{"id":18325,"date":"2022-06-14T13:41:13","date_gmt":"2022-06-14T10:41:13","guid":{"rendered":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=18325"},"modified":"2022-06-14T13:41:13","modified_gmt":"2022-06-14T10:41:13","slug":"spatii-culturale-nr-82-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=18325","title":{"rendered":"Spa\u021bii culturale nr. 82 (2)"},"content":{"rendered":"

Pove\u0219ti de c\u0103l\u0103torie <\/strong><\/em><\/p>\n

Doina CERNICA <\/strong>
\n\"\"

Coasta amalfitan\u0103: amintiri, biserici \u0219i statui (II)<\/strong><\/p>\n

Plec\u0103m spre Amalfi, urm\u0103m cu acela\u0219i \u201eAcquaris\u201d u\u0219or ca un pesc\u0103ru\u0219 linia \u021b\u0103rmului \u0219i sinuozit\u0103\u021bile sim\u021b\u0103m\u00e2ntului generat de admira\u021bia \u0219i str\u00e2ngerea de inim\u0103 pentru traiul \u00eencr\u00e2ncenat pe zidurile pietroase ale Coastei Amalfitane din iernile vijeliilor \u0219i singur\u0103t\u0103\u021bii, cu bucuria la apogeu a venirii prim\u0103verii re\u00eentineritoare \u0219i a scoaterii la vedere a minun\u0103\u021biilor lucrate \u00een piele, p\u00e2nz\u0103 \u0219i ceramic\u0103 \u00een zilele scurte \u0219i nop\u021bile lungi ale anotimpului rece. Dar suntem \u00een spa\u021biul str\u0103luminos al acelei bucurii la apogeu, Amalfi, cea mai frumoas\u0103 dintre a\u0219ez\u0103rile Coastei, cea care i-a dat \u0219i numele, ne apare din zborul \u00een lini\u0219tire al suplului nostru traghetto ca o pictur\u0103 \u00een culori vesele pe st\u00e2ncile col\u021buroase, \u00eembl\u00e2nzite de umanitatea care le-a zugr\u0103vit.<\/p>\n

A\u0219a c\u0103, debarc\u00e2nd, suntem deopotriv\u0103 \u00eentr-un tablou finisat pentru mult\u0103 vreme \u2013 construc\u021biile noi sunt \u00een principiu interzise, rarele care mai \u00eencep au o lung\u0103 istorie de c\u00e2nt\u0103riri, compara\u021bii \u0219i aprob\u0103ri, conservarea \u0219i \u00eentre\u021binerea atent\u0103 este imperativul actual al acestor valori de patrimoniu ocrotite de UNESCO, Amalfi \u0219i Costiera Amalfitana \u00een \u00eentregul lor \u2013 \u0219i \u00een tablourile alc\u0103tuitoare \u00een mi\u0219care dup\u0103 m\u0103sura, direc\u021bia pa\u0219ilor \u0219i privirilor noastre. Cel care ne \u00eent\u00e2mpin\u0103 este acela al unei istorii pe scurt, o alegere nu simpl\u0103 c\u00e2nd \u00een vechime, regin\u0103 a m\u0103rilor, cea dint\u00e2i republic\u0103 maritim\u0103, \u00een permanent\u0103 competi\u021bie cu Pisa, Genova \u0219i Vene\u021bia, loc al z\u0103mislirii unui cod maritim valabil \u00een Marea Mediteran\u0103 p\u00e2n\u0103 spre sf\u00e2r\u0219itul secolului al XVI-lea, iar apoi produc\u0103toare de artizanat, de limoncello, de ciocolat\u0103 ripiena di crema al limone, de bomboane cu l\u0103m\u00e2ie, organizatoare \u0219i gazd\u0103 c\u0103utat\u0103 de competi\u021bii maritime, de evenimente culturale \u0219i atrac\u021bie turistic\u0103, Amalfi a avut \u00eentotdeauna ceva de spus lumii. Povestea este concentrat\u0103 pe un mozaic din pl\u0103ci de ceramic\u0103, cu albastrul \u0219i galbenul at\u00e2t de intense \u0219i vii c\u0103 \u00ee\u021bi iau ochii, de pe peretele unei cl\u0103diri la strad\u0103, strad\u0103 care trece prin fa\u021ba unui monument cu un \u0219ir lung de nume – \u201eAm murit \u00een zorii vie\u021bii, ca s\u0103 tr\u0103im \u00een gloria unei Italii mai mari\u201d – \u00eentre bra\u021bele cununii de laur ocrotit\u0103 de aripile mereu deschise ale unui vultur, \u0219i care duce turi\u0219tii spre Pia\u021ba Domului \u0219i spre Domul \u00eensu\u0219i, Duomo di Amalfi sau Cattedrale di Sant\u00b4Andrea.
\n\"\"


\nRodica DASC\u0102LU <\/strong>
\n\"\"

Drumuri de ieri \u0219i de azi\u2026<\/strong><\/p>\n

\tAnul 2018 \u0219i-a tr\u0103it ultimele ore. Dac\u0103 ar fi s\u0103-l definesc, a\u0219 folosi un singur cuv\u00e2nt: drumuri. Singur\u0103 sau \u00eempreun\u0103 am str\u0103b\u0103tut nenum\u0103rate spa\u021bii. Pa\u0219ii m-au purtat \u00een lini\u0219tea m\u0103n\u0103stirilor, pe aleile parcurilor, gr\u0103dinilor. \u00cen lumina cald\u0103 a caselor memoriale \u0219i a muzeelor. M-am bucurat de darul trecerii anotimpurilor, continu\u00e2nd s\u0103 merg pe c\u0103i b\u0103t\u0103torite, dar mi s-au deschis \u0219i alte perspective. Ultimul gr\u0103unte de nisip din clepsidra timpului s-a scurs u\u0219or. \u00cen genunchi, \u00een fa\u021ba crucii cu inscrip\u021biile \u0219terse de prea mult\u0103 uitare, g\u00e2ndurile vegheaz\u0103. Spun \u00een \u0219oapt\u0103 o rug\u0103ciune.
\n\tAmintirile tinere\u021bii \u00eemi dau t\u00e2rcoale. Iarna \u00eemi era
\ncel mai greu. Locuiam \u00eempreun\u0103 cu p\u0103rin\u021bii \u0219i fratele meu, Viorel, mai mic cu cinci ani dec\u00e2t mine, \u00een casa p\u0103rinteasc\u0103. Cea de-a doua, construit\u0103 cu un an \u00eenainte de \u00eenceperea cursurilor liceale. Mi-am adus aminte de prima noastr\u0103 cas\u0103, cea \u00een care m-am n\u0103scut. Chiar tat\u0103l meu mi-a vorbit despre ea\u2026
\n\tDup\u0103 c\u00e2teva nop\u021bi \u00een care c\u00e2ntul greierilor a lipsit cu des\u0103v\u00e2r\u0219ire, iat\u0103, \u00een aceast\u0103 sear\u0103, de 27 august 2021, voi adormi ascult\u00e2ndu-i. \u00cenchid ochii. De \u00eendat\u0103, m\u0103 descop\u0103r cu mul\u021bi ani \u00een urm\u0103, \u00een gr\u0103dina casei p\u0103rinte\u0219ti. Cred c\u0103 era cu vreo patru ani \u00eenainte de stingerea tatei, prin 2010, probabil. Um\u0103r l\u00e2ng\u0103 um\u0103r stau de vorb\u0103 cu tata. A\u0219eza\u021bi pe banca de lemn acoperit\u0103 cu o \u201efoi\u021b\u0103 din l\u00e2n\u0103\u201d \u00een nuan\u021be de verde, \u021besut\u0103 de mama. E aproape \u00eentuneric, dar sunetele \u00eenser\u0103rii sunt prezente: \u021b\u00e2r\u00e2itul greierilor, l\u0103tratul c\u00e2inilor. Undeva, \u00een dep\u0103rtare, vocile oamenilor, copiilor. Nu sunt prea multe. Bolta cerului, despre care am spus c\u0103 nu exist\u0103 nic\u0103ieri \u00een lume alta la fel de frumoas\u0103, ne prive\u0219te. Stelele \u00ee\u0219i trimit razele lor palide. Ne lumineaz\u0103 g\u00e2ndurile. Ne deschid sufletele. Ne provoac\u0103 la m\u0103rturisiri. La sf\u00e2r\u0219itul lui august, corzile vi\u021bei de vie, u\u0219or aplecate de greutatea rodului, ciorchini albi \u0219i negri, parfuma\u021bi \u0219i zemo\u0219i, iau aminte la tainica noastr\u0103 apropiere. Dac\u0103 vrei, \u00eentinzi bra\u021bul \u0219i po\u021bi culege un strugure. Nu sunt \u00eenc\u0103 foarte cop\u021bi. Abia au dat \u00een p\u00e2rg.
\n\t– Via\u021ba noastr\u0103 nu a fost u\u0219oar\u0103, simte nevoia s\u0103 se dest\u0103inuie tata. Nu am avut la \u00eenceput de drum \u201ede nici unele\u201d. Am muncit \u00eempreun\u0103 cu maic\u0103-ta p\u00e2n\u0103 la epuizare. Am construit prima cas\u0103 pe un teren aflat \u00een apropierea unui p\u00e2r\u00e2u. Erai o copil\u0103 dar probabil \u00ee\u021bi aminte\u0219ti c\u00e2t de des se rev\u0103rsa cursul apei inund\u00e2ndu-ne casa. Pere\u021bii camerelor c\u0103p\u0103taser\u0103 igrasie. \u00cen interior plutea un miros specific. Ne-am zis c\u0103, dac\u0103 vom continua s\u0103 locuim \u00een acest spa\u021biu periculos pentru s\u0103n\u0103tate, ne vom repro\u0219a mereu c\u0103 nu am avut grij\u0103 de voi, copiii no\u0219tri. Ne doream din tot sufletul s\u0103 tr\u0103i\u021bi o via\u021b\u0103 frumoas\u0103, s\u0103 nu v\u0103 chinui\u021bi cum ne chinuiam noi. A\u0219a simpli cum eram ne-am g\u00e2ndit c\u0103 \u0219coala v-ar putea salva. Sau poate v-ar ajuta s\u0103 v\u0103 desprinde\u021bi de traiul aspru, lipsit de orice orizont. Cum era via\u021ba noastr\u0103 \u00een acele vremuri tulburi, c\u00e2nd nimic bun nu se \u00eentrez\u0103rea la orizont. Astfel c\u0103 primirea din partea socrului meu, Ro\u0219ca Irimia, a unui teren numai bun de construit o cas\u0103, prin pozi\u021bia pe care o avea, a venit ca un \u00eendemn s\u0103 p\u0103r\u0103sim locul. \u0218i iat\u0103-ne, dup\u0103 c\u00e2\u021biva ani, chiar \u00eenainte de examenul t\u0103u de admitere la liceu, muta\u021bi \u00een cas\u0103 nou\u0103, cu funda\u021bie de ciment, pere\u021bi din c\u0103r\u0103mid\u0103 ars\u0103 \u0219i acoperi\u0219 din tabl\u0103. Numai noi \u0219tim c\u00e2t de greu ne-a fost. Ar fi multe de povestit despre efortul pe care l-am f\u0103cut. \u00cen noua noastr\u0103 curte, mai t\u00e2rziu, maic\u0103-ta a plantat vi\u021b\u0103 de vie, chiar dac\u0103 eu nu prea am fost de acord. \u00centre timp s-a stins \u0219i ea, voi a\u021bi plecat pe drumurile voastre, iar eu sunt b\u0103tr\u00e2n \u0219i at\u00e2t de singur.
\n\tRevenind la povestea ini\u021bial\u0103, \u00eemi amintesc cum, \u00een perioada liceului, c\u0103l\u0103toream zilnic cu trenul personal, din sta\u021bia CFR a satului, Zoi\u021ba, p\u00e2n\u0103 \u00een ora\u0219ul R\u00e2mnicu S\u0103rat, unde \u00eenv\u0103\u021bam la Liceul \u201d\u0218tefan cel Mare\u201d. \u00cen acea vreme, iernile erau grele, ningea abundent zile \u00een \u0219ir, troienind casele, ad\u0103posturile pentru p\u0103s\u0103ri \u0219i animale, gardurile, \u0219oseaua nepietruit\u0103 ce ducea spre gar\u0103.
\n\tS\u0103 fi fost probabil prin clasa a IX-a, \u00een anii 1966 -1967, \u00eenainte de electrificarea satului, c\u00e2nd indiferent de starea vremii, aveam un ritual pe care \u00eel respectam cu rigoare. Soneria ceasului suna strident \u0219i \u00eendelung \u00een jurul orei trei diminea\u021ba. Parc\u0103 \u00eei aud \u0219i acum sunetul. Uneori, m\u0103 trezeam destul de greu, opream soneria \u0219i adormeam la loc. Dar de cele mai multe ori, m\u0103 activam rapid, apoi aprindeam lampa \u201ecu gaz\u201d. Alb\u0103, cu motive florale, cu picior, sprijinindu-se pe mas\u0103. \u00cen camer\u0103 mai exista o lamp\u0103 de perete, cu oglind\u0103. Teancul cu manuale \u0219i caiete era preg\u0103tit din timp. Mai \u00eent\u00e2i \u00eemi rezolvam problemele la matematic\u0103. Continuam s\u0103 \u00eenv\u0103\u021b la celelalte obiecte. \u00cen cele din urm\u0103, \u00eemi scriam temele. \u00cen acest timp sticla l\u0103mpii se afuma, lumina era tot mai \u201echioar\u0103\u201d, cum obi\u0219nuia s\u0103 spun\u0103 mama, iar fitilul din bumbac impregnat cu petrol lampant emana un miros \u00een\u021bep\u0103tor, care \u00eemi provoca usturimea ochilor. Nu \u00eemi aduc aminte dac\u0103 m\u00e2ncam ceva diminea\u021ba. Mama avea grij\u0103 s\u0103-mi preg\u0103teasc\u0103 micul dejun, problema era dac\u0103 aveam timp s\u0103 m\u0103 bucur de ceaiul aburind \u0219i de o gustare frugal\u0103. Trenul sosea \u00een gar\u0103, foarte devreme, \u00een jurul orei \u0219ase \u0219i un sfert. Tata, atent, ca \u00eentotdeauna de-a lungul \u00eentregii lui vie\u021bi, nu uita s\u0103-mi dea c\u00e2\u021biva b\u0103nu\u021bi pentru a-mi cump\u0103ra de m\u00e2ncare \u00een pauza orelor de curs. Era momentul c\u00e2nd mirosul apetisant al pl\u0103cintelor calde aduse de la o patiserie din ora\u0219 p\u0103trundea \u00een toate cotloanele clasei.
\n\t\u00cen general, orarul CFR era respectat cu stricte\u021be. Iarna \u00eens\u0103, trenurile veneau cu \u00eent\u00e2rziere iar noi, elevii, dar \u0219i ceilal\u021bi naveti\u0219ti din sat st\u0103team c\u00e2te o or\u0103, uneori \u0219i mai mult, \u00eentr-o sal\u0103 de a\u0219teptare insalubr\u0103, \u00een jurul unei sobe de teracot\u0103, \u00een care nu ardea niciodat\u0103 focul. Locomotiva intra \u00een sta\u021bie g\u00e2f\u00e2ind de greutatea vagoanelor. Pe parcursul celor cincisprezece minute de mers era timp s\u0103 vorbim \u00eentre noi, tinerii, sau s\u0103 ascult\u0103m pove\u0219tile oamenilor din compartiment. Sau priveam pe geam jocul fulgilor de nea, \u00eentinderea nesf\u00e2r\u0219it\u0103 a c\u00e2mpiei pe care v\u00e2ntul spulbera z\u0103pada. Sau ascultam vuietul viscolului la \u00eentrecere cu \u0219uieratul locomotivei cu abur.
\n\tDin gara ora\u0219ului mai aveam de mers o distan\u021b\u0103 apreciabil\u0103 p\u00e2n\u0103 la liceu, drumul urc\u00e2nd pe o pant\u0103, destul de abrupt\u0103. Dup\u0103 terminarea orelor nu aveam unde s\u0103 m\u0103 gr\u0103besc. Colegii de clas\u0103, care locuiau \u00een ora\u0219, plecau spre casele lor. Aveau parte de o camer\u0103 \u00eenc\u0103lzit\u0103 \u0219i un bol cu sup\u0103 cald\u0103. Eu r\u0103m\u00e2neam \u00een clas\u0103. Trenul de \u00eentoarcere sosea \u00een gar\u0103 \u00een jurul orei \u0219aisprezece. A\u0219a c\u0103, aveam timp suficient s\u0103 rezolv c\u00e2teva teme pentru a doua zi sau mai degrab\u0103 s\u0103 citesc o carte.
\n\tC\u00e2nd, \u00een sf\u00e2r\u0219it, ajungeam acas\u0103, \u00een sat \u00eencepea s\u0103 coboare p\u00e2cla \u00eenser\u0103rii. M\u00e2ncam cu poft\u0103 ceea ce \u00eemi preg\u0103tea mama, mereu \u00eengrijorat\u0103 p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd m\u0103 vedea intr\u00e2nd pe poart\u0103. Dup\u0103 \u201emaratonul zilei\u201d, adormeam imediat. A doua zi, la ora trei, acela\u0219i ritm trepidant.
\n\tAcum, c\u00e2nd scriu, \u0219i nu numai acum, \u00eemi exprim g\u00e2ndul meu de iubire, de dor \u0219i recuno\u0219tin\u021b\u0103 pentru mama… \u00cen urm\u0103 cu 32 de ani s-a stins, avea doar 61 de ani. Dac\u0103 ar fi s\u0103 spun c\u00e2teva cuvinte despre scurta ei trecere, m-a\u0219 opri asupra neobositelor m\u00e2ini ale mamei, pe care nu le-am v\u0103zut st\u00e2nd nicio clip\u0103, poate doar atunci c\u00e2nd se odihnea. Ele vorbesc \u0219i acum despre pasiune, talent, d\u0103ruire. C\u00e2nd m\u00e2inile ei se \u00eendeletniceau cu \u00eempletitul \u0219i \u021besutul firelor din l\u00e2n\u0103 sau din bumbac, pe fa\u021ba ei pluteau bucuria, extazul, \u00eemplinirea… Era felul ei de a supravie\u021bui muncii fizice, la c\u00e2mp, lucru istovitor \u0219i at\u00e2t de nepotrivit cu trupul ei fragil, cu inima ei \u0219ubred\u0103. Sufletul mamei era un \u0219uvoi nesecat de iubire pentru familie, cas\u0103, gr\u0103din\u0103, sat. Iubea via\u021ba, a\u0219a aspr\u0103 cum era. \u00ce\u0219i dorea at\u00e2t de mult s\u0103 tr\u0103iasc\u0103 \u00eenc\u00e2t simt \u0219i acum emo\u021bia tulbur\u0103toare a ultimelor ei secven\u021be de via\u021b\u0103, ce str\u0103bat prin cei zeci \u0219i zeci de ani…
\n\tPrivind \u00een urm\u0103, \u00eencerc s\u0103 \u00een\u021beleg de unde \u00eemi luam puterea de a face fa\u021b\u0103 efortului zilnic. C\u00e2t despre ceea ce g\u00e2ndeam nu-mi amintesc prea multe. \u0218tiu doar c\u0103 totul mi se p\u0103rea firesc ba, mai mult, eram vesel\u0103, fericit\u0103.
\n\tDescop\u0103r zilnic seninul sau cenu\u0219iul sau triste\u021bea, dar mereu \u0219tiu c\u0103 dincolo de ele via\u021ba curge, precum un fluviu imens \u0219i binecuv\u00e2ntat. Obi\u0219nuiam s\u0103 spun c\u0103 fluviul este indiferent\u2026 dar nu este adev\u0103rat. C\u00e2nd \u0219i c\u00e2nd via\u021ba are pentru noi oferte de destin. Este viziunea ei pentru noi, este ceea ce crede ea c\u0103 este mai bine pentru noi, oamenii. S\u0103 ne aliniem curgerii ei. De cele mai multe ori, nu vedem aceste atingeri \u0219i chem\u0103ri. Ne continu\u0103m drumurile noastre al\u0103turi de cel al vie\u021bii, uit\u00e2nd c\u0103 visele, iluziile, fantasmele, adic\u0103 tot ce \u021bine de voin\u021ba omeneasc\u0103, nu sunt sus\u021binute \u00een banda noastr\u0103 de energie. Acel geniu l\u0103untric pe care \u00eel are fiecare om. E o lupt\u0103 permanent\u0103 \u00eentre destin \u0219i voin\u021ba omeneasc\u0103. Rareori acestea coincid. Dac\u0103 suntem aten\u021bi auzim cum \u00een lini\u0219te Dumnezeu ne vorbe\u0219te. Ajut\u00e2ndu-ne s\u0103 p\u0103str\u0103m caden\u021ba. Atunci, \u00een prim\u0103vara vie\u021bii, \u00een ciuda greut\u0103\u021bilor, eu \u00eemi p\u0103stram bucuria, c\u00e2nt\u00e2nd \u0219i de ce nu, schi\u021b\u00e2nd uneori \u0219i c\u00e2\u021biva pa\u0219i de dans. Eram atent\u0103 la chemarea delicat\u0103 a \u0219uvoiului ei de neoprit. Eram \u00een armonie cu mine \u00eens\u0103mi, cu p\u0103rin\u021bii, cu \u0219coala, cu via\u021ba\u2026
\n\tO zi de iarn\u0103 c\u00e2ndva din via\u021ba unei adolescente. Calea str\u0103b\u0103tut\u0103 zilnic dus-\u00eentors, prefigurarea unui destin. Exersarea dezr\u0103d\u0103cin\u0103rii. Uvertura existen\u021bei. Urcu\u0219ul l\u0103untric perpetuu\u2026<\/p>\n

Jocul<\/strong><\/p>\n

Nu sunt ner\u0103bd\u0103toare, nu m\u0103 \u00eenfurii, nu formulez repro\u0219uri\u2026 observ oamenii, peisajul, cerul, atmosfera. \u00eemi atrage aten\u021bia jocul cu mingea \u00eenfiripat spontan \u00eentre un tat\u0103 foarte t\u00e2n\u0103r, cu alur\u0103 atletic\u0103, \u0219i fiii lui, gemeni de patru-cinci ani, palizi, sl\u0103bu\u021bi, apatici\u2026 contrastul este evident. cei doi copii \u00eenva\u021b\u0103 treptat bucuria de a fi \u00eempreun\u0103. la \u00eenceput \u00ee\u0219i privesc tat\u0103l cu admira\u021bie, mai ales c\u0103 acesta, plin de energie, alearg\u0103, sare, arunc\u0103 mingea, apoi o prinde din cele mai imposibile unghiuri. \u00eenc\u00e2nta\u021bi, atra\u0219i parc\u0103 de un magnet, copiii intr\u0103 \u0219i ei \u00een joc. la \u00eenceput sunt timizi \u0219i stingheri, apoi mi\u0219carea continu\u0103 \u0219i devine un iure\u0219 perpetuu. \u00eeng\u00e2ndurat, prive\u0219te la jocul lor alert un pu\u0219ti. e bine dezvoltat, poart\u0103 ochelari cu dioptrii mari \u0219i are p\u0103rul des, ondulat. \u00eentr-o plas\u0103 \u00eempletit\u0103 din a\u021b\u0103 are \u0219i el o minge nou-nou\u021b\u0103. ce mult \u00ee\u0219i dore\u0219te s\u0103 alerge al\u0103turi de ei. \u00eei lipse\u0219te curajul, e retras. \u00eel despart de tat\u0103l s\u0103u r\u00e2uri, m\u0103ri, chiar oceane\u2026 sunt bariere de netrecut \u00een calea unei atingeri pe um\u0103r, a unui sfat p\u0103rintesc sau m\u0103car a unei simple \u00eencuraj\u0103ri… de\u0219i \u021bine str\u00e2ns m\u00e2na bunicii, iar ea \u00eel prive\u0219te cu infinit\u0103 iubire, copilul e trist, \u00eenchis \u00een el \u00eensu\u0219i. noi, oare, cine suntem? dansatorii sau copilul care prive\u0219te cu jind la dansul vie\u021bii\u2026<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Pove\u0219ti de c\u0103l\u0103torie Doina CERNICA Coasta amalfitan\u0103: amintiri, biserici \u0219i statui (II) Plec\u0103m spre Amalfi, urm\u0103m cu acela\u0219i \u201eAcquaris\u201d u\u0219or<\/p>\n","protected":false},"author":18,"featured_media":17213,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"colormag_page_container_layout":"default_layout","colormag_page_sidebar_layout":"default_layout","_monsterinsights_skip_tracking":false,"_uf_show_specific_survey":0,"_uf_disable_surveys":false,"ngg_post_thumbnail":0,"video_url":"","footnotes":""},"categories":[7,328],"tags":[],"aioseo_notices":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/18325"}],"collection":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/18"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=18325"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/18325\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":18333,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/18325\/revisions\/18333"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/17213"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=18325"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=18325"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=18325"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}