Cotețul cu metafore – Tribut… tribunului
Tribut… tribunului
Aș vrea să tac… o, cât aș vrea să tac!
Aș vrea ca lucrul ăsta să nu-l fac…
Dar e ceva ce nu-mi dă pace!
E-atunci când gândul spune, mâna face…
Pentru că astăzi, când vorbim,
Plecat-a dintre noi, Vadim!
Cât zgomot, câtă zarvă s-a iscat
Acum când el în Ceruri a plecat!
C-a fost servil în timpul tinereții,
S-a spus de el și-n timpul vieții!
Că i-a scris ode lui Nicu și Elena
De chiar și-acum îi mirosea… halena
Că s-a jucat puțin de-a România Mare
Ca ziar și ca partid, voia la guvernare
Și alianțe a făcut cu toți și c-a urlat
Din toți rărunchii, la un moment dat.
Urla că știe lucruri grave despre toți,
Iar peste tot vedea mereu doar hoți!
Striga că numai el e cel mai patriot,
Vedea doar conspirații peste tot…
Era chiar s-ajungă președinte-odată!
Dar n-a ajuns! De vină-i România toată!
Strigat-a el atunci, nebun, în gura mare
Și-a acuzat o-ntreagă țară de trădare…
A fost o vreme când era teribil
Iar pentru unii, chiar era credibil!
Întreg poporu-l asculta cu teamă
Era pe val, era de luat în seamă…
Părea că el e ultimul străjer din țară
Ce ne apără de ,,răul” celor dinafară
Era naționalistul verde, încrâncenat
Pe unguri, pe evrei îi lua tot timpul la ,,tocat”…
Da, acuma spunem că ,,era”, ,,a fost”
Și orice-am spune acuma-i fără rost
Căci dac-am spune că a fost și cărturar
Chiar și aceste vorbe tot sunt în zadar!
Căci cine să mai țină minte-aceste lucruri?…
Sau cărțile pe care el le-a scris, mulțimi de titluri?…
Cu toții vom reține doar că-acuma-i anu’
Când se certa urât cu clanul Zăvoranu…
Când apărea prin colțuri de ecrane
Vorbind palavre cu june… curtezane
Sau când era chemat prin studiouri
Vorbind despre trecute libidouri..
Se înjura vulcanic, fără de perdea
Ba cu Becali, Funar… cu cine nimerea…
Iar printre vorbe otrăvite aruncate,
Spunea, din Eminescu, vreo câteva citate.
Dar din păcate, mai făcea doar rating
Și puncte doar, mai aducea la sharing…
Acum nu mai inspira vreo teamă
Ba, nici nu mai era luat în seamă.
Și, de unde-odată era numit ,,tribunul”
Acum, priveam cu milă, la… ,,nebunul”
Ce apărea făcându-și ochii roșii roată
Urlând, ștergându-și fruntea asudată…
Acuma uite că ,,nebunul” a plecat
Probabil că puțin s-a săturat
De țara asta de ,,ingrați și hoți”
Așa cum ne spunea, strigând, la toți.
Ce-o fi cu noi acum, după Vadim?
Ei, asta chiar nu putem s-o știm!
Și totuși, io cam știu, că-i previzibil:
Va fi un iureș peste tot, teribil!
Unii îl vor lăuda c-a fost așa… și-așa
Iar alții, cu turbare, îl vor înjura!
De-abia acuma unii vom afla, din alte părți
Că Vadim Tudor a mai scris și cărți!
Și precum ,,Omagiu” a lui Ceaușescu
Sau ,,Totuși iubirea” a lui Păunescu.
Toți snobii vor dori să aibă-n casă
Vreo carte de Vadim, că-i… arătoasă.
Așa e obiceiul, dom’ le, la români!
Vechi obicei, păstrat de la străbuni…
Când moare câte unul, ca de-atâtea ori,
Se umple țara de…în seamă băgători!
De cei care se laudă că l-au bătut pe umăr,
Dar și de detractori…iar ăștia-s fără număr!
De obiceiul ăsta, eu cred că nu scăpăm
Chiar de înc-o dată ne mai inventăm.
Acuma că tac… o, chiar aș vrea să tac!
Iar lucrul ăsta n-aș fi vrut să fac…
Dar a fost ceva ce nu-mi da pace!
Și iată ce-a ieșit când gândul spune, mâna face…
