Cenaclul Alexandru Sihleanu – 16 Ianuarie 2021
ULTIMUL ROMANTIC AL EUROPEI, LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI
Sâmbătă, 16 ianuarie, membrii Cenaclului membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnit, în sala de spectacole a amintitei instituții de cultură, la un eveniment „sacru” am putea spune, sărbătorirea Domnului Poeziei Românești Mihai Eminescu a cărui zi de naștere, 15 ianuarie a devenit, printr-o hotărâre de guvern, Ziua Culturii Naționale. Tot aici a avut loc și un eveniment editorial, lansarea cărții „Vălul Șeherezadei”, Ed. Editgraph, 2020, autoare Camelia Manuela Sava.
Momentul festiv de astăzi a fost moderat de managerul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” dna prof. Violeta Vîlcu: „Bună ziua și bine ați venit! Marcăm astăzi printr-un eveniment literar-muzical 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, 15 ianuarie fiind numită Ziua Culturii Naționale, poetul Mihai Eminescu fiind un reper pentru cultura română și nu numai. Am să vă rog, să urmăriți, pentru început, un film. Nu putem să începem această zi fără a omagia pe marele nostru poet Mihai Eminescu. (A urmat filmul care a generat o atmosferă de poveste, sunetist fiind referentul Sorin Călin) (n. cron.) În anul 2020, anul cultural Florica Cristoforeanu, instituția noastră a alocat din buget aproximativ 116.000 lei pentru finanțarea a două reviste: „Glas râmnicean” și „Spații culturale”, pentru finațarea a trei proiecte culturale: Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”, Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, pentru proiectul „Scriitorii Râmniceni de Azi și tipărirea a 35 de cărți din aceste proiecte și nu numai. Au fost finanțate: „Pseudonim pentru lacrimă”, autor Cornelia Ionescu-Ciurumelea, „Poeme Haiku” autor Genovel Florentin Frățilă, „Ora albastră”, autor Ștefan Costache Andrei, „Fragmente”, autor Viorel Dodan, „Din marmura soclurilor”, autor Mioara Bahna, „70 o diversitate în gri”, și „Câmpia ca sentiment”, autor Nicolai Tăicuțu, „Caligrafii stelare”, autor Nina Beldie, „Empatii”, autor Ștefan Mocanu, „Nefericirea de a fi fericit”, autor Traian Cristea, „Legende buzoiene, legende râmnicene”, autor Gheorghe Petcu, „Biblioteca subiectivă”, autor Valeria Manta Tăicuțu, „Oamenii adevărați nu mor niciodată”, autor Floarea Stănescu, „Personalități medicale râmnicene”, autor Lucreția Dediulescu, „Natalie”, autor Carmen Dumitru, „Amintiri din cariera mea lirică”, autor Florica Cristoforeanu, „Opera postumă a lui Stelian Cucu”, „Zbor printre cuvinte”, autor Constantin Marafet, „Epigrame”, autor Smarandache Agheană, „Rugăciune suburbană”, autor Tiana Badea, „Esențe lirice”, autor Ionuț Caragea, „Casa Morților”, autor Angela Dina, „Nora din suflet”, autor Gabriela Păsărin, „Utopia Bis”, autor Ilinca Stroie, „Rugăciune la sanatoriu”, autor Camelia Ghițescu, „Cariatida cu absențe”, autor Ion Pițoiu, „Brâul Afroditei”, autor Mihai Merticaru, „Dum spiro, spero”, autor Constantin Bidulescu, „Avarul”, autor Aneta Țâru Pioară, „Căzând în iubire”, autor Roxelana Radu. Am asigurat finanțarea revistelor „Spații culturale” și „Glas râmnicean”, lansarea volumului I din Antologia „Scriitori râmniceni-un deceniu nou”, realizată de referentul Sorin Călin în cadrul Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, am avut participări la Salonul anual de carte de la Slobozia și Maltezi, am ținut atât cât ne-a permis situația epidemiologică ședințele Cenaclului „Alexandru Sihleanu”. Pentru toate aceste realizări mulțumim consilierilor locali și domnului primar al municipiului pentru toată susținerea în materializarea acestor proiecte literare. Pentru început aș dori să îl invit să vă adreseze câteva cuvinte, pe domnul primar Sorin Cîrjan.
Sorin Cîrjan: „Sărut mâna dnelor, bună ziua dlor! Este un moment frumos. Vă mulțumesc pentru participare. Contextul politic de astăzi îl ridică pe Eminescu, un om luminat. Genul acesta de manifestări să fie înregistrate, să dovedim că Râmnicu Sărat nu este un oraș mort. Pot spune că Eminescu a fost răstignit pe altarul patriei sale. De mii de ani, așa se petrece cu oamenii providențiali. Cum spunea Nicolae Iorga: „Dacă el ar fi trăit în alte împrejurări, vă puteţi închipui ce larg şi-ar fi destins aripile acestea, care de atâtea ori fuseseră împiedicate de a se desfăşura mai deplin”. Eminescu trăiește în fiecare dintre noi.
Violeta Vîlcu: „Aș dori să vă mai amintesc un proiect realizat în colaborare cu Muzeul Municipal care și-a primit, în sfârșit numele celui care a făcut demersurile pentru existența unui muzeu la Râmnicu Sărat, Octavian Moșescu. Mi-aș dori să invit acum pe scenă doi oameni dragi nouă, purtătorii și păstrătorii proiectelor literare, colaboratori fideli, dna Valeria Manta Tăicuțu, profesor și scriitor, membru al USR, realizatoarea revistei „Spații culturale” și colaboratorul instituției în cadrul proiectului Scriitori râmniceni de azi și pe dl Constantin Marafet, scriitor, membru al USR, realizator al proiectului Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu” și colaboratorul nostru în Concursul Național de Poezie pentru Elevi „Radu Cârneci”. Mai întâi dna Valeria Manta Tăicuțu”.
Valeria Manta Tăicuțu: „Mă bucur că am reușit să ne întâlnim. Mihai Eminescu este o permanență spirituală, poetică a noastră și nu trebuie să uităm prezența lui printre noi. Anul trecut cultura a fost o posibilitate de supraviețuire. Am sprijinit activitatea dnei Violeta Vîlcu și a lui Sorin Călin pentru activitatea de editare. Revista „Spații culturale” va trece la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Trebuie să mărturisesc că nu știam ce se petrece astăzi, știam că va fi doar lansarea cărții Cameliei Sava”.
Violeta Vîlcu: „Și acum dl Constantin Marafet”.
Constantin Marafet: „Dacă tot am prins acest moment o să încerc vă spun despre Mihai Eminescu la Râmnicu Sărat. Din „Dor” clocotitor pentru Eminescu, am recitit de curând cartea reputatului eminescolog N. Georgescu, „Eminescu în Dobrogea”, Ed. „Rafet”, 2016. La capitolul „Chipuri ascunse în scrisori sau cum să cobori din barcă”, mă fulgeră o idee: Eminescu a fost la Balta Albă? A trecut prin Râmnicu Sărat? Citesc și recitesc scrisoarea către Veronica Micle, unde se referă la dorința de călătorie din vara anului 1882. „Dacă nu ți-oi scrie câteva zile, atunci să știi c-am plecat. Nu știu încă bine unde plec, la Pucioasa, la Struga, la Balta Albă, la Lacul Sărat, dar destul că de plecat trebuie să plec, căci picioarele mele au nevoie fie de băi sărate, fie de băi alcaline, dar în sfârșit de băi care au un efect determinant asupra pielii. Tratamentul intern e stabilit deja: Fier, fier și iar fier, în formă lichidă și în formă de pilule”. Scrisoare din 6 iunie 1882 (nr. 62 în colecție, p. 287-290)
Interesant este că, între stațiunile pe care le-a enumerat, amintește de Balta Albă (din Basarabia, la vărsarea Nistrului în Marea Neagră, spune dl prof. N. Georgescu), apoi vorbește de stațiunea Lacul Sărat din apropierea orașului Brăila. Eu nu cred că este vorba de Balta Albă din Basarabia, ci despre Balta Albă din fostul județ Râmnicu Sărat, la 15 km de orașul Râmnicu Sărat. Dovada că a fost la Balta Albă este scrisoarea din 17 aprilie 1882 adresată Veronicăi Micle: „Tare te-aș săruta, Momoț, și sărut vânt pentru că nu ești aici. Și te-aș legăna încet să dormi, ceea ce nu poți, pentru că tu nu știi dormi cum știu eu câte douăzeci de ceasuri în șir. Numai afurisitele astea de picioare nu-mi dau pace, drăguța mea, și întruna trebuie să le cârpesc sănătatea cu petece de bumbac. C’est à desesperer”. (nr. 57.p.269) unde vorbește despre fratele său: „Dar în sfârșit, bun e Dumnezeu și meșteră-i Balta Albă. Frate-meu mă cheamă la el lângă Baltă, unde cred că vor dispărea pe de-a pururea urmele (?) acestea care-mi încurcă zilele”.
Evident că despre fratele Matei Eminovici se face vorbire. De ce spun asta? Iată două scrisori care arată clar că Matei Eminovici era locotenent în garnizoana Râmnicu Sărat și nu la Brăila, în acea perioadă: „Ipotești, 1884, Martie, 18/30 Stimate domnule Maiorescu, Primiți sincera mea mulțumire pentru scrisoarea din 14 Martie a.c. și mă grăbesc a vă comunica următoarele. Sunt deja 2 luni trecute de când au murit tatăl meu. La înmormântarea lui au fost de față și fratele meu, locotenentul Matei din Râm. Sărat; după înmormântare, în loc ca să facă fratele meu o catagrafie, el au început a vinde în dreapta și stânga toate obiectele mobile și immobile, sub cuvânt că el va lua pe fratele său Neculai la sine la 15 martie.(…) Henrieta Eminovici”
O a doua scrisoare (mai sunt și altele) e scrisă de Matei Eminovici, fratele poetului, și adresată lui Titu Maiorescu: „Stimate Domnule Maiorescu, Sunt informat de la Dnul Câță Niculescu că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav și vă rog din suflet răspundeți-mi urgent unde să găsesc ca să vin a-l lua la mine pentru vr’un an, și dacă bine voiți a’mi arăta adevărata stare material a lui ca să vin pregătit, căci am vr’o 200 într’un loc și să’i iau și să’i cheltuiesc toți pentru el. Terminând și în considerarea distinsei ce’o avea el pentru Dvoastră sunt deplin convins că’n cel mai scurt timp posibil voi primi un răspuns exact de la Dvoastră și veți îndatora prin aceasta și pe Servul Dumneavoastră Locot Eminovici M Adresa Lc Eminovici Comandantul Comp1 din al gl al 9-lea de Dorobanți, Cazarma la Aslan, R Sărat, 1883, Iulie 18. (…)
Dar să nu uităm și altceva. Se pare că familia Eminovici avea legături și cu alte familii din Râmnicu Sărat. Într-o scrisoare din 2 august 1887, scrisă în Iași, a Henrietei Eminovici către Cornelia Emilian de la Râmnicu Sărat, aceasta spune: „Loviturile nenorocite ce întotdeauna au persecutat toată familia noastră ne-a înrădăcinat pesimismul cel mai nemărginit, fără remediu și fără vindecări”, iar în altă scrisoare, din 1 aprilie 1888, destăinuie „mătușa noastră s-a retras de la testament, căci ea este bolnavă de piept, boală ereditară a tuturor din familia noastră”, conform articolului scris de dl Ion N. Oprea, Membru de Onoare Fondator al Rev. Luceafărul (Bt) și publicat în 30 iulie 2015.
În concluzie, Matei Eminovici, conform celor două scrisori (17 aprilie 1882 și 18 iulie 1883), se afla la Râmnicu Sărat, iar Mihai Eminescu a venit la Balta Albă, la rugămintea fratelui său, poposind evident în Râmnicu Sărat. Cu siguranță, Eminescu citise proza lui Vasile Alecsandri „Balta Albă”, de unde aflase de „nămolul” vindecător de boli reumatice. Mie mi-e clar că Mihai Eminescu avea destule motive să viziteze Râmnicu Sărat și l-a vizitat, așa cum și la Balta Albă a fost pentru tratament”.
Violeta Vîlcu: „Mulțumim. Facem o mică pauză de vorbire cu un moment muzical”.
Sorin Călin: „Cele două protagoniste sunt Anya Bunduc și Bianca Ifrim. Vor interpreta (chitară și voce) două piese pe versuri de Mihai Eminescu: „Ea-și urma cărarea-n codru” și „Vreo zgâtie de fată”. În cealaltă formulă de grup, Anya Bunduc, cu Delia Porumb au câștigat în 2017 un premiu la concursul de la Botoșani, cu piese proprii pe versurile poetului Mihai Eminescu”.
Violeta Vîlcu: „Am bucuria de a vă anunța că este momentul să lansăm cartea „Vălul Șeherezadei” autor prof. dr. scriitor Manuela Camelia Sava. Draga noastră poetă te invităm să prezinți cartea”.
Manuela Camelia Sava: „La mulți ani! Este pentru mine o mare bucurie și mulțumesc gazdelor că au făcut posibilă această întâlnire. Am strâns aceste poezii și am reușit să colaborez cu o poetă care m-a sprijinit, mi-a scris prezentarea, mi-a făcut făcut corectura Am considerat că mă pot autocenzura. Volumul meu este unul care concentrează întreaga mea activitate poetică. Titlul a avut mai multe etape, tot ce înseamnă urât și frumos. Eroii anului trecut, în afară de cei din prima linie care au luptat cu virusul și copiii, Șeherezada înseamnă a spune povestea fiecăruia. (UN CERC IOANEI-SOFIA 01.02.2020) „Florile sunt rădăcinile frumosului/ sevele lor colorate/ ne acoperă ochii ce se întorc în pământ/ te admiri ca Narcis în oglinda anilor/ și crezi că ai putea să fii un cerc/ din care/ albul iernii nu se mai naște/ zilele se întrec în melodii lente/ apar din când în când ghioceii să trezească pământul” (POVESTE CU ÎNGER Fiicei mele, DARIA-MARIA 05.032020) Mărșăluim ca soldați/ pașii se încarcă de gânduri/ ne scuturăm de zgura fericirilor/ straturi de piele și sentimente se descuamează/ așteptăm îngerul/ soarele nu se arată printre degetele lui Dumnezeu/ ce știm despre noi e doar un fum sângeriu/ povestea cu ochi de jad continuă zi de zi/ să ne țină în suspans// Ne trezim și îmbrățișăm brazii e frig/ ranița gândurilor aleargă necontenit” O să spicuiesc din ceea ce spune Passionaria Stoicescu. „(Un mit asumat) La cea de a 11-a carte excedată de alte plachete personale cu titluri definitorii privind devoalarea artistică – „Fețele infinite ale poemului”, „Taina supremelor ceasuri” (2012), „Poezia lucrurilor neîntâmplate” (2012), „Cămașa de rouă” (2013), „Talismane” (2014), „Cod ADN” (2019) ș.a., Manuela Camelia Sava își „asumă” un personaj curajos al feminității salvatoare traversând veacurile, Șeherezada celor 1001 de nopți, vrând să probeze că povestea/arta/poezia valorează cât o viață de om, că pot fermeca și schimba soarta creatorului/ povestitorului/ poetului. (…) Și totuși întâmplările se perpetuează, cu alte personaje, în alte timpuri. Asta demonstrează Manuela Camelia Sava în „Vălul Șeherezadei”. Exteriorul se mută frecvent în interior și povestea, pentru cine poate să o depene, are talentul, plăcerea și curajul de a le/se expune, în poezie. Astfel, mitul este topit liric, depășind convenția simbolică a poveștii, reconstruind o lume vie, în care sunt expuse trăirile individuale sau colective ale omului contemporan. Dar acest fel de lirism e unul narativ și succint, „adaptat” stilului cerut de prezent, marca postmodernistă.
Chiar titlul volumului, „Vălul Șeherezadei”, un soi de val materializat, marcat de transparența țesăturii și în același timp cu pretenția de a ascunde, pentru a descoperi, e o tentativă poetică în fond și formă: „…// suntem zi și noapte/ între vis și poveste/…//Suntem între zaț și farmece/ între a fi și a avea/…//Suntem între aici și acolo/ între muzică și drum” („Despre uitare”).
Cele trei cicluri, „Inima mea colorată”. „Viața în fugă” și „Manevre de resuscitare” aduc treptat mitul Șeherezadei în contemporaneitate, timp în care „…acest zgomot/ e însăși poezia pe care o scrii altor guri/ străine/ de gura ta” („În poveste”), „Măștile se plimbă nestingherite/ peste rândurile de epidermă și latex se aștern amintiri/ cineva ne ia temperatura mereu/ frunțile ni se sluțesc/ poți închide ușa trecutului/ nu mai e nimic la fel/ ochii pandemici pândesc după colț…” („Azi”), „Șeherezada și-a dat vălurile la o parte/ arătând lumii frumusețea și durerile/ nașterile ei păcătoase/ ați ascultat atenți povestea/ veți putea pleca mai departe/ târând după voi cântecul prizonier al iubirii” („Finalul poveștii”)
Lipsa punctuației în cuprinsul poemelor e o libertate oferită cititorului de a da versurilor acea intonație cerută de simțământul propriu al receptării personale, care poate să nu fie în acord cu intenția autorului. Cartea însă respiră acel echilibru necesar între mesaj și expresie, între talent și conștiință estetică. Asumarea convingerii că tu poți, asemenea Șeherezadei, să îl farmeci pe rege/ cititor prin poveștile/ poeziile tale, denotă conștiința de sine a Manuelei Camelia Sava, că prin ceea ce scrie, banalul vieții, nici măcar sub forma monstruoasă de covid, nu o va ucide în zorii fiecărei noi zile”
Am început alături de Valeria Manta Tăicuțu cu volumul „Între DA și Nu, Ed Valman, 2009. La Râmnicu Sărat cultura în ultimii 8-10 ani a avut un loc de cinste. Anul trecut am fost la Slobozia și am văzut cum râmnicenii au făcut să ducă mai departe numele orașului. Tot ceea ce facem noi, facem să ducem „Sus Râmnicu!”. Cultura este frumoasă și cea mai lungă poveste. O invit pe dna Valeria Manta Tăicuțu să vă spună părerea d-ei despre carte.
Valeria Manta Tăicuțu: „(Camelia Manuela Sava, „Vălul Șeherezadei”, Editgraph, 2020.) Fiecare nou volum pe care-l publică Manuela Camelia Sava aduce, față de precedentul, un plus de maturitate și profunzime. Cel de față este structurat în trei cicluri pe care le unește tema fundamentală, iubirea, cu trimitere la suma de povești ale Șeherezadei, la timpul și spațiul lor mitic: „Inima mea colorată”, „Viața în fugă” și „Manevre de resuscitare”.
Discursul liric este, desigur, de tip confesiv/ subiectiv, cu inserții descriptive în măsură să facă legătura dintre idee și stratul emoțional. Vom întâlni în poeme elemente de peisaj metaforizat, care reprezintă, de fapt, ancorele poetice ale autoarei. În imaginarul poetic intră și „Sângele verde al nopții”, și marile înălțimi – „Munții merg pretutindeni cu tine/ în palmele tale par uriași adormiți” („Tu. Peisaj cu munți. Același”), și peisajul exotic amintind de Macedonski și de emirul său: „grădina de roze:/ rai de azur și de vise – zilele au cercul lor de foc”. Spațiul îl evocă, uneori, pe cel din poveștile Șeherezadei: „smochin bătrân adus de la Balcic” („Noi cei de aici. El. Dincolo”; „norii au sânge nobil/ albastrul circulă nestingherit” („La apus. La răsărit”); cu „deșert sticlos” („Inima”), cadâne, mirodenii etc., dar și de gustul pentru depărtare și evadare în mari spații marine al poeților simboliști. Motivele care amintesc de simbolism: plecarea pe mare, vaporul, marinarii, dar și peisajul marin: „Culorile mor și soarele stinge în valuri/ roșul aprins” („Apusul”); „marea îmbătrânită adoarme în povestea Șeherezadei” („Despre mare. Tu”); „șerpi albi încolăcesc țărmul”, la care se adaugă cuvinte și sintagme din câmpul semantic al mării – triton, sirene verzi, scoici perfecte („Peisaj. Marea neagră”); „Marea a adormit sub oglinda violet”, meduze, pescăruși, bărci; „noaptea ne cuprinde pe toți” („Totuși neliniștea”) ș.a. sunt mai frecvente în cel de-al doilea ciclu, „Viața în fugă”; „Noaptea te înspăimântă ațipești între stele” („Viața în fugă”).
Legate de tema principală, care este iubirea, recurente în poeme sunt și câteva motive poetice apropiate ca relevanță: lumina, păcatul, trădarea, vălul care ascunde și protejează: „întreg universul te urmărește/ cum alergi printre oameni și plângi/ cum alergi printre cuvinte și râzi/ vălul Șeherezadei ascunde toate dorințele” („Vălul Șeherezadei”). Singurătatea nu pare o opțiune poetică, de aceea este decelabilă în text nevoia de deschidere, de comuniune, de socializare; ieșirea în stradă a poetei presupune părăsirea zonei de confort și descoperirea celorlalți, cu care să împartă câte ceva din emoțiile proprii: „ieși pe poartă/ parfumul poemelor de argilă te urmează tăcut”.
Camelia Manuela Sava o plasează pe Șeherezada, cu care, poetic vorbind, se aseamănă, între mit și poezie, de unde recurența unor semanteme specifice: pocal de aur, lupți cu un balaur, un erou al poveștii („Peisaj matinal”),cetate, turn, făclie, zâne, smicele de măr dulce și apă vie, corb gigantic („În poveste”); „numele împăratului/ care m-a uitat” („Despre timpul rămas”). Trimiterile livrești, fie că sunt la Don Quijote („Eroismul. Eu nenăscut”) sau la Iona de Marin Sorescu (în „Fără ferestre”) sugerează spaima de spații închise, de idealuri care nu pot fi atinse, de efort zadarnic: „mori de vânt”, „Iona nu e un erou/ aici burta peștelui e mama ce îl leagănă permanent/ este cel care vede lumina/ este cel care iubește întunericul” („Iona. Eu sunt el”). Nici iubirea, nici poezia nu sunt exerciții de auto admirație, de aceea mitul lui Narcis este resemantizat în poemul intitulat „În cerc”; pentru că, spune poeta, cuvintele și-au tocit sensurile, nu mai există o concordanță între încărcătura lor semantică și nivelul emoțional: „deschid geamul să te respir/ trenul aleargă spre necunoscut/ văd dincolo de cuvinte cum/ noi ne-am putea contopi într-un dans”.
Limbajul poetic prin care este transmisă tensiunea emoțională nu este unul care să denote căutarea cu orice preț a elementelor cu sonoritate artificială (am citat deja teama de „cuvinte sticloase”), ci unul în care, alături de Lethe (v. mitul uitării), de clovni, de valurile mării etc., apar structuri de genul: „ne vedem printre biți și pagini/ deschise la întâmplare pe internet” („Printre biți și pagini”), selfie, filmul cu Dracula, „deschizi pagini pe internet la repezeală” („Zilele acestea”) ș.a.
Ieșirea din poveste și confruntarea cu această realitate duc la „Dezorientare”: „locuim pe o planetă cu garduri înalte/ ce seamănă cu o casă de nebuni”, deoarece oamenii poartă în ei apocalipsa („O călătorie cu trenul. Viața”).
Concluzia volumului nu este cuprinsă în „Finalul poveștii” (ultimul poem), ci în „Turiști”: „castelul e inundat cu alge/ nu rezistăm nici noi prea mult timp/ pielea devine insuportabilă/ facem orice pentru bunăstarea noastră/ dar îl uităm pe Dumnezeu că are destule săracul/ adunăm norii bob cu bob/ și la final rămâne un pescăruș pe plajă”.
Violeta Vîlcu: „Urmează un moment muzical, la pian Daria-Maria Sava fostă elevă a dlui prof. Marcel Ghiulea”.
Sorin Călin: „Daria a terminat anul trecut Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” cu Florentin Boroghină și acum va interpreta la pian Marriage d’amour de Richard Clayderman”.
Violeta Vîlcu: „Urmează un ultim moment muzical, la pian Lavinia Toader elevă a Școlii Populare de Artă din cadrul instituției noastre”.
Sorin Călin: „Lavinia Toader a terminat canto cu Cristina Robe și este anul doi la pian la clasa doamnei Beatrice Stoian. Va interpreta Fantezia în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart”.
Violeta Vîlcu: „Sper că sunteți în asentimentul meu să spunem: Eminescu este veșnic și adoptat la Râmnicu Sărat, „Sus Râmnicu!”
Sâmbătă 23 ianuarie, începând cu ora 11:00, va avea loc la Dumitrești lansarea cărților „Avarul” (proză scurtă), Ed. Rafet, 2020 și Dalila (roman), ediția a II-a, 2020, autoare Aneta Țâru Pioară.
ULTIMUL ROMANTIC AL EUROPEI, LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI
Sâmbătă, 16 ianuarie, membrii Cenaclului membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnit, în sala de spectacole a amintitei instituții de cultură, la un eveniment „sacru” am putea spune, sărbătorirea Domnului Poeziei Românești Mihai Eminescu a cărui zi de naștere, 15 ianuarie a devenit, printr-o hotărâre de guvern, Ziua Culturii Naționale. Tot aici a avut loc și un eveniment editorial, lansarea cărții „Vălul Șeherezadei”, Ed. Editgraph, 2020, autoare Camelia Manuela Sava.
Momentul festiv de astăzi a fost moderat de managerul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” dna prof. Violeta Vîlcu: „Bună ziua și bine ați venit! Marcăm astăzi printr-un eveniment literar-muzical 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, 15 ianuarie fiind numită Ziua Culturii Naționale, poetul Mihai Eminescu fiind un reper pentru cultura română și nu numai. Am să vă rog, să urmăriți, pentru început, un film. Nu putem să începem această zi fără a omagia pe marele nostru poet Mihai Eminescu. (A urmat filmul care a generat o atmosferă de poveste, sunetist fiind referentul Sorin Călin) (n. cron.) În anul 2020, anul cultural Florica Cristoforeanu, instituția noastră a alocat din buget aproximativ 116.000 lei pentru finanțarea a două reviste: „Glas râmnicean” și „Spații culturale”, pentru finanțarea a trei proiecte culturale: Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”, Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, pentru proiectul „Scriitorii Râmniceni de Azi și tipărirea a 35 de cărți din aceste proiecte și nu numai. Au fost finanțate: „Pseudonim pentru lacrimă”, autor Cornelia Ionescu-Ciurumelea, „Poeme Haiku” autor Genovel Florentin Frățilă, „Ora albastră”, autor Ștefan Costache Andrei, „Fragmente”, autor Viorel Dodan, „Din marmura soclurilor”, autor Mioara Bahna, „70 o diversitate în gri”, și „Câmpia ca sentiment”, autor Nicolai Tăicuțu, „Caligrafii stelare”, autor Nina Beldie, „Empatii”, autor Ștefan Mocanu, „Nefericirea de a fi fericit”, autor Traian Cristea, „Legende buzoiene, legende râmnicene”, autor Gheorghe Petcu, „Biblioteca subiectivă”, autor Valeria Manta Tăicuțu, „Oamenii adevărați nu mor niciodată”, autor Floarea Stănescu, „Personalități medicale râmnicene”, autor Lucreția Dediulescu, „Natalie”, autor Carmen Dumitru, „Amintiri din cariera mea lirică”, autor Florica Cristoforeanu, „Opera postumă a lui Stelian Cucu”, „Zbor printre cuvinte”, autor Constantin Marafet, „Epigrame”, autor Smarandache Agheană, „Rugăciune suburbană”, autor Tiana Badea, „Esențe lirice”, autor Ionuț Caragea, „Casa Morților”, autor Angela Dina, „Nora din suflet”, autor Gabriela Păsărin, „Utopia Bis”, autor Ilinca Stroie, „Rugăciune la sanatoriu”, autor Camelia Ghițescu, „Cariatida cu absențe”, autor Ion Pițoiu, „Brâul Afroditei”, autor Mihai Merticaru, „Dum spiro, spero”, autor Constantin Bidulescu, „Avarul”, autor Aneta Țâru Pioară, „Căzând în iubire”, autor Roxelana Radu. Am asigurat finanțarea revistelor „Spații culturale” și „Glas râmnicean”, lansarea volumului I din Antologia „Scriitori râmniceni-un deceniu nou”, realizată de referentul Sorin Călin în cadrul Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, am avut participări la Salonul anual de carte de la Slobozia și Maltezi, am ținut atât cât ne-a permis situația epidemiologică ședințele Cenaclului „Alexandru Sihleanu”. Pentru toate aceste realizări mulțumim consilierilor locali și domnului primar al municipiului pentru toată susținerea în materializarea acestor proiecte literare. Pentru început aș dori să îl invit să vă adreseze câteva cuvinte, pe domnul primar Sorin Cîrjan.
Sorin Cîrjan: „Sărut mâna dnelor, bună ziua dlor! Este un moment frumos. Vă mulțumesc pentru participare. Contextul politic de astăzi îl ridică pe Eminescu, un om luminat. Genul acesta de manifestări să fie înregistrate, să dovedim că Râmnicu Sărat nu este un oraș mort. Pot spune că Eminescu a fost răstignit pe altarul patriei sale. De mii de ani, așa se petrece cu oamenii providențiali. Cum spunea Nicolae Iorga: „Dacă el ar fi trăit în alte împrejurări, vă puteţi închipui ce larg şi-ar fi destins aripile acestea, care de atâtea ori fuseseră împiedicate de a se desfăşura mai deplin”. Eminescu trăiește în fiecare dintre noi.
Violeta Vîlcu: „Aș dori să vă mai amintesc un proiect realizat în colaborare cu Muzeul Municipal care și-a primit, în sfârșit numele celui care a făcut demersurile pentru existența unui muzeu la Râmnicu Sărat, Octavian Moșescu. Mi-aș dori să invit acum pe scenă doi oameni dragi nouă, purtătorii și păstrătorii proiectelor literare, colaboratori fideli, dna Valeria Manta Tăicuțu, profesor și scriitor, membru al USR, realizatoarea revistei „Spații culturale” și colaboratorul instituției în cadrul proiectului Scriitori râmniceni de azi și pe dl Constantin Marafet, scriitor, membru al USR, realizator al proiectului Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu” și colaboratorul nostru în Concursul Național de Poezie pentru Elevi „Radu Cârneci”. Mai întâi dna Valeria Manta Tăicuțu”.
Valeria Manta Tăicuțu: „Mă bucur că am reușit să ne întâlnim. Mihai Eminescu este o permanență spirituală, poetică a noastră și nu trebuie să uităm prezența lui printre noi. Anul trecut cultura a fost o posibilitate de supraviețuire. Am sprijinit activitatea dnei Violeta Vîlcu și a lui Sorin Călin pentru activitatea de editare. Revista „Spații culturale” va trece la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Trebuie să mărturisesc că nu știam ce se petrece astăzi, știam că va fi doar lansarea cărții Cameliei Sava”.
Violeta Vîlcu: „Și acum dl Constantin Marafet”.
Constantin Marafet: „Dacă tot am prins acest moment o să încerc vă spun despre Mihai Eminescu la Râmnicu Sărat. Din „Dor” clocotitor pentru Eminescu, am recitit de curând cartea reputatului eminescolog N. Georgescu, „Eminescu în Dobrogea”, Ed. „Rafet”, 2016. La capitolul „Chipuri ascunse în scrisori sau cum să cobori din barcă”, mă fulgeră o idee: Eminescu a fost la Balta Albă? A trecut prin Râmnicu Sărat? Citesc și recitesc scrisoarea către Veronica Micle, unde se referă la dorința de călătorie din vara anului 1882. „Dacă nu ți-oi scrie câteva zile, atunci să știi c-am plecat. Nu știu încă bine unde plec, la Pucioasa, la Struga, la Balta Albă, la Lacul Sărat, dar destul că de plecat trebuie să plec, căci picioarele mele au nevoie fie de băi sărate, fie de băi alcaline, dar în sfârșit de băi care au un efect determinant asupra pielii. Tratamentul intern e stabilit deja: Fier, fier și iar fier, în formă lichidă și în formă de pilule”. Scrisoare din 6 iunie 1882 (nr. 62 în colecție, p. 287-290)
Interesant este că, între stațiunile pe care le-a enumerat, amintește de Balta Albă (din Basarabia, la vărsarea Nistrului în Marea Neagră, spune dl prof. N. Georgescu), apoi vorbește de stațiunea Lacul Sărat din apropierea orașului Brăila. Eu nu cred că este vorba de Balta Albă din Basarabia, ci despre Balta Albă din fostul județ Râmnicu Sărat, la 15 km de orașul Râmnicu Sărat. Dovada că a fost la Balta Albă este scrisoarea din 17 aprilie 1882 adresată Veronicăi Micle: „Tare te-aș săruta, Momoț, și sărut vânt pentru că nu ești aici. Și te-aș legăna încet să dormi, ceea ce nu poți, pentru că tu nu știi dormi cum știu eu câte douăzeci de ceasuri în șir. Numai afurisitele astea de picioare nu-mi dau pace, drăguța mea, și întruna trebuie să le cârpesc sănătatea cu petece de bumbac. C’est à desesperer”. (nr. 57.p.269) unde vorbește despre fratele său: „Dar în sfârșit, bun e Dumnezeu și meșteră-i Balta Albă. Frate-meu mă cheamă la el lângă Baltă, unde cred că vor dispărea pe de-a pururea urmele (?) acestea care-mi încurcă zilele”.
Evident că despre fratele Matei Eminovici se face vorbire. De ce spun asta? Iată două scrisori care arată clar că Matei Eminovici era locotenent în garnizoana Râmnicu Sărat și nu la Brăila, în acea perioadă: „Ipotești, 1884, Martie, 18/30 Stimate domnule Maiorescu, Primiți sincera mea mulțumire pentru scrisoarea din 14 Martie a.c. și mă grăbesc a vă comunica următoarele. Sunt deja 2 luni trecute de când au murit tatăl meu. La înmormântarea lui au fost de față și fratele meu, locotenentul Matei din Râm. Sărat; după înmormântare, în loc ca să facă fratele meu o catagrafie, el au început a vinde în dreapta și stânga toate obiectele mobile și imobile, sub cuvânt că el va lua pe fratele său Neculai la sine la 15 martie.(…) Henrieta Eminovici”
O a doua scrisoare (mai sunt și altele) e scrisă de Matei Eminovici, fratele poetului, și adresată lui Titu Maiorescu: „Stimate Domnule Maiorescu, Sunt informat de la Dnul Câță Niculescu că fratele meu Mihai Eminescu este serios bolnav și vă rog din suflet răspundeți-mi urgent unde să găsesc ca să vin a-l lua la mine pentru vr’un an, și dacă bine voiți a’mi arăta adevărata stare material a lui ca să vin pregătit, căci am vr’o 200 într’un loc și să’i iau și să’i cheltuiesc toți pentru el. Terminând și în considerarea distinsei ce’o avea el pentru Dvoastră sunt deplin convins că’n cel mai scurt timp posibil voi primi un răspuns exact de la Dvoastră și veți îndatora prin aceasta și pe Servul Dumneavoastră Locot. Eminovici M. Adresa Lc. Eminovici Comandantul Comp.1 din al gl al 9-lea de Dorobanți, Cazarma la Aslan, R Sărat, 1883, Iulie 18. (…)
Dar să nu uităm și altceva. Se pare că familia Eminovici avea legături și cu alte familii din Râmnicu Sărat. Într-o scrisoare din 2 august 1887, scrisă în Iași, a Henrietei Eminovici către Cornelia Emilian de la Râmnicu Sărat, aceasta spune: „Loviturile nenorocite ce întotdeauna au persecutat toată familia noastră ne-a înrădăcinat pesimismul cel mai nemărginit, fără remediu și fără vindecări”, iar în altă scrisoare, din 1 aprilie 1888, destăinuie „mătușa noastră s-a retras de la testament, căci ea este bolnavă de piept, boală ereditară a tuturor din familia noastră”, conform articolului scris de dl Ion N. Oprea, Membru de Onoare Fondator al Rev. Luceafărul (Bt) și publicat în 30 iulie 2015.
În concluzie, Matei Eminovici, conform celor două scrisori (17 aprilie 1882 și 18 iulie 1883), se afla la Râmnicu Sărat, iar Mihai Eminescu a venit la Balta Albă, la rugămintea fratelui său, poposind evident în Râmnicu Sărat. Cu siguranță, Eminescu citise proza lui Vasile Alecsandri „Balta Albă”, de unde aflase de „nămolul” vindecător de boli reumatice. Mie mi-e clar că Mihai Eminescu avea destule motive să viziteze Râmnicu Sărat și l-a vizitat, așa cum și la Balta Albă a fost pentru tratament”.
Violeta Vîlcu: „Mulțumim. Facem o mică pauză de vorbire cu un moment muzical”.
Sorin Călin: „Cele două protagoniste sunt Anya Bunduc și Bianca Ifrim. Vor interpreta (chitară și voce) două piese pe versuri de Mihai Eminescu: „Ea-și urma cărarea-n codru” și „Vreo zgâtie de fată”. În cealaltă formulă de grup, Anya Bunduc, cu Delia Porumb au câștigat în 2017 un premiu la concursul de la Botoșani, cu piese proprii pe versurile poetului Mihai Eminescu”.
Violeta Vîlcu: „Am bucuria de a vă anunța că este momentul să lansăm cartea „Vălul Șeherezadei” autor prof. dr. scriitor Manuela Camelia Sava. Draga noastră poetă te invităm să prezinți cartea”.
Manuela Camelia Sava: „La mulți ani! Este pentru mine o mare bucurie și mulțumesc gazdelor că au făcut posibilă această întâlnire. Am strâns aceste poezii și am reușit să colaborez cu o poetă care m-a sprijinit, mi-a scris prezentarea, mi-a făcut făcut corectura Am considerat că mă pot autocenzura. Volumul meu este unul care concentrează întreaga mea activitate poetică. Titlul a avut mai multe etape, tot ce înseamnă urât și frumos. Eroii anului trecut, în afară de cei din prima linie care au luptat cu virusul și copiii, Șeherezada înseamnă a spune povestea fiecăruia. (UN CERC IOANEI-SOFIA 01.02.2020) „Florile sunt rădăcinile frumosului/ sevele lor colorate/ ne acoperă ochii ce se întorc în pământ/ te admiri ca Narcis în oglinda anilor/ și crezi că ai putea să fii un cerc/ din care/ albul iernii nu se mai naște/ zilele se întrec în melodii lente/ apar din când în când ghioceii să trezească pământul” (POVESTE CU ÎNGER Fiicei mele, DARIA-MARIA 05.032020) Mărșăluim ca soldați/ pașii se încarcă de gânduri/ ne scuturăm de zgura fericirilor/ straturi de piele și sentimente se descuamează/ așteptăm îngerul/ soarele nu se arată printre degetele lui Dumnezeu/ ce știm despre noi e doar un fum sângeriu/ povestea cu ochi de jad continuă zi de zi/ să ne țină în suspans// Ne trezim și îmbrățișăm brazii e frig/ ranița gândurilor aleargă necontenit” O să spicuiesc din ceea ce spune Passionaria Stoicescu. „(Un mit asumat) La cea de a 11-a carte excedată de alte plachete personale cu titluri definitorii privind devoalarea artistică – „Fețele infinite ale poemului”, „Taina supremelor ceasuri” (2012), „Poezia lucrurilor neîntâmplate” (2012), „Cămașa de rouă” (2013), „Talismane” (2014), „Cod ADN” (2019) ș.a., Manuela Camelia Sava își „asumă” un personaj curajos al feminității salvatoare traversând veacurile, Șeherezada celor 1001 de nopți, vrând să probeze că povestea/arta/poezia valorează cât o viață de om, că pot fermeca și schimba soarta creatorului/ povestitorului/ poetului. (…) Și totuși întâmplările se perpetuează, cu alte personaje, în alte timpuri. Asta demonstrează Manuela Camelia Sava în „Vălul Șeherezadei”. Exteriorul se mută frecvent în interior și povestea, pentru cine poate să o depene, are talentul, plăcerea și curajul de a le/se expune, în poezie. Astfel, mitul este topit liric, depășind convenția simbolică a poveștii, reconstruind o lume vie, în care sunt expuse trăirile individuale sau colective ale omului contemporan. Dar acest fel de lirism e unul narativ și succint, „adaptat” stilului cerut de prezent, marca postmodernistă.
Chiar titlul volumului, „Vălul Șeherezadei”, un soi de val materializat, marcat de transparența țesăturii și în același timp cu pretenția de a ascunde, pentru a descoperi, e o tentativă poetică în fond și formă: „…// suntem zi și noapte/ între vis și poveste/…//Suntem între zaț și farmece/ între a fi și a avea/…//Suntem între aici și acolo/ între muzică și drum” („Despre uitare”).
Cele trei cicluri, „Inima mea colorată”. „Viața în fugă” și „Manevre de resuscitare” aduc treptat mitul Șeherezadei în contemporaneitate, timp în care „…acest zgomot/ e însăși poezia pe care o scrii altor guri/ străine/ de gura ta” („În poveste”), „Măștile se plimbă nestingherite/ peste rândurile de epidermă și latex se aștern amintiri/ cineva ne ia temperatura mereu/ frunțile ni se sluțesc/ poți închide ușa trecutului/ nu mai e nimic la fel/ ochii pandemici pândesc după colț…” („Azi”), „Șeherezada și-a dat vălurile la o parte/ arătând lumii frumusețea și durerile/ nașterile ei păcătoase/ ați ascultat atenți povestea/ veți putea pleca mai departe/ târând după voi cântecul prizonier al iubirii” („Finalul poveștii”)
Lipsa punctuației în cuprinsul poemelor e o libertate oferită cititorului de a da versurilor acea intonație cerută de simțământul propriu al receptării personale, care poate să nu fie în acord cu intenția autorului. Cartea însă respiră acel echilibru necesar între mesaj și expresie, între talent și conștiință estetică. Asumarea convingerii că tu poți, asemenea Șeherezadei, să îl farmeci pe rege/ cititor prin poveștile/ poeziile tale, denotă conștiința de sine a Manuelei Camelia Sava, că prin ceea ce scrie, banalul vieții, nici măcar sub forma monstruoasă de covid, nu o va ucide în zorii fiecărei noi zile”
Am început alături de Valeria Manta Tăicuțu cu volumul „Între DA și Nu, Ed Valman, 2009. La Râmnicu Sărat cultura în ultimii 8-10 ani a avut un loc de cinste. Anul trecut am fost la Slobozia și am văzut cum râmnicenii au făcut să ducă mai departe numele orașului. Tot ceea ce facem noi, facem să ducem „Sus Râmnicu!”. Cultura este frumoasă și cea mai lungă poveste. O invit pe dna Valeria Manta Tăicuțu să vă spună părerea d-ei despre carte.
Valeria Manta Tăicuțu: „(Camelia Manuela Sava, „Vălul Șeherezadei”, Editgraph, 2020.) Fiecare nou volum pe care-l publică Manuela Camelia Sava aduce, față de precedentul, un plus de maturitate și profunzime. Cel de față este structurat în trei cicluri pe care le unește tema fundamentală, iubirea, cu trimitere la suma de povești ale Șeherezadei, la timpul și spațiul lor mitic: „Inima mea colorată”, „Viața în fugă” și „Manevre de resuscitare”.
Discursul liric este, desigur, de tip confesiv/ subiectiv, cu inserții descriptive în măsură să facă legătura dintre idee și stratul emoțional. Vom întâlni în poeme elemente de peisaj metaforizat, care reprezintă, de fapt, ancorele poetice ale autoarei. În imaginarul poetic intră și „Sângele verde al nopții”, și marile înălțimi – „Munții merg pretutindeni cu tine/ în palmele tale par uriași adormiți” („Tu. Peisaj cu munți. Același”), și peisajul exotic amintind de Macedonski și de emirul său: „grădina de roze:/ rai de azur și de vise – zilele au cercul lor de foc”. Spațiul îl evocă, uneori, pe cel din poveștile Șeherezadei: „smochin bătrân adus de la Balcic” („Noi cei de aici. El. Dincolo”; „norii au sânge nobil/ albastrul circulă nestingherit” („La apus. La răsărit”); cu „deșert sticlos” („Inima”), cadâne, mirodenii etc., dar și de gustul pentru depărtare și evadare în mari spații marine al poeților simboliști. Motivele care amintesc de simbolism: plecarea pe mare, vaporul, marinarii, dar și peisajul marin: „Culorile mor și soarele stinge în valuri/ roșul aprins” („Apusul”); „marea îmbătrânită adoarme în povestea Șeherezadei” („Despre mare. Tu”); „șerpi albi încolăcesc țărmul”, la care se adaugă cuvinte și sintagme din câmpul semantic al mării – triton, sirene verzi, scoici perfecte („Peisaj. Marea neagră”); „Marea a adormit sub oglinda violet”, meduze, pescăruși, bărci; „noaptea ne cuprinde pe toți” („Totuși neliniștea”) ș.a. sunt mai frecvente în cel de-al doilea ciclu, „Viața în fugă”; „Noaptea te înspăimântă ațipești între stele” („Viața în fugă”).
Legate de tema principală, care este iubirea, recurente în poeme sunt și câteva motive poetice apropiate ca relevanță: lumina, păcatul, trădarea, vălul care ascunde și protejează: „întreg universul te urmărește/ cum alergi printre oameni și plângi/ cum alergi printre cuvinte și râzi/ vălul Șeherezadei ascunde toate dorințele” („Vălul Șeherezadei”). Singurătatea nu pare o opțiune poetică, de aceea este decelabilă în text nevoia de deschidere, de comuniune, de socializare; ieșirea în stradă a poetei presupune părăsirea zonei de confort și descoperirea celorlalți, cu care să împartă câte ceva din emoțiile proprii: „ieși pe poartă/ parfumul poemelor de argilă te urmează tăcut”.
Camelia Manuela Sava o plasează pe Șeherezada, cu care, poetic vorbind, se aseamănă, între mit și poezie, de unde recurența unor semanteme specifice: pocal de aur, lupți cu un balaur, un erou al poveștii („Peisaj matinal”),cetate, turn, făclie, zâne, smicele de măr dulce și apă vie, corb gigantic („În poveste”); „numele împăratului/ care m-a uitat” („Despre timpul rămas”). Trimiterile livrești, fie că sunt la Don Quijote („Eroismul. Eu nenăscut”) sau la Iona de Marin Sorescu (în „Fără ferestre”) sugerează spaima de spații închise, de idealuri care nu pot fi atinse, de efort zadarnic: „mori de vânt”, „Iona nu e un erou/ aici burta peștelui e mama ce îl leagănă permanent/ este cel care vede lumina/ este cel care iubește întunericul” („Iona. Eu sunt el”). Nici iubirea, nici poezia nu sunt exerciții de auto admirație, de aceea mitul lui Narcis este resemantizat în poemul intitulat „În cerc”; pentru că, spune poeta, cuvintele și-au tocit sensurile, nu mai există o concordanță între încărcătura lor semantică și nivelul emoțional: „deschid geamul să te respir/ trenul aleargă spre necunoscut/ văd dincolo de cuvinte cum/ noi ne-am putea contopi într-un dans”.
Limbajul poetic prin care este transmisă tensiunea emoțională nu este unul care să denote căutarea cu orice preț a elementelor cu sonoritate artificială (am citat deja teama de „cuvinte sticloase”), ci unul în care, alături de Lethe (v. mitul uitării), de clovni, de valurile mării etc., apar structuri de genul: „ne vedem printre biți și pagini/ deschise la întâmplare pe internet” („Printre biți și pagini”), selfie, filmul cu Dracula, „deschizi pagini pe internet la repezeală” („Zilele acestea”) ș.a.
Ieșirea din poveste și confruntarea cu această realitate duc la „Dezorientare”: „locuim pe o planetă cu garduri înalte/ ce seamănă cu o casă de nebuni”, deoarece oamenii poartă în ei apocalipsa („O călătorie cu trenul. Viața”).
Concluzia volumului nu este cuprinsă în „Finalul poveștii” (ultimul poem), ci în „Turiști”: „castelul e inundat cu alge/ nu rezistăm nici noi prea mult timp/ pielea devine insuportabilă/ facem orice pentru bunăstarea noastră/ dar îl uităm pe Dumnezeu că are destule săracul/ adunăm norii bob cu bob/ și la final rămâne un pescăruș pe plajă”.
Violeta Vîlcu: „Urmează un moment muzical, la pian Daria-Maria Sava fostă elevă a dlui prof. Marcel Ghiulea”.
Sorin Călin: „Daria a terminat anul trecut Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” cu Florentin Boroghină și acum va interpreta la pian Marriage d’amour de Richard Clayderman”.
Violeta Vîlcu: „Urmează un ultim moment muzical, la pian Lavinia Toader elevă a Școlii Populare de Artă din cadrul instituției noastre”.
Sorin Călin: „Lavinia Toader a terminat canto cu Cristina Robe și este anul doi la pian la clasa doamnei Beatrice Stoian. Va interpreta Fantezia în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart”.
Violeta Vîlcu: „Sper că sunteți în asentimentul meu să spunem: Eminescu este veșnic și adoptat la Râmnicu Sărat, „Sus Râmnicu!”
Sâmbătă 23 ianuarie, începând cu ora 11:00, va avea loc la Dumitrești lansarea cărților „Avarul” (proză scurtă), Ed. Rafet, 2020 și Dalila (roman), ediția a II-a, 2020, autoare Aneta Țâru Pioară.
