Fărădelegea lui Călin – Cozul tivil
A dat… și am terminat cu chiu și vai în trei zile precedentul articol. D-am scris și poezie în șase zile (șase rânduri)….
,,Frumoasă” lege, anticipativă. Actele vorbesc – dar și banii când te seacă notarul sau/și cadastristul -, dovedesc cine este proprietarul imobilului. ,,Funcirea”. (Art. 565)
,,Frumos”… din partea lor. Să nu introducă un glosar cu termeni…. Detentor precar. Vă ,,îmbie” la…? Până la dezlegarea misterului mergem pe raționamentul Art. 566. Proprietar, deci cu drepturi depline asupra bunului care a ajuns în mâinile altuia. Fie că îl primește cum era, cum este sau dacă nu mai este, primește contravaloarea lui, dar și peste, productele sau cât valorează acestea. Din acest motiv aș fi intransigent și nu aș permite, ca Al. 3, să se ajungă exact invers decât trebuie, să ceri proprietarului ,,… să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut.” La fel la Al. 4 vizavi de cheltuielile utile și la Al. 5 pentru cheltuieli efectuate pentru producte și fructe. Mai multe efecte pentru ,,posedant” decât pentru proprietar. Pentru primul, dreptul de reținere, dacă nu primește ce discutarăm în urmă. Deși nu-mi băgasem nasul mai departe, intuiția a funcționat bine. Alte două cuvinte neobișnuite împiedică dreapta, curata și clara pricepere: frugifer și voluptuare. Neconsultând dexul, întâiul pare perisabil și de neținut de către posesor, oricare i-ar fi voia și oricare dintre variante a ales ca să posede bunul: violență sau fraudă. Al doilea ar părea că există un excedent la bun, lucrări pentru care nu plătește proprietarul. Și acum adevărul lexical. Sunt dezamăgit și aproape de furie pentru detentor. Deținător…. Precarul doar fiindcă prin ne-voia lui posedă. La al doilea m-am înșelat, e d-el de dă roade. Al treilea… din zona plăcerilor, inutilului, luxurizării, nepracticului. Un ultim 9, cu dispoziții din materii încă virgine ale Codului Civil, ale accesiunii imobiliare artificiale.
Nu prea mult timp. La Art. 567 s-a fixat ,,noaptea nunții”, demitizării termenului ,,incriminat”: conferă proprietarului tot ce se alipește și se încorporează în bunul său.
Variante două, una este la Art. 566, cealaltă aici la Art. 568, naturala, explicată prin fenomene de același gen care fac unirea cu bunul sau încorporarea în el. Pe când calea artificială implică mână de om, proprietarul sau altă persoană.
Fericit cel de lângă mal. Aluviunile ce sporesc dimensiunile terenului îi aparțin, doar să se adauge treptat. (Art. 569)
Când bat râurile în retragere – deși au luat-o razna în ultimii ani și vin puhoaie -, descoperirea lor produce teren pentru proprietarul din imediata vecinătate. (Art. 570)
Pare insulă, nu teren cu legături vizibile cel înconjurat de ape stătătoare sau canale. Și totuși cam asta și este: scad apele până sub nivelul de scurgere, proprietarul nu primește nimic. La fel și dacă se revarsă, terenul nu-i aparține. (Art. 571)
De la treptat la brusc. De la adaos la smulgere. Sper doar ca bucata desprinsă să nu ajungă la vecin sau în satul vecin, ar fi aproape imposibilă păstrarea ei. De revendicat până într-un an. (Art. 572)
Ce-i al domeniului public, rămâne al lui, celelalte, prundiș, insulă sau apă curgătoare, se încadrează la proprietar, albia îi aparține, chiar insulele și prundișurile nelipite. Când sunt mai mulți, regula împarte insula egal, începând de la jumătatea apei. Nu lungime, nu adâncime, nimic. (Art. 573)
