Fărădelegea lui Călin – IΦR IΦR
De-ar fi să dezleg titlurile, m-aș împotmoli după prima încercare.
Deșteptăciunea mea se sfârșește aici. La puteri. Matematice. Limbajul ei specific indică unul și același lucru, formulat altfel. De m-aș încrede orbește în regulile ei, aș scrie că unu la puterea unu se situează tot la unitate. Descoperind nonsensul notației. A! Un 1a oferea certitudinea diferențierii. Speram să fi fost singura hibă, așa cum președintele mai devreme perora despre necesara schimbare din Codul Penal, nefiind, eu, de acord, nu acolo sunt problemele, nu de acolo se eliberează pedofilii, criminalii, penalii înnăscuți. Aici, în cel de Procedură Penală, tergiversarea, chichița le redă libertatea, curajul de-a se vedea ,,răzbunați” și a pedepsi pe oricine le pică-n mâini după. Mai vechi, mai noi. Întrebarea este aceeași: de unde apar aceste adaosuri și ce se întâmpla înainte de existența lor? De ce legiuitorul n-a epuizat toate relele și metehnele implicaților în proces înainte?
M-am cam săturat de reamintirea unor operații care, până la urmă, ajung să încetinească aflarea adevărului și aplicarea dreptății. Un tabel cu situațiile comune și posibilitățile de conexare cu diverse situații juridice, la Art. 583 iar revocare și anulare la suspendare de executare, rezolvând și reducând timpii considerabil. Mare lucru să nu-ți respecți obligațiile, fie civile. Te iau pe sus și….
Ce dilemă! Niciuna. Dispunerea înlocuirii pedepsei cu închisoarea pe viață cu detenția obișnuită se efectuează de instanța de executare sau a circumscripției locului de deținere. Cineva, care va să zică, tot o face. (Art. 584)
Am mai dezbătut tema îngrămădirilor chestiunilor serioase la final de lege. Repede și… printre altele. Sau la ,,Alte modificări de pedepse”. Nu puține, nu neserioase. Schimbări survenite când există pe lângă hotărârea privitoare la infractor: concurs de infracțiuni, recidivă, pluralitate intermediară alte acte. ,,Acarul” desemnat, responsabil, fiind cea din urmă comisie ori cea din raza pușcăriei. (Art. 585)
Sigur, contează și cine cere toate cestea. Procuror, infractor, din oficiu. La amenzi este puțin mai simplu. Problema neachitării determină organul însărcinat cu încasarea ei să ceară trimiterea la închisoare. Doar dacă, în tot acest timp de soluționare a cauzei, achită suma. (Art. 586)
Pentru liberarea condiționată se alipește Art. 587 o decizie de curte de casație și justiție care sucește și amestecă lucrurile până la nelămurire, cu până la un an, mai mult de unu și nu mai mult de unu. Cine dispune e clar, judecătoria din proximitatea detenției. Care sunt condițiile… nu se spune, doar să fie îndeplinite. La polul opus respingerea și reînnoirea cererii. Clar în text până la un an.
Un ultim paragraf al secțiunii bisate, Art. 588 anulează sau revocă liberarea condiționată. Când i se ,,năzare” probațiunii sau există o altă infracțiune pe rol ce nu s-a pronunțat definitiv. Evident, ,,beneficiar” același condamnat.
