Fărădelegea lui Călin – Hodul civic
Și ce dacă va fi haos? Parcă acum se numește altfel….
De s-ar fi dorit o titulatură decentă și conformă cu regulile gramaticale de declinare în număr, persoana juridică ar fi primit indicativul entitate juridică, risipind confuziile și tranșând distinct problematicile, discrepanțele lexicale dintre una în fapt și alta ,,ireală”. Entitatea, deci, fiind sistemul de inși și activități, fondatori și alți constituenți decidenți sau lucrativi. Despre care, după firea lucrurilor, Art. 210 opinează că poate exercita drepturi și îndeplini obligații și fără organe administrative. Al. 2 pare ambiguu, mai mult ca sigur din neglijența de a strecura o virgulă unde trebuie, la care se adaugă introducerea ,,… gestiunii de afaceri.” în coactum modus (între timp limba latină i-a dispărut translate-ului google-ian, în schimb a apărut kingoniana) pentru actele încheiate de ei, fondatorii, sau inși nedesemnați. Dilemele cresc prin reducerea la ,,contractează” a sintagmei ,,încheie contracte” și uzul lui ,,… personal ținut față de terți…” De depus și cazul acestui alineat 3 care induce ideea că ar exista exonerarea juridicei de asumarea obligațiilor contractuale. Și-atunci ce fel de contract să fie acela în care doar unul răspunde?
Ei, de-ar fi și pe la noi ce scrie la carte…. Nu mai mult de cât și cum ar trebui să arate organele administrative și de control. Fără incapabili, fără decăzuți din drepturi, incompatibili, cu capacitate de exercițiu restrânsă. Și-n privința vătămării…. De nu-i, de nu s-au încălcat dispozițiile legale, anumite acte nu se pot anula doar fiindcă y și z au devenit sau fuseseră incapabile. (Art. 211)
Da, hotărârile, deciziile sunt obligatorii pentru toată lumea. Ce nu emite juridic Art. 212 este anunțul pentru cei ce nu au participat la luarea acestora, care, ca și în Al. 2 are un termen de valabilitate ,,… numai de la data publicării lor…” De ,,… altă cale…” mă dezic.
Diligența are în dex indicele doi, deci secundar. Ei i se atribuie la Art. 213 promptitudinea și sârguința, alături de prudența în acțiuni, ca membru al organelor de administrare ale unei persoane juridice. Silințe comparate cu ale ,,… unui bun proprietar.” N-o fi nițel cam mult pentru o recompensă în lei? N-o fi mai nimerit să i se aloce doar un set de munci precise, responsabile?
Vedeți cum mixurile cu bătaie la ficsonomia obrazului sunt neavenite? ,,Ca și cum ar fi ale tale” se încheie la Art. 214 cu ,,… separația dintre patrimoniul persoanei juridice și propriul lor patrimoniu.” De la sine înțeles că nu poate niciun membru din organele de administrare să profite de bunurile p.j. fără acordul acesteia.
Sub tăișul aceleiași săbii damoclesiene stau și actele juridice prin care se produce o fraudă p.j.. Adăugirea unui interes din partea membrului, descendenților, rudelor… până la rândul patru genealogic este inutil, frauda în sine furnizează suficiente motive pentru anchetatori și organe abilitate. Iarăși, Al. 2 intră pe terenul infracționalității, iar toți cei al căror interes contravine persoanei juridice, decisivi în luarea unor hotărâri sau nu, recuzați sau nu, răspund în fața legii și bineînțeles plătesc daunele. O trimitere la Codul Penal, aici în cel Civic, la Art. 215, simplifica cu totul chestiunile.
