Fărădelegea lui Călin – R(g)ar
Sens unic. Emisiunile actelor juridice definitive….
Și altfel. O înșiruire cu virgulă pentru cele de trebuință încarcerării. În mai mult de două exemplare. Trei. Nu se identifică viitorii destinatari ai mandatului de executare, ci numai tipul ei, închisoare sau detenție pe viață. Plusurile din cuprins: specificarea stării de recidivă și pedeapsa accesorie. Celelalte acoperă spațiul dintre numele instanței și ,,… precum și ștampila”. Dar Art. 555 are două alineate, aproape identice, diferențiindu-le numai starea proaspătului condamnat, liber, căruia i se interzice până la încarcerare să părăsească țara.
Precizarea care nu lipsește nici lui 555, nici următorului, Art. 556: execuția poate fi pusă în aplicare în ziua primirii mandatului. S-a mai discutat în Codul de Procedură Penală despre cum se ajunge la suspect-infractor și cum se duc la îndeplinire dezideratele ,,mesagerului” executant, poliția. Cu două exemplare la subraț, la domiciliul condamnatului, oricare ar fi micile impedimente cauzate de erorile hârtiei emise, omenești fiind se îndreaptă ulterior la sesizarea organului mandatat. Ca să nu părăsească țara, se sesizează cei cu eliberarea pașapoartelor și colegii caralii de frontieră, prin mijloacele cele mai la îndemână, fax, email etc.
Unul instanța, unul poliția și unul arestabilului. După înmânare întristarea. După resemnare ,,pas în doi”, trei sau oricâți veniți la ușa ,,tâlharului” să-l ridice și să-l depună la cel mai apropiat loc de detenție. Cum or intra nu contează, cu voie ’au fără, acasă la el sau a altuia. Părea că duplicatul va rămâne la agi, însă acesta se predă administrației detenției. Cele uzuale la ,,dat dispărut”, negăsitul este restipulat într-un nou proces- verbal de constatare, este dat în consemn la frontieră, iar țidula ajunge la instanță. Asemenea și hârtia omoloagă scrisă de comandantul locului de deținere: luat în primire, găzduire…. Unele-s prea de tot, în speță cele două alineate, 9 și 10, Art. 557, unul dă cu barda-n condamnat, i se refuză eliberarea de pașaport sau i se confiscă, celălalt îi cam lasă loc de dat cu capul în termenul de supraveghere, la solicitarea acestuia instanța de executare poate să ,,… încuviințeze părăsirea teritoriului României…” și stabilește perioada șederii dincolo de granițe.
Cunoscută-i și darea de știre către familie că ,,Aici e bine, ne dau de mâncare, stăm câte 10 în 10 metri pătrați…” Cei de-o altă țară pot încunoștința consulatul, misiunea diplomatică, organizațiile umanitare…: ,,M-au arestat!” (Art. 558)
Bănuții aferenți amenzii penale se depun, recipisa ajunge la judecătorul delegat cu executarea, dar nu mai târziu de trei luni. Nu-i are? Se poate milogi condamnatul de acesta pentr-o prelungire. Clement, judele oferă 2 ani, în rate lunare. (Art. 559)
Iertarea-i omenească. Oricâtă, condamnatul nu scapă ușor. Nu sunt bani, se prestează muncă în folosul comunității. Neremunerată. E doar așa o vorbă aruncată. Evaluarea, fără să se precizeze undeva, se face sigur tot în cifre și numere transformabile în lei. Și cele ,,… două entități din comunitate…” menționate de instanță unde urmează să presteze ,,gratuit”, nu pontează, nu verifică nu numai cantitatea, ci și calitatea muncii? Îl lasă de capul lui și-l bifează din burtă? Probațiunea cum își face treaba, ce scrie despre ,,buna-credință” și îndreptarea condamnatului, despre termene…? (Art. 560)
Fiindcă la Art. 561 se pune problema unei noi conversii, de la muncă… la închisoare. Cel puțin în cazul perioadei, dacă nu se execută integral munca în folosul comunității, se ajunge după gratii. Dar sunt și alte situații prin Codul Penal pentru care de afară se ajunge înăuntru, la Art. 64, Al. 5, lit. a) și b). Parcursul fiind obișnuit, sesizare, hotărâre, încarcerare.
