Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – Re(n) mo(r)n

25 iunie 2021
Și vai de nația femeiască!… M-a cuprins așa o nostalgie pentru drumurile mai departe de Centrul Cultural, că n-am rezistat să nu culeg, ca pe vremuri, pulsul străzii. Un cuplu. O doamnă cum toate se simt amenințate de ochiul rău al lumii, i se confesa însoțitorului soț despre starea de rău fizic, urmare a deochiului (scormonind, știind ce hram și hărăzire deține partenera mea de viață, dădui de-o ,,noutate” din partea lui Creangă, o ,,partitură” literară despre descântecele bălăcenilor din care se trage aceeași). Bărbatul, după tiparul celui neîmbrobodit cu altceva în afara mrejelor paharului umplut cu stors de strugure, prună sau… (m-am speriat să văd deunăzi unul dintre personajele milițienești persiflate de Arcuș, Negraru, slab, os…), căruia nu-i sufli-n ciorbă: ,,Dacă-ți dau una, îți trece.” Și știa și Nic-a… Petrei ăst tratament sacramental.
Aplicabil. Zău, eu aș fi anatemizat-o pe roaba Domnului, în casa Domnului, de pe scaunul slujitorilor săi (ai dânsului… fără să minimalizez poziția minisculizând litera primă). Cine-a mai văzut și auzit de vreo enoriașă care să spargă semințe în toată splendoarea slujbei de pomenire?
Ori e unul și același, ori e apă de ploaie. Ne-o dovedește Merkelița pentru care Moderna și AstraZeneca se pot aplica de cel puțin două dăți pe rând. Și-amintiți-vă de curajosul ce-a fost înțepat vaccinal de trei-patru ori doar pentru că de fiecare dată se simțea… în al nouălea cer.
Ce merge la câini, face bine la om. O certitudine din ce în ce mai… certă.
Tocmai vremurile pluviale de altădată să le uiți? Bineînțeles că da, însă ca astea de vreo două luni încoace n-au fost niciodată în viața asta de râmnicean sărat.
They graduate. What…. Tentat să ,,funck”-uiesc copia bacalaureală pogorâtă la o linie sub șasele aniversar. Pe când revederea? Pe când rememorările oliței, mucozităților-lumânări, plastilinei…?
Ne putem considera vinovați, dimpreună cu autorul lui Păcală și regizorul peliculei, Geo Saizescu. Ei veniră cu ideea – e de notorietate – că: ,,Naște un bărbat! Dracu-a mai văzut!” Sodomo….
De-aia nu mai poate Orban hunul că-l dau ăștia afară din UE. Că l-am hulit toți și iată, e cel mai bărbat!
Împărate Leșe, din păcate, cu toate straiele țărănești și purtatul lor, simțurile de tron nu pot fi decât un început de…. În rest, toată stima. Apropo, țăranul mai de colea, de la începuturile primei nații valahe, se asezona cu voievozi.
El însuși este o eroare, nu votul pe educația sexuală.
Neagră ca… și cei șapte iritici. Nu merge. Zece albi mititei. Nici așa. Jessica Neagra. Ba, dar și da. E cam pe la mijloc. Cât despre cetăți, ele împart românește și alb, și negru, și…. Cam….
La întrebarea privitoare la capacitatea și rezistența betoanelor italilor din urmă cu două miare de ani se răspunde astfel: cine fura, a doua oară nu mai apuca să păgubească marele imperiu de ingredientele definitorii.
Rușii, chinezii și românii. Fiecare cu ale lui. Noi cu ceva în plus. Acel ceva se numește putere de imaginație și… titlu cu timp de conjugare anticipat. Între cei doi mari jucători un plan. Pentru ei, proiectul de bună seamă futurist, aplicarea ține de două domenii: de viitor, de construcție. Pentru-ai noștri, vizionari – o bagatelă. Există desene, materie primă, oameni – ca și cum s-ar construi singure și sigur. Dar oameni toți. Ce le-o trebui bază lunară în 2036?
Opozabili lor – americanii. Cu dorințe ardente de-a eradica discriminarea. Nu numai Lună, ci și specie umană pe ea. Bărbat și femeie. Adică unul ,,de culoare” și-o muiere.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share