{"id":17249,"date":"2022-02-15T21:57:36","date_gmt":"2022-02-15T18:57:36","guid":{"rendered":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=17249"},"modified":"2022-02-15T21:57:36","modified_gmt":"2022-02-15T18:57:36","slug":"spatii-culturale-nr-80-9","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=17249","title":{"rendered":"Spa\u021bii culturale nr. 80 (9)"},"content":{"rendered":"

Sorana-Cristina MAN<\/strong><\/p>\n

Petale de cire\u0219 din Atelierul de fluturi<\/strong><\/p>\n

\tRareori \u00een poezia contemporan\u0103 \u00eent\u00e2lnim un credo poetic afirmat cu at\u00e2ta limpezime \u0219i for\u021b\u0103, \u00eenc\u0103 din prima pagin\u0103 a unui volum, ca \u00een \u201eAtelierul de fluturi\u201d (Tiparg, Pite\u0219ti, 2016) al lui Virgil Diaconu. Muntele, crestele, marea, cerul, dep\u0103rtarea, t\u0103cerea, Soarele, stabilitatea \u0219i solitudinea \u00een\u0103l\u021bimilor \u2013 iat\u0103 cum \u00eencepe aceast\u0103 carte ce abordeaz\u0103 temele mari ale literaturii, autorul disociindu-se aproape programatic de minimalismul \u00eenc\u0103 la mod\u0103. Poezia \u201eMuntele\u201d, care deschide volumul, este \u00eenceputul unei bogate \u0219i detaliate ars poetica, ce se compune din fragmente lirice sau filosofice r\u0103sp\u00e2ndite \u00een \u00eentregul volum. Poemele cu tent\u0103 autobiografic\u0103, precum cele despre copii \u0219i copil\u0103rie (a poetului sau a fiului s\u0103u Victor, c\u0103ruia \u00eei este dedicat\u0103 cartea), despre obiectele dragi din interiorul casei de odinioar\u0103, despre propriile vise, se adaug\u0103 celor cu tematic\u0103 \u00eenalt existen\u021bial\u0103: arta, iubirea, moartea, libertatea, singur\u0103tatea, raportul suflet-trup, rela\u021bia cu divinitatea, absurdul dar \u0219i frumuse\u021bea condi\u021biei umane. Adaosul nu are loc \u00eens\u0103 prin juxtapunere, ci prin \u00eentrep\u0103trundere, temele interfer\u00e2nd \u0219i \u00eempletindu-se pe alocuri. Politica se reg\u0103se\u0219te \u0219i ea \u00een carte, prin referiri fugare la realitatea momentului, dar \u0219i \u00een sensul ei \u201emacro\u201d, mai grav \u0219i mai profund.
\n\tPoemele din primul capitol, \u201ePortret cu cire\u0219ul \u00een bra\u021be\u201d, sunt urmate de cele \u00een proz\u0103 grupate \u00een \u201eAbsurdistan\u201d, pentru ca sec\u021biunea final\u0103, \u201eO clip\u0103 de nemurire\u201d, s\u0103 aduc\u0103 laolalt\u0103 eseuri, poezii, aforisme, panseuri, coresponden\u021b\u0103 \u0219i un interviu, diversitatea genurilor neafect\u00e2nd \u00eens\u0103 unitatea tematic\u0103 \u0219i stilistic\u0103 a \u00eentregului, ci dimpotriv\u0103, contribuind la o mai bun\u0103 reflectare \u0219i receptare, sub multiple fa\u021bete, de tip caleidoscopic, a ideilor.
\n\tPoezia are virtu\u021bi magice, c\u0103ci o ascunde \u00een ea pe iubit\u0103 (vr\u0103jindu-i pesemne \u0219i inima, dac\u0103 nu cumva tocmai astfel o ascunde), \u00eenc\u00e2t to\u021bi o pot vedea, dar nimeni n-o mai poate atinge: \u201eDe altfel, am g\u0103sit eu o cale s\u0103 o feresc de voi: eu am ascuns-o \u00eentr-un c\u00e2ntec. S-o \u0219tie toat\u0103 lumea, s\u0103 n-o ating\u0103 nimeni. S\u0103 nu se spun\u0103 despre mine c\u0103 \u00eemi las avu\u021bia \u00een risipa mul\u021bimii.\u201d. La \u00eenceputul aceluia\u0219i poem, ea era ap\u0103rat\u0103 chiar \u0219i de privirile furi\u0219e ale celorlal\u021bi, fiind adus\u0103 undeva \u201ela voi\u201d, \u201eaici\u201d, pentru ca apoi locul s\u0103 capete dimensiuni cosmice, fiind via\u021ba \u00eens\u0103\u0219i: \u201eDac\u0103 tot am venit la voi, ia nu mai trage\u021bi cu ochiul la ea \u0219i nu v\u0103 mai uita\u021bi pe furi\u0219 la femeia mea, dac\u0103 tot am venit. Dac\u0103 tot am venit aici, \u00een aceast\u0103 via\u021b\u0103.\u201d Vulpea argintie care o \u00eenv\u0103luie, capcanele, h\u0103ita\u0219ii, v\u00e2n\u0103toarea, argintoasa sugereaz\u0103 un cadru s\u0103lbatic, primordial, de \u00eenceput de lume, conson\u00e2nd cu \u201evenirea \u00een via\u021b\u0103\u201d din primul paragraf. Venind de dinainte de aceast\u0103 via\u021b\u0103, iubirea se prelunge\u0219te \u0219i dincolo de ea, fiind l\u0103sat\u0103, la nevoie, \u00een seama divinit\u0103\u021bii, care o va p\u0103stra neschimbat\u0103: \u201eDe voi l\u0103sa eu via\u021ba din m\u00e2n\u0103, are el, Daimonul, grij\u0103!\u201d.
\n\tOrice vis\u0103tor e un Don Quijote, cineva care, chiar dac\u0103 \u0219i-a pierdut min\u021bile, nu \u00ee\u0219i pierde noble\u021bea sufleteasc\u0103. Acuitatea tr\u0103irii \u0219i \u00een\u0103l\u021bimea g\u00e2ndului nu sunt atenuate de aceast\u0103 nebunie. Sunt puse \u00een eviden\u021b\u0103 de ea. Impozant\u0103, puternic\u0103 \u0219i pornit\u0103 la atac, moara de v\u00e2nt este v\u0103zut\u0103 ca un cavaler pentru c\u0103 orice nobil vede \u00een adversarul lui un egal. Dac\u0103 nu \u00eei este egal, nu \u00eei poate fi adversar. El substituie realit\u0103\u021bii terne \u0219i mediocre fabulosul lumii inventate de fantezia lui. O referire abrupt\u0103 \u0219i nea\u0219teptat\u0103 la sine imprim\u0103 finalului o not\u0103 extrem de personal\u0103, poemul \u00eencheindu-se cu o provocare la duel adresat\u0103 cititorului: aceea de a accepta conven\u021bia \u00eenchipuirii ce instituie, salvator, o alt\u0103 realitate: \u201eEu \u00eensumi sunt cu totul \u00eentrecut de viziunile mele, calea pe care o urmez este aceea a himerei. C\u0103l\u0103uzit de aceast\u0103 himer\u0103, eu mai caut \u0219i acum Cavalerul pe care s\u0103-l \u00eenfrunt. Poate c\u0103 \u021binta mea e\u0219ti chiar tu. O moar\u0103 de v\u00e2nt m\u0103 poate tr\u00e2nti la p\u0103m\u00e2nt. Un Cavaler prime\u0219te, deschis, lupta.\u201d
\n\t\u201ePortret cu cire\u0219ul \u00een bra\u021be\u201d este punctul culminant al acelui credo idealist care \u00eencepe cu \u201eMuntele\u201d \u0219i care str\u0103bate \u2013 uneori pentru a fi atenuat sau pus la \u00eendoial\u0103, dar mereu de maxim\u0103 importan\u021b\u0103 \u2013 \u00eentregul volum: \u201eCeea ce se vede este doar acest trup, pe care \u00eel port dup\u0103 mine.\u201d Eu nu sunt un trup, a\u0219adar. Eu port cu mine un trup. \u0218i mai e ceva cu mine: eu fabric eternit\u0103\u021bi. A\u0219a cum poate s\u0103 fac\u0103 doar Creatorul: \u201eEu fabric iluzii, eternit\u0103\u021bi pe care le fac cadou prietenilor mei cu diferite ocazii. Fire\u0219te, \u00eenc\u0103 nu am aflat dac\u0103 cineva a dat de cire\u0219e printre pagini. Sau de m\u00e2inile prin\u021besei. Sau dac\u0103 a auzit ciripitul vr\u0103biilor. \u00cenc\u0103 nu.\u201d Izul melancolic se accentueaz\u0103 \u00een final: nu numai cire\u0219ul \u0219i marea nu se v\u0103d – asta afl\u0103m pe parcurs, \u00eenc\u0103 din prima strof\u0103 -, dar nici prin\u021besa nu se vede. Ea apar\u021bine aceleia\u0219i lumi ca visurile din Fabrica \u00een care le f\u0103ure\u0219te poetul. C\u00e2nd cineva \u00ee\u0219i pierde speran\u021ba, i se poate oferi repede \u00een loc un vis, o gur\u0103 de oxigen: \u201eDar eu \u00eemi v\u0103d mai departe de treburile mele. De Fabrica de visuri. Ba, de la o vreme, eu \u00eemi iau visurile cu mine. Nu se \u0219tie c\u00e2nd cineva \u00ee\u0219i pierde speran\u021ba \u0219i are nevoie de un vis. De o gur\u0103 de oxigen. Nu se \u0219tie.\u201d.
\n\t\u201eTruda sub pietrele timpului, care cad \u0219i cad peste tine\u201d \u00eengrop\u00e2ndu-te sub ele: o metafor\u0103 a timpului ce ruineaz\u0103 f\u0103ptura uman\u0103, \u00eempov\u0103r\u00e2nd cu greutatea lui toate str\u0103daniile omene\u0219ti, dar \u0219i una a aspira\u021biei artei de a d\u0103inui, de a sc\u0103pa acestei avalan\u0219e a pietrelor timpului ce se pr\u0103v\u0103lesc peste creator: \u201eDe parc\u0103 toat\u0103 via\u021ba te-ai chinui s\u0103 scapi de-ngrop\u0103ciune.\u201d. Metafora, modalitatea privilegiat\u0103 a poeziei, este, al\u0103turi de antitez\u0103, \u0219i cea preferat\u0103 de Virgil Diaconu. Metafora muntelui se continua cu cea a ascunderii iubitei \u00een poezie \u0219i cu a duelului din Don Quijote, apoi cu aceea a labirintului, aici cu lupta \u00eempotriva mor\u021bii prin art\u0103 \u0219i cu multe altele din poeziile urm\u0103toare, precum \u201eleb\u0103da care \u0219i-a f\u0103cut cuib \u00een um\u0103rul t\u0103u\u201d, \u201evisul\u201d pe care nu-l po\u021bi \u00eemp\u0103r\u021bi cu prietenii gata s\u0103 te v\u00e2nd\u0103, ca Iuda, pe 30 de argin\u021bi. Lespedea, piatra este, din nou, expresia balastului mundan, a materialit\u0103\u021bii care ne trage spre p\u0103m\u00e2nt, \u00eenjosindu-ne. Poezia, \u00eens\u0103, trece mai sus de materie \u0219i nu pot fi lua\u021bi \u00een visul ei cei care se reduc la at\u00e2t, numi\u021bi din nou, mizantropic, \u201eprieteni\u201d. Lupta cu Timpul reapare \u0219i \u00een \u201eCeasornicul\u201d, unde solda\u021bii ceasului sunt \u201epu\u0219i pe fug\u0103\u201d cu arsenalul poeziei, consubstan\u021bial poetului, c\u0103ci alian\u021bele \u0219i tratatele care \u00eel leag\u0103 de acest arsenal – P\u0103durea cu verdele ei, Austrul, legiunile de vr\u0103bii cu tr\u00e2mbi\u021bele lor, toate \u00eempotriva \u201ezidurilor \u00eentunericului\u201d \u0219i a \u201eIerihonului nop\u021bii\u201d – sunt din eternitate: \u201eTratate din vremea c\u00e2nd toate locuiau \u00eentr-un cuib: \u00een m\u00e2na Domnului\u201d.
\n\tElogiul adus lui Eminescu se \u00eenscrie \u0219i el \u00een linia propriei poetici: \u201eDe\u0219i nu este un munte de om, el \u00ee\u0219i pune muntele \u00een tot ce face.\u201d, la care se adaug\u0103 o not\u0103 sumbr\u0103, specific eminescian\u0103: Eminescu este de g\u0103sit \u00een Poezie, cu care ciocne\u0219te, \u00een \u00eentunecime, \u201epahare cu cenu\u0219\u0103\u201d, b\u00e2nd \u00eempreun\u0103 \u00eentunecimea \u00eens\u0103\u0219i. \u00cens\u0103 poetul poate sta \u0219i ca un copac retezat de-a curmezi\u0219ul apelor, a\u0219a cum a stat Nichita. \u201ePiezi\u0219, ca un copac retezat ce schimb\u0103 cursul apelor.\u201d, un fel de a fi tu \u00eensu\u021bi, doar \u00een felul t\u0103u de a fi, chiar dac\u0103 asta \u00eenseamn\u0103 s\u0103 te cheltuie\u0219ti pentru orbi. \u201eUn fel de a nu fi \u00een felul altora.\u201d
\n\tPropria crea\u021bie este disociat\u0103 explicit de produsele \u201eculturii de mas\u0103\u201d, muzica ei fiind una elitist\u0103, greu accesibil\u0103: \u201eC\u00e2nt Bach! Eu nu am visurile culturii de mas\u0103. Aplauzele care urc\u0103 scara p\u00e2n\u0103 la mine sunt, desigur, discrete.\u201d. Fluturii, aceste f\u0103pturi u\u0219oare, gracile, cu aripi mici, sub\u021biri, catifelate, al c\u0103ror zbor fulgurant, f\u0103r\u0103 direc\u021bie precis\u0103, e mai mult o suav\u0103 plutire, sunt haina poetic\u0103 ce \u00eembrac\u0103 \u00een chip fericit substan\u021ba cel mai adesea grav\u0103, filosofic\u0103 a poemelor, f\u0103c\u00e2nd-o astfel mai pl\u0103cut\u0103 \u0219i mai u\u0219or de p\u0103truns. Poetul are privilegiul de a fi fost l\u0103sat, vremelnic, \u201epentru o clip\u0103\u201d, s\u0103 \u021bin\u0103 locul… Cuiva. \u201eEu sunt scriitorul de fluturi. Cineva m-a l\u0103sat, pentru o clip\u0103, s\u0103 \u00eei \u021bin locul. Cineva.\u201d
\nMetafora pietrei, inert\u0103, dur\u0103, omniprezent\u0103 pe deasupra, insensibil\u0103 chiar \u0219i la prezen\u021ba Domnului, duce tot la natura poeziei, c\u0103ci piatra se aprinde c\u00e2nd este \u201e\u00eencercat\u0103 pe sufletul\u201d poetului: \u201eDa, eu \u00eenc\u0103 mai caut pietre care iau foc, mun\u021bi de sc\u00e2nteie. O, c\u00e2t de\u0219ert \u00eentre sufletul meu \u0219i pietre, c\u00e2t\u0103 flac\u0103r\u0103 \u00een de\u0219ert lumin\u00e2nd! C\u00e2t\u0103 singur\u0103tate!\u201d.
\nFinalul din \u201eDisputa\u201d, primul eseu din \u201eAbsurdistan\u201d, se \u00eenscrie tot \u00een poetic\u0103: \u00een\u021beleptul are menirea de a face cunoscute tuturor arcanele g\u00e2ndirii, d\u0103ruite \u0219i ele omului, ca tot restul crea\u021biei, de c\u0103tre Divinitate. Aceast\u0103 a doua sec\u021biune a c\u0103r\u021bii, precum \u0219i urm\u0103toarea, abund\u0103 \u00een referin\u021be culturale, fie c\u0103 ele se leag\u0103 de mituri ale Antichit\u0103\u021bii, de episoade biblice, de religia \u0219i g\u00e2ndirea oriental\u0103 sau de literatura universal\u0103. Unul dintre cele mai frumoase fragmente din volum este \u201eAtingerea cerului\u201d, \u00een care natura, chiar \u0219i cea divin\u0103, poate fi \u00eembl\u00e2nzit\u0103 prin c\u00e2ntec, la fel ca \u00een mitul lui Orfeu. La glasul poetului, arborele nemuritor, scar\u0103 \u00eentre cer \u0219i p\u0103m\u00e2nt pe care nimeni nu reu\u0219ise s\u0103 o urce p\u00e2n\u0103 la cap\u0103t, nu-\u0219i mai \u00eenchide ramurile, iar poetul este primit \u00een cer, printre zeii care i-au d\u0103ruit inspira\u021bia. Dac\u0103 Orfeu era de origine divin\u0103 (fiind fiul muzei Calliope \u0219i, potrivit unor legende, al zeului Apollo, care \u00eei d\u0103ruise lira fermecat\u0103), \u0219i inspira\u021bia poetic\u0103, al c\u0103rei simbol este lira, e de aceea\u0219i natur\u0103, poetul fiind astfel p\u0103rta\u0219 la divinitate: \u201eIar dac\u0103 arborele \u00ee\u0219i \u00eenchide ramurile, sugrum\u00e2ndu-i pe cei \u00eendr\u0103zne\u021bi, \u00eenseamn\u0103 c\u0103 noi nu am g\u0103sit \u00eenc\u0103 o cale de a-l \u00eembl\u00e2nzi \u0219i de a atinge, prin el, cerul. Atunci m-am g\u00e2ndit c\u0103 arborele divin poate fi \u00eembl\u00e2nzit cu un c\u00e2ntec. \u0218i numai ce m-a fulgerat acest g\u00e2nd, c\u0103 m-am \u0219i cutremurat tare, iar c\u00e2ntecul \u0219i glasurile zeie\u0219ti au curs pe gura mea firesc, precum fumul jertfei. Las acest pergament celui care vine, la g\u00e2ndul c\u0103 el va fi mai pu\u021bin uimit dec\u00e2t voi, nemaig\u0103sindu-m\u0103 printre voi…\u201d. Numai g\u00e2ndul la poezia care i-ar putea deschide drumul c\u0103tre cer este de ajuns pentru a-i st\u00e2rni emo\u021bia din care se na\u0219te imediat poezia \u00eens\u0103\u0219i, pl\u0103cut\u0103 zeilor \u0219i menit\u0103 a le \u00eembuna voin\u021ba, precum fumul unei jertfe. Dispari\u021bia \u00een cer aminte\u0219te de una dintre povestirile orientale ale lui Marguerite Yourcenar, al c\u0103rei personaj, un pictor chinez, dispare \u00een propriul tablou. Acela era absorbit cu totul, p\u00e2n\u0103 la identificarea fizic\u0103, de crea\u021bia sa, \u00een vreme ce aici, prin crea\u021bie, poetul accede la s\u0103la\u0219ul \u201eStr\u0103lucitei Fe\u021be\u201d.
\n\u00cen \u201eO clip\u0103 de nemurire\u201d, crea\u021bia artistic\u0103, v\u0103zut\u0103 mai devreme ca o stavil\u0103 \u00een fa\u021ba Timpului distrug\u0103tor, nu mai asigur\u0103, nici m\u0103car ea, nici un fel de nemurire. Este doar un alt fel de a ne am\u0103gi, singura nemurire adev\u0103rat\u0103 fiind cea trupeasc\u0103, pentru c\u0103 ea \u00eenseamn\u0103 leg\u0103tura cu cei dragi \u0219i cu tot ceea ce ne place \u00een via\u021ba terestr\u0103. De altfel, credin\u021ba \u00een nemurirea sufletului este considerat\u0103 o eschiv\u0103 \u00een fa\u021ba mor\u021bii fizice, iar supravie\u021buirea trupului – mai important\u0103 dec\u00e2t cea a sufletului, care este inferior, de vreme ce presupusa lui eternitate e un surogat, partea cea mai bun\u0103 din noi fiind cea care se poate vedea \u0219i atinge. \u201eNu avem, a\u0219adar, dec\u00e2t fericirea de aici, din aceast\u0103 via\u021b\u0103, spune epopeea (Epopeea lui Ghilgame\u0219). Iar fericirea de aici, din aceast\u0103 clip\u0103, este deplin\u0103tatea vie\u021bii, este tot ce pot avea. Este clipa mea de nemurire. Bucur\u0103-te, a\u0219adar, de prietenii \u0219i \u00eemplinirile tale! De ciripitul z\u0103p\u0103citelor vr\u0103bii. De floarea de cire\u0219. De sc\u00e2ncetul de copil al greierilor. Bucur\u0103-te de fiecare respira\u021bie! Bucur\u0103-te clip\u0103 de clip\u0103!\u201d Carpe diem, a\u0219adar! Dincolo de acestea nu este dec\u00e2t moartea ve\u0219nic\u0103 – ve\u0219nic\u0103 doar la un cap\u0103t al timpului, ce consolare! – iar nu via\u021ba ve\u0219nic\u0103, oricum ar ar\u0103ta ea.
\nO remarc\u0103 tipic\u0103 de poet, f\u0103cut\u0103 de cineva menit s\u0103 exprime nuan\u021bele cele mai subtile ale sufletului, vine s\u0103 completeze viziunea lui Virgil Diaconu asupra culturii \u0219i, implicit, a poeziei: \u201eCred c\u0103 \u00een cercetarea sufletului este de luat \u00een seam\u0103 fiecare sentiment, pentru a evita astfel reducerea valorilor suflete\u0219ti la una singur\u0103, pentru a nu c\u0103dea \u00een \u201ep\u0103catul\u201d lui Freud, s\u0103 spunem, care a vrut s\u0103 reduc\u0103 totul uman la eros \u0219i s\u0103 fundamenteze omul \u0219i cultura pe eros, pe trupesc. Pentru a nu ciunti fiin\u021ba uman\u0103, ar fi de dorit a\u0219adar s\u0103 cercet\u0103m \u00eentreaga hart\u0103 a sufletului, iar nu doar una sau alta dintre valorile afective, dintre modurile\/modelele existen\u021biale care ne definesc. Acest reduc\u021bionism trebuie a\u0219adar ocolit.\u201d.
\nPoemele \u201eVisul\u201d \u0219i \u201eCreativitate\u201d \u00eentregesc viziunea autorului despre poezie:
\n\u201eCine \u00eentrece lumea cu visul nu mai poate iubi dec\u00e2t visul.
\nCine \u00ee\u0219i pierde visul se pierde pe sine.
\nUn om f\u0103r\u0103 ideal este o vistierie goal\u0103.
\nVisul este chipul \u00eemplinirii \u00eenainte de \u00eemplinire.\u201d.
\nUn poem vizionar, care a \u00eentrez\u0103rit la vremea la care a fost scris absurditatea unui posibil univers concentra\u021bionar, \u00een care suntem \u201e\u00eenv\u0103\u021ba\u021bi\u201d s\u0103 tr\u0103im, este \u201eLabirintul\u201d. Aici sforile sunt trase de oameni nev\u0103zu\u021bi care le coordoneaz\u0103 celorlal\u021bi g\u00e2ndurile, sentimentele, p\u00e2n\u0103 \u0219i respira\u021bia. Nu ai dreptul la nici o ini\u021biativ\u0103 proprie, care te-ar face c\u00e2tu\u0219i de pu\u021bin diferit de ceilal\u021bi. E\u0219ti un anonim \u00eentr-un pluton, p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd ajungi s\u0103-\u021bi interiorizezi \u0219ablonul \u0219i s\u0103-\u021bi construie\u0219ti propriile ziduri interioare, care devin mediul natural al celor ce nu-\u0219i mai dau seama de constr\u00e2ngeri. G\u00e2ndirea liber\u0103, pe cont propriu, \u201e\u00een afara zidurilor\u201d, este arma cea mai subversiv\u0103 \u00een aceast\u0103 lupt\u0103 cu final de Apocalips, care cap\u0103t\u0103 valen\u021bele unui \u00eendemn civic la rede\u0219teptarea con\u0219tiin\u021bei: \u201eCu siguran\u021b\u0103, trezirea noastr\u0103 d\u0103r\u00e2m\u0103 zidurile, Fiarei \u00eenchise cu noi \u00een labirint \u00eei spulber\u0103 din\u021bii. Pentru c\u0103 nu mai putem a\u0219tepta, la nesf\u00e2r\u0219it, un salvator. El este fiecare dintre noi.\u201d. La fel ca Labirintul, Absurdistan este o lume dezumanizat\u0103, din care dragostea \u0219i arta au disp\u0103rut, prefigurarea unei omeniri f\u0103r\u0103 afecte, robotizate parc\u0103, nu departe de cea \u201eproiectat\u0103\u201d ast\u0103zi. \u00cen \u201ePalatul\u201d, t\u00e2n\u0103rul rege naiv \u0219i credul pleac\u0103 urechea la \u0219oaptele viclene ale marelui sf\u0103tuitor \u0219i cade \u00een ispit\u0103: i se inoculeaz\u0103 cu succes dorin\u021ba de a avea un palat aidoma cu cel al zeilor, \u00eenc\u0103 mai str\u0103lucitor dec\u00e2t cel abia construit. Sf\u00e2r\u0219itul este kafkian, dar nu \u00eentunec\u0103 \u0219i nu \u0219tirbe\u0219te defel ideea luminoas\u0103 care se desprinde din \u00eentreg: dac\u0103 omul poate ob\u021bine nemurirea doar \u00een schimbul libert\u0103\u021bii, exprimate aici prin metafora naturii care lipse\u0219te, atunci frumuse\u021bea – tragic\u0103, ce-i drept – a existen\u021bei umane st\u0103 \u00een condi\u021bia ei efemer\u0103.
\nTema libert\u0103\u021bii se prelunge\u0219te cu cea a limitelor ei, mai cu seam\u0103 \u00een raport cu supranaturalul. Pajura alb\u0103, sub fascina\u021bia unui \u00eenger al luminii dar vr\u00e2nd s\u0103 moar\u0103, aminte\u0219te, \u00eentr-o anumit\u0103 privin\u021b\u0103, de so\u021bia lui Lot \u0219i de mitul lui Orfeu, \u00een care eroinele \u00ee\u0219i pierd via\u021ba pentru c\u0103, \u00een contact cu supranaturalul \u0219i cu miracolul, este \u00eenc\u0103lcat\u0103 o interdic\u021bie – \u00een cazul lui Orfeu \u0219i al so\u021biei lui Lot, interdic\u021bia de a privi \u00een urm\u0103, iar \u00een cazul Pajurii albe, cea a apropierii prea mari de \u00eenger. Clarv\u0103z\u0103torul din acest fragment-poem se aseam\u0103n\u0103 oracolelor Antichit\u0103\u021bii, c\u0103ci el poate dezv\u0103lui soarta cuiva, dar nu o poate influen\u021ba.
\nDivinitatea, precum \u0219i tema vie\u021bii de dup\u0103 moarte sunt atotprezente de-a lungul volumului. Creatorul l-a scris pe poet din ve\u0219nicie, \u201e\u00eenc\u0103 de mult\u201d, ca pe \u201eo scriere cu celule \u0219i nervi\u201d, fiind singurul care i-a \u00eentrerupt singur\u0103tatea funciar\u0103, abisal\u0103, nu alta dec\u00e2t \u201ebalaurul cu \u0219apte capete\u201d, \u201e\u00eentunericul\u201d, \u201etrandafirul cel negru\u201d. Ca \u00een fa\u021ba \u201eunui drum pe m\u0103ri\u201d, \u201eca dinaintea nesf\u00e2r\u0219itei p\u0103duri\u201d st\u0103 poetul dinaintea Duhului, pentru a c\u0103rui venire \u201epere\u021bii casei se vor deschide\u201d. Un sentiment omenesc, singular, o tr\u0103ire trecut\u0103 \u00een vers, zbaterea de o clip\u0103 a unei vie\u021bi omene\u0219ti \u021bine piept drumului pe m\u0103ri \u0219i nesf\u00e2r\u0219itei p\u0103duri: \u201eEu, care nu am dec\u00e2t valul! Eu, care nu am dec\u00e2t frunza!\u201d. Pled\u00e2nd pentru \u00eent\u00e2ietatea \u0219i eternitatea p\u0103r\u021bii celei mai bune din noi, considerate aici a fi sufletul, \u00cenv\u0103\u021b\u0103celul t\u00e2rziu al lui Lao-tse \u00eei explic\u0103 Marelui Han \u00een \u201eDialogul\u201d c\u0103 via\u021ba ne este dat\u0103 pentru a ne des\u0103v\u00e2r\u0219i sufletul, nu pentru a ne ap\u0103ra \u0219i cultiva trupul care, pieritor fiind, nu poate fi un scop \u00een sine. Tao, marele Suflet al Universului, infuzeaz\u0103 orice individ, la el fiind p\u0103rta\u0219 orice suflet individual. Nu lipsesc incursiunile \u00een budism \u0219i \u00een teoria metempsihozei, potrivit c\u0103reia, prin re\u00eencarn\u0103ri succesive, se ajunge la cap\u0103tul \u0219irului de vie\u021bi ce nu \u00eenseamn\u0103 dec\u00e2t suferin\u021b\u0103, la desprinderea complet\u0103 de tot \u0219i de toate, la eliberarea care, numai ea singur\u0103, poate duce la Nirvana. Ceva mai jos, \u00eens\u0103, atributele divinit\u0103\u021bii sunt doar ridicarea la cota maxim\u0103 a atributelor umane pozitive: atotputernicie, for\u021b\u0103 creatoare, \u00een\u021belepciune etc., sau a celor doar visate, divinitatea fiind o compensare a limit\u0103rilor noastre. Nu Dumnezeu l-ar fi creat pe om, ci omul este acela care \u201einstituie sacrul, divinul, din necesitatea de a se \u0219ti ocrotit, \u00een siguran\u021b\u0103 \u0219i salvat.\u201d Totu\u0219i, mama nu b\u0103nuie\u0219te \u201ece pedeaps\u0103 de suflet mi-a dat, dac\u0103 m\u0103 lupt cu el din noapte p\u00e2n\u0103 \u00een zori, ca Iacob cu \u00cengerul. \u0218i cum sparg \u00eentunericul s\u0103 v\u0103d cu cine \u00een adev\u0103r m\u0103 lupt, \u0219i cum se face nev\u0103zut odat\u0103 cu zorii, mai c\u0103 \u00eemi vine s\u0103 cred c\u0103 l-am \u00eenvins, c\u0103 am ie\u0219it din burta necuprinsei nop\u021bi afar\u0103…\u201d. O lupt\u0103 \u00een care Iacob a \u00eenvins \u0219i a r\u0103mas \u0219chiop, dar \u00een care poetul nu \u00eenvinge dec\u00e2t, poate, vremelnic.
\nDe la poemul erotic explicit (\u201eLuiza…\u201d) p\u00e2n\u0103 la chipul idealizat al iubitei, pus pe acela\u0219i plan cu divinul, dragostea se desf\u0103\u0219oar\u0103 \u00eentr-o pleiad\u0103 de nuan\u021be egalat\u0103, prin varietatea st\u0103rilor uneori chiar contrare, doar de cea a raportului dintre suflet \u0219i trup, dintre vremelnicie \u0219i eternitate. \u201eFemeia-copil\u201d este o dep\u0103rtare niciodat\u0103 atins\u0103, cea mai omeneasc\u0103 vulnerabilitate, un nod gordian sau o carte pe care \u00eencercarea de a le dezlega poate fi fatal\u0103. Este fiin\u021ba \u00eens\u0103\u0219i a iubitei, ce nu poate fi pierdut\u0103, nici p\u0103strat\u0103 pentru mai t\u00e2rziu. Degaj\u00e2nd o puternic\u0103 senzualitate, Dragostea, \u00een poemul ce poart\u0103 chiar acest nume, este asociat\u0103, de nu mai pu\u021bin de 5 ori (\u00een jum\u0103tate de pagin\u0103!), cu sim\u021bul tactil, mai cu seam\u0103 cu atingerea bra\u021belor: ea \u201e\u00ee\u021bi \u00eentinde bra\u021bele\u201d, \u201em\u00e2ng\u00e2ie\u201d,
\n\u201e\u00cen bra\u021bele ei te \u00eentoarce\u201d, este \u201e\u00eembr\u0103\u021bi\u0219area care te a\u0219teapt\u0103\u201d, \u201esunt regele \u00eembr\u0103\u021bi\u0219\u0103rilor tale\u201d. Ea este \u00eens\u0103 \u0219i acel \u201eacas\u0103\u201d opus str\u0103in\u0103t\u0103\u021bii \u00een care \u201ete pierzi\u201d, cum li se aminte\u0219te, cu un apelativ de \u00eenalt efect poetic, \u201enecredincio\u0219ilor\u201d, c\u0103ci iubirea \u0219i sentimentul de a fi \u201eacas\u0103\u201d, invocat nu o dat\u0103 \u00een volum, sunt sfinte precum leg\u0103tura cu Dumnezeu. \u00cembr\u0103\u021bi\u0219\u0103rile iubitei contureaz\u0103 \u201e\u021bara florii de cais\u201d, iar lipsa dragostei echivaleaz\u0103 cu o trecere \u00een nefiin\u021b\u0103, nu \u00een sensul mor\u021bii, ci \u00een acela al unei schimb\u0103ri de statut ontologic, fiind Apocalipsa \u00eens\u0103\u0219i \u00een forma ei vizibil\u0103, material\u0103. Poemul \u201e\u00cembr\u0103\u021bi\u0219area\u201d, de un lirism profund \u0219i original, abund\u0103 \u00een metafore vii, nea\u0219teptate: \u201ebra\u021bele mele deschid dep\u0103rt\u0103ri sub crepuscul\u201d, \u201etrupul celui iubit poate pleca, \u00eembr\u0103\u021bi\u0219area r\u0103m\u00e2ne\u201d, \u201esingur\u0103tatea sparge pere\u021bii\u201d etc., dar cuprinde un paragraf (al doilea), care face not\u0103 aparte, ludic\u0103 \u0219i u\u0219oar\u0103, fa\u021b\u0103 de tonalitatea general\u0103 grav\u0103 a celorlalte strofe. \u00cen alt\u0103 parte, Dumnezeu \u00eensu\u0219i este rugat s\u0103 nu vin\u0103 s\u0103-i tulbure ceasurile de fericire al\u0103turi de \u201eprin\u021besa\u201d licean\u0103.
\n\u00cen subcapitolul \u201eDimine\u021bile cu Noica\u201d este redat\u0103 \u00eent\u00e2lnirea cu filosoful de la P\u0103ltini\u0219 \u0219i coresponden\u021ba cu el, iar \u00een cel intitulat \u201eL\u0103untrice\u201d ne sunt propuse o serie de aforisme, dintre care c\u00e2teva memorabile: \u201eSpiritul este mai mare ca lumea\u201d, dar \u201eSufletul nostru este salvat dup\u0103 moartea trupului. Suntem m\u00e2ntui\u021bi prea t\u00e2rziu. M\u00e2ntuirea este o problem\u0103 a mor\u021bilor.\u201d De\u0219i \u201em\u00e2ntuirea\u201d este o no\u021biune cre\u0219tin\u0103, perspectiva de aici contravine credin\u021bei cre\u0219tine, \u00een care sufletul este salvat, prin modul de via\u021b\u0103 al credinciosului, \u00eenc\u0103 din timpul vie\u021bii, iar m\u00e2ntuirea are loc \u00een timpul vie\u021bii, dac\u0103 are. C\u00e2t tr\u0103ie\u0219te, cre\u0219tinul \u201elucreaz\u0103\u201d la m\u00e2ntuire. Dup\u0103 moarte apare doar efectul.
\n\u201eDac\u0103 tu nu vezi cerul, cu at\u00e2t mai pu\u021bin te va vedea cerul pe tine.\u201d
\n\u201ePentru c\u0103 nu poate zbura, \u0219arpele fr\u00e2nge p\u0103s\u0103ri.\u201d
\n\u201eUnei p\u0103s\u0103ri \u00eei po\u021bi lua aripile, nu \u0219i cerul.\u201d
\n\tNe sunt povestite patru vise ale autorului, care au \u00een centru sacrul, frumosul \u0219i elementul autobiografic, acesta din urm\u0103 reprezentat de c\u00e2teva evenimente din via\u021ba poetului, visele fiind interpretate premonitiv. Dup\u0103 considera\u021biile despre libertatea \u00eemplinirii de sine prin vis din ultimele poeme, interviul care \u00eencheie volumul exprim\u0103 credin\u021ba \u00een natura kairotic\u0103 a poeziei, sugerat\u0103 \u00eenc\u0103 din titlu: \u201eEu scriu poezie sub daimon\u201d. Inspira\u021bia poetic\u0103 este capricioas\u0103, poetul este supus ei \u0219i dependent de ea. Poezia de valoare nu poate fi programat\u0103 s\u0103 se nasc\u0103 prin mijloace ra\u021bionale, \u00een momente prestabilite \u0219i \u00een modalit\u0103\u021bi predeterminate, pentru c\u0103 prin \u00eens\u0103\u0219i natura ei dep\u0103\u0219e\u0219te firescul.
\n\tPe tot parcursul c\u0103r\u021bii se reg\u0103se\u0219te aceea\u0219i substan\u021b\u0103 unic\u0103, poetico-filosofic\u0103, \u00eenc\u00e2t poemele au cel mai adesea un substrat filosofic, iar eseurile sunt poezii \u00een proz\u0103. Preferin\u021ba pentru poezie \u0219i filosofie \u0219i alternarea lor \u00een cuprinsul aceluia\u0219i volum ne duce cu g\u00e2ndul la Aristotel \u0219i la Heidegger, c\u0103ci Stagiritul spunea c\u0103 poezia este mai aproape de filosofie dec\u00e2t istoria, fiind mai capabil\u0103 s\u0103 exprime universalul, \u00een vreme ce pentru Heidegger poezia este o cale privilegiat\u0103 de acces c\u0103tre adev\u0103r.
\n\tLecturile din poe\u021bii mari ai lumii, despre care autorul vorbe\u0219te \u00een interviu, explic\u0103 \u0219i ele, \u00een parte, preferin\u021ba pentru temele majore.
\nUn filon de autenticitate profund\u0103, care a dus la constan\u021ba preocup\u0103rilor \u0219i, prin ea, la ad\u00e2ncimea g\u00e2ndului, str\u0103bate volumul lui Virgil Diaconu. Poemele lui nu sunt jocuri facile de salon, nici exerci\u021bii de stil, nici contribu\u021bii la curentele unei genera\u021bii. Ele sunt ivite din g\u00e2nduri \u0219i emo\u021bii care sunt ale lui, a\u0219a cum este el, individul unic \u0219i irepetabil \u00eenzestrat, pe deasupra, cu darul crea\u021biei, adic\u0103, \u00een fond, artistul. <\/p>\n


\nVirgil DIACONU<\/strong>
\n\"\"

Cetatea Ciulin <\/strong><\/p>\n

Stau de vorb\u0103 cu g\u00e2zele care ies din p\u0103m\u00e2nt.
\n\u015ei cu suratele furnici.
\nNimeni nu \u015ftie mai nimic despre tine, mam\u0103,
\nnumai eu bat \u00een por\u0163i \u015fi \u00eentreb \u00een tot locul de tine.
\nBa pe la casa greierilor, ba pe la c\u0103r\u0103bu\u015fi\u2026
\nBat cu pumnii \u00een copac – \u015fi copacul nu se deschide.
\nBat \u00een p\u0103m\u00e2nt – \u015fi p\u0103m\u00e2ntul nu\u2026
\nP\u00e2n\u0103 \u015fi por\u0163ile Cet\u0103\u0163ii Ciulin au r\u0103mas \u00eenchise.
\nDe-a dreptul \u00eenchise, de\u015fi eu mai a\u015ftept \u015fi acum
\ns\u0103 ias\u0103 cineva \u015fi s\u0103-mi spun\u0103! Ce s\u0103 \u00eemi spun\u0103?<\/p>\n

Stau \u015fi a\u015ftept p\u00e2n\u0103 ce a\u015fteptarea \u0163ese pod \u00eentre maluri;
\n\u00eentre verdele ierbii \u015fi c\u00e2mpul cenu\u015fii.
\nDe\u015fi eu \u00eenc\u0103 nu pot s\u0103 trec podul \u0163esut \u00eentre maluri.
\n\u00cenc\u0103 nu pot s\u0103 trec, a\u015fa c\u0103 voi mai petrece o vreme aici,
\n\u00een inima mea. Noapte de noapte \u00een inima mea,
\nprintre rugi. Printre fetele-rugi gata de drum.
\n\u00cenc\u0103 nu pot s\u0103 trec podul \u0163esut \u00eentre maluri, mam\u0103,
\nca un animal t\u00e2n\u0103r lumina se r\u0103sfa\u0163\u0103 la picioarele mele.
\n\u015ei floarea de cais acoper\u0103 cerul.<\/p>\n

\u00cenc\u0103 nu pot s\u0103 trec podul \u0163esut \u00eentre maluri,
\ncum stau de vorb\u0103 cu g\u00e2zele care vin din p\u0103m\u00e2nt.
\nCum stau de vorb\u0103 cu fra\u0163ii \u015fi surorile mele
\ncare vin din p\u0103m\u00e2nt. Fra\u0163i \u015fi surori,
\nde la care am deprins, \u00een ultima vreme, \u00eentunericul.
\nToate, rude ale mele mai vechi, care vor s\u0103-mi vorbeasc\u0103.
\nCe mai ave\u0163i s\u0103 \u00eemi spune\u0163i, \u00eentunecatelor?
\nCe mai ave\u0163i s\u0103 \u00eemi spune\u0163i?<\/p>\n

\u00cenc\u0103 nu pot s\u0103 trec podul \u0163esut \u00eentre maluri, mam\u0103,
\nca un animal t\u00e2n\u0103r lumina se r\u0103sfa\u0163\u0103 la picioarele mele.<\/p>\n


\nCristina \u0218TEFAN<\/strong>
\n\"\"

T\u00e2rziul bacovian \u00een poemele lui Victor Mitocaru<\/strong> <\/p>\n

Motto: \u201eAm uitat cine st\u0103 aici \u0219i unde au plecat, e t\u00eerziu; pe str\u0103zi e \u0219oapta bunului-plac \u0219i a suferin\u021belor extreme, sau nimic … \u0219i podeaua e veche, \u0219i cioturile dau senza\u021bii de nimic … \u0219i podeaua e veche, \u0219i cioturile dau senza\u021bii de cranii; mintea caden\u021beaz\u0103 f\u0103r\u0103 \u0219ir de cuget\u0103ri pustii … p\u00een\u0103 ce o molecul\u0103 s-a zdrobit \u00een creier, p\u00een\u0103 ce totul spune: \u201eVede\u021bi ce a\u021bi f\u0103cut…” George Bacovia \u2013 T\u00e2rziu<\/em><\/p>\n

Am luat o carte de la sediul USR – T\u0103cerile t\u00e2rziului, poeme de Victor Mitocaru, la Editura Ateneul Scriitorilor Bac\u0103u, 2021 \u00een care sunt medita\u021bii asupra trecerii timpului, multe dintre poezii fiind dedicate prietenilor scriitori pleca\u021bi dintre noi. Paradoxal, nu vorbim de un ton musai elegiac \u00een realizarea lui \u201eFugit irreparabile tempus\u201d ci mai degrab\u0103 de nostalgia \u00eentrupat\u0103 poetic \u0219i admirativ\u0103. Autorul nume\u0219te aceste dedica\u021bii \u201emanifest pentru via\u021ba interioar\u0103\u201d – Prietenilor mei.
\nCu o prefa\u021b\u0103 a lui Marius Manta, profund explicativ\u0103, cartea recent\u0103 de poezie surprinde pentru c\u0103 dl. Mitocaru nu a mai publicat poezie din 2011, public\u00e2nd de atunci un roman \u0219i eseuri. Binevenit\u0103 acum aceast\u0103 carte, probabil \u00eendelung g\u00e2ndit\u0103 \u0219i structurat\u0103 tematic. S\u0103 fie o extensie bacovian\u0103 a t\u00e2rziului simbolic? Lauren\u021biu Ulici afirm\u0103 c\u0103 Bacovia a introdus \u00een poezia rom\u00e2n\u0103 t\u00e2rziul \u0219i pustiul ca esen\u021be a bacovianismului. T\u00e2rziul este personajul principal al Plumbului: \/ Cad corbii domol;\/ \u0218i r\u0103gete lungi\/ Pornesc din ocol.\/ T\u0103l\u0103ngile trist\/ Tot sun\u0103 dogit\/ \u0218i tare-i t\u00e2rziu\/ \u0218i n-am mai murit\u201d.
\nUlici este primul critic care afirm\u0103 c\u0103 \u201edramatismul nota\u021biilor bacoviene \u021bine \u00een fond de iluzia inven\u021biei: t\u00e2rziul \u0219i pustiul ca dimensiuni ale realului preexist\u0103 unei psihologii individuale, construite pe acelea\u0219i dimensiuni\u201d . Probabil c\u0103 e prima vizualizare limpede a crea\u021biei exterioare pe indicatori psihologici, \u0219i nu nevrotici, pe indicatori interiori de unicitate genomic\u0103, a poetului unicat. Lumea sa bacovian\u0103 este una a aparen\u021belor, a iluziilor, vindec\u0103toare suferin\u021bei. Bacovia nu este un contraf\u0103cut, nu este o tehnic\u0103 poetic\u0103, el expune un suflet lovit dureros de lumea real\u0103, \u0219i transfigureaz\u0103 acest suflet \u00een lumea lui real\u0103. La acest factotum inspira\u021bional a contribuit nu at\u00e2t simbolismul francez ci acest t\u0103r\u00e2m colorat \u00een verde \u0219i violet al Bac\u0103ului. (din eseul \u201eGeorge Bacovia \u00eentre critici\u201d \u2013 C.\u0218.). Ce mai este… c\u0103r\u021bi de noapte\/ Mai citesc, \u0219i-mi pare c\u0103 sunt viu -\/ Cine iar aprinde lampa\/ C\u00e2nd e prea t\u00e2rziu?\/ \u021a\u0103c\u0103ne un ceas pe-o plan\u0219\u0103…\/ Toate c\u00e2te sunt, eu s\u0103 nu le \u0219tiu?!\/ Noapte…\/ Cine iar aprinde lampa C\u00e2nd e prea t\u00e2rziu?\/ (Verset t\u00e2rziu); Coboar\u0103 pe noapte\/ T\u0103ceri de morm\u00e2nt\/ \u0218i jalnice \u0219oapte\/ Zboar\u0103 pe v\u00e2nt\/\/ Pustiu \u0219i de veacuri\/ Nu e\u0219ti \u0219i nu sunt.\/ \u0218i doarme cetatea\u2026\/ Nici al\u021bii nu sunt\u201d.
\nT\u00e2rziul, pustiul, t\u0103cerile sunt st\u0103ri bacoviene interiorizate, t\u00e2rziul este \u0219i sentimentul poetului Victor Mitocaru, impresia de melancolie \u0219i resemnare domin\u00e2nd afectivitatea auctorial\u0103, scormonindu-i memoria \u0219i transpun\u00e2ndu-i nostalgia \u00een medita\u021bii profunde.
\nSunt poeme dedicate t\u00e2rziului celor pleca\u021bi dintre noi, Calistrat Costin: Exist\u0103 un t\u00e2rziu al c\u0103r\u021bii\/ la ceasul os\u00e2ndi\u021bilor cu har\/ dar \u0219i t\u00e2rziul f\u0103r\u0103 noim\u0103\/ al degetelor \u00eencle\u0219tate pe pahar; lui Radu C\u00e2rneci, accente epigramistice: De c\u00e2nd despre Bacovia spui\/ \u00een hanul dep\u0103rtat la un pahar\/ \u0219ezum \u0219i pl\u00e2nsem \u00een zadar\/ sub strea\u0219ina t\u00e2rziului. Prietenului Sergiu Adam \u00eei dedic\u0103 o poezie a poetului cu titlul S\u0103rac cu duhul – Amintirii poetului \u0219i bunului prieten Sergiu Adam.
\nT\u0103cerile t\u00e2rziului revin \u0219i \u00een realitatea de azi, dedica\u021biile continu\u00e2nd cu Carmen Voisei, poet\u0103 \u0219i plastician\u0103, cu o superb\u0103 elegie sub titlul Pierdere \u0219i c\u00e2\u0219tig: \u201eDar tu? R\u0103mas-ai un nod pe \u00eentinsa fr\u00e2nghie\/ Deasupra stele apar \u00een albastrele valuri\/ Dedesubt pustiet\u0103\u021bi sprijin\u0103 maluri\/ Oare-i t\u00e2rziu? Sau cineva \u00eent\u00e2rzie?\u201d.
\nLa fel, directorului Revistei \u201eAteneu\u201d, \u00een redac\u021bia c\u0103reia a fost ani \u0219i ani, VM \u00eei dedic\u0103 Poemul Reverii (Doamnei Carmen Mihalache, coleg\u0103 odinioar\u0103 de redac\u021bie): \u201e\u00cenchide ochii, prietene \u0219i taci,\/ Sim\u021bi-vei cum se ofile\u0219te ceasul?\/ Cum dep\u0103rt\u0103rile \u00ee\u021bi bat \u00een poart\u0103?\/ Cum apa se resoarbe \u00een havuz?\u201d.
\nPoezia care d\u0103 titlul volumului, T\u0103cerile t\u00e2rziului, este de departe o versiune rezumat\u0103 a \u00eentregului volum, unitar tematic. Aici se descifreaz\u0103 ra\u021biunea t\u00e2rziului la prezentul continuu, c\u0103ci supravie\u021buirea este motivul argumentat. Cine\/ce va rezista \u00een precaritatea devenirii omenirii? Cuv\u00e2ntul, primum modens! Puterea lui a creat universul. Astfel, reu\u0219ita acestui poem const\u0103 \u00een transferul psihologiei individuale a autorului \u0219i a celor c\u0103rora li s-au dedicat poeme t\u00e2rzii (amintim iar pe Shakespeare, Eminescu, Nichita St\u0103nescu) practic, a cuvintelor lor, a artei lor, \u00eentr-o viziune global\u0103 asupra artei cuv\u00e2ntului. Cuv\u00e2ntul va exista de la \u00eenceput p\u00e2n\u0103 la sf\u00e2r\u0219itul lumii, \u00eei este motor ini\u021biatic.
\nDe aceea, t\u00e2rziul ca element liric amplu metaforic, trece aici de la cel bacovian resemnat, imagistic, suferind, la cel al necuprinsului, al eternit\u0103\u021bii.
\nT\u00e2rziul t\u0103cut al lui Victor Mitocaru tinde la perfec\u021biunea cercului existen\u021bial \u0219i la triste\u021bea lui absolut\u0103.
\nFelicit\u0103ri!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sorana-Cristina MAN Petale de cire\u0219 din Atelierul de fluturi Rareori \u00een poezia contemporan\u0103 \u00eent\u00e2lnim un credo poetic afirmat cu at\u00e2ta<\/p>\n","protected":false},"author":18,"featured_media":17213,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"colormag_page_container_layout":"default_layout","colormag_page_sidebar_layout":"default_layout","_monsterinsights_skip_tracking":false,"_uf_show_specific_survey":0,"_uf_disable_surveys":false,"ngg_post_thumbnail":0,"video_url":"","footnotes":""},"categories":[7,328],"tags":[],"aioseo_notices":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/17249"}],"collection":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/18"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=17249"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/17249\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":17250,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/17249\/revisions\/17250"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/17213"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=17249"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=17249"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=17249"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}