{"id":20607,"date":"2023-03-14T19:34:32","date_gmt":"2023-03-14T16:34:32","guid":{"rendered":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=20607"},"modified":"2023-03-14T19:34:32","modified_gmt":"2023-03-14T16:34:32","slug":"spatii-culturale-nr-21-9","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=20607","title":{"rendered":"Spa\u021bii culturale nr. 21 (9)"},"content":{"rendered":"<p><em><strong>C\u0102R\u021aI PREZENTATE DE:<\/strong><\/em><\/p>\n<p><strong>Mioara Bahna<\/strong><br \/>\n<a href=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2023\/02\/bahna.jpg\" data-rel=\"lightbox-image-0\" data-rl_title=\"\" data-rl_caption=\"\" title=\"\"><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" data-src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2023\/02\/bahna.jpg\" alt=\"\" width=\"185\" height=\"247\" class=\"alignnone size-full wp-image-20268 lazyload\" src=\"data:image\/gif;base64,R0lGODlhAQABAAAAACH5BAEKAAEALAAAAAABAAEAAAICTAEAOw==\" style=\"--smush-placeholder-width: 185px; --smush-placeholder-aspect-ratio: 185\/247;\" \/><noscript><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2023\/02\/bahna.jpg\" alt=\"\" width=\"185\" height=\"247\" class=\"alignnone size-full wp-image-20268\" \/><\/noscript><\/a><\/p>\n<p><strong>Peregrin printre amintiri, \u00een 101 poeme \u2013 Florentin Popescu<\/strong><\/p>\n<p>Nehot\u0103r\u00e2t \u00eentre visul de a zbura \u0219i spa\u021biul patriarhal (s\u0103 vrei o zare s\u0103 ajungi mereu \/ \u0219i-o via\u021b\u0103-ntreag\u0103 s\u0103-\u021bi ciople\u0219ti la vis \/ \u0219i-nvins s\u0103 te \u00eentorci cu greu \/ c\u00e2nd v\u00e2ntu-n p\u00e2nze \u021bi-e deplin \u00eenchis), de unde i-au pornit pa\u0219ii \u00een lume, Florentin Popescu aduce \u00een volumul-antologie 101 poeme \u2013 Editura BIODOVA, Bucure\u0219ti, 2011 \u2013, cuprinz\u00e2nd scrieri publicate \u00eentre 1970 \u0219i 1988, un imaginar artistic prin care se profileaz\u0103 temperamentul unui poet \u00eenclinat continuu spre abordarea nostalgic\u0103 a realit\u0103\u021bii prezente, peste care se sedimenteaz\u0103 urmele trecutului propriu, tr\u0103it \u00eentr-un rural c\u0103ruia \u00eei p\u0103streaz\u0103 \u00een amintire ceea ce prin timp a c\u0103p\u0103tata statut de chintesen\u021b\u0103 a vie\u021buirii.<br \/>\nNu \u00eent\u00e2mpl\u0103tor, textul cu care se deschide volumul, La clopote, d\u0103 tonul elegiac al c\u0103rui ecou va r\u0103m\u00e2ne \u00een fundal mereu, amplificat din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd prin readucerea \u2013 ca laitmotiv \u2013 a referirilor la acest obiect, legat de sacru \u0219i de evenimentele fiin\u021bei, \u00een general, auxiliar, totodat\u0103, pentru cristalizarea \u00een spa\u021biul poeziei a dou\u0103 durate, cea din afar\u0103 \u0219i cea din suflet, care z\u0103g\u0103zuie\u0219te posibilitatea celei dint\u00e2i de a se scurge netulburat\u0103, pentru c\u0103 eul liric, asum\u00e2ndu-\u0219i dreptul de a vorbi \u00een numele semenilor, vulnerabili prin efemerul care-i st\u0103p\u00e2ne\u0219te, nu-i permite, astfel, s\u0103 li se arate \u00een trecerea ei cr\u00e2ncen\u0103.<br \/>\nO surs\u0103 a acestei neostoite nostalgii este sentimentul dezr\u0103d\u0103cin\u0103rii pe care-l tr\u0103ie\u0219te poetul \u0219i ale c\u0103rui forme de manifestare sunt pres\u0103rate \u00een aproape toate poeziile din volum, amintind, de pild\u0103, de versurile lui Octavian Goga (De ce m-a\u021bi dus de l\u00e2ng\u0103 voi, \/ De ce m-a\u021bi dus de-acas\u0103?&#8230;): \u00een curtea de piatr\u0103 cu salc\u00e2mii usca\u021bi \/ \u0219i-ntre pere\u021bii internatului \/ cu paturi de fier \u0219i cu nesomn \/ \u0219i cu pl\u00e2nset pe-ascuns, noaptea, sub p\u0103tur\u0103 \/ c\u00e2nd visezi somnul din \u0219ura de-acas\u0103\u2026 Din astfel de experien\u021be existen\u021biale se na\u0219te apoi convingerea, exprimat\u0103 aforistic, dup\u0103 care t\u0103cere \u0219i vis \u0219i-a\u0219teptare e totul, pentru cel care, introspect\u00e2ndu-se, descoper\u0103 c\u0103 e-at\u00e2ta ninsoare prin inima mea \/ c\u0103 se-aude cum cade-n balans peste lume. \u0218i dac\u0103-n sonetul lui Vasile Voiculescu ne bate prim\u0103vara-n inimi, \u00een poezia lui Florentin Popescu, toamna e vizitatorul aproape ritualic: ne bate iar toamna \u00een ferestre, iubito \u0219i, din nou, t\u0103cerile vin ca z\u0103pezile, \u00eenc\u00e2t aproape orice duce g\u00e2ndul \u00eenapoi la satul natal, ale c\u0103rui zvonuri numai el, poetul, le aude, dup\u0103 cum tot el le poate recepta pe cele str\u0103vechi, ale copitelor cailor c\u0103l\u0103ri\u021bi de vizigo\u021bi, str\u0103b\u0103t\u00e2nd Caucalandra, \u0219i pe care eul liric \u00eei urm\u0103re\u0219te, \u00eenchis \u00eentr-un trunchi de arin, cu sufletul r\u0103t\u0103cind spre Danubius.<br \/>\nAspira\u021bii fr\u00e2nte, renun\u021b\u0103ri n\u0103scute din teama anticipativ\u0103 de ne\u00eemplinire (steaua care-o caut poate nu e), frunze c\u0103z\u00e2nd peste sate, odat\u0103 cu timpul, z\u0103pada cobor\u00e2nd peste acela\u0219i spa\u021biu obsedant, satul, g\u00e2nduri care, \u0219i ele, cad ca z\u0103pezile, estomp\u00e2nd conturul real al lucrurilor sunt doar c\u00e2teva dintre sursele acestui sentiment de triste\u021be profund\u0103 a \u00een\u021belegerii \u0219i accept\u0103rii ireversibilit\u0103\u021bii vie\u021bii. Satul din poezia lui Florentin Popescu nu este \u00eens\u0103 unul anume, este o imagine stilizat\u0103, tradi\u021bional-idilic\u0103, adun\u00e2nd \u0219i sintetiz\u00e2nd \u00eentr-o combustie interioar\u0103 tot ceea ce este emblematic pentru aceast\u0103 a\u0219ezare, leag\u0103n al copil\u0103riei, al adolescen\u021bei \u0219i, fire\u0219te, al visului. Pentru poet, acesta este paradisul pierdut, dar la care g\u00e2ndul \u00eei c\u0103l\u0103tore\u0219te perpetuu, firele incalculabile care \u00eel leag\u0103 de sat ned\u00e2ndu-i r\u0103gazul de a se \u00eemp\u0103ca pe deplin cu orice alt loc prin care-\u0219i poart\u0103 pa\u0219ii sau doar g\u00e2ndurile, fiindc\u0103 rana desprinderii de primul este nevindecabil\u0103. De aceea, \u00ee\u0219i proclam\u0103 statutul de c\u0103ut\u0103tor nelini\u0219tit a ceva ce \u0219tie c\u0103 nu va reg\u0103si nicic\u00e2nd: Neundele \u00eemi b\u00e2ntuie f\u0103ptura. Iar salvarea aproximativ\u0103 o poate afla doar \u00een cuvinte: Sunt beat de-at\u00e2ta dor \u0219i noaptea \/ pe mas\u0103-mi cade capul pe cuvinte \u2013 a\u0219a cum clameaz\u0103 poetul, parafraz\u00e2nd atitudinea dionisiac\u0103 a lui Lucian Blaga (Sunt beat de lume \u0219i-s p\u0103g\u00e2n).<br \/>\nMotivul central al volumului este cel al c\u0103l\u0103toriei, pe care o \u00eentreprinde eul liric, \u00een timp, \u00een spa\u021biu, \u00een g\u00e2nd, \u00een cuvintele lui \u0219i \u00een cele ale altora, fiindc\u0103 amprente ale acestor drumuri prin crea\u021biile lui O. Goga, L. Blaga, I. Barbu, V. Voiculescu, I. Pillat, Al. Macedonski, I. Minulescu etc. sunt identificabile \u00een multe dintre poezii, iar poetul se proclam\u0103 programatic Mereu-peregrinul, \u00een titlul volumului din 1972. De asemenea, invoc\u00e2nd-o, epopeic, pe Abeona, zei\u021ba celor care pleac\u0103 \u00een c\u0103l\u0103torie, \u00eentr-un gest teatral de prosternare, \u00een momentul c\u00e2nd se face sear\u0103 \u00een cuvinte, \u00ee\u0219i dezv\u0103luie sentimentul de \u00eenstr\u0103inare \u0219i, \u00een acela\u0219i timp, de tulburare dat de risipirea pe drumuri a c\u0103ror imprecizie exprim\u0103 c\u0103utarea f\u0103r\u0103 leac \u0219i f\u0103r\u0103 obiect: eu \u00eemb\u0103tr\u00e2nesc \u0219i nu mai \u0219tiu \/ cine-i din noi \u2013 tu sau eu \u2013 p\u0103r\u0103sita comoar\u0103\u2026 Iar drumul cel de voroave \/ drumul cel de ecouri i-a pus c\u0103p\u0103t\u00e2i \/ celui mereu-peregrin \/ cu trupul \u0219i sufletul lui r\u0103t\u0103cite pe-o zare\u2026<br \/>\nO ne\u00eencetat\u0103 pomenire \u0219i, \u00een acela\u0219i timp, un elogiu al Atoatef\u0103c\u0103torului se remarc\u0103 peste tot: chip \u0219i bra\u021b \/ le-ai dat fiicelor apei \/ s\u0103 umble noaptea-n c\u00e2mpii\u2026 De altfel, femeile de ap\u0103, fiicele apei sunt duhuri care st\u0103p\u00e2nesc lumea lui Florentin Popescu, metamorfozate uneori \u00een statui l\u00e2ng\u0103 \u021b\u0103rmuri ori s\u0103lcii, parte a lumii, devenind adesea mame sau iubite.<br \/>\n\u00cen fond, drumurile sunt c\u0103ut\u0103ri ale sinelui care se vrea l\u0103murit cu aport divin, implorat prin acela\u0219i gest de \u00eengenunchere: m\u0103 desfac \u0219i m\u0103 ar\u0103t \u021bie \u00eentreg \/ cad \u00een genunchi \u0219i cu m\u00e2na la piept \/ vin s\u0103-\u021bi cer r\u0103spuns la nelini\u0219ti \/ de ce lemn c\u00e2nd toamna m-arunc\u0103-n rugin\u0103 \/ de ce drum, de ce l\u0103trat, de ce c\u00e2ntec \/ c\u00e2nd \u00eensumi cea\u021b\u0103 sunt \u0219i pe lume \/ eu m\u0103 destram, ca prin p\u0103duri, \u00een oameni?<br \/>\n\u00cenv\u0103luit \u00eentr-un dor din ce \u00een ce mai intens (\u0219i tot mai mult mi-e dor \u0219i tot mai des), uneori cu accente mioritice, transpuse \u00een nevoia de reintegrare \u00een natur\u0103, poposind \u00een alt regn (s\u0103-mi steie trupul \u00eentre vii \u2013 cais), eul liric \u00ee\u0219i creeaz\u0103 un univers din date inconsistente, diafane, eterice, colindate de aripa sacrului: ninsori nesf\u00e2r\u0219ite \u2013 ale iernilor sau de petale, lumin\u0103 bl\u00e2nd\u0103 cobor\u00e2nd peste suflet, co\u0219uri pline cu dragoste, purtate de copii \u00eencorona\u021bi cu spice, cai gonind pe lun\u0103 etc., iar anotimpuri \u00eenc\u0103rcate de roade sau de promisiuni \u00eenv\u0103luie peisajele.<br \/>\nFiindc\u0103 trecutul este leag\u0103nul g\u00e2ndurilor poetului, nici copil\u0103ria nu putea fi eludat\u0103, fiind parte a acestei lumi pierdute, \u00eens\u0103 de neuitat, care-\u0219i trimite \u00een prezent mesageri, fragmente de imagini auditive, olfactive, dar, mai ales, vizuale: coacerea porumbului \u00een f\u00e2ne\u021be, carele \u00eempov\u0103rate cu roadele c\u00e2mpului care se \u00eentorc \u00een sat, toamne ar\u0103mii, mori m\u0103cin\u00e2nd timpul, atmosfer\u0103 uneori bucolic\u0103 (la care face apel chiar \u0219i pentru a defini actan\u021bii procesului de crea\u021bie: cioban g\u00e2nditor \/ rezemat \u00eentr-o b\u00e2t\u0103 \/ st\u0103 condeiul plecat pe cuv\u00e2nt, \/ al\u0103turi, plop susur\u00e2nd dintr-o mie de frunze \/ poetul \/ de la ei \u00eenva\u021b\u0103 p\u0103m\u00e2ntul \/ rotirea \u00een eternitate), drumuri, visuri etc. \u0218i, cum alambicul-iad transform\u0103 trupul verii adunat \u00een prune f\u0103c\u00e2ndu-l alcool, tot la fel imagina\u021bia poetului preschimb\u0103 \u00een art\u0103 toat\u0103 comoar\u0103 de amintiri str\u00e2ns\u0103 prin timp.<br \/>\nC\u0103l\u0103torind, a\u0219adar, printre firele de nisip ale amintirilor, c\u00e2nt\u0103rind z\u0103d\u0103rnicia alerg\u0103rii dup\u0103 mirajul statorniciei \u2013 Te chem mereu, te fur\u0103 dep\u0103rtarea \u2013, Florentin Popescu tr\u0103ie\u0219te revela\u021bia gratuit\u0103\u021bii alegerii \u00eentre formele \u00een\u0219el\u0103toare ale realit\u0103\u021bii (\u021ain al\u0103turi \u00een palm\u0103 \/ dou\u0103 fire mici de nisip \/ \u0219i-n timp ce m\u0103-ncearc\u0103-ntrebarea \/ de-a \u0219ti \u00een care-i cetatea \/ \u0219i-n care corabia \/ vine \u00eencet \u0219i m\u0103-nghite \/ atotputernic\u0103, Marea) \u0219i a faptului c\u0103 Grifonul, grifonul e-n inima ta!<\/p>\n<p><strong><br \/>\nAurel Udeanu: edenul din doamna<\/strong><\/p>\n<p>Titlul volumului de versuri al lui Aurel Udeanu, edenul din doamna \u2013 Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, cu o prefa\u021b\u0103 de Radu Aldulescu, Edenul pierdut \u0219i zadarnica zbatere \u2013 sugereaz\u0103 dou\u0103 aspecte deloc de neglijat \u00een receptarea mesajului: la prima vedere, autorul semnaleaz\u0103 identificarea unui spa\u021biu paradiziac, \u00eentr-un \u201eteritoriu\u201d animat, doamna, demers care poate trimite cu g\u00e2ndul la intruziunea \u00een zona sacrului, \u0219i, \u00een consecin\u021b\u0103, la o abordare oarecum eretic\u0103 a t\u0103r\u00e2mului investigat, \u00eens\u0103, la o privire mai atent\u0103, se remarc\u0103 scrierea cu ini\u021biale mici a celor dou\u0103 substantive, ceea ce-l scoate automat din culp\u0103: nu e vorba de o sugestie eretic\u0103, ci doar erotic\u0103, aspect sus\u021binut apoi pe larg, prin textele care compun cartea \u0219i \u00een sprijinul c\u0103rora aduce un motto din poemul Lumina, al lui Lucian Blaga: o sete era de p\u0103cate de doruri, de-av\u00e2nturi, de patimi&#8230;<br \/>\nArond\u00e2ndu-se postmodernismului l\u0103rgit, versurile lui A. Udeanu, impun o egalitate la nivel lexical, prin scrierea tuturor cuvintelor, ca \u0219i a celor din titlu, cu ini\u021biale mici \u0219i prin recuzarea oric\u0103rui amestec al semnelor de punctua\u021bie, f\u0103r\u0103 vreun aport \u00eens\u0103 \u00een privin\u021ba ambiguiz\u0103rii mesajului, legat exclusiv de referentul deja amintit, axul, de fapt, al \u00eentregii c\u0103r\u021bi, ca \u0219i al c\u0103r\u021bii sale precedente, femeia, realitate obsedant\u0103, \u00een toate artele, de c\u00e2nd e lumea, care, aici, e invocat\u0103, evocat\u0103, imaginat\u0103, visat\u0103, sperat\u0103, analizat\u0103 \u0219i interpretat\u0103 etc., \u00een \u00eencercarea aparent utopic\u0103 de a descoperi un t\u0103r\u00e2m ne\u0219tiut, \u00eentr-o entitate dihotomic\u0103, ale c\u0103rei laturi sunt, a\u0219a cum anun\u021b\u0103 din primul vers al volumului, realitatea \u0219i reflectarea acesteia \u00een con\u0219tiin\u021b\u0103: v\u0103d ceea ce cred.<br \/>\nMai mult impun\u00e2ndu-\u0219i o not\u0103 ironic\u0103 \u0219i autoironic\u0103, pentru a se salva de pericolul patetismului, eul liric tr\u0103ie\u0219te intens scenarii care se petrec la nivel senzorial, pe care \u0219i le compune nu at\u00e2t din valorificarea unor tr\u0103iri nemijlocite, c\u00e2t, mai ales, din fr\u00e2nturi ludice ale unui ce-ar fi dac\u0103: huma mea va face toat\u0103 noaptea dragoste \/ cu huma ta. \/ nefiin\u021ba mea va \u00eencerca toat\u0103 noaptea \/ zadarnic \/ s\u0103 se devoreze pe sine \/ prin intermediul t\u0103u. O complementaritate \u0219i o complicitate \u00eentre hum\u0103 \/ hume \u0219i g\u00e2nd \u00een tentativ\u0103 de a-\u0219i apropria fragmente din ceea ce percepe ca fiind chintesen\u021ba vie\u021bii este una dintre tr\u0103s\u0103turile poeziilor din volum. Uneori, \u00een monologul adresat, \u00een care, \u00een imagina\u021bie, \u0219i-o ia pe aceasta martor al g\u00e2ndurilor, apar adieri meditative, a c\u0103ror gravitate vine din aceea\u0219i inalienabil\u0103 triste\u021be a omului con\u0219tient de precaritatea condi\u021biei sale, f\u0103c\u00e2ndu-l s\u0103 admire incon\u0219tien\u021ba nen\u0103scutului: copiii no\u0219tri care nu se vor na\u0219te niciodat\u0103 \/ de team\u0103 c\u0103 vor trebui s\u0103 moar\u0103 \/ odat\u0103 \u0219i-odat\u0103, fiindc\u0103, blestema\u021bi la nefiin\u021b\u0103, le e dat\u0103 o fericire sui-generis: ferici\u021bi fiind ignor\u0103 \/ \u0219i \u00een felul acesta \u00ee\u0219i rateaz\u0103 iremediabil \/ nimicnicia! Tot aici se poate situa (de\u0219i imaginarul creat \u0219i limbajul aferent \u2013 \u201edezbr\u0103cat\u201d \u0219i \u00eemp\u0103nat cu diminutive: fusti\u021b\u0103, bluzi\u021b\u0103 \u0219i alte nume ale unor obiecte de lenjerie feminin\u0103 \u2013 par a merge c\u0103tre derizoriul reg\u0103sit \u00een multe dintre produc\u021biile textierilor) \u0219i ipostazierea femeii ca templu de carne, av\u00e2nd harul, con\u0219tient sau nu, de a aduce uitarea, put\u00e2nd a m\u0103 ascunde mie de moarte.<br \/>\nAmestec de sacru \u0219i profan, femeia este \u00een poezia lui A. Udeanu c\u00e2nd simplu obiect al contempla\u021biei (urcat pe soclu ori preg\u0103tind viitorul: unii s\u0103desc \u00een gropi cire\u0219i \/ al\u021bii vi\u0219ini \/ al\u021bii cai\u0219i piersici zarz\u0103ri pruni \/ fiecare ce poate s\u0103de\u0219te \u00een femeie \/ cu convingerea ferm\u0103 c\u0103 fiii s\u0103i fiicele sale \/ se vor urca g\u0103l\u0103gio\u0219i\/g\u0103l\u0103gioase \u00een ei \u00eentr-o zi \/ \u0219i-\u0219i vor culege lacomi \/ iluzia c\u0103 exist\u0103), care se dezv\u0103luie \u00een varii fa\u021bete, \u00een func\u021bie de posibilitatea receptorului de a o decodifica, grot\u0103, brazd\u0103 de carne, c\u00e2nd hierofanie, eden, exprim\u00e2nd nostalgia \u00eentoarcerii nu neap\u0103rat la epoca adamic\u0103, la ob\u00e2r\u0219ia omului \u0219i a p\u0103catelor, c\u00e2t, \u00eendeosebi, la originea individului, dar \u0219i paradis promis (pentru asta ai fost trimis\u0103 \u00een aceast\u0103 existen\u021b\u0103 \/ \u00een fond, s\u0103 duc\u0103 la des\u0103v\u00e2r\u0219ire universul \u0103sta neterminat).<br \/>\n\u00cen construirea imaginii femeii, \u00een mod firesc, poetul este tributar, \u00een primul r\u00e2nd, percep\u021biei proprii, dar nu poate s\u0103 eludeze total aceast\u0103 suveran\u0103 tem\u0103 a mentalului colectiv, majoritar, masculin, cu toate cli\u0219eele care o compun, aspect vizibil chiar \u0219i \u00een apelative, ea fiind at\u00e2t iubito, doamn\u0103, c\u00e2t \u0219i f\u0103, chemat\u0103 s\u0103 refac\u0103 la nesf\u00e2r\u0219it edenul primordial, sau apostrofat\u0103 grosolan: f\u0103 tu n-auzi ai vat\u0103-n urechi?<br \/>\nO senzualitate de nest\u0103p\u00e2nit se revars\u0103 din fiecare text, \u00een care denudarea este cvasiritualic\u0103 \u0219i se realizeaz\u0103 uneori treptat \u2013 tot \u00een scenariu mintal, cu prec\u0103dere \u2013 prin aportul b\u0103rbatului manifest\u00e2ndu-\u0219i ner\u0103bdarea erotic\u0103 sau e parte din spectacolul pe care femeia i-l ofer\u0103 \u0219i, \u00een fine, actul iubirii-aspira\u021bie vine ca un corolar al tuturor acestor emo\u021bii: avem mirosul de busuioc al trupurilor noastre tinere \/ bicep\u0219ii mei umfla\u021bi pectoralii st\u00e2nd s\u0103 plesneasc\u0103 \/ coapsele tale (amforele pline!) \/ \u0219i mai ales pianul coastelor tale \u00eel avem \/ la care degetele mele oarbe \/ pip\u0103ie deja suspinele albastre \/ pe care le vei scoate dorind \/ s\u0103 nu mai fii nimic niciodat\u0103 \/ pentru c\u0103 vei fi aici \u0219i acum mul\u021bumit\u0103 mie totul.<br \/>\n\u00cen concluzie, femeia este, \u00een poezia lui Aurel Udeanu, totul \u2013 \u00een\u0103l\u021bare \u0219i tr\u0103dare, iluzie \u0219i realitate, \u00eenger \u0219i demon, construc\u021bie inefabil\u0103 a lumii \u0219i constructor al lumii \u2013 ei dedic\u00e2ndu-i poetul, a\u0219a cum reiese din textele volumului, \u00eentreaga energie vital\u0103, fiindc\u0103 din ea deriv\u0103 speran\u021bele \u0219i deziluziile sale, put\u00e2nd \u00een final s\u0103 exclame: mi-am realizat toate utopiile, conchiz\u00e2nd: e timpul toate drumurile m\u0103 dor \/ se cer \u00eentoarse \u00eenapoi [sic!] \u00een creier la matc\u0103 \/ oglinzile \u00een care m\u0103 privesc \u00eemi vomit\u0103 chipul \/ a\u0219ezat \u00een acest fotoliu dinaintea ta goal\u0103 \/ termin acest pahar cu coniac aceast\u0103 \u021bigar\u0103 \/ \u00eemi caut cheile trag obloanele: \/ de frica universului cu to\u021bii regres\u0103m\u2026 la origini!<\/p>\n<p><strong><br \/>\n\u0218tefania Oproescu \u2013 Delir \u00een curcubeu \u0219i alte poezii<\/strong><\/p>\n<p>\u00cen celebra sa Teorie a culorilor, vorbind despre ac\u021biunea senzorial-moral\u0103 a acestora J.W. Goethe arat\u0103 (potrivit unei traduceri publicate la Foc\u0219ani \u00een 1924 de c\u0103tre Virgil Tempeanu) c\u0103 oamenii resimt \u00een general o mare bucurie de pe urma culorii. Ochiul are nevoie de ea ca \u0219i de lumin\u0103. Sigur c\u0103 \u0219i acestei stringen\u021be \u00eei r\u0103spunde cartea \u0218tefaniei Oproescu, Delir \u00een curcubeu \u0219i alte poezii \u2013 ap\u0103rut\u0103 \u00een 2009, la Editura VALMAN din Rm. S\u0103rat, \u00eentr-o prezentare grafic\u0103 deosebit\u0103, cu ilustra\u021bii de Ovidiu Klo\u0219ka \u0219i coperta de Yves Tanguy.<br \/>\nPoezia contemporan\u0103 este invadat\u0103 p\u00e2n\u0103 aproape de sucombarea lirismului, \u00een fond tr\u0103s\u0103tura sa definitorie, de ur\u00e2t, sordid, grotesc, a c\u0103ror exhibare \u00een acest spa\u021biu este pentru mul\u021bi autori un demers capabil s\u0103 le creeze iluzia c\u0103 a\u0219a scrierile lor scap\u0103 de posibilitatea de a fi considerate facile. \u0218tefania Oproescu este, f\u0103r\u0103 discu\u021bie, \u00een afara paradigmei men\u021bionate, fiindc\u0103, prin poezia pe care o scrie, inclusiv prin volumul de fa\u021b\u0103, poeta se dovede\u0219te a fi o temerar\u0103, av\u00e2nd curajul (indus poate \u0219i de profesia ei de medic) de a spori peisajul poeziei contemporane prin ceva ce multora le pare desuet: frumosul, exprimat, \u00een primul r\u00e2nd, prin culoare, care d\u0103 seama de st\u0103rile de suflet ale insului, indiferent de epoca \u00een care tr\u0103ie\u0219te. Mai mult, se poate afirma, f\u0103r\u0103 niciun fel de exagerare, c\u0103 poeta sus\u021bine prin crea\u021biile ei adev\u0103rul formulat de M. Eminescu \u00een Epigonii, cu privire la statutul demiurgic al artei, dat de posibilitatea ei de a \u00eennobila realitatea, fiind strai de purpur\u0103 \u0219i aur peste \u021b\u0103r\u00e2na cea grea.<br \/>\n\u00cen ce prive\u0219te delirul din titlul volumului, acesta, sugereaz\u0103 o atitudine dionisiac\u0103, iar, prin prezen\u021ba \u00een contiguitatea curcubeului, dar \u0219i \u00een rela\u021bie cu poeziile care compun cartea, aduce (aparent, cel pu\u021bin) o not\u0103 oximoronic\u0103, \u00eens\u0103, prezen\u021ba lui aici explic\u0103 deliciul indus de omniprezen\u021ba culorii \u0219i de consecin\u021bele acestei st\u0103ri, fiindc\u0103, dac\u0103 mergem tot la Goethe, el \u00eemp\u0103r\u021bea, \u00een teoria amintit\u0103 la \u00eenceput, culorile \u00een dou\u0103 clase: pozitive (galben, portocaliu, ro\u0219u-g\u0103lbui) \u0219i negative (albastru, indigo, violet), ar\u0103t\u00e2nd c\u0103 acestea genereaz\u0103 st\u0103ri de spirit distincte, dinamic\u0103, respectiv nostalgic-contemplativ\u0103. Sus\u021bin\u00e2nd nota oximoronic\u0103 amintit\u0103, de-a lungul volumului, poeta \u00eembin\u0103 lirismul subiectiv cu acela obiectiv, trec\u00e2nd de la contemplarea lumii dominate de culori la tr\u0103irea organic\u0103 a acestora, fiindc\u0103 acolo unde e prezent eul liric, mai \u00eent\u00e2i observ\u0103, mediteaz\u0103, iar apoi tr\u0103ie\u0219te.<br \/>\nScris\u0103 \u00een cea mai mare parte \u00een vers liber, prin apelul la enjambament, cartea are astfel hain\u0103 modern\u0103, dar con\u021binutul e clasic, exprim\u00e2nd nevoia de armonie, senin\u0103tate, echilibru care transpare din imaginarul artistic, ilustr\u00e2nd un univers senzorial, care se ofer\u0103 spre o receptare sinestezic\u0103 (S\u0103ratul adev\u0103r al iluziilor \/ \u00eemp\u0103r\u0103\u021bind dep\u0103rt\u0103ri de albastru).<br \/>\nVolumul are o construc\u021bie unitar\u0103, de o limpezime clasic\u0103, alc\u0103tuit\u0103 din dou\u0103 p\u0103r\u021bi, sugerate \u00eenc\u0103 din titlu: delir \u00een curcubeu \u0219i alte poezii. Primele dou\u0103zeci \u0219i una de poezii poart\u0103 numele celor \u0219apte culori ale spectrului curcubeului, alc\u0103tuind trei serii, \u00een care ro\u0219ul e asociat de poet\u0103 autocunoa\u0219terii (Am v\u0103zut \/ c\u00e2nd asfin\u021bitul a devenit \/ mai ro\u0219u \/ dec\u00e2t s\u00e2ngele meu, \/ c\u00e2nd rubinul a supt asfin\u021bitul \/ ca mielul prima gur\u0103 de lapte, \/ am v\u0103zut cerul hr\u0103nind p\u0103m\u00e2ntul. \/ am v\u0103zut cine sunt, \/ cine nu mai sunt \/ \u0219i \u00eenvelit\u0103 \u00een ro\u0219ul pleoapelor \u00eenchise \/ \u00eemi odihnesc plecarea), oranjul o poart\u0103 prin \u021binuturi cu sugestii exotice (mediteraneene sau livre\u0219ti, P\u0103m\u00e2nt p\u00e2rjolit, pietre albe \/ linse de ar\u0219i\u021ba portocalie, \/\u2026 \/ Mediterana dens\u0103 de sare lovind nisipul\u2026), galbenul \u00eencearc\u0103 o fixare \u00een clipa prezent\u0103 sau o eternizare a prezentului (insecta r\u0103m\u00e2ne \u00een racla chihlimbarului, unduirea continu\u0103 a frunzelor la geam, exprimat\u0103 gerunzial, \u00eenghi\u021biturile de prezent sorbite pentru a r\u0103m\u00e2ne \u00eentr-un acas\u0103 perpetuu), verdele sine qua non (existent \u00een cele ale naturii \u0219i \u00een cele prin care omul caut\u0103 \u2013 st\u00e2ngaci \u2013 s\u0103 copieze natura, garan\u021bie, totodat\u0103 a jur\u0103m\u00e2ntului celui mai simplu: Jur pe verdele de mai \/ sfin\u021bit de ploaie\u2026), albastrul (asociat cu iluzia, cu visul acvatic, cu absolutul din ad\u00e2ncuri \u0219i din z\u0103ri), indigoul \u00eenso\u021bind \/ acoperind ezotericul nop\u021bii (al \u00een\u0103l\u021bimilor ascunse de nori \u0219i al \u00eentunericului) \u0219i violetul, \u00een care be\u021bia senzorial\u0103 se manifest\u0103, paradoxal, prin fragilitate, prin team\u0103, \u00een ciuda faptului c\u0103, p\u00e2n\u0103 la contactul cu toamna (singurul vizitator care se \u00eencumet\u0103 s\u0103 treac\u0103 pragul fricii), eul a dep\u0103\u0219it deja experien\u021ba ireversibil\u0103 a \u00eent\u00e2lnirii tuturor culorilor, care l-au cutreierat: Toate culorile mi-au trecut prin trup, \/ mi-au respirat clipele oarbe.<br \/>\nPartea a doua a volumului, \u0219i alte poezii, \u00eencepe cu o Dedica\u021bie, \u00een care poeta \u00ee\u0219i formuleaz\u0103, deosebit de conving\u0103tor, cu acelea\u0219i instrumente ale limpezimii \u2013 fiindc\u0103 limbajul crea\u021biilor \u0218tefaniei Oproescu este, \u00een deplin acord cu viziunea ei asupra lumii, decent, elegant \u2013, crezul artistic, miza crea\u021biei sale: Uite, scriu ca s\u0103 fac \u0219i eu ceva \/ pe lumea asta. \/ Ceva din care s\u0103-mi pl\u0103tesc \/ factura la fric\u0103, la somn, la trezire \/ la durerile de m\u0103sele, la orele de lene \/ la un c\u0103p\u0103t\u00e2i de dragoste (acceptare?) \/ la dou\u0103-trei clipe de cur\u0103\u021benie (iertare?) \/ e, da, \u0219i la moarte \/ s\u0103 pot \u0219i eu s\u0103-mi imaginez c\u0103 a venit \/ special pentru mine, onor\u00e2ndu-m\u0103!<br \/>\n\u00cen acest al doilea grupaj de poezii (alte poezii), de dup\u0103 \u00eencheierea primei etape, a ini\u021bierii, senza\u021biile se tr\u0103iesc, la fel ca \u00een curcubeu culorile, continuu, \u00eenl\u0103n\u021buite, aspect reliefat prin folosirea verbelor la indicativul prezent sau chiar cu nuan\u021be de prezent iterativ: aripile se \u00eenfig \u00een spate ne\u00eencetat; c\u0103derea \u00een sine e interminabil\u0103; \u00eentr-o desf\u0103\u0219urare perpetu\u0103, solzi galbeni de frunze \/ unduiesc la fereastr\u0103 etc. Tot aici, poeta e u\u0219or paseist\u0103, nostalgic\u0103, fa\u021b\u0103 de trecutul cu via\u021ba lui autentic\u0103, tr\u0103ie\u0219te sentimentul dezr\u0103d\u0103cin\u0103rii \u0219i depl\u00e2nge r\u0103t\u0103cirea contemporan\u0103: Priveghiul vie\u021bii s-a r\u0103rit \u00een urbe \/ str\u0103inii stau singuri cas\u0103 l\u00e2ng\u0103 cas\u0103 \/ a disp\u0103rut c\u0103ldura focului din urbe \/ \u0219i nic\u0103ieri nu te mai sim\u021bi acas\u0103. \/\/ Dac\u0103 de moarte se mai \u021bine seam\u0103 \/ \u0219i teama de trecut sfin\u021be\u0219te datini \/ la via\u021b\u0103 nu mai cere nimeni vam\u0103 \/ deprinderi vechi sunt pl\u0103smuite patimi\u2026<br \/>\nPre\u021buirea pentru valorile autentice \u0219i, de aceea, perene, se etaleaz\u0103, de exemplu, \u0219i \u00een poemul Feng shui, unde apare \u00een antitez\u0103 cu sarcasmul determinat de o form\u0103 de snobism contemporan, pun\u00e2ndu-se fa\u021b\u0103-n fa\u021b\u0103 dou\u0103 metode de prevenire a r\u0103ului: pe de o parte, suita de (pre)judec\u0103\u021bi alc\u0103tuind cvasifolclorul contemporan, modern, \u0219i, pe de alt\u0103 parte, stilul de via\u021b\u0103 tradi\u021bional, al bunicii, care poate \u00eengloba instinctiv un oarecare Feng shui \/ care \u00eemp\u0103ca rosturile \/ \u0219i lini\u0219tea, somnul\u2026, iar poeta evoc\u0103 imaginea mamei \u0219i a bunicii cu infinit\u0103 duio\u0219ie, tot ca o form\u0103 de terapie \u00een contra tendin\u021bei de \u00eentronare a ur\u00e2tului \u0219i, implicit, de pierdere a echilibrului lumii.<br \/>\nPoemele din a doua parte a c\u0103r\u021bii propun solu\u021bii terapeutice: parafraz\u00e2nd o formul\u0103 cioranian\u0103, o terapeutic\u0103 \u00een contra omului, cum \u00eel definea g\u00e2nditorul pe Dumnezeu, deci o form\u0103 de vindecare a ceea ce e profund, inalienabil, uman, mai exact sl\u0103biciunea, fragilitatea, \u00eenc\u00e2t se poate spune c\u0103 poeta \u00eencearc\u0103 o t\u0103m\u0103duire a sufletului prin frumos, fiindc\u0103 ging\u0103\u0219ia, delicate\u021bea etc. sunt calit\u0103\u021bi pe care lumea nu \u0219i le-a pierdut, dar le-a uitat sau le eludeaz\u0103 cu bun\u0103 \u0219tiin\u021b\u0103, iar ea caut\u0103 s\u0103 i le aminteasc\u0103. Metodele \u201eprofilactice\u201d pe care le ofer\u0103 \u0218tefania Oproescu sunt eficiente, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t sunt la \u00eendem\u00e2n\u0103, \u00eens\u0103 poeta nu caut\u0103 s\u0103 le impun\u0103 neap\u0103rat, ci le aplic\u0103 sinelui, \u201epacientul\u201d despre care \u0219tie c\u0103 dore\u0219te cu adev\u0103rat lecuirea. Este vorba de a\u0219chia unui g\u00e2nd, cu care s\u0103 \u00eenfrun\u021bi insomnia, o carte citit\u0103 \u00een miez de noapte, un m\u0103r \/ sau o can\u0103 cu lapte. \u0218i pentru contraofensiva la orice amintire resentimentar\u0103 exist\u0103 un inepuizabil armament salutar, \u00eenc\u00e2t, conchide triumf\u0103tor poeta, n-are ea vlag\u0103 c\u00e2te arme \/ ai tu \u00een firidele inimii.<br \/>\nFiind clasic\u0103 structural, pentru poet\u0103, contemplarea \u0219i tr\u0103irea plenar\u0103 a culorilor d\u0103 impresia c\u0103 e similar\u0103 cu descifrarea mesajului divin, aspect subliniat prin aplecarea melancolic\u0103 asupra lumii, c\u0103reia \u00eei adun\u0103 cu acribie paleta din care se constituie osmotic reazemul peren al sensibilit\u0103\u021bii omului, ajutorul s\u0103u \u00een ignorarea vremelniciei. De pild\u0103, galbenul e \u00een privirea a\u0219trilor r\u0103sfr\u00e2nt\u0103 pervers \/ \u00een \u00eentomn\u0103ri vegetale, dar \u0219i \u00een ochiul fiarei s\u0103lbatice, \u00een timp ce Pe violet ar trebui scris \/ FRAGIL \/ \u00een\u0103untru sunt farduri \/ ale anotimpurilor \u00eencerc\u0103nate, iar verdele e p\u0103cat ascuns \u00een culoarea frunzei de vie. \u00cen acela\u0219i context, tot o reflectare a sim\u021birii clasice este aspira\u021bia identific\u0103rii cu vara, pentru a-\u0219i inhiba teama \/ c\u0103 dureaz\u0103 at\u00e2t de pu\u021bin \/ mirajul curcubeului.<br \/>\nCompus\u0103, a\u0219adar, din tu\u0219e distincte de culoare, dar armonizate la nivelul \u00eentregului, f\u0103r\u0103 a se constitui totu\u0219i \u00een imagini picturale, poezia \u0218tefaniei Oproescu d\u0103 impresia c\u0103 \u00eencearc\u0103 s\u0103 ajung\u0103 \u00een vecin\u0103tatea chintesen\u021bei lumii, merg\u00e2nd \u00eens\u0103 spre descifrarea unora dintre sensurilor cele mai discrete din care e alc\u0103tuit \u00eentregul \u0219i oferind \u2013 f\u0103r\u0103 s\u0103-\u0219i fi propus acest lucru \u2013 o lec\u021bie de ini\u021biere \u00een apropierea de o valoare etern\u0103 (dar ignorat\u0103, mai ales programatic, ast\u0103zi), a\u0219ezat\u0103 prodigios peste tot, dar cu deosebire \u00een lucrurile simple.<\/p>\n<p><strong><br \/>\nMIHAI GANEA<\/strong><\/p>\n<p><strong>locul c\u0103p\u0103\u021b\u00e2nii<\/strong><\/p>\n<p>\u0219i prin\u021bul acela le zise mustr\u00e2nd<br \/>\npriveghiul pe munte m\u0103slinii-s \u00een r\u00e2u<br \/>\niar r\u00e2ul din cedrii coboar\u0103 de-acum<br \/>\nizvorul acesta cu s\u00e2nge \u0219i foc<br \/>\ndin stele corabia tat\u0103lui scurs\u0103<br \/>\ng\u0103tit\u0103-i de praznic cu moartea pe drum<br \/>\nc\u0103dea-vor lumin\u0103 \u0219i semne-n cetate<br \/>\nascunse \u00een ochiul de barc\u0103 rotund<br \/>\nspre urma t\u0103cerii fecioarei un g\u00e2nd<br \/>\ncu lumile negre din h\u0103u contopit<br \/>\ngr\u0103be\u0219te p\u0103rinte corabia dorm<br \/>\ntovar\u0103\u0219ii mei v\u00e2nz\u0103torul e beat<br \/>\niar cel cu urechea t\u0103iat\u0103 e orb<br \/>\n\u00eentreaga suflare-i doar ur\u0103-n delir<\/p>\n<p>\u0219i surd\u0103 chemarea r\u0103m\u00e2ne-n v\u0103zduhuri<br \/>\niar ochii se sting telescopic \u00een t\u00e2mple<br \/>\ncurg calde sudori din pietre pe ceruri<br \/>\no urm\u0103 de stea merg\u0103toare prin zodii<br \/>\nc\u00e2nd murmur\u0103 boarea de taine-n comete<\/p>\n<p>dar iat\u0103 cu s\u0103bii toiege \u0219i cruci<br \/>\nb\u0103tr\u00e2ni farisei c\u0103rturari \u0219i norod<br \/>\numplur\u0103 gr\u0103dina zorindu-l pe prin\u021b<br \/>\ndin havra de aur cuv\u00e2ntul arz\u00e2nd<br \/>\nal vostru e ceasul \u0219i noaptea porunc\u0103<br \/>\nde zicere-n cer s\u0103 fie-mplinit\u0103<br \/>\ncuv\u00e2ntul mi-l cere\u021bi s\u0103m\u00e2n\u021ba dintr-\u00eensu-i<br \/>\nvenit\u0103 din stele ce nu v\u0103 cunosc<br \/>\nvre\u021bi huma lua\u021bi-o dar da\u021bi-mi r\u0103gaz<br \/>\nun semn s\u0103 culeg din ad\u00e2ncuri spre nori<br \/>\ndar hoarda p\u0103g\u00e2n\u0103 cu lan\u021buri \u0219i spini<br \/>\ndin casa cu pricini coroane-i n\u0103scu<\/p>\n<p>\u0219i spuse mul\u021bimii mai drept dreg\u0103torul<br \/>\no hul\u0103 de moarte st\u00e2rnit-a str\u0103inul<br \/>\np\u0103storii cet\u0103\u021bii degrab\u0103 s\u0103-l prind\u0103<br \/>\niar sfatul s\u0103-l judece aspru \u00een zori<\/p>\n<p>c\u00e2nd zodii cu stele de cruce-ndreptar\u0103<br \/>\nmesajul rotundei cor\u0103bii-n genune<br \/>\nse duse \u0219i ultimul sol din ograd\u0103<br \/>\nde spaime l\u0103s\u00e2ndu-\u0219i st\u0103p\u00e2nu-ncercat<br \/>\niar cei ce-l p\u0103zeau prorocire cer\u00e2ndu-i<br \/>\nlovindu-l cu pumnii scuip\u00e2ndu-l pe-obraz<br \/>\n\u00een tain\u0103 l-au pus la masa cu sfat<br \/>\npe c\u00e2nd v\u00e2nz\u0103torul cu \u0219treangul al\u0103turi<br \/>\nla \u021barina s\u00e2ngelui st\u0103 \u00eengropat<br \/>\nei cer judecat\u0103 de moarte \u0219i chin<br \/>\ndegeaba c\u0103 jertf\u0103 de om \u00een cetate<br \/>\nnu-ng\u0103duie templul cu legea-i de st\u00e2nc\u0103<br \/>\niar prin\u021bul le spuse sunt doar un str\u0103in<br \/>\nce-a\u0219teapt\u0103 corabia tat\u0103lui dus\u0103<br \/>\ndin lumea aceasta ce nu-i lumea noastr\u0103<br \/>\nn\u0103sc\u0103tor de zodii \u0219i stele e cerul<br \/>\nc\u00e2nd noi popasul ni-l facem vremelnic<br \/>\ndemult \u00eencercat\u0103 de cer a mea mam\u0103<br \/>\nlumin\u0103 z\u0103rind \u00een rotundul cu v\u00e2sl\u0103<br \/>\ncu p\u00e2ntecul plin in carne \u0219i oase de<br \/>\nom z\u0103mislise s\u0103rmana mea fiin\u021b\u0103<br \/>\nai mei sunt aproape \u0219i pace vestesc<\/p>\n<p>s\u0103-l cru\u021be la rege vecin \u00eel aduse<br \/>\nacel domnitor tovar\u0103\u0219i vr\u0103jma\u0219ii<br \/>\napoi se f\u0103cur\u0103 cu doamna al\u0103turi<br \/>\nvedenii de moarte ceru \u00eemplinire<br \/>\ndelirul mul\u021bimii z\u0103lude cu ap\u0103<br \/>\nsp\u0103l\u00e2ndu-\u0219i os\u00e2nda \u0219i m\u00e2inile ro\u0219ii<br \/>\napoi peste cruce cu trestii-l lovir\u0103<br \/>\ncu spinii pe frunte cu spinii-n orbit\u0103<br \/>\namarnic scuip\u00e2ndu-l o\u0219teni din cohorte<br \/>\n\u0219i-n grab\u0103-l purtar\u0103 pe c\u00e2nd dreg\u0103torul<br \/>\nle zise cu spaim\u0103 e rege \u0219i prin\u021b<br \/>\nla locul cu pietre s\u0103-i pune\u021bi un tron<br \/>\n\u0219i-n veac s\u0103 r\u0103m\u00e2ne neuns \u00eemp\u0103rat<br \/>\ndar gloata setoas\u0103 de s\u00e2nge-n strigare<br \/>\ns\u0103 piar\u0103 \u00eendat\u0103 pe lemn \u00een\u0103l\u021bat<\/p>\n<p>\u0219i gol prin cetate la locul de cap\u0103t<br \/>\nt\u00e2lharii pe cruci cer\u0219esc am\u00e2nare<br \/>\n\u021b\u0103ranul cu fapta din drum bocitoare<br \/>\nfemei despletite de prunci n\u0103sc\u0103toare<br \/>\nle pl\u00e2nge str\u0103inul c\u0103ci zilele trec iar<br \/>\nmun\u021bii vor merge c\u0103z\u00e2nd peste nori<br \/>\n\u0219i frunza usca-se-va-n apa de st\u00e2nc\u0103<br \/>\nc\u00e2nd cel \u00eensetat b\u00e2nd smirn\u0103 din jar<br \/>\no\u021betul turnase-n osta\u0219ul de bronz<br \/>\npe glezne \u0219i palme p\u0103trunse de lemn<br \/>\ncer\u00e2nd m\u00e2ng\u00e2iere doar prin\u021bul o vorb\u0103<br \/>\nde mam\u0103 porunc\u0103 tovar\u0103\u0219i zorind<br \/>\ns\u0103-i cear\u0103 mul\u021bimii nici g\u00e2nd de-ndurare<br \/>\niar ochii spre cer \u00een\u0103l\u021b\u00e2nd glas cu tunet<br \/>\ntrec\u00e2nd prin v\u0103zduh chemarea din stele<br \/>\nuitat sunt p\u0103rinte la locul de cruce<br \/>\naceast\u0103-nt\u00e2lnire se-am\u00e2n\u0103 vremelnic<br \/>\ncel cu buretele-mi cere cuv\u00e2ntul iar<br \/>\nduhul meu \u0219oapt\u0103-i de-acuma-n suspin<\/p>\n<p>atunci un cutremur p\u0103m\u00e2nt foc si ap\u0103<br \/>\npe templul ce rupe din ziduri morminte<br \/>\ndeschide s\u0103 intre s\u0103 ias\u0103 o lume<br \/>\nprin larm\u0103 suta\u0219ul cu suli\u021ba-n fluier<br \/>\nde os nezdrobit\u0103 speran\u021b\u0103 \u00een glod<br \/>\nspre drumul de piatr\u0103 doi \u00eengeri de aur<br \/>\npe prin\u021b \u00eel cerur\u0103 \u00een ierburi \u0219i flori<br \/>\ncu giulgiul al\u0103turi doar ochii femeii<br \/>\nvor trupul s\u0103-l pl\u00e2ng\u0103 din cer o ciudat\u0103<br \/>\nlumin\u0103 de stele zv\u00e2cnind spre ad\u00e2nc<\/p>\n<p>\u00een paznici solda\u021bii pleiade schimbar\u0103<br \/>\nla fiece noapte cu zaruri pe zori<br \/>\nnoroiul din visul iscat de cutremur<br \/>\nmai zboar\u0103 cor\u0103bii cu p\u00e2ntec rotund<br \/>\n\u0219i albe ca focul tr\u0103znit din orbite<br \/>\nc\u00e2nd lespedea grea \u00een fulgi se destram\u0103<br \/>\niar cel ce purta \u00een giulgiu supliciul<br \/>\ncu fa\u021b\u0103 de fulger \u0219i hain\u0103 de cear\u0103<br \/>\ntopindu-se-n ziduri albastre de team\u0103<br \/>\nc\u0103lcate cu moartea n\u0103scut\u0103 din h\u0103u<br \/>\nsub taina plec\u0103rii rotundei cor\u0103bii<br \/>\nde prin\u021b doar un \u00eenger str\u0103in mesager<br \/>\nmai spune femeilor ard mirodenii<br \/>\n\u00een spaim\u0103 legate pe umbre de v\u00e2nt<\/p>\n<p>s-au str\u00e2ns slujitorii fugind din cetate<br \/>\ndin ochiul femeii prin\u021bul z\u0103rind<br \/>\n\u00een norul de foc o lumin\u0103 \u0219i-o arc\u0103<br \/>\nrotund\u0103 spre stele cor\u0103bii gonind<br \/>\niar vraja se fr\u00e2nse \u00een zodii speran\u021be<br \/>\npe calea de albe puzderii lumini<br \/>\ndin cer \u00eentuneric deplin s\u0103 coboare<br \/>\nde-a pururea taina de unde venim<\/p>\n<p><strong><br \/>\nGHEORGHE DR\u0102GAN<\/strong><\/p>\n<p><strong>T\u0103cerea fumeg\u00e2ndului cuv\u00e2nt<\/strong><\/p>\n<p>Dup\u0103 ce, prin culegerea de versuri intitulat\u0103 Lacrima din Paradis (2009), \u00ee\u0219i definea modalit\u0103\u021bile discursului liric \u0219i obsesiile tematice, Mariana Rogoz Stratulat vine s\u0103-\u0219i contureze teritoriul poetic \u00een tu\u0219e mult mai ap\u0103sate, cu o nou\u0103 carte: T\u0103cerea fumeg\u00e2ndului cuv\u00e2nt, Ed. Pim, Ia\u0219i, 2010. Titlu-metafor\u0103 de un patos mut! Focul stins \u00een cuv\u00e2nt condamn\u0103 la t\u0103cere oricare gest viitor. Pa\u0219ii se afund\u0103 \u00een cenu\u0219\u0103, iar sufletul \u00ee\u0219i \u00eenchide zborul \u00een piatr\u0103 sau nor, \u201c\u00een c\u00e2mp de mohor\u201d&#8230; O posibil\u0103 sugestie, perceput\u0103 chiar \u00eenainte de a sesiza articula\u021biile intime ale textului, marcate de dihotomii dramatice: \u201crug\u0103ciune\u201d \u0219i \u201cispit\u0103\u201d, \u201clacrim\u0103\u201d \u0219i \u201cpatim\u0103\u201d, \u201cpl\u00e2ns\u201d \u0219i \u201cc\u00e2ntare\u201d, \u201cchemarea\u201d \u0219i \u201ct\u0103cerea\u201d, \u201cdragostea\u201d \u0219i \u201cmoartea\u201d etc. St\u0103ri \u201coximoronice\u201d de tipul fericire \u00eenl\u0103crimat\u0103\/pl\u00e2ns fericit recomand\u0103 o sensibilitate romantic\u0103 nativ\u0103. \u00cenc\u0103 la prima apari\u021bie editorial\u0103, criticul Grigore Codrescu semnala unele \u201creflexe neoromantice\u201d, tensiunea extatic\u0103 a monologului liric (Jurnalul criticului incomod, Ed.Corgal Press, Bac\u0103u, 2011, pp.169-171). Nostalgia tr\u0103irilor paradisiace \u0219i o anume incertitudine existen\u021bial\u0103 se revars\u0103 \u00eentr-o cascad\u0103 de metafore, stropite c\u00e2nd cu \u201cap\u0103 vie\u201d, c\u00e2nd cu \u201cap\u0103 moart\u0103\u201d, ca s\u0103 cit\u0103m din bogata \u201crecuzit\u0103\u201d stilistic\u0103 a autoarei. \u00centre visul ce nu vindec\u0103 (totu\u0219i!) \u0219i solia trimis\u0103 c\u0103tre t\u0103r\u00e2muri himerice se afl\u0103 \u201ca ,treia cale\u201d: t\u0103cerea, \u201csolu\u021bie\u201d avansat\u0103 odinioar\u0103 de Mallarm\u00e9. Aceasta nu apare \u00eens\u0103 \u00eenainte de epuizarea realului, poezia fiind, \u00een ultim\u0103 instan\u021b\u0103, \u201csilaba vie\u021bii\/ pe apele eternit\u0103\u021bii\u201d, ce poate r\u0103zbate uneori din \u00eentunericul pe\u0219terii precum din burta chitului biblic care l-a \u00eenghi\u021bit pe Iona. Orizontul tematic este suficient de \u00eentins, c\u00e2t s\u0103 \u00eencap\u0103 \u00een pagin\u0103 tonalit\u0103\u021bi dintre cele mai diverse, inclusiv varia\u021biuni pe teme eminesciene sau bacoviene \u0219i suave sonorit\u0103\u021bi de lied. Acestea par a fi necesare exerci\u021bii dup\u0103 clipe de ardere epuizant\u0103, sub amenin\u021barea unor \u201cabisale guri\u201d, gata s\u0103 absoarb\u0103 fragila alc\u0103tuire uman\u0103. Momentele de tr\u0103ire intens\u0103, plasat\u0103 sub amenin\u021barea neantului, cheam\u0103 lini\u0219tea melancoliilor vagi \u0219i voluptatea resemn\u0103rii \u00een medita\u021bie.<br \/>\nVisul anul\u0103rii st\u0103rilor contradictorii este nota comun\u0103 ambelor culegeri de poezii ale Marianei Rogoz Stratulat. Titlul celei dint\u00e2i (Lacrima din Paradis) \u2013 constatam cu alt\u0103 ocazie \u2013 con\u021bine un paradox. Existen\u021ba paradisiac\u0103 exclude pl\u00e2nsul \u0219i orice stare sufleteasc\u0103 proprie fiin\u021bei terestre. Ne putem g\u00e2ndi doar la o lacrim\u0103 divin\u0103, la acel pl\u00e2ns intern imaginat de Eminescu: \u201cDe pl\u00e2nge Demiurgos doar el \u0219i-aude pl\u00e2nsul\u201d. \u00cen ce-l prive\u0219te, poetului nu-i r\u0103m\u00e2ne dec\u00e2t s\u0103-\u0219i construiasc\u0103 un paradis de cuvinte, sub semnul ilumin\u0103rilor din Predica de pe Munte a M\u00e2ntuitorului: \u201cFerici\u021bi cei ce pl\u00e2ng\u2026\u201d.<br \/>\n\u00cen cazul celei de a doua culegeri de versuri, se poate vorbi, de asemenea, de o inten\u021bie programatic\u0103: momentul devenirii focului din ad\u00e2ncuri \u00een cuv\u00e2nt coexist\u0103 cu stingerea, cu fumul \u0219i t\u0103cerea. Aceasta din urm\u0103 permite cobor\u00e2rea \u00een sine pentru a afla adev\u0103rata fericire, dincolo de carna\u021bia versului \u0219i s\u00e2ngele fierbinte al metaforei. Poezia r\u0103m\u00e2ne un ciclu \u00eenchis \u00een structura temporalului \u2013 sugestie inclus\u0103 \u00een \u00eens\u0103\u0219i compozi\u021bia c\u0103r\u021bii. Piesele lirice se ordoneaz\u0103 sub numele celor 12 luni ale anului, scrise \u0219i pe copert\u0103 \u00een form\u0103 de \u0219arpe &#8211; trimitere la simbolul ophidian al Timpului. Ciclul se deschide \u0219i, totodat\u0103, se \u00eenchide cu aceea\u0219i lun\u0103: aprilie. Trebuie s\u0103 apreciem \u0219i de aceast\u0103 dat\u0103 tripla realizare a c\u0103r\u021bii: textual\u0103, tipografic\u0103 \u0219i grafic\u0103. Meritul pentru cel din urm\u0103 aspect \u00eei revine Mariei Otilia Hodin\u0103.<br \/>\nCele mai multe versuri din culegerea aici comentat\u0103 ne fac s\u0103 credem c\u0103 autoarea lor este capabil\u0103 de noi \u201csurprize\u201d lirice, preg\u0103tite cu aceea\u0219i aten\u021bie la\u2026 efectul \u201cartistic\u201d. Astfel, va urma propriul \u00eendemn: \u201cs\u0103-mi fiu p\u0103m\u00e2nt, s\u0103-mi fiu \u0219i stele\u201d (pag.47), pentru a p\u0103\u0219i dincolo de \u201cexisten\u021ba mea sumar\u0103\u201d (pag. 56), \u201cpentru-a muri, pentru-a tr\u0103i\u201d (pag.42) \u201c\u00een cuv\u00e2ntul vechi \u0219i sf\u00e2nt\u201d (pag.62) . Remarcabil\u0103 \u00eencredere \u00een virtu\u021bile \u201ccurative\u201d ale poeziei! Este elementul forte ce sus\u021bine piesele de rezisten\u021b\u0103 ale c\u0103r\u021bii. Dar explic\u0103, totodat\u0103, \u0219i segmentele laxe ale fraz\u0103rii, retoricul inexpresiv. Acestea din urm\u0103 au, totu\u0219i, o pondere neglijabil\u0103. Mariana Rogoz Stratulat pare s\u0103-\u0219i fi definit deja resursele lirismului \u0219i calea prielnic\u0103 \u00eemplinirii scrisului s\u0103u.<\/p>\n<p><strong><br \/>\nDiana Vrabie<\/strong><br \/>\n<a href=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2021\/05\/diana_vrabie-e1622187400908.jpg\" data-rel=\"lightbox-image-1\" data-rl_title=\"\" data-rl_caption=\"\" title=\"\"><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" data-src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2021\/05\/diana_vrabie-e1622187400908.jpg\" alt=\"\" width=\"350\" height=\"451\" class=\"alignnone size-full wp-image-14752 lazyload\" src=\"data:image\/gif;base64,R0lGODlhAQABAAAAACH5BAEKAAEALAAAAAABAAEAAAICTAEAOw==\" style=\"--smush-placeholder-width: 350px; --smush-placeholder-aspect-ratio: 350\/451;\" \/><noscript><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2021\/05\/diana_vrabie-e1622187400908.jpg\" alt=\"\" width=\"350\" height=\"451\" class=\"alignnone size-full wp-image-14752\" \/><\/noscript><\/a><\/p>\n<p><strong>JURNALUL: ABORD\u0102RI TEORETICO-DIDACTICE<\/strong><br \/>\n(JURNAL 1986-1988 DE VLADIMIR BE\u0218LEAG\u0102)<\/p>\n<p>De la documentul strict intim \u00een inten\u021bie, care \u00eencepea s\u0103 se legitimeze \u00een urm\u0103 de mai bine cu dou\u0103 secole, \u0219i p\u00e2n\u0103 la exhibarea dezarmant\u0103 a egografiilor contemporane, ce satisfac \u00eentr-o oarecare m\u0103sur\u0103 curtata sete de referen\u021bial, e un drum sinuos, lung, mustind de surprize.<br \/>\nEdgar Papu raporta \u00eenceputurile \u201enota\u021biilor\u201d \u0219i ale \u201ejurnalelor intime\u201d la c\u0103l\u0103toriile Rena\u0219terii \u0219i la \u201ejurnalul de bord\u201d . \u00cen Fran\u021ba secolului al XV-lea, puterea o de\u021binea jurnalul-cronic\u0103, av\u00e2nd drept clauz\u0103 anonimatul. Autorii acestor jurnale erau, de regul\u0103, subalterni pu\u0219i \u00een situa\u021bia de a consemna anumite evenimente. Astfel, secretarul cancelarului Duprot \u021bine un drastic registru de cancelarie. H\u00e9roard, medicul lui Ludovic al XIII-lea, scrie un Jurnal de curte, \u00eentre 1574-1589. \u00cen aceea\u0219i situa\u021bie de interpus se situeaz\u0103 Pierre de l\u2019Estoile, c\u00e2nd semneaz\u0103 un jurnal pentru regele Henri al III-lea. \u00cen secolul al XVI-lea, jurnalul oscileaz\u0103 indecis \u00eentre diferite forme: jurnalul-cronic\u0103, jurnalul-carnet, jurnalul-caiet etc. Doar pu\u021bine jurnale din secolul al XVI-lea s-au p\u0103strat, printre care, jurnalul de copil\u0103rie, \u021binut de regele Edward al VI-lea. \u00cen Anglia, jurnalul intim demareaz\u0103 destul de dificil prin jurnalul lui Pepys, scris \u00eentr-un alfabet cifrat \u0219i amestec\u00eend mai multe limbi. Secolul al XVII-lea \u00eenregistreaz\u0103 un viu interes fa\u021b\u0103 de aceast\u0103 specie, ilustrat\u0103 prin jurnalul de tinere\u021be al lui Arnauld d\u2019Andilly sau prin jurnalul lui Olivier Le F\u00e8vre d\u2019Ormesson, la care se adaug\u0103 Jurnalul istoric \u0219i anecdotic al domniei lui Ludovic al XV-lea al lui E.-J.-Barbier. \u00cen secolul al XVIII-lea, jurnalul intim prolifereaz\u0103 \u00een mod fabulos, devenind la un moment dat chiar o mod\u0103. Este o perioad\u0103 c\u00e2nd mai ales femeile \u021bin cu regularitate jurnale. Printre cele mai importante autoare de jurnale se num\u0103r\u0103: Mary Countess Cooper (1685-1724), Elizabeth Byrom (1722-1801), Fanny Burney (1752-1840), Lady Mary Coke (1756-1829), Lybbe Powys (1756-1808). O curiozitate a secolului al XVIII-lea r\u0103m\u00e2ne Jurnalul din anul ciumei (1722), o reconstituire istoric\u0103 a \u00eengrozitoarei ciume din Londra anilor 1664-1665, semnat\u0103 de Daniel Defoe. Marchizul de Sade experimenteaz\u0103 formula jurnalului de \u00eenchisoare, care din anii \u201990 \u00eencoace va \u00eenregistra un real succes.<br \/>\nDe la sf\u00e2r\u0219itul secolului al XVIII-lea \u0219i pe tot parcursul veacului urm\u0103tor apar multe alte jurnale notorii. Din nou, unele dintre cele mai bune au fost scrise de femei: Lady Holland (1770-1845), Mary Frampton (1773-1846), Lady Charlotte Bury (1775-1861). Majoritatea jurnalelor men\u021bionate nu apar\u021bineau unor poe\u021bi, romancieri sau dramaturgi, de\u0219i c\u00e2teva au l\u0103sat imaginea a ceea ce s-ar putea numi scriitori ocazionali. Exist\u0103 totu\u0219i un mare num\u0103r de lucr\u0103ri, parte jurnal, parte caiet personal, apar\u021bin\u00e2nd unor scriitori profesioni\u0219ti. Exemplele cele mai valoroase sunt reprezentate de: Adnot\u0103rile (1911) lui Shelley Percy Bysshe; Adnot\u0103rile lui Samuel Butler (1912); Jurnalul (1927) Katherinei Mansfield (1927); Jurnalul (1933\u20141934) lui Arnold Bennett, \u00een paginile c\u0103ruia autorul \u0219i-a consemnat \u00een detaliu existen\u021ba zilnic\u0103 din 1896 p\u00e2n\u0103 la data mor\u021bii sale, \u00een 1931; Jurnalul unui scriitor (1949) de Somerset Maugham \u0219. a. \u00cen Fran\u021ba, cu prec\u0103dere printre scriitori, obiceiul de a \u021bine jurnale \u0219i \u00eensemn\u0103ri intime este puternic \u00eencet\u0103\u021benit. Printre cele mai renumite se \u00eenscriu Jurnalul intim (1895) \u0219i Caietul ro\u0219u (1907) ale lui Constant; Jurnalul intim al lui Amiel, pe care acesta l-a \u021binut timp de mai bine de treizeci de ani, \u00eencep\u00e2nd cu 1847; Jurnalul fra\u021bilor Goncourt, scris \u00eentre 1851-1870; Jurnalul lui Andr\u00e9 Gide, pe care l-a \u00eenceput \u00een 1885 \u0219i \u00eenc\u0103 \u00eel mai completa \u00een 1947 \u0219. a. \u00cen secolul al XX-lea, jurnalul intim ajunge s\u0103 fie cultivat mai mult dec\u00e2t oric\u00e2nd datorit\u0103 unei tenta\u021bii f\u0103r\u0103 precedent pentru autenticitatea documentului psihic, pentru comunicarea neliteraturizat\u0103 a experien\u021belor subiective de cunoa\u0219tere.<br \/>\nPrivit mult timp drept o \u201eschi\u021b\u0103 de atelier\u201d, o sum\u0103 de texte care respect\u0103 fidel cronologia extern\u0103 a operei propriu-zise, jurnalul \u00ee\u0219i va revendica statutul de oper\u0103 literar\u0103 prin fascinantele pagini de jurnal ale lui Amiel, Renard, Stendhal, Tolstoi, Katherine Mansfield, Virginia Woolf, Julien Green \u0219i al\u021bii ce au contribuit considerabil la \u00eembog\u0103\u021birea materiei genului.<br \/>\nPornind de la aceste constat\u0103ri \u0219i de la faptul c\u0103 lucr\u0103rile diaristice se bucur\u0103 de un real succes \u00een studiul textelor literare la facult\u0103\u021bile filologice, am optat pentru relevarea dimensiunii teoretico-didactice, pornind de la exemplul lucr\u0103rii Jurnal 1986-1988 de Vladimir Be\u0219leag\u0103.<br \/>\nNe-a interesat cu prec\u0103dere surprinderea schimb\u0103rilor discursului jurnalier, sensibil la varia\u021biile culturale sau sociale ale timpului. Plec\u00e2nd de la teoria lui Georges Gusdorf, se poate afirma c\u0103 \u201estilul epocii (Zeitgeist) condi\u021bioneaz\u0103 \u00een egal\u0103 m\u0103sur\u0103 con\u0219tiin\u021ba intim\u0103 \u0219i comportamentele exterioare\u201d. \u00cen termeni similari e formulat\u0103 opinia structurant\u0103 a c\u0103r\u021bii lui Dan Cristea, Versiune \u0219i subversiune, \u00een care se subliniaz\u0103 c\u0103 sensul nara\u021biunii autobiografice depinde de \u201erela\u021biile dintre subiectivitate \u0219i discursurile contemporane ei, cum sunt ele oferite omului modern de c\u0103tre cercetarea \u0219tiin\u021bific\u0103, de \u0219tiin\u021bele umane \u0219i de literatur\u0103\u201d. Teoreticianul rom\u00e2n consider\u0103 c\u0103 eul autobiografic e puternic marcat de configura\u021bia cultural\u0103 \u00een care se situeaz\u0103 diaristul, configura\u021bie care apare explicit sau implicit \u00een paginile intime.<br \/>\nAbordarea didactic\u0103 a jurnalului poate fi realizat\u0103, lu\u00e2nd \u00een calcul schema celor trei niveluri dup\u0103 Nattiez, Molino:<br \/>\n\u2022 nivel poietic \u2013 nivelul procesului de producere a mesajului de c\u0103tre artist, nivel la care \u00eentre artist \u0219i opera pe cale de a se realiza se instaureaz\u0103 o rela\u021bie specific\u0103;<br \/>\n\u2022 nivel poetic \u2013 nivelul mesajului \u00eensu\u0219i \u2013 \u00een sensul jakobsian al termenului \u2013 numit de c\u0103tre unii autori \u0219i nivelul material; este ceea ce numim opera ca atare;<br \/>\n\u2022 nivel estezic \u2013 adic\u0103, estetic; este nivelul procesului de percepere \u0219i de receptare a mesajului.<br \/>\nCele trei niveluri prezentate pot fi percepute ca o interac\u021biune a celor trei inten\u021bii amintite de Umberto Eco: intentio autoris; intentio operis\u00b8intentio lectoris.<br \/>\nJurnalul ca specie a literaturii de m\u0103rturisire const\u0103 \u00een \u00eensemn\u0103rile zilnice ale cuiva (\u00een cazul nostru scriitorul Vladimir Be\u0219leag\u0103) despre anumite evenimente legate de via\u021ba sa. La acest nivel, Jurnal 1986-1988 al lui V. Be\u0219leag\u0103 va descoperi spectacolul vie\u021bii scriitorului, \u021besut din mini-comedii, drame, dar \u0219i tragedii zguduitoare, relev\u00e2ndu-\u0219i esen\u021ba mistuitoare din interoga\u021bii retorice \u0219i exclama\u021bii \u00een surdin\u0103, din \u0219oapte \u0219i strig\u0103te topite \u00een labirintul propriului eu. Nota\u021biile cu caracter personal vor con\u021bine date despre situa\u021bia sa familial\u0103 \u0219i material\u0103, contabilizarea problemelor de s\u0103n\u0103tate, insomniilor, munca asidu\u0103 la reconstruc\u021bia casei p\u0103rinte\u0219ti, pasionantele lecturi, dialogurile la radio, lucr\u0103rile agricole efectuate din pl\u0103cere sau for\u021bat de \u00eemprejur\u0103ri, grija pentru destinul fiicei, pierderea fiului, \u00eenregistrarea viselor etc.<br \/>\nAstfel, jurnalul va avea o dubl\u0103 finalitate: prima const\u0103 \u00een necesitatea intrinsec\u0103 de a furniza date exacte \u00een domeniul vie\u021bii personale (Georges Gusdorf), iar cealalt\u0103 urm\u0103re\u0219te alc\u0103tuirea unei imagini a autorului care s\u0103 se des\u0103v\u00e2r\u0219easc\u0103 \u00een actele sale \u0219i \u00een opera sa (Alain Girard). Cel din urm\u0103 e unghiul din care se pot folosi datele furnizate de jurnal pentru a \u00eencepe studiul operei literare. La acest nivel, jurnalul lui Be\u0219leag\u0103 va con\u021bine detalii \u00een leg\u0103tur\u0103 cu conceperea \u0219i travaliul scrierii unora dintre romanele \u0219i nuvelele sale, contur\u00e2nd \u00een fapt imaginea autorului. Luciditatea introspectiv\u0103 genereaz\u0103 de obicei o confesiune frust\u0103 \u0219i original\u0103, jurnalul dovedind-se nu numai un document uman \u0219i artistic revelator, ci \u0219i segmentul care marcheaz\u0103 cercul unei existen\u021be \u0219i al unei opere, ce se \u00eenscrie \u00een dramatica c\u0103utare a identit\u0103\u021bii.<br \/>\nDimensiunea existen\u021bial\u0103 decriptat\u0103 \u00een paginile unui jurnal, prezint\u0103 structuri din sinele autorului, lumini \u0219i umbre devoalate, cu un scop bine stabilit.<br \/>\nActivit\u0103\u021bile de \u00eenv\u0103\u021bare se bazeaz\u0103 pe metode active \u2013 problematizarea, \u00eenv\u0103\u021barea prin descoperire, compara\u021bia, iar \u00een final, prin sarcini de dezvoltare a receptivit\u0103\u021bii literar-artistice. Dezvoltarea competen\u021bei argumentative, spre exemplu, se va realiza \u00een baza unei dezbateri dintre poiein \u0219i poiesis, structur\u00e2ndu-se pe baza urm\u0103toarelor concepte: roman al experien\u021bei, autenticitate, confesiune, jurnal, natura spiritual\u0103 a operelor, nota\u021bia zilnic\u0103, pactul autobiografic (autor-narator-personaj), subiectivitate, scrisul ca anamnez\u0103 etc.<br \/>\n\u00cen aceast\u0103 odine de idei, poate fi subliniat faptul c\u0103 oric\u00e2t de fragmentar\u0103 sau de incomplet\u0103 ar fi nota\u021bia zilnic\u0103, ea fixeaz\u0103 lucrurile, le salveaz\u0103 de la uitare \u0219i opre\u0219te oarecum timpul, \u00eentorc\u00e2ndu-te totodat\u0103 spre propria fiin\u021b\u0103, sus\u021bin\u00e2nd (re)g\u0103sirea: \u201eAm intui\u021bia c\u0103 cel ce-\u0219i propune un asemenea scop, acela trebuie s\u0103 lunece pe calea nebuniei sau\u2026 s\u0103 fug\u0103 complet din lume, dintre oameni. Dar, o voi face! Altfel, nu m\u0103 voi apropia de mine, de propria esen\u021b\u0103, ci tot mai mult m\u0103 voi \u00eendep\u0103rta, pierz\u00e2ndu-m\u0103 definitiv\u201d.<br \/>\nPentru V. Be\u0219leag\u0103, jurnalul reprezint\u0103 posibilitatea cunoa\u0219terii de sine, dac\u0103 admitem c\u0103 o asemenea cunoa\u0219tere ar fi posibil\u0103. El scrie ca s\u0103 descopere fenomenele variabile ale sensibilit\u0103\u021bii interioare, cu alte cuvinte, omul profund care este son moi profond. Acesta se relev\u0103 lucid, fr\u0103m\u00e2ntat, oscilant, interogativ. \u201eA nota \u00een caietul secret este totuna cu penser \u00e0 soi; a prinde v\u00eertejurile din le dedans, a analiza cu minu\u021bie fluctua\u021biile spiritului \u0219i ale sufletului\u201d, observa sugestiv Eugen Simion.<br \/>\n\u00cen ceea ce prive\u0219te activitatea de problematizare a studen\u021bilor am putea porni de la afirma\u021bia lui Henry Miller, care sus\u021binea \u00een The cosmological Eye: \u201ear trebui s\u0103 abord\u0103m jurnalul nu at\u00e2t pentru adev\u0103rul celor \u00eenregistrate, ci ca expresia b\u0103t\u0103liei de a te elibera de obsesia adev\u0103rului\u201d. \u00cen acest sens, Vladimir Be\u0219leag\u0103 \u00ee\u0219i ia ca reper pentru jurnalul s\u0103u angajamentul, prin care \u00ee\u0219i propunea, \u00een mod principial, s\u0103 \u00eenchid\u0103 \u00een text pasaje suflete\u0219ti, imagini ale propriului eu. Ca literatura s\u0103 fie autentic\u0103, e nevoie de o situare \u00een\u0103untrul obiectelor, de o identitate f\u0103r\u0103 rest \u00eentre eu \u0219i lume. Pentru a o atinge, fiin\u021ba interioar\u0103 a scriitorului trebuie s\u0103 parcurg\u0103 mai multe etape de apropiere a universului, \u00eenregistrate cu fidelitate \u00een jurnal. Sunt semnificative \u00een acest sens \u0219i \u00eentoarcerile \u00een copil\u0103rie, \u0219i munca asidu\u0103 la reconstruc\u021bia casei p\u0103rin\u021bilor (din M\u0103l\u0103ie\u0219ti), lucr\u0103rile agricole, care \u00eei dau satisfac\u021bia restabilirii contactului cu glia, \u0219i atmosfera tensionant\u0103 din familia precedent\u0103, pierderea fiului, toate av\u00e2nd menirea de a reordona nivelurile eului.<br \/>\nPretinz\u00e2nd s\u0103 aduc\u0103 o informa\u021bie asupra realit\u0103\u021bii exterioare a textului, scopul textelor subiective nu poate fi redus la simpla verosimilitate, ci la adev\u0103rata asem\u0103nare. Prin urmare, nu efectul de real conteaz\u0103, ci imaginea realului. Asem\u0103narea poate fi identificat\u0103 la dou\u0103 nivele: al elementelor povestirii (criteriul exactit\u0103\u021bii \u2013 ce vizeaz\u0103 informa\u021bia) \u0219i, mai important, al totalit\u0103\u021bii povestirii (criteriul fidelit\u0103\u021bii \u2013 ce vizeaz\u0103 semnifica\u021bia). \u00cen cazul jurnalului lui Be\u0219leag\u0103 avem de a face cu o poetic\u0103 a cotidianului. E vorba de un cotidian specific, cu accente personale, politice \u0219i culturale. Scris \u00een anii dinaintea \u201erevolu\u021biei\u201d moldovene\u0219ti (1986-1988), declan\u0219at\u0103, dup\u0103 spusele autorului, de a\u0219a-zis\u0103 restructurare gorbaciovist\u0103, \u00een fapt \u201e\u00eenceputul destr\u0103m\u0103rii din ad\u00e2nc a imensului imperiu al r\u0103ului care a fost U.R.S.S\u201d , jurnalul cuprinde comentariile pe marginea unor evenimente sociale, politice, culturale, dar \u0219i date despre noua conducere a C.C., despre atitudinile colegilor de la U.S., ale demnitarilor de stat etc. Astfel, jurnalul se poate citi \u0219i pentru lucidele constat\u0103ri asupra unei epoci \u00eentregi \u0219i a oamenilor ei.<br \/>\nA\u0219adar, un astfel de demers didactic poate salva de monotonie interpretarea textului diaristic, reu\u0219indu-se o analiz\u0103 la care conlucreaz\u0103 afectivitatea, interesul \u0219i nivelul cognitiv, metacognitiv al studentului. \u00cen mod cert, orice metadiscurs despre literatur\u0103, extrinsec operei, apar\u021bin\u00e2nd scriitorului \u2013 jurnalul \u00een cazul nostru \u2013 ofer\u0103 multiple elemente pentru constituirea unei poetici care genereaz\u0103 noi interpret\u0103ri.<\/p>\n<p><em>BIBLIOGRAFIE:<\/em><\/p>\n<p><em>Bibliografia operei<br \/>\nBe\u0219leag\u0103, Vladimir, Jurnal (1986-1988), Chi\u0219in\u0103u, Editura Prut-Interna\u021bional, 2002<\/em><\/p>\n<p><em>Bibliografia critic\u0103<\/em><br \/>\n<em>Cristea, Dan, Versiune \u0219i subversiune: paradoxul autobiografiei, Bucure\u0219ti, Editura Cartea Rom\u00e2neasc\u0103, 1999<\/em><br \/>\n<em>Gusdorf, Georges, Les \u00e9critures du moi. Lignes de vie, Paris, \u00c9ditions Odile Jacob, 1991<\/em><br \/>\n<em>Mu\u0219at, Carmen, Strategiile subversiunii. Descriere \u0219i nara\u021biune \u00een proza postmodern\u0103 rom\u00e2neasc\u0103, Pite\u0219ti, Editura Paralela 45, 2002<\/em><br \/>\n<em>Papu, Edgar, C\u0103l\u0103toriile Rena\u0219terii \u0219i noi structuri literare, Bucure\u0219ti, E.L.U., 1967<\/em><br \/>\n<em>Simion, Eugen, Fic\u021biunea jurnalului intim, vol.I, Bucure\u0219ti, Editura Univers Enciclopedic, 2001<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>C\u0102R\u021aI PREZENTATE DE: Mioara Bahna Peregrin printre amintiri, \u00een 101 poeme \u2013 Florentin Popescu Nehot\u0103r\u00e2t \u00eentre visul de a zbura<\/p>\n","protected":false},"author":18,"featured_media":10070,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"colormag_page_container_layout":"default_layout","colormag_page_sidebar_layout":"default_layout","_monsterinsights_skip_tracking":false,"_uf_show_specific_survey":0,"_uf_disable_surveys":false,"ngg_post_thumbnail":0,"video_url":"","footnotes":""},"categories":[7,328],"tags":[],"aioseo_notices":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/20607"}],"collection":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/18"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=20607"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/20607\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":20608,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/20607\/revisions\/20608"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/10070"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=20607"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=20607"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=20607"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}