De-ai noștri! – Ștefania Selegian – Spre cer (5)
Păcat
Tu ești păcatul
de care
nu vreau
să mă izbăvesc.
Suspendat
Cresc aripi
din sărutul nostru
naufragiat.
Lidiutei mele
Tu ești
Ca steaua călăuzitoare
Ce arată spre
Cristos,
Bucuria
Și visul,
Minunea
Și dragostea
Ești.
La început a fost
Primul cuvânt
rupt din grădina Edenului,
și așezat pe buzele tale,
ca un fulg de nea.
Meledic
Malul lacului
cu nuferi albi și greieri,
statuia de lemn.
Moștenire
Gânduri de pace
întinse ca un lanț peste câmp,
stropite cu lacrimi
de fericire,
din ochi senini
de copil.
Altfel
N-am să te mai întreb de ce.
Acum știu că
învierea Ta e răspunsul mut
la orice întrebare.
