De-ai noștri! – Teodor G. Baciu – O viață aleasă (2)

CAP. III
OMUL DE CULTURĂ

Motto:
,,Prin mine însumi”
Menelaș Chircu

Boierul Menelaș Chircu, fără să fie un savant, a fost un adevărat intelectual. Relațiunile de strânsă prietenie cu scriitorii de seamă ai țării și dragostea ce-o avea pentru scrisul românesc – îndeosebi – l-au obligat poate la o pregătire serioasă. Din frumoasa-i bibliotecă nu lipsea nicio carte de o apreciabilă valoare literară. Îi plăcea tot așa de mult proza și poezia ca și teatrul. În orice discuție literară apărea ca un profund cunoscător. Nu-i rezista, chiar un specialist în discuțiile ce s-ar fi născut asupra întregii opere a unuia din scriitorii: Al. Vlahuță, Delavrancea, Caragiale, Eminescu, V. Alecsandri, Odobescu, Coșbuc, Topârceanu. Pătrășcanu, Brătescu-Voinești, Sadoveanu și pe drept cuvânt, căci avea o judecată sănătoasă, un adânc bun simț și o deosebită sensibilitate.
Redăm mai jos o serie de scrisori de la unii din scriitorii cu care boierul Menelaș Chircu era în relații de prietenie sau pe care voia să și-i apropie pentru meritele lor.
Menționez că atunci când îi plăcea o scriere pe al cărei autor nu-1 cunoștea, îl poftea toamna la culesul viei oferindu-i toată ospitalitatea.
Cine n-a fost la un cules de vie la Zăplazi, nu-și poate da seama de un adevărat cules de vie. Din unele scrisori și din notările făcute în albumul viei – pe care le voi reproduce aci – se vede clar în ce atmosferă de specific românesc se desfășura culesul viei de la Zăplazi.
Reproducem o serie de scrisori a unor prieteni ai săi.

Buc. 2 Oct. 1924
Stimate Domnule Chircu,
În cursul lunii acesteia (Oct.) apare cartea mea ,,În fața națiunii”, în care între altele mă ocup de evenimentele petrecute în anul 1918, de guvernul Marghiloman, parlamentul din Iași — analizând toate acestea pe bază de documente, dar mai ales punând totul în legătură cu situația actuală a țării, pe care desigur că și D-ta o găsești intolerabilă.
E o lucrare de convingere dar și de curaj, deoarece adevărul, oricât de crud, e spus pe nume. Scrierile mele literare și le împarte publicul singur, pentru lucrări însă ca cea pomenită mai sus, cetitori se găsesc mai puțini – oricât de bună ar fi -, și eu – cu toată modestia mea – pot afirma că ,,În fața națiunii” e o lucrare bună.
Pentru asta am făcut la ea abonamente.
Dacă lucrul nu v-ar plictisi prea mult, ați fi așa de bun să-mi faceți câțiva abonați care să primească volumul îndată după apariția lui? Mi-ați face cu asta un serviciu.
Cartea va costa 60 lei — dar ca s-o pot da cu prețul acesta, a trebuit să renunț la o parte din drepturile mele de autor. Editorul a băgat peste 100 de mii de lei în ea: o adevărată nenorocire să tipărești! De un lucru puteți fi sigur: cartea se citește cu interes, chiar dacă lectorul ei nu ar împărtăși toate ideile mele. Acesta e esențialul însă. Cu societatea ,,Piața Românească” cred că sunteți puși în curent. Creditul Industrial i-a acordat acuma vreo lună 3 milioane de lei – cu care s a pus pe cale bună. În fruntea ei, la Iași, este Iancu Botez, directorul Băncii Iașilor, – deci instituția se va afilia la celelalte așezăminte ale liberalilor. Datorii nu mai are societatea – căci s-au plătit cu restul de la vânzarea sucursalei din București – așa că capitalul nostru este intact – ba încă cu o plus valoare. Eu m-am retras din această afacere, odată cu vânzarea sucursalei din București. Cu banii luați de aici, s-a salvat centrala – care merge rău.
Revenind însă la subiectul acestei scrisori, v-ași rămânea prea obligat dacă rezultatul bun sau rău l-ași cunoaște în maximum 12-15 zile.
În orice caz, vă mulțumesc de sentimentele Dvs. pe care le cunosc. Odată cu aceasta vă rog să primiți pe lângă expresiunea sentimentelor mele de recunoștință și cele mai cordiale salutări.
D. D. Pătrășcanu
Bulev. Maria 57
București

Iubite Domnule Chircu,
Nu știu, faci politică? În cazul acesta trebuie să fii trist, căci nu te-am văzut trecut pe nicio listă. Dacă nu faci (atunci, firește ești om cuminte) desigur vremile noastre păcătoase, trebuie să te întristeze și pe Domnia ta.
Și într-un caz și în altul îți trebuie un mic remediu: acela e ,,Un prânz de gală”!
Dacă-l vei găsi pe chef, poate îl recomanzi și unora dintre prieteni, – firește acelora care nu te-au înjurat pentru ,,În fața națiunii”.
Sărbătorile cu bine și cu sănătate multă!
D. D. Pătrășcanu
Bulev. Maria 57
București
1928, Dec. 15

Pentru plăcerea ce-o avea când citea poeziile lui Topîrceanu, pentru frumusețea lor a căutat să cunoască personal pe autor. Atunci i-a trimis o scrisoare prin care-l invita la culesul viei. Topîrceanu îi dă următorul răspuns:
Iași 20 Sept. 1924
Iubite Domnule Chircu,
Vă mulțumesc din toată inima pentru amabila invitație. În mijlocul necazurilor fantastice în care mă sbat de ani de zile și-al răutății omenești, invitația Dvs. e un gest aproape neverosimil, care m-ar fi împăcat poate pe câteva zile cu lumea și cu viața. Dar în loc să viu, am regretul să vă răspund că mi-i cu neputință să părăsesc Iașul acuma, pentru cât de scurtă vreme. Cauzele sunt prea multe, prea banale și de natură prea intimă ca să vi le mai înșir aici. Iar dacă nu viu, să nu credeți c-ați prăpădit mare lucru.
Pe cât îs de ,,vesel” și de ,,spiritual” în versuri, pe atâta-s de ursuz, de nesociabil și de ne-amuzant în persoană. Dar fiindcă vă place cum scriu și fiindcă intenția Dvs. a fost atât de binevoitoare, aș vrea la rândul meu să vă mulțumesc în vreun fel mai expresiv: să vă trimit un volum de ,,Balade” cu dedicație sau vreo poezie inedită, în manuscris (chiar ieri am terminat una pentru… ,,Arhiva C.F.R.”, cu subiect ceferist, că de-asta-mi ardea mie!). Pentru a le trimite însă mi-ar trebui o adresă mai precisă (numele și orașul numai, e prea vag), — ca să nu se piardă Sper că adresa Dvs. e mai stabilă decât a mea, care se ține mereu numai într-un fir de ață.
Afectuoase salutări, G. Topîrceanu

La această scrisoare – boierul Menelaș Chircu socotind că Topîrceanu n-ar avea bani să poată veni – i-a răspuns:
23 Sept. 1924
Zăplazi
Iubite Domnule Topîrceanu,
Plăcerea de a te avea musafirul meu este așa de mare, încât te rog să lași orice la o parte și să vii. Transportul D-tale cu tre¬nul — venit și dus — îl suport eu, rugându-te să nu te simți deloc jignit.
Lasă pentru o clipă necazurile. Viața e prea scurtă ca să nu profităm și de frumusețile ce ni le oferă.
Te aștept.
Toată dragostea
Menelaș Chircu

La această scrisoare Topîrceanu îi răspunde:
Iași 28 Sept. 1924
Stimate Domnule Chircu,
Mi-a spus fratele meu (Mateescu, sculptorul, fost profesor în urbea D-voastră) că domnul Chircu este Primarul orașului R. Sărat. Vă cer iertare pentru stăruința mea în privința adresei. Credeam că sunteți vreun avocat sau profesor, străin de oraș, și aveam mare grijă ca volumul meu (juvaerul!) să nu se piardă. Grozav mă ispitește o odihnă de câteva zile la podgoria D-voastră, pe care o presimt minunată în atmosfera de toamnă. Dar necazurile mele nu sunt de natură bănească. Am proces cu proprietarul, sunt certat cu Viața Românească, mi-a murit mama, am o soră bolnavă, starea civilă mi-i foarte încurcată, amica mea îmi face scene de gelozie, eu ei la fel, etc., etc.
Scuzați că vă fac aceste mărturisiri, fără să ne cunoaștem, dar le fac ca să înlătur un echivoc și fiindcă eram plin până’n gât și fiindcă’ți plac versurile mele – deci sufletește suntem rudă. Vă mulțumesc pentru intenția filantropică de anii trimite bani de drum. Dacă cu toți musafirii D-voastră procedați atât de larg, apoi… se duce podgoria pe gârlă! Dar eu voi avea frai când mi-a fi de venit. Volumul de balade vi-l trimit în curând. Cetiți acolo ,,Rapsodii de toamnă”, unde e vorba de vie și sunt sigur că o să vă facă mare plăcere. Dacă prin împrejurimi aveți păduri cu vânat și dacă la iarnă organizați vreo goană (vânătoare), aș veni și eu împreună cu Sadoveanu, că amândoi avem patima vulpilor și lupilor.
Vă rog să mă iertați de atâta polologhie.
Cu cele mai distinse salutări.

În general toate operele din care se desprindea gustul frumosului alături de tot ce era creație românească, îl pasionau.
Toate scrierile în care autorul se inspira din viața de la țară, ce înfățișau specificul vieții românești, pitorescul priveliștilor țării, poezia datinilor și farmecul tradițiilor poporului nostru. Îl atrăgeau, îl pasionau în cel mai înalt înțeles al cuvântului.
În excursiile pe care le face în munții Râmnicului (Fum, Monteoru, Zboina) în munții Vrancei sau ai Buzăului, trăia clipe, hrănea senzații și sentimente pe care puțini din cei ce-l întovărășeau le simțeau. În acele priveliști minunate ale naturii noastre (Ceahlăul, Cheile Bicazului, Valea Cernei, Vâlcov, etc.) retrăia desigur emoțiile adunate din operele lui Vlahuță, Odobescu, Sadoveanu, Alecsandri, Coșbuc și alții. Minunată confruntare a idealului cu realul, a artei cu viața!
Desigur că situația sa materială, i-a înlesnit aceasta. Dar câți în aceeași situație și poate cu mai multă avere, au năzuit cel puțin spre această trăire? A fost, în acest fel, primul și chiar singurul care a încurajat drumeția în județul nostru. A fost și în această direcție un mare propagandist, întrucât își crease și pentru drumeție un grup de prieteni, de care se bucura, era fericit, văzându-i că apreciază în mod sincer frumusețile care pe el îl emoționau adânc și durabil. Cât relief va fi dat el citind, paginilor lui Vlăhuță despre Meledic, Găvanul Bisoca, Jitia, Necule! Cât de colorat și adânc îi vor fi grăit pastelurile lui V. Alecsandri: Vara, Cosașii, Plugurile, Sania!
Accesibil celor mai variate atitudini temperamentale față de natură, aprecia și simțea taina și farmecul, acel duh al locurilor și vremurilor care se desprind din operele lui Sadoveanu, ca și humorul abundent din sugestivele ,,Rapsodii” ale lui Topîrceanu. Și poate, cine știe, unele din subiectele celebrelor pânze ale lui Grigorescu, îi vor fi fost sugerate de acest boier cu suflet de poet. Să ne gândim numai la celebra ,,Bisoceancă”, capodopera care se află în colecția sa. Cine știe dacă ponoarele, muscelele acelea dulci, tipuri de ciobani și mocance nu-s prinse de prin plaiurile râmnicene, pe unde boierul Menelaș îl va fi purtat pe celebrul pictor?

Menelaș Chircu era dotat cu gustul frumosului în cel mai înalt grad. Ceea ce îi plăcea acestui boier, plăcea oricui. Dacă ne gândim îndeaproape la operele literare cu care-și hrănea sufletul, vedem imediat că în adevăr era dotat cu acest gust. Cine a citit fără să rămână încântat ,,România Pitorească” de Vlahuță, ,,Apus de soare” de Delavrancea, Schițele și Teatrul lui Caragiale, Pastelurile și Teatrul lui Alecsandri, poeziile lui Eminescu. Descrierile lui Odobescu, Baladele și Idilele lui Coșbuc, Rapsodiile lui Topîrceanu, întreaga operă a lui Brătescu-Voinești, Sadoveanu? Și când spunem că era dotat cu acest gust al frumosului nu ne mărginim – ca să dovedim – numai la pasiunea ce-o avea pentru literatură.
Boierului Menelaș Chircu îi plăcea o pictură frumoasă, îi plăcea muzica frumoasă, îi plăceau cusăturile și țesăturile frumoase cu motive specific românești, îi plăcea câmpia, îi plăcea muntele, îi plăcea într-un cuvânt natura sub toate aspectele ei.

Menelaș Chircu la Sibiu, 1924

CAP. IV
CHINDIA

Chindia!… Un nume frumos! Numele unui joc românesc. Numele unei societăți de jocuri, porturi și muzică românească.
Dacă toate cele scrise aci — înainte și după — privitor la viața lui Menelaș Chircu, se mai întâlnesc și la alții, vedem mai jos că el s’a deosebit de toți aceia prin dragostea nețărmurită ce-a avut-o pentru portul, jocul și muzica românească.
Nimeni altul — până la el — n’a cultivat și n a căutat sa ridice la înălțimea lor portul, jocul și muzica românească. Erau isvoare de bogăție care se iroseau. Erau creațiile Neamului nostru peste care au trecut vitregiile vremurilor și tot n’au putut fi uitate. Căci Românul nostru înarmat cu răbdare și-a alinat durerile sufletului cântând frumoase doine și săltând un brâu.
Și atunci — și-a zis Menelaș Chircu — de ce aceste comori ale Neamului Românesc să se irosească să stea în amorțire?
Cu mult înainte de 1900 a strâns în jurul său toți amatorii cutreierând satele din regiunile de munte, unde încuraja și dădea suflet prin prezența lui horelor ce se făceau acolo.
Erau sate — deși în același județ — unde nu se cunoșteau toate jocurile. El ducea jocul dintr’un sat în altul. El purta pe buze numele jucătorului la care l-a văzut și de la care l-a învățat.
Menelaș Chircu are cel dintâi marele merit de a fi făcut aceasta.
Meritul este cu atât mai mare cu cât a făcut-o cu totul dezinteresat.
A făcut-o dezinteresat pentru că a simțit jocul, a iubit costumul pe care l-a purtat cu drag și a apreciat în gradul cel mai înalt muzica românească.
Cu alte cuvinte, dragostea pentru acestea era înnăscută, o avea în sânge. În vremea când Menelaș Chircu se ocupa serios de portul, jocul și muzica românească nu se întrezărea nimic pentru viitor.
Ba uneori era luat în râs de prietenii săi din acele vremuri.
Astăzi și chiar cu câțiva ani în urmă jocurile, portul și muzica noastră, au luat un avânt considerabil.
Prima înjghebare, primul corn al redeșteptării l-a sunat Menelaș Chircu în anul 1898, când cu un cerc de 5-6 prieteni a pus bazele societății de azi ,,Chindia”.
Redăm împrejurările și ocaziile pe care le-a folosit.
Mulți cunosc Chindia și petrecerile ce le oferea publicului.
Nu mulți cunosc străduința și sufletul ce l-a depus Menelaș Chircu pentru înfăptuirea acestei opere fără pereche.
Boierul Menelaș Chircu, a petrecut o parte din viață la munte în fundul județului nostru. De munte îl legau proprietățile ce le avea. Aci a cunoscut din tinerețe sub toate aspectele viața mocanului. Aci s’a exercitat o puternică influență asupra sufletului său. Aci i-a intrat și mai mult în sânge dragostea pentru port, joc și cântec românesc. În cel mai scurt timp a devenit pasionat de aceste comori nesecate ale Neamului Românesc, socotindu-le singurele mijloace prin care s-ar putea păstra specificul nostru, făcea legătura astfel între viața de petrecere la oraș și cea de la munte.
Dintru început, a propus unor prieteni să meargă vara în excursii la munte unde sunt atâtea frumuseți. În zilele de sărbătoare erau reținuți în satele Jitia, Neculele unde se făceau horite țărănești. Aici vedea orășeanul stricătoarea, ia și opinca. Aci auzea un cântec românesc, aci vedea un brâu, o horă, aci auzea o strigătură care înveselea hora.
Așa au mers lucrurile câțiva ani. Cei duși odată acolo cereau să mai meargă.
Menelaș Chircu devenise ,,maestru” în ale jocului.
Bătea opinca mai bine, mai frumos și mai elegant ca un mocan autentic. Atunci a strâns în jurul său pe toți cei animați de aceleași frumoase sentimente și a înființat în anul 1898 Societatea de joc, port și cântec românesc ,,Chindia”.
Numele societății e numele jocului bine cunoscut Chindia.
Când a zis cineva Chindia, nu s’a putut gândi decât la boierul Menelaș Chircu.
Scopul acestei societăți era să păstreze neștirbit jocul, portul și muzica noastră românească. Cum județul nostru a fost destul de bogat în aceste comori ale Neamului, se punea problema extinderii în țară a tuturor acestora. La început avea un caracter local din cauză că nu erau cadrele bine formate. Totuși, la unele mari serate din București, la care boierul Menelaș Chircu lua parte ca invitat ale înaltelor sale cunoștințe, a fost descoperit ca maestru al jocului.
Atunci doamnele din înalta societate bucureșteană au organizat în capitală o societate la reprezentațiile căreia boierul Menelaș Chircu era nelipsit. Aducea cu el nota specifică a jocului și portului românesc. În județ și oraș a pus stăpânire pe acestea și fără preget a muncit zi de zi la păstrarea lor. A venit războiul cel mare (1916-1918). Au venit vremurile de pribegie. Totul a fost paralizat.

În epoca de după război, când se simțea nevoie mai multă ca oricând de o vie propagandă românească, boierul Menelaș Chircu, deși în jurul vârstei de 63 ani – împins de aceleași frumoase sentimente, își formează din nou echipa de dansatori, iar ,,Chindia” începe să iasă din amorțeală. Bine pregătită, Societatea ,,Chindia”, în frunte cu boierul Menelaș Chircu, putea prezenta oricui și oriunde jocurile și portul specific al județului nostru. Prima și marea manifestație de acest fel s’a dat în București la Teatrul Național cu ocazia serbărilor ,,Centenarului lui Tudor Vladimirescu”. Societatea ,,Chindia»” s-a prezentat așa de strălucit încât prin costume, jocuri și muzica ce-i însoțea a atras atențiunea chiar Marilor Suverani de atunci, M. S. Reginei Maria și M. S. Regelui Ferdinand cel glorios, felicitând pe ,,Moșul” – boier Chircu — căci așa i se striga în sală.

Horă la Jitia. Curtea finei Marița

În orașul și județul nostru, ,,Chindia” a fost aceea care a întreținut flacăra românismului. Dacă în acest județ, portul național se prezintă așa cum știm, aceasta se datorește numai și numai boierului Menelaș Chircu.
În excursiile ce le făcea de 2-3 ori pe an la munte, nu se putea să nu facă tradiționalele hore de la Jitia la care veneau flăcăi și fete din 7-8 sate, unde se prezentau cu cele mai frumoase costume, cunoscând că fata sau flăcăul care avea cel mai frumos costum, primea 500-1000 lei premiu.

Se crease astfel un stimulent în sufletele lor și de fiecare dată veneau costume și mai frumoase și mai autentice.
Hore de acest fel mai făcea Menelaș Chircu și la Buda (sat situat la 20 km. nord de R.-S.) unde costumul și jocul românesc începuseră să piară. Cine nu cunoaște aspectul frumos ce-l oferea ochiului, hora mare ce se întindea pe pajiștea frumoasă din fața casei boierului Menelaș din Buda?
La aceste hori pe lângă membrii Soc. ,,Chindia”, mai veneau și mulți alți diletanți sau admiratori ai jocurilor din oraș.
În oraș ,,Chindia” se manifesta prin serate de jocuri și costume care aveau loc din Decembrie până în Aprilie. Aveau loc câte 7-8 serate pe iarnă. Erau cele mai frumoase petreceri ce se făceau la noi. Străinii care luau parte la asemenea serate invidiau orașul nostru, care a avut norocul să aibă pe boierul Menelaș Chircu, pentru ca jocul și costumul să fie la înălțimea lor. Cine putea să reziste când auzea zumzetul cobzei și trilurile naiului? Aspectul sălii era indescriptibil. Orașul cunoaște Chindii la care participau cunoscători de jocuri din multe orașe din țară.

,,Chindia” la Chișinău. 1929

Chindia nu s’a oprit numai aci. Boierul Menelaș Chircu a făcut ca jocurile și costumele noastre să fie cât mai bine cunoscute. Așa a răspuns la invitațiile ce s au făcut și fără preget, secundat de D-na Elena Chircu, cei doi ,,flăcăi” și mulți prieteni, au mers în orașele: Chișinău, Tecuci, Focșani, Buzău, Brăila, București (de nenumărate ori), Sibiu, Craiova. Peste tot a imprimat tuturora dragostea de joc și costum. Orice mari manifestații de acest fel care ar fi avut loc, nu se făceau fără să fie invitat boierul Menelaș Chircu.
Iată o scrisoare a D-nei Maria Pillat:
30. V. 1928.
Stimate Domnule Chircu,
La 9 Iunie este închiderea seratelor Horei. Dorind a da un avânt mai mare acestei mici serbări, vă rugăm să luați negreșit parte. Prezența Dvs. va fi pentru tot tineretul o mare bucurie și un puternic imbold, lăsând în inimile tuturora o prea frumoasă amintire.
Maria Pillat
Reputația ,,Chindiei” era bine stabilită încât o cerea să se manifeste peste hotare.
Așa în Iunie 1919 când vremurile încă nu se limpezise o doamnă din înalta societate bucureșteană vrea să ducă ,,Chindia” la Paris.
Deși cunoștea bine pe boierul Chircu. totuși s’a adresat prietenului său Al. Vlahuță.

Vlahuță a trimis scrisoarea în original boierului Chircu – pe care n’o dețin – la care a mai scris:
Buc. 28 Iunie 1919
Frate Menelaș,
Citește alăturata scrisoare de la Colica (,e vorba de D-na Cella Delavrancea) și dacă se poate pune la cale o mică sucursală a ,,Chindiei pentru export”, scrie-mi ca să anunț la Paris să trimită cele de cuviință. Mă vestești în grabă câți și când vor să plece. Noi plecăm mâine dimineață la Câmpina. Acolo să-mi scrii la ,,Vila Pictorul Grigorescu”.
Sărutări de mâini D-nei, Cu dor și cu dragoste,
Al. Vlahuță

În orașul Focșani unde s-au găsit oameni de inițiativă, boierul Menelaș Chircu a stăruit și s’a înființat Soc. ,,Hora Unirei”
Cine din societatea focșăneană nu și amintește cu plăcere de seara anuală – 24 Ianuarie – când se înfrățeau cele 2 societăți ,,Chindia” și ,,Hora Unirei” să sărbătorească Unirea?

Această Soc. trecea printr’o criză, din cauza lipsei de conducător. A făcut mari progrese sub conducerea D-nei și D-lui Doctor Georgia, pasionați jucători și pătrunși de cele mai înalte sentimente pentru portul, jocul și muzica noastră.
Pe măsură ce jocurile luau avânt, Menelaș Chircu se bucura. Când vedea un nou jucător sau jucătoare, i se umplea inima de bucurie. Când întâlnea în excursiile ce le făcea prin munte o mocancă cu o cămașă specifică regiunii, o cumpăra imediat. Așa se explică colecția de ii frumoase ce le are D-na Chircu.
Anii au adus scăderea forțelor. Boierul Menelaș Chircu nu se mai poate deplasa. A dat locul ,,flăcăilor” și prietenilor să conducă ,,Chindia”.
Tocmai acum încep să se deschidă noi orizonturi ,,Chindiei”. Naște în Europa dorința de a se cunoaște jocurile, costumele și muzica fiecărei țări Prima manifestație are loc în 1934 la Viena când ,,Chindia” a trimis reprezentanții ei de seamă, 1935 Festivalul Balcanic de la Istanbul unde de asemenea ,,Chindia” a trimis alesele și aleșii ei.
1936 Olimpiada de la Berlin și ,,Weltkongress für Freizheit und Erholung° duce iar membrii ,,Chindiei” pe acele meleaguri.
1937 duce opinca, ia și muzica românească în Fiordurile Norvegiei în anturajul ,,Soc. Kraft dutch Freude” din Germania. În
la Roma și pe Coasta de Azur, în 1939 pe Coasta de Azur.

Acestea au fost roadele Chindiei, roade pe care nu le-a cules boierul Menelaș Chircu, care cu 50 ani înainte se ocupa și răspândea jocurile. Totuși satisfacțiile sufletești creșteau.
Era mulțumit până la lacrimi că acel costum pe care a știut să ni-1 aducă nouă, acea opincă și acea muzică a putut răsuna în străinătate și au putut fi purtate chiar prin palatele împărătești.
În ultimul timp, 1937, a luat ființă în București Societatea de jocuri și costume românești ,,Alunelul”. Cine a înființat această societate? Tot fiii ,,Chindiei”. Tot aceea care au învățat jocul, care au învățat să poarte și să iubească costumul românesc de la Menelaș Chircu. Aceea sunt: D-l Alex. Dobrescu, profesor și mare meșter al jocurilor, D-na doctor Leontina Dobrescu aleasă jucătoare și purtătoare de costum. D-ra Elena-Mariela Lupescu, neîntrecuta jucătoare care a pus și pune mult suflet la înjghebarea și existența Societății. Ing. Radu Chircu, fiul lui Menelaș Chircu, desăvârșit în tehnica jocului. Ion David pictor și calificat jucător, neîntrecut în strigături și în darul de a înveseli hora, precum și mulți alți pasionați ai acestor comori ale Neamului ca D-na și D-l Sachelarie, D-l Dr. Ilie Cojocaru, Farmacist Gh. Țârulescu, care au știut să atragă în Cercul ,,Alunelului” o mulțime de admiratori ai jocului și portului românesc.
Nu trebuie să uităm aci pe hazliul și perfectul jucător Popescu-Județ, pe D-rele Goga, Cleo Mihalache, G. Tănase. Horațiu și alții.

Menelaș Chircu cu familia

Iată ce scria ziarul ,,Cuvântul” din 15 Ianuarie 1925:
CULTUL DATINEI
Cu înviorările vorbelor sale în minte, mergeam peste două zile să țin o conferință la Râmnicu-Sărat. Când am intrat, sala era o feerie multicoloră. Doamnele și domnișoarele erau în costum național. Cele mai multe în costumul ținutului râmnicean. Ce m’a uimit e că mulți dintre intelectuali, — avocați, ofițeri, studenți,— erau și ei îmbrăcați țărănește. Nu în costume de contrafacere carnavalescă, ci in straie țărănești adevărate. Minunea mi-a fost lămurită cu mândrie:
În localitate există o veche societate pentru cultivarea jocurilor naționale ,,Chindia”, întemeiată și condusă de un bogătaș, d. Menelaș Chircu, prietenul lui Vlahuță și colecționar de tablouri între care locul întâia îl ocupă Grigorescu și Luchian. L-am văzut apoi pe acest simpatic bătrân săltând în fruntea horelor cu o vioiciune, care întrecea pe a celor doi ,,FLĂCĂI” ai săi ce dădeau căciula pe sprinceană și băteau parchetul cu opinca. Dar în seara aceea înflăcărată de culori și de ritmuri, am înțeles un lucru: ce extraordinară influență educativă exercită acolo amintirea lui Grigorescu și prezența tablourilor lui. O doamnă Paulina Gheorghescu. care purta cu maiestate costumul țărăncilor lui, mi-a lămurit cum își alegea Grigorescu acest costum de pe plaiurile Râmnicului. Râmnicenii se recunosc în opera marelui pictor și siluetele care se înturnau în horă păreau în adevăr desprinse din pânzele vizionarului. Priveam sărbătoarea de culori și înțelegeam că această surprinzătoare ,,Chindie” își are obârșia în cele câteva tablouri ale lui Grigorescu din casa primitoare a D-lui Chircu. Era opera lui postumă și vie.
Clasa noastră cultă, înstrăinată până la război, își caută rădăcinile românești, se romanizează. Fenomenul e mult mai întins decât aceste două, trei constatări de proces-verbal. Și el nu vine fără adânci satisfacții pentru noi care îl visăm și propagăm.
Nichifor Crainic

,,Chindia” în propagandă la Fundulea-Ilfov. Conacul D-lui Manoloescu

Iată ce scrie în ziarul ,,Universul” din 23 Martie 1911:
APOSTOLATUL LUI MENELAȘ CHIRCU
Se împlinesc astăzi trei luni de la moartea lui Menelaș Chircu. Dacă i-ar fi supraviețuit unul din prietenii lui scumpi, Delavrancea, pictorul Grigorescu sau Vlahuță i-ar fi făcut ei elogiul demn de sufletul lui mare.
Lui i-a fost dat să le supraviețuiască însă, și chiar să-i imortalizeze în bronzuri ca cele de la Dragosloveni și R. Sărat.
În boierul acesta de străveche viță românească a clocotit o uriașe iubire de neam. Lui i se datorește renașterea jocurilor noastre naționale, așa zisele ,,dansuri” în graiul înstrăinat.
Pentru reînvierea lor, în caracterul cel mai curat, mai pitoresc și arhaic, a jertfit adevărate averi, dar mai ales cea mai aleasă risipă de simțire și de suflet.
Avea tocmite cu anul vestite tarafuri de lăutari și mai ales toamnele, la viile sale din jud. R. Sărat, se adunau în mijlocul numeroșilor oaspeți, neîntrecuți jucători și din alte județe, pentru a se învăța unii pe alții jocurile neștiute și uitate și a le răspândi din nou.
Cu d-na Chircu și cu alte doamne și domnișoare, adeseori purtătoarele unor nume istorice, colinda țara, organizând mai ales în Basarabia, mari demonstrațiuni de jocuri și cântece naționale.
Purtau cu toții cu atâta mândrie straiele și portul românesc și jucau cu atâta frumusețe, pricepere și însuflețire, încât stârneau cea mai vie uimire și admirație chiar pentru străini. Cu patru decenii în urmă, întemeind ,,Chindia”, nu bănuia că-i va fi dat să descopere până și străvechile jocuri ,,dacice” din țara Oașului și să le redea tineretului ca pe un patrimoniu străvechi și sfânt de neîntrecută frumusețe.
La rândul lui tineretul câștigat de el pentru idee, a înțeles să fie la înălțimea jertfelor și iubirii lui Menelaș Chircu. I-a dat duioasa și mișcătoarea mângâiere, de a obține cu jocurile românești, laurii străluciți ai primelor clasificări la concursurile etnografice internaționale. A înțeles totodată ce neprețuit tezaur de frumusețe și simțire a lăsat neamului său Menelaș Chircu, care și-a jertfit nu numai timp și averi, dar chiar sănătatea și viața pentru triumful acestei idei, în care el ca un vizionar, a întrevăzut minunate triumfuri naționale.
Fie ca jertfa și cultul lui pentru tradiție și neam, să fie pildă celor mulți.
G. Lungulescu