Cotețul cu metafore – Visare
Visare
Iubito, am obosit vânând himere
Aşterne-mi patul să m-adast.
Şi cu sărutu-ţi blând şi cast,
Deschide-mi ale inimii unghere
M-afund cu fruntea-n palma ta
Şi patul cald mă-ndeamnă la visare.
Mă văd pribeag pe-o liniştită mare,
Ce se aşterne blând în faţa mea.
Afară-i primăvară şi mi-e bine
Miroase-a iarbă şi a flori,
Cu goliciunea-ţi albă-mi dai fiori
Făcându-mă să uit de mine.
Mă fulgeră apoi un gând sălbatic
Ca zbaterea de aripi în amurg
Să alergăm spre depărtările ce curg
În şuieratul vântului, zănatic.
Să simţim pământul cald în sânge
Cu seva lui curgând, ce dă putere,
Pulsând în trupuri până la durere,
Să alungăm singurătatea ce ne strânge
La umbra ta voi poposi apoi,
Eu, călătorul către nicăieri
Hrăneşte-mă cu calde mângâieri
Sărută-mă şi să uităm de noi
Călătorind pe apele visării ,
Spre-un orizont ascuns şi rece,
Privim tăcuţi la vremea care trece
Noi, două lacrimi pe obrazul mării
