Cotețul cu metafore – Zbor
Zbor
Pământul îmi fură seva ideii de zbor.
Anemice aripi se zbat fără vlagă,
Albastrul mă strigă, ochii mă dor,
Magnetice forțe, de glie mă leagă.
Cu fire nevăzute sunt zdravăn legat.
Țesute din frici și dorințe ascunse,
Și ele sunt multe, zadarnic mă zbat,
Căci sunt adânc în carnea-mi pătrunse.
M-agăț, de un fulg de speranță, nebun,
Ce tocmai îmi mângâie-obrazul crispat
Văd ultima rază a gândului bun…
Vreau să mă-nalț! Vreau să mă bat!
Mă cațăr încet, scrâșnit, chinuit.
Cu mâinile pline de răni și sudoare,
Spre-albastrul luminii atât de râvnit,
Spre locul de suflet, aproape de soare.
Nările-mi freamătă, pieptu-mi vibrează,
Slăbitele aripi deodată tresar
Mă cheamă înaltul, fiori mă brăzdează…
Aici mi-este locul! Aici, unde-a fost și Icar!
