Fărădelegea lui Călin – Cidul civil
A devenit atât de evaziv, atât de relativ, atât de impracticabil la nivelul înțelesului propriu….
Până să reprezinte doar un raport de forțe, o reciprocitate condiționată, nu una îmbietoare. Aspect lexical formal, deci. Numai gura de ei…. Capitolul al doilea se pune pe tratamentul societății în propriul beneficiu – decodați cum doriți propoziția -, ordonându-i ,,Respectul ființei umane și…” Dă să-mi placă terminologia așezată-n coadă: ,,… drepturile ei inerente”. Corectă. Numai că discuția se poartă pe tărâmul condiționalității, cele de azi pot fi revocate. A nu se uita actualitatea pandemică…. Fundamentale nu le cădea mai bine la stomah (!)? Și uite-așa am de muncă….
Subtilă…. Ridicătoare la cer…. De la omul om, Art. 58 preschimbă persoana în personalitate. Fabulând, confuzând cetățeanul – despre el se povestește, despre omul statalizat. Titlul una, intrinsec alta, normală. Opinând cu tărie, dovedindu-vă cu Al. 2: ,,Aceste drepturi nu sunt transmisibile.” Alineatului 1 îi pot… Multe. Cel puțin azi, când de viață nu mai poate fi vorba, nu în sensul atribuit acelei ,,democrații”, sănătate… să fie la ei, căci la noi, pe pământ a fost și va fi o lozincă tributară dicțiunii. Integrității fizice și celei psihice nu le găsesc corespondentul, dispariția lor s-a implantat puternic în sânul comunităților, individului fiindu-i exact invers pe cât i se garantează: frică. Pentru ale sale vitale, pentru ale sale raționale. Trec peste următoarele două…. Să vă dezvălui pățania… – lăsată de doi ani celor ce nu vor mai fi – de pe 30 decembrie. Cumpărături. Un rând, două…. ,,Inerentele” uitări. Tată deplasat înainte, fiică returnată pentru ,,reparațiile” listei. Poartă lăsată numai în voia ,,clănțăului” automat. Seară. ,,De ce se aude ca și cum ar fi în curte” – fiica. ,,Fiindcă… tocmai au intrat…” – tatăl. ,,Irozii” mongolezi, nici măcar egipțieni. Iese capul familiei. Gloata bate în retragere, însă fără cheful specific alungării, îndreptățite, și cu o ripostă verbală inică – ei în rolul proprietarului, proprietarul în rolul infiltratului…. Acestea relevate, să mi se explice de ce oare ,,… respectarea vieții private…” devine cel puțin o dată pe an subiectul posibilelor dispute cu șanse de a fi soluționate pe altă cale decât… civilă? Ultima iterare are în vedere imaginea insului. Nu cea mai puțin palpabilă, ci semi garantabilă. Ne întoarcem. Despre onoare și reputație cu atât mai puțin sau deloc. Cazuri celebre pentru staturi mai mici decât a unor personalități (mai subliniez?) marcante. Cauze ,,mortale” pentru toate celelalte garanții.
De la drept la garantare sunt ani lumină, primul doar declarativ, al doilea practicabil. Tentația lectorilor…. Ca și a mea, de a le echivala. S-ar bucura fiecare persoană să primească pe lângă nume un domiciliu, propriu. Iar holteii și fetele nemăritate să primească ,,… o stare civilă…” (Art. 59)
Sigur. Dispunem de noi înșine, în parte, separat, până îi deranjăm pe ceilalți. După, ne tutelează altcineva. Că se întâmplă să nu calci strâmb și pe ale altora, să ajungi la cheremul cine știe cui și să nu intervină absolut nimeni…. (Art. 60)
Deloc. Sau trunchiat. N-aș da cu leuca, dar mă obligă. Astăzi ianuarie, ieri aprilie… sunt, erau pe picior de egalitate ,,Viața, sănătatea și integritate fizică și psihică a oricărei persoane…”? Nu. Iarăși transferuri la Al. 2, persoana devenind ființă umană, ale cărei interese și bine primează: ,,… asupra interesului unic al societății sau științei.” Se potrivește cu ceea ce oferă cotidianul? Mai nu! Și de-ar fi fost deștepți ,,rezistenții” și ,,complicii” lor, ar fi apelat la ,,superbul” de față Art. 61.
