Cotețul cu metafore – Tomnatică
Tomnatică
E vremea recoltei
Și Moartea dă târcoale
Culegând febril sufletele coapte,
Mustind de sevă ardentă, suculentă, sau
Mature, acoperite de praful atâtor dorințe neîmplinite…
Își cere tributul la vreme de seară
La vreme de toamnă fierbinte
Când oamenii sunt copți precum strugurii.
S-ar zice că ar trebui să se priceapă,
Dar mai încurcă pe cei copți cu cei abia pârguiți
Și-i strivește de-a valma,
Călcându-i mecanic cu picioarele ei osoase
În presa veșniciei…
Oare sevele lor contopite vor ajunge
La concursurile de degustări ale îngerilor
Sau ale demonilor?
Se vor minuna ei, oricare, de tăria esențelor de spirit?
Lăuda-vor ei, oricare, licorile
Păstra-le-vor ei în butoaie din lemn nobil
Spre a se bucura de ele nenumărate evuri?
Ce le-o place să bea, lor, oricare?
Vinuri roșii limpezi, din ciorchini tineri,
Cu sâmburi de vise ne-mplinite,
Sau groase, vechi, care lasă urme,
Din broboanele frunților încrețite de bruma timpului?
Le savurează în tihnă aromele poveștilor
Sau le consumă, prea grăbiți la degustare?
După toamna Morții și moartea Toamnei
Inevitabil, toți strugurii ajung în același loc…
