu Siria. La câteva luni, în iulie 1960, un grup de soldați turci i-au deschis mormântul și l-au reînhumat într-o locație necunoscută pentru a preveni cinstirea sa de către populația locală ce îl vedea ca un sfânt. Discipolii săi au format mișcarea Nurcu sau Nurculuk cu zeci de mii de simpatizanți, mișcare ce s-a fragmentat dând naștere unor alte mișcări și partide din Turcia ce urmăresc revigorarea vieții religioase. În ceea ce privește ideile și scrierile lui Said Nursi, acestea sunt caracterizate de erudiție, conservatorism, misticism și toleranță. Principala sa lucrare se numește Risale-i Nur (Scrisorile Luminii), operă monumentală, structurată în 14 volume. Aceasta reprezintă de fapt un comentariu (tafsir) al Coranului ce a fost realizat într-o perioadă de aproximativ 40 de ani. Comentariul este tematic și abordează fiecare subiect teologic dintr-o perspectivă complexă, științifică și filosofică, bazată pe nenumărate argumente. Said Nursi a considerat că aceasta este cea mai potrivită metodă de interpretare a cărții sfinte a islamului, ca reacție împotriva atacurilor venite din partea comuniștilor atei. Said Nursi a fost contemporan cu Revoluția bolșevică, cu Lenin, Stalin și Hrușciov, și cu întreaga propagandă atee comunistă introdusă în Turcia. În acest context, el a considerat că ideologia comunistă este cel mai mare pericol al umanității și că este necesar ca oamenii religioși, în special musulmanii și creștinii să facă un front comun împotriva comuniștilor atei și materialiști ce urmăreau distrugerea tuturor religiilor. Din acest motiv, Said Nursi a promovat toleranța față de evrei și creștini, operele sale tratând subiecte de importanță universal (Existența lui Dumnezeu, Învierea, etc) dintr-o perspectivă mai generală. Din acest motiv, scrierile lui Said Nursi le sunt utile tuturor oamenilor religioși, nu doar musulmanilor. Hașir Risalesi sau Al-X-lea Mesaj este un tratat ce face parte din Risale-i Nur și a fost tradus în limba română în anul 2013 la editura bosniacă Rejhan și tipărit la Istanbul cu titlul Învierea și Viața de Apoi. Am reușit să achiziționez această carte de la librăria Medresei Marelui Pașă Sinan din Istanbul în timpul vacanței mele din Turcia de luna trecută. Tema principală a tratatului, după cum aflăm din titlu, este despre înviere și Viața de Apoi. În cadrul acestui tratat, Said Nursi formulează o serie de 12 argumente sau adevăruri în favoarea realității învierii morților, a judecății și a existenței Raiului și Iadului pe care aș vrea să le expun în cele ce urmează. Argumentele sale mi se par foarte interesante și au un caracter universal valabil ținând cont de faptul că învierea morților este o credință specifică majorității religiilor, nu doar islamului. De exemplu, tema are un rol central în creștinism prin învierea lui Hristos, iar Noul Testament și Crezul afirmă că toți oamenii vor învia la Judecata de Apoi. De asemenea, credința în Rai și Iad este o altă concepție comună. Din acest motiv, consider că tema și argumentele sunt extreme de importante și chiar utile. Nursi structurează tratatul sub forma unui dialog dintre doi prieteni, unul credincios și altul care neagă învierea morților, judecata, Raiul și Iadul. Vom expune acum pe scurt cele 12 argumente sau adevăruri prezentate sub forma unor interogații: 1. Este posibil ca Dumnezeu în calitate Suveran să creeze universul și făpturile, fără să stabilească o recompensă pentru cei care Îi sunt credincioși și devotați, și fără să stabilească o pedeapsă pentru cei care sunt răzvrătiți și răi? Ca Suveran, El trebuie să facă dreptate. 2. Este oare posibil ca Dumnezeu, care este Milos, să nu ofere o recompensă credincioșilor după Mila Sa, iar celor care nu cred o pedeapsă după Măreția Sa? Mila Sa se referă la pedepsirea prigonitorilor și asupritorilor pentru a le proteja drepturile celor asupriți și credincioși cărora să le ofere un loc de odihnă veșnică. 3. Este oare posibil ca Dumnezeu în Judecata Sa, să-i lase nepedepsiți pe cei răi și necredincioși, și să-i lase asupriți și nedreptățiți pe cei care cred și Îl iubesc? Este posibil ca cineva să moară nepedepsit și altul nedreptățit? 4. Este oare posibil ca Dumnezeu care ne-a dat prin Generozitatea Sa tot ceea ce avem nevoie (soare, lumină, apă, hrană, etc.) să oprească aceste binecuvântări pentru cei care cred și Îl iubesc după moartea lor? Ele reprezintă doar o mică parte a Generozității Sale ce se va manifesta din plin în Lumea de Apoi. 5. Este posibil ca Dumnezeu prin Compasiunea Sa, să nu accepte rugăciunile și cererile celor care își doresc o viață mai bună în Lumea de Apoi? Dacă oamenii își doresc cu ardoare acest lucru, își doresc fericire veșnică și Îl iubesc, le poate respinge El cererile? 6. Este posibil ca Dumnezeu, prin Splendoarea Eternității Sale, să nu creeze un loc veșnic de odihnă pentru credincioși? Să-i lase în moarte, anihilare și uitare, fără a-i readuce la viață așa cum aduce la viață florile în fiecare primăvară? 7. Este oare posibil ca Dumnezeu în calitatea Sa de Păstrător, care cunoaște tot și toate, și ține cont de tot și toate, și Căruia nu-i scapă nimic din vedere, să nu consemneze, să nu înregistreze, să nu țină cont de faptele bune sau rele ale oamenilor? E posibil să lase aceste fapte în deșert fără să țină cont de ele pentru a-i Judeca pe oameni și a-i răsplăti în funcție de ce au făcut în Lumea de Apoi? 8. Este oare posibil ca Dumnezeu să nu-și îndeplinească promisiunile și amenințările rostite prin profeții și sfinții Săi? Poate El să nu-Și îndeplinească promisiunile? Își poate încălca al Său Cuvânt sfânt? 9. Este oare posibil ca Dumnezeu Cel Dătător de Viață și de Moarte, care readuce la viață în fiecare an florile, copacii, vegetația și insectele, și care a creat totul de la bun început să nu-l poată învia și pe om, și să-l readucă la starea sa inițială? 10. Este oare posibil ca Dumnezeu prin Înțelepciunea Sa, să îl înzestreze pe om cu cele mai nobile calități din întreaga Sa creație și să-i ofere un rol central pe acest pământ, fără a-i da un sens al vieții, un scop, un rost care să-l îndrepte către Paradis? Să fi creat omul fără un scop doar pentru a trăi în această lume și a muri în mizerie? 11. Este oare posibil ca Dumnezeu prin Atotputernicia Sa, să-l înzestreze pe om cu cele mai nobile calități, dar totodată să-l facă ființa cea mai chinuită, mai nevoiașă, mai vulnerabilă, mai supusă durerilor și nenorocirilor din această viață și mai dornică de nemurire, fără să-i ofere posibilitatea de a învia pentru a înfrânge moartea și a ajunge la fericirea veșnică? 12. Este oare posibil să fie negate toate mărturiile privind realitatea învierii, a judecății, a Raiului și a Iadului, mărturii ale Profetului, ale Coranului, ale tuturor profeților și sfinților dovedite prin miracole, semne și minuni? Pot fi ele contestate argumentat de către necredincioși? Argumentele aduse de Said Nursi sunt foarte complexe și se leagă în general de Atributele lui Dumnezeu, dovedind atât posibilitatea cât și necesitatea învierii. El precizează totuși că cele 12 adevăruri nu sunt singurele argumente existente în favoarea realității învierii, a Judecății, a Raiului și a Iadului, ci există cu miile ce pot fi desprinse din cartea sfântă (Coranul). Spre final, el spune că „Cele 12 adevăruri precedente se confirmă, se completează și se susțin reciproc. Venind împreună în uniune, ele demonstrează rezultatul dorit. Stă în capacitatea vreunei îndoieli să penetreze aceste 12 ziduri ferme, fiecare dintre ele la fel de impenetrabil ca și când ar fi din oțel sau diamante, în scopul de a zdruncina credința adăpostită în cetatea lor închisă? Aici, Said Nursi compară credința omului în înviere, Judecată, Rai și Iad cu o comoară adăpostită într-o cetate ce este apărată de 12 ziduri impenetrabile, de parcă ar fi din oțel și diamante, ce nu pot fi spintecate de vreo urmă de îndoială. Astfel de comparații plastice, artistice, apar des în tratatul său, după cum acesta ne mărturisește: „Motivul pentru care scriu aceste tratate sub forma unor metafore, comparații și povestiri este de a facilita înțelegerea și pentru a arăta cât de raționale, adecvate, bine fondate și coerente sunt adevărurile islamului. Sensul povestirilor este conținut în adevărurile cu care acestea se încheie; fiecare poveste este un soi de aluzie care semnalează adevărul din încheiere. Prin urmare, ele nu sunt simple povești fictive, ci adevăruri veritabile”. De exemplu, la un moment dat compară această lume cu un han, un caravanserai, un hotel, ce este vizitat de călători. Hanul îi aparține unui om foarte bogat ce are mulți slujitori. Hanul își reînnoiește mobilierul an de an ceea ce demonstrează generozitatea și bogăția proprietarului. Slujitorii săi îi consemnează pe toți călătorii care trec prin han și notează toate stricăciunile sau lucrurile bune pe care le-au făcut în timpul șederii lor acolo. În final, cei care au produs pagube sunt sancționați, iar cei care au adus contribuții, venind cu idei la înfrumusețarea hanului, sunt duși într-un han și mai frumos. Hanul este această lume, călătorii sunt oamenii, omul cel bogat e Dumnezeu, slujitorii sunt îngerii, iar hanul cel frumos e Raiul. Cu altă ocazie, Said Nursi ne spune că dacă este posibil ca un singur om să fi înviat, existând astfel de cazuri menționate în Coran, de exemplu atunci când Iisus a înviat morții prin puterea lui Dumnezeu, fapt consemnat în capitolele 3 și 5 din Coran, atunci este posibil ca toți oamenii să învie. Căci Nursi spune, că după cum un general poate mobiliza un singur soldat, el poate să mobilizeze și toată armata. La fel, dacă Dumnezeu hotărăște ca un om să învie la comanda Sa, poate învia și toată omenirea. De asemenea, el spune că dacă toate lămpile iluminatului public dintr-un oraș pot fi aprinse de la o singură sursă, dintr-un singur loc, așa și toți oamenii de pe pământ pot învia la o singură poruncă a lui Dumnezeu. În final, Said Nursi declară următoarele: „Una dintre cele mai importante lecții învățate din Coranul Atotînțelept este, așadar, credința în viața de apoi. Această credință este atât de fermă și conține în sine o speranță și o consolare atât de puternică încât dacă o persoană ar fi asaltată de bătrânețe de o sută de mii de ori, mângâierea care derivă din această credință să fie suficientă pe deplin. Spunând: Slavă lui Dumnezeu pentru desăvârșirea credinței! Noi, oamenii în vârstă, ar trebui să ne bucurăm de vârsta înaintată”. Atunci când vine în Cenaclul „Alexandru Sihleanu” dl Cristi Rusin prezintă subiecte deosebite, interesante și prin conotație. Felicitări și succes în viață!
„Cartea prezentată de Cristi Rusin este foarte interesantă și mi-a plăcut pentru că un turc a avut aceste idei despre înviere și viața de apoi. Cristi Rusin vine mereu cu idei deosebite care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor noastre despre lume și viață. Îi mulțumesc mult și îi doresc succes în viață!” (Ana Sterescu)
„L-am ascultat cu multă plăcere, dar și interes pe dl Cristi Rusin, pe lângă cunoștințele pe care le posedă, prezintă materiale interesante. Tocmai pentru asta m-am străduit să merg la Biblioteca Municipală unde a avut loc conferința „Apariția și evoluția cultului marianic în Imperiul Bizantin”, fiind în preajma sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, susținută de Cristi Rusin și colegul d-lui de facultate Silviu Gabriel Cojocaru. Din orașe mici se ridică personalități. Eu i-am recomandat, și cu altă ocazie, să nu se oprească aici, să facă cercetare. Îl felicit, Dumnezeu să-l ajute, că a pornit pe o cale bună!” (Costică Drîstaru)
„Referitor la tema de astăzi a mult îndrăgitului lector Cristi Rusin, aș avea doar câteva cuvinte de spus. Toate credințele au și puncte comune. Indiferent de credință există o mână a providenței care te face să treci peste necazuri. Felicitări lectorului pentru că a îmbrățișat această cale a istoriei religiei”. (Valeria Popa)
„Lectorul de astăzi, Cristi Rusin, ne-a prezentat în cadrul ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” o cronică literară de întâmpinare a cărții „Învierea și viața de apoi”, autor Said Nursi, de origine kurdă. Cartea este tradusă de Felicia Iancu. Această carte, așa cum a menționat lectorul de astăzi, conține prelucrarea a unuia dintre cel 14 volume în care Said Nursi comentează Coranul din perspectivă teologică, filosofică și științifică. Cartea „Risale-i Nur” (Scrisorile luminii) a lui Said Nursi tratează credința comună a tuturor religiilor. Cartea comentată de lectorul de astăzi „Învierea și viața de apoi” reflectă în paginile sale învierea, viața de apoi. Cronicarul nostru, tânărul masterand Cristi Rusin și-a structurat cronica în 12 invocații retorice, fiecare cuprinzând conținutul capitolelor din care este alcătuită cartea. Voi menționa doar prescurtarea a câtorva dintre aceste invocații: 1, 3 și 5. Am sesizat audiind această cronică, că pe undeva conținutul cărții lui Said Nursi, urmărind tema tratată, se aseamănă cu „Numele trandafirului” a lui Umberto Eco. Felicitări lectorului de astăzi pentru tot ceea ce ne-a prezentat și mult succes în carieră”. (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Îl felicit pe lector pentru sinteza făcută cărții lui Said Nursi. Tema este deopotrivă filosofică și religioasă, și încearcă să răspundă logic unor întrebări foarte vechi. Aceste întrebări sunt o temă universală în toate religiile și exprimă speranța într-o răsplată a faptelor bune ale pământenilor, precum și speranța într-o sancționare a derapajelor umane privind viața terestră. Curiozitatea lectorului de astăzi, sunt tentată să cred, a fost alimentată din familie sau de lecturile parcurse. Am fost învățați să respectăm religiile tuturor popoarelor ca fiind sacre. De multe ori și astăzi ca și în trecut s-au ivit conflicte și războaie având la bază nerespectarea religiei.” (Georgeta Iuga)
„Părinții noștri aveau la școală cursuri de religie. Noi toți din cenaclu am învățat, ca elevi, teoria lui Darwin și luam note mici dacă nu o știam. Acum nepoții noștri învață iar religie și învață despre Creația Divină. Dar și azi mai există atei. Însă ateii fac mai puțină gălăgie. De ce oare? Îi oprește adevărul! Însă „câțiva” nu se pot despărți deloc de „trecut”. Le place să trăiască în minciuni și încearcă să ne „lămurească” care este „adevărul adevărat”, crezând că vom gândi ca ei. Argumentez afirmația cu un material extras de pe internet, referitor la Napoleon Săvescu, inițiatorul CONGRESULUI DE DACOLOGIE. Cele descoperite în material m-au convins cum se face „vitejește, sub anonimat” defăimarea, ponegrirea și bârfirea celor care „gândesc” la trecutul îndepărtat al românilor, în timp ce contestatarii se străduiesc „să șteargă” tot ce nu le convine sau ce ei nu înțeleg. Oare aceștia sunt români? Să mă ierte Dumnezeu dacă greșesc, dar „ceva” îmi spune cu tărie că sunt etnicii noștri cu origini în pusta maghiară, scrisă „puszta”! În decursul existenței omenirii au dispărut continente (ATLANTIDA), au dispărut popoare și culturi (cultura maya), au dispărut imperii, însă religia nu a dispărut, ci s-a extins cuprinzând întreaga planetă. Dar și în religie și-au făcut loc falsurile pentru că de mincinoși nu ducem lipsă. Mă refer la pseudo-culte. Să nu uităm că poporul român este creștin, preponderent ortodox. Cercetările arheologice din secolele 18-19 au confirmat că potopul a avut loc, iar Arca lui Noe a fost descoperită pe țărmul estic al Mării Negre. Grădina Maicii Domnului este confirmată în România, iar apostolul Andrei a adus creștinismul în zona țării noastre cu 2000 de ani în urmă. Sunt convins că evoluția creștinismului, în cadență cu istoria, era azi alta dacă nu ar fi fost distrusă Biblioteca din Alexandria (Asia Mică), cea mai vestită bibliotecă a antichității. Speranța pentru a afla mai mult despre trecutul omenirii rămâne să ne informeze Vaticanul, care a adunat toate „noutățile” lumii timp de aproximativ două milenii. Acolo stau ascunse răspunsurile la multele întrebări care frământă omenirea. Dar de ce le ascunde? Din istorie am o nelămurire: cine a învățat oamenii să construiască palate, castele, cetăți, piramidele și chiar Arca lui Noe, pe vremea când popoarele lumii încă trăiau în peșteri? Revin la zilele noastre. Semnul crucii simbolizează pe Iisus Hristos, care a fost răstignit pe cruce. Noi, laicii, greșim când facem semnul crucii. Dacă privim în cărțile de religie ale nepoților vom ști cum se face corect semnul crucii. Pentru expunerea de azi, dle Cristi Rusin, îți mulțumesc și te felicit! Mulțumesc și pentru anterioarele două conferințe! Drumul tău în viață să fie totdeauna luminos și Dumnezeu să fie mereu împreună cu tine!” (Mihai Doina)
Sâmbătă, 28 august, începând cu ora 11:00 va avea loc Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu” – Gala Laureaților. Vă așteptăm, cu drag!
