{"id":14458,"date":"2021-04-28T12:07:57","date_gmt":"2021-04-28T09:07:57","guid":{"rendered":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=14458"},"modified":"2021-04-28T12:09:34","modified_gmt":"2021-04-28T09:09:34","slug":"spatii-culturale-nr-58-3","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/?p=14458","title":{"rendered":"Spa\u021bii culturale nr. 58 (3)"},"content":{"rendered":"<p><strong>Virgil DIACONU <\/strong><br \/>\n<a href=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2020\/11\/diaconu-v-e1604445376781.jpg\" data-rel=\"lightbox-image-0\" data-rl_title=\"\" data-rl_caption=\"\" title=\"\"><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" data-src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2020\/11\/diaconu-v-300x189.jpg\" alt=\"\" width=\"300\" height=\"189\" class=\"alignnone size-medium wp-image-11800 lazyload\" src=\"data:image\/gif;base64,R0lGODlhAQABAAAAACH5BAEKAAEALAAAAAABAAEAAAICTAEAOw==\" style=\"--smush-placeholder-width: 300px; --smush-placeholder-aspect-ratio: 300\/189;\" \/><noscript><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2020\/11\/diaconu-v-300x189.jpg\" alt=\"\" width=\"300\" height=\"189\" class=\"alignnone size-medium wp-image-11800\" \/><\/noscript><\/a><\/p>\n<p><strong>AURUL \u0218I CENU\u0218A UNEI ZILE OBI\u0218NUITE<\/strong><\/p>\n<p>Te mai foie\u0219ti prin cear\u0219afuri de c\u00e2teva ori, \u00eencerci s\u0103 adormi din nou, \u00eens\u0103 nu reu\u0219e\u0219ti. \u0218i, de\u0219i e \u00eenc\u0103 \u00eentuneric, te ridici. Ceasul cel mare din buc\u0103t\u0103rie arat\u0103 5 \u0219i 10 minute. Te speli \u0219i te \u00eembraci.<br \/>\nAlegi din dosar manuscrisele pe care le ai de corectat: c\u00e2teva poeme abia scrise \u0219i eseurile despre poezie. I-ai redescoperit pe formali\u0219tii ru\u0219i \u0219i ai scris despre Jirmunski \u0219i T\u00eenianov. Trebuie s\u0103 recite\u0219ti \u0219i pamfletul Lista Poe\u021bilor Oficiali de Azi, scris \u00een anul 2011. <\/p>\n<p><strong>Poezia zilei\u2026<\/strong><br \/>\n\u00cencepi s\u0103 corectezi \u0219i te uime\u0219te faptul c\u0103 la corectura trecut\u0103 \u021bi-au sc\u0103pat at\u00e2tea lucruri&#8230; Lucrezi p\u00e2n\u0103 la 8. Faci c\u00e2\u021biva pa\u0219i ca s\u0103 te dezmor\u021be\u0219ti \u0219i \u00eenc\u0103lze\u0219ti ceaiul. Sco\u021bi tava de bun\u0103t\u0103\u021bi de regim din frigider \u0219i iei micul dejun. Apoi, pastilele pentru inim\u0103. Dai de m\u00e2ncare, pe pervazul ferestrei de la buc\u0103t\u0103rie, perechii de gugu\u0219tiuci care face de straj\u0103 \u00een fiecare zi \u00een copacul din dreptul ferestrei. \u0218i \u021big\u0103ncilor de vr\u0103bii, care se ceart\u0103 toat\u0103 ziua.<br \/>\nTocmai atunci d\u0103 buzna prin\u021besa, cu ochii lipi\u021bi de somn \u0219i cu sticla de ap\u0103 mineral\u0103, din care bea toat\u0103 ziua, \u00een bra\u021be. \u00cen loc de bun\u0103 diminea\u021ba spune c\u00e2teva versuri \u00een genul:<br \/>\nCe-om avea noi de m\u00e2ncare<br \/>\n\u00cen aceast\u0103 zi cu soare?<br \/>\n\u0218i t\u0103ticul ce mai vrea?<br \/>\nMai bine-ar bea o cafea<br \/>\n\u0218i-ar mai scrie-o poezea<br \/>\nPentru clasa muncitoare,<br \/>\nCu av\u00e2nt \u0219i cu ardoare!                 <\/p>\n<p>De c\u00e2nd cu citirea, \u00een cas\u0103, a poeziei \u00een vers clasic a amicului meu, ea a \u00eenceput s\u0103 fac\u0103 rime \u0219i s\u0103 \u00eendulceasc\u0103 astfel dimine\u021bile. \u0218i a\u0219a \u00eencepe o nou\u0103 zi \u00een doi. <\/p>\n<p><strong>Proiecte literare\u2026 <\/strong><br \/>\nDeschid calculatorul \u0219i scot corectura la eseul <em>Procedee de construc\u021bie semantic\u0103 \u00een poezie<\/em>. Vreau s\u0103 prezint procedeele de construc\u021bie semantic\u0103 \u00eempreun\u0103 cu formele de vers. De fapt, ambele forme de structurare ale limbajului, cea ideatic\u0103 \u0219i cea melodic\u0103, func\u021bioneaz\u0103 \u00een poezie \u201ela pachet\u201d. Fire\u0219te, nu voi cuprinde toate procedeele, \u00eens\u0103 ideea merit\u0103 s\u0103 fie totu\u0219i configurat\u0103, pentru c\u0103 ea pune \u00een eviden\u021b\u0103 c\u00e2teva modalit\u0103\u021bi practice de scriere a poeziei. Pentru c\u0103 poezia nu este numai har \u0219i inspira\u021bie, ci \u0219i aplicarea unor tehnici care \u00eei sunt proprii \u0219i care pot fi \u00eensu\u0219ite.<br \/>\nEseurile la care lucrez vor face substan\u021ba unei c\u0103r\u021bi \u2013 <em>Arta poeziei moderne<\/em>. Carte care ar fi s\u0103 fie \u00een c\u00e2teva volume, c\u00e2te \u00eemi va \u00eeng\u0103dui s\u0103n\u0103tatea. C\u00e2nd voi citi \u00eens\u0103 cele aproape 200 de c\u0103r\u021bi de critic\u0103, poetic\u0103, de teoria literaturii, pe care mi-am propus s\u0103 le comentez? \u0218i c\u00e2nd voi relua <em>Canonul poetic<\/em>, la care mai am pu\u021bine corecturi de f\u0103cut?   <\/p>\n<p><strong>Nicolae este bolnav \u00een spital<\/strong><br \/>\n\u00cemi scrie pe e-mail doamna R., care a vorbit la telefon cu prietenul nostru, Nicolae, internat cu probleme la inim\u0103 \u00een Spitalul Jude\u021bean. A speriat-o ce i-a spus. Parc\u0103 \u0219i-ar fi luat la revedere de tot\u2026 S-ar fi dus la el, \u00eens\u0103 \u00eei este team\u0103 s\u0103 ias\u0103 din cas\u0103, din pricina s\u0103n\u0103t\u0103\u021bii \u0219ubrede. Va trebui s\u0103 mai trec pe la spital&#8230;<br \/>\nSun\u0103 telefonul mobil. Vorbesc cu Nicolae. Este tot \u00een spital \u0219i, dup\u0103 glas, \u00eemi dau seama c\u0103 nu se simte deloc bine. \u00cel \u00eencurajez \u0219i promit c\u0103 \u00eei fac o vizit\u0103. M\u0103 \u0219i g\u00e2ndesc ce s\u0103-i duc. O plas\u0103 de portocale, c\u00e2teva <em>Cafenele literare<\/em>, ultimele dou\u0103 c\u0103r\u021bi publicate. \u00cenchid calculatorul \u0219i plec.<br \/>\n\u00cel caut \u00een salonul 1. Este la fel de sl\u0103bit, ca \u0219i \u00een d\u0103\u021bile trecute. Vorbe\u0219te greu. Prin dou\u0103 tuburi transparente, un aparat medical \u00eei pompeaz\u0103, \u00een vena de la g\u00e2t, un lichid. Glucoz\u0103? \u00cemi spune c\u0103 e un alt ser, dar nu \u00een\u021beleg cum se nume\u0219te. Nicolae a f\u0103cut o opera\u021bie la inim\u0103 acum vreo 10 ani. De vreun an boala s-a agravat. Ai lui \u00eei aduc m\u00e2ncare de legume f\u0103r\u0103 sare. B\u0103iatul s\u0103u vine \u00een fiecare zi. M\u0103 \u00eentreab\u0103 ce fac eu. \u201e\u0218tii ce fac: lucrez mai tot timpul la cartea de estetic\u0103 a poeziei \u0219i la revist\u0103\u201d. Constat c\u0103 prietenul nostru din tinere\u021be, Sibi, nu a trecut pe aici, de\u0219i st\u0103 la doi pa\u0219i de spital. Sunt microbi, \u00eemi spune Nicolae, iar eu nu \u0219tiu dac\u0103 asta este scuza lui Nicolae sau a lui Sibi. Vine sora \u0219i \u00eei a\u0219az\u0103 mai bine tuburile. Mai schimb\u0103m c\u00e2teva cuvinte. \u00cei urez s\u0103n\u0103tate \u0219i plec.<\/p>\n<p><strong>Poetul Vieru, dat afar\u0103 din Uniunea Scriitorilor de c\u0103tre Manolescu<\/strong><br \/>\nPe drumul p\u00e2n\u0103 la autobuz m\u0103 sun\u0103 Vieru. Manolescu l-a dat afar\u0103 din Uniunea Scriitorilor \u0219i l-a pus s\u0103 pl\u0103teasc\u0103 procesul. O sum\u0103 enorm\u0103. De peste doi ani se judec\u0103 \u00een leg\u0103tur\u0103 cu aceast\u0103 \u201edatorie\u201d. Adic\u0103, \u0219i dat afar\u0103, \u0219i datornic! \u00cen replic\u0103, \u00eei cere Uniunii s\u0103-\u0219i dovedeasc\u0103 legitimitatea juridic\u0103. Curios este c\u0103 Vieru aduce probe c\u0103 Uniunea nu este \u00eenfiin\u021bat\u0103 conform legilor actuale \u0219i c\u0103 vechile ei acte de constituire sunt expirate. Ob\u021bine de la Judec\u0103toria Sectorului 2 Bucure\u0219ti o procur\u0103 care afirm\u0103 negru pe alb c\u0103 Manolescu nu este pre\u0219edintele legal al Uniunii. Fire\u0219te c\u0103 nu-l crede nimeni, \u00eens\u0103 el a publicat procura \u00een <em>Cotidianul<\/em>. Iar aceasta este un act legal! Poetul nu are niciun serviciu \u0219i totu\u0219i pl\u0103te\u0219te avoca\u021bi destul de scumpi. De unde? Vine autobuzul \u0219i \u00eenchid telefonul. <\/p>\n<p><strong>Planuri\u2026 <\/strong><br \/>\nImaginea lui Nicolae \u00eemi r\u0103m\u00e2ne \u00een minte: st\u0103 \u00een capul oaselor, rezemat pe o pern\u0103 mare, cu tuburile de plastic \u00eenfipte \u00een vena de la g\u00e2t. Respir\u0103 greu.<br \/>\nAcas\u0103, doamna mea aprinde o lum\u00e2nare pentru el. De fapt, \u00eenc\u0103 o lum\u00e2nare, la cele dinainte. M\u0103 rog pentru s\u0103n\u0103tatea lui Nicolae \u0219i de c\u00e2te ori trec pe l\u00e2ng\u0103 biseric\u0103 \u00eei pomenesc numele. Am planificat cu prietenul Marian s\u0103-i facem o vizit\u0103 la spital, \u00een zilele urm\u0103toare, c\u00e2nd va fi el mai liber.  <\/p>\n<p><strong>Stoiciu, poetul cameleon<\/strong><br \/>\nR\u0103sfoiesc revistele luate ieri de la po\u0219t\u0103. Poetul optzecist L.I. Stoiciu a lansat volumul III din <em>Opera poetic\u0103<\/em>, editat de Editura Cartea Rom\u00e2neasc\u0103. Un poet care trebuie s\u0103 fie de top, de vreme ce editura \u00eei public\u0103 gratuit <em>Opera poetic\u0103<\/em>. Bine\u00een\u021beles c\u0103 optzecistul Stoiciu este \u201ede top\u201d! Vorba poetului: \u201ede la Revolu\u021bie \u00eencoace, optzeci\u0219tii au dominat \u0219i domin\u0103 \u00abtopurile\u00bb. Ce e a\u0219a mare filozofie?\u201d (<em>Cafeneaua literar\u0103<\/em>, nr. 6, 2017). Adic\u0103 \u00een topurile \u00eentocmite de optzeci\u0219ti, poe\u021bii optzeci\u0219ti ocup\u0103 primele locuri. Ce e a\u0219a mare filozofie? C\u00e2nd topurile erau f\u0103cute de \u0219aizeci\u0219ti, \u00een fruntea topurilor erau poe\u021bii \u0219aizeci\u0219ti. Iar peste cel mult 20 de ani, c\u00e2nd ele vor fi f\u0103cute de dou\u0103mii\u0219ti, poe\u021bii dou\u0103mii\u0219ti vor fi \u00een fruntea noilor topuri. Ce e a\u0219a mare filozofie? Literatura noastr\u0103 este o literatur\u0103 de topuri paralele. Este o literatur\u0103 de genera\u021bii \u0219i literaturi paralele\u2026<br \/>\n\u00cen fine, la evenimentul de lansare a c\u0103r\u021bii lui Stoiciu de la T\u00e2rgul de carte Gaudeamus, poetul optzecist declara: \u201e<em>\u00een anul 2019 m\u0103 voi retrage definitiv din Via\u021ba literar\u0103<\/em>\u201d. S\u0103 renun\u021be Stoiciu la gloria literar\u0103, la c\u0103r\u021bi, lans\u0103ri \u0219i premii literare, la banii de la reviste \u0219i de la Uniune, tocmai acum c\u00e2nd \u0219i-a preg\u0103tit at\u00e2t de atent premiile viitoare cu declara\u021bii de tipul:<br \/>\n\u201eUSR ar trebui s\u0103-i mul\u021bumeasc\u0103, de fapt, lui Nicolae Manolescu, c\u0103 e de acord s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 \u00een fruntea ei, nicidecum s\u0103-l conteste. Eu l-a\u0219 vota pre\u0219edinte p\u00e2n\u0103 la moarte.\u201d<br \/>\nAcum c\u00e2teva s\u0103pt\u0103m\u00e2ni, tot Stoiciu l\u0103uda \u00eentr-o revist\u0103 <em>moralitatea<\/em> conducerii Uniunii Scriitorilor, de\u0219i cu patru ani \u00een urm\u0103 el acuza aceea\u0219i conducere a Uniunii de <em>comportamente mafiote<\/em> \u0219i de decizii luate \u00eempotriva scriitorilor, vorbind chiar \u0219i despre \u201eclanul\u201d care conduce Uniunea.<br \/>\nDup\u0103 cum se vede, Stoiciu trece de la func\u021bia de procuror al sistemului la aceea de avocat al lui. De ce? Probabil pentru c\u0103 \u00eentre timp poetul a primit din partea Uniunii o indemniza\u021bie \u201ede merit\u201d de 2.700 lei lunar \u0219i Premiul Tudor Arghezi pentru Poezie, \u00eenm\u00e2nat chiar de N. Manolescu. \u0218i a mai primit dreptul de a publica oric\u00e2nd \u00een <em>Rom\u00e2nia literar\u0103<\/em>, revist\u0103 care cu c\u00e2\u021biva ani mai \u00eenainte, c\u00e2nd el h\u0103r\u021buia conducerea Uniunii, \u00eel be\u0219telea \u0219i denigra \u00een tot felul.<br \/>\nAcum sunt \u00eens\u0103 prieteni. El \u0219i revista, el \u0219i Manolescu. Dragoste mare, declarat\u0103 de poet \u00een mai multe articole din presa liber\u0103. Dragoste sincer\u0103! S\u0103 \u0219tie toat\u0103 lumea c\u0103 el \u00ee\u0219i cere iertare.<br \/>\nDac\u0103 cineva ar vrea s\u0103 fac\u0103 portretul <em>scriitorului cameleon<\/em>, Stoiciu ar fi cel mai bun exemplu. Nu singurul, \u00eens\u0103 cel mai dezonorant. Acum poetul a fost din nou nominalizat pentru Premiul de Poezie Eminescu de la Boto\u0219ani. A opta sau a noua nominalizare. Dup\u0103 at\u00e2tea dovezi de fidelitate, ar fi cazul s\u0103 i se ofere \u0219i acest premiu. Iar dac\u0103 nu acum, la anul. P\u00e2n\u0103 atunci, Stoiciu va face noi declara\u021bii \u00een pres\u0103 despre moralitatea \u0219i excelen\u021ba literar\u0103 a binef\u0103c\u0103torilor s\u0103i. Deci \u00ee\u0219i va preg\u0103ti terenul. <\/p>\n<p><strong>Regele Mihai<\/strong><br \/>\nDup\u0103 pr\u00e2nz m\u0103 apuc mai serios de lucru. Primesc de la doamna R., pe email, un microeseu despre Regele Mihai. Eu, care am fost s\u0103 salut trenul regal care a trecut prin Pite\u0219ti, nu am scris. Am v\u0103zut \u00eens\u0103 toate filmele ce i s-au dedicat, \u00eenmorm\u00e2ntarea ceasornic \u0219i plin\u0103 de binemeritatul fast, am ascultat opiniile celor intervieva\u021bi, cu toate extraordinare, despre rege. Un personaj exemplar. Sper c\u0103 s-a mai spulberat propaganda comunist\u0103 cum c\u0103 ar fi plecat cu un vagon de aur&#8230; Dup\u0103 ce l-au obligat s\u0103 plece din \u021bar\u0103, comuni\u0219tii i-ar mai fi dat, a\u0219adar, \u0219i un vagon de aur\u2026 Aceasta era una dintre tacticile menite s\u0103 compromit\u0103 familia regal\u0103. Doar-doar de se va uita c\u0103 Rom\u00e2nia modern\u0103 a fost f\u0103urit\u0103 de regi. C\u0103 se va uita c\u0103 R\u0103zboiul de Independen\u021b\u0103 a fost purtat sub aripa lui Carol I \u0219i c\u0103 acest r\u0103zboi a \u00eensemnat enorm, de vreme ce ne-a eliberat de sub ocupa\u021bia otoman\u0103. Doar-doar se va uita c\u0103 Banca Rom\u00e2niei, c\u0103ile ferate, drumurile, Pompierii, podurile, reforma \u00eenv\u0103\u021b\u0103m\u00e2ntului, dispensarele rurale, moneda proprie (leul), reformarea \u0219i organizarea Armatei Rom\u00e2ne, \u00eenfiin\u021barea Jandarmeriei Rom\u00e2ne, au fost f\u0103cute de regi! Aceste lucruri, se cam uit\u0103, desigur. Ce sens are s\u0103-i recunoa\u0219tem pe cei care ne-au adus, economic, social \u0219i politic \u00een Europa, de vreme ce o bun\u0103 parte din ei nu mai sunt? <\/p>\n<p><strong>Servicii critice reciproce \u0219i ierarhia literar\u0103<\/strong><br \/>\nMai citesc o cronic\u0103 a unui proasp\u0103t, dar nu foarte t\u00e2n\u0103r critic, la cartea unui prozator. Este cam a \u0219asea cronic\u0103 scris\u0103 de el la c\u0103r\u021bile prozatorului, dup\u0103 ce prozatorul a scris \u0219i el patru cronici despre c\u0103r\u021bile criticului&#8230; \u0218i unele, \u0219i altele sunt laudative peste poate. Criticul g\u0103se\u0219te c\u0103 prozatorul este un mare romancier, iar prozatorul, c\u0103 ceva mai t\u00e2n\u0103rul cronicar este un critic de viitor\u2026<br \/>\nAceste cazuri de \u201eservicii reciproce\u201d sunt destul de dese, iar ele vor s\u0103 fac\u0103 ierarhia literar\u0103 a acestei clipe. Nu mai spun c\u0103, privind ansamblul literar contemporan, nou\u0103 din zece cronici scrise prin revistele literare la volumele de proz\u0103 \u0219i de poezie contemporane sus\u0163in c\u0103 volumele \u201ecronicizate\u201d sunt cu toate \u201esemnificative\u201d, \u201eimportante pentru literatura rom\u00e2n\u0103\u201d, \u201ede o mare valoare\u201d, \u201eexemplare\u201d etc. Dup\u0103 aceste cronici, ai avea motive s\u0103 spui c\u0103 literatura rom\u00e2n\u0103 este compus\u0103 numai din scriitori de valoare \u0219i c\u0103 ea face de r\u00e2s literatura european\u0103\u2026<br \/>\n\u00cen acela\u0219i timp, observ c\u0103 de cele mai multe ori criticii genera\u021biilor tinere scriu doar despre scriitorii tineri, iar criticii genera\u021biilor mature prefer\u0103 scriitorii maturi, de\u0219i criticii maturi \u00eei mai iau \u00een calcul \u0219i pe litera\u021bii tineri. Oricum, destul de rar se evalueaz\u0103 \u0219i laud\u0103 produc\u021bia din gr\u0103dina literar\u0103 genera\u021bionist\u0103 vecin\u0103. \u00cen acest chip, literaturile genera\u021bioniste ating apogeul \u00een mod paralel\u2026 Un apogeu literar paralel\u2026<br \/>\n&#8211; Las\u0103-i \u00een pace! Nu mai scrie \u00eempotriva descurc\u0103re\u021bilor literari, nu mai da tu pe fa\u021b\u0103 cum a fraudat B\u00e2rfil\u0103 Concursul de poezie de la Neptun, iar frauda divulgat\u0103 de colegii lui a fost aplaudat\u0103 \u0219i premiat\u0103 de juriu! Maica Domnului vrea s\u0103 fii bun \u0219i s\u0103 te faci bine la inim\u0103, \u00eemi spune prin\u021besa. Eu m\u0103 rog pentru tine, iar tu te cer\u021bi cu lumea&#8230; \u0218i, ca s\u0103 calmeze spiritele, scoate din dulap sticlu\u021ba cu mir \u0219i \u00eel unge pe p\u0103c\u0103tos \u00een cre\u0219tetul capului. Iar seara \u00eenchin\u0103 perna unde doarme justi\u021biarul\u2026 \u0218i iar miros a credin\u021b\u0103&#8230; \u0218i m\u0103 rog Domnului s\u0103 m\u0103 fac\u0103 s\u0103n\u0103tos \u0219i s\u0103 \u00eemi potoleasc\u0103 spiritul critic. S\u0103 mi-l potoleasc\u0103, de\u0219i de fiecare dat\u0103 \u00eemi spun c\u0103 nici Domnul nu i-a r\u0103bdat pe precupe\u021bii \u0219i sforarii din Templu \u0219i le-a r\u0103sturnat tarabele cu minciuni.<\/p>\n<p><strong>Cei pleca\u021bi \u0219i cei r\u0103ma\u0219i\u2026<\/strong><br \/>\nPeste trei zile aveam s\u0103 aflu c\u0103 Nicolae nu mai este\u2026 Vizita pe care o programasem cu Marian r\u0103m\u00e2ne suspendat\u0103 \u00een aer. \u00cenc\u0103 un prieten care se adaug\u0103 la cei trei pierdu\u021bi \u00eenainte: Constantin, omul care visa s\u0103 ajung\u0103 regizor de film, pictorul Gheorghe, patronul culorilor, Spanache, f\u0103uritorul de cor\u0103bii. \u0218i acum, Nicolae.<br \/>\nC\u00e2t despre prietenii pe care \u00eei mai am, ace\u0219tia fie s-au retras \u00een scoica familiei, de unde ies rar \u0219i cu bilet de voie, fie c\u0103 au luat-o razna din pricina unei imagina\u021bii prea bogate cu privire la excelen\u021ba propriei persoane, fie c\u0103 au intrat \u00een depresie. De fapt, nici nu mai reu\u0219im s\u0103 ne vedem dec\u00e2t de c\u00e2teva ori pe an. Suntem ocupa\u021bi, vai!, cu fel de fel de lucruri, care de care mai importante.<br \/>\nUnde sunt \u00eent\u00e2lnirile \u0219i chefurile de alt\u0103dat\u0103? Discu\u021biile aprinse despre filmele \u0219i c\u0103r\u021bile citite, despre pictur\u0103 sau politic\u0103? Despre visurile pe care le avem? Ne \u00eenstr\u0103in\u0103m, visul este abandonat sau merge-n baston. \u00cemi amintesc poemul scris de c\u0103tre Costin Lupu \u00een 1981, la mine acas\u0103, c\u00e2nd l-am l\u0103sat singur cu sticla de vin, pentru c\u0103 trebuia s\u0103 merg la serviciu. La \u00eentoarcere mi-a d\u0103ruit cel mai frumos \u0219i original poem despre prietenie. Fire\u0219te, poemul a ap\u0103rut \u00een aceea\u0219i lun\u0103 \u00een revista literar\u0103 samizdat RA, \u201etip\u0103rit\u0103\u201d de mine la ma\u015fina de scris. Iat\u0103-l:  <\/p>\n<p><strong>La p\u0103r\u0103sirea lui V.D.<\/strong><\/p>\n<p>Noi, prietene, \u0163inem de sattva.<br \/>\nHarta iubirii este \u00eenc\u0103 v\u00e2njoas\u0103,<br \/>\npresupune c\u0103 salutul t\u0103u este o centur\u0103 de ap\u0103,<br \/>\npresupun c\u0103 pozi\u0163ia mea de drep\u0163i este albastr\u0103&#8230;<\/p>\n<p>Nu avem ierarhii pentru cocoa\u015fele noastre.<br \/>\nNumai aparate ro\u015fcate ne reproduc:<br \/>\nuit\u0103-te liter\u0103 cu liter\u0103 la cuv\u00e2nt<br \/>\nsau, meditativ, num\u0103r\u0103 iubit\u0103 cu iubit\u0103<br \/>\niubirea.<\/p>\n<p>\u00ce\u0163i aduc un sac cu p\u0103s\u0103ri \u015fi m\u0103 \u00eentorc &#8211;<br \/>\nr\u0103m\u00e2i s\u0103 lucrezi cu Spinoza,<br \/>\ndar te va imuniza divinul!<\/p>\n<p>Tu \u015ftii c\u0103 ai s\u0103 pl\u00e2ngi \u00eentr-o noapte un substantiv:<br \/>\nCostin Lupul&#8230;<br \/>\nEu \u015ftiu c\u0103 am s\u0103-\u0163i m\u00e2hnesc personajele.<\/p>\n<p>\u00cempreun\u0103 r\u0103m\u00e2nem cumin\u0163i \u0219i reflect\u0103m<br \/>\ncum s-a pus pe capul nostru pre\u0163 iluzia&#8230;<\/p>\n<p><strong>Omul str\u0103zii\u2026<\/strong><br \/>\nSpre sear\u0103 \u00eemi fac plimbarea prin cartier. M\u0103 \u00eent\u00e2lnesc cu omul str\u0103zii, poreclit Michael, care este la post \u00een sta\u021bia de autobuz. El este unul dintre cei f\u0103r\u0103 ad\u0103post. Nu mai zicem f\u0103r\u0103 cas\u0103, ci f\u0103r\u0103 ad\u0103post. Cei doi saci cu plapuma \u0219i salteaua pentru somnul de noapte se sprijin\u0103 de una dintre b\u0103ncile sta\u021biei. Pe la 10 seara \u00ee\u0219i \u00eentinde patul pe sc\u0103rile de la u\u0219a unui magazin din apropierea sta\u021biei. Diminea\u021ba \u00ee\u0219i face iar bagajele \u0219i revine \u00een sta\u021bie. Nu se g\u0103se\u0219te pentru el nici cel pu\u021bin o magazie \u00een care s\u0103 doarm\u0103 peste noapte. Dac\u0103 i-a\u0219 spune despre el preotului celui t\u00e2n\u0103r, ar \u021bine s\u0103 m\u0103 conving\u0103 c\u0103 celor nevoia\u0219i nu trebuie s\u0103 le dai pe\u0219tele, ci undi\u021ba cu care s\u0103-l prind\u0103\u2026 Pilda aceasta se potrive\u0219te uneori ca nuca-n perete. Pentru c\u0103 nu \u00eei po\u021bi cere ologului s\u0103 alerge\u2026<br \/>\nMichael tr\u0103ie\u0219te din mila trec\u0103torilor. E slab la minte, dar e lini\u0219tit \u0219i vorbe\u0219te pu\u021bin. \u00cel v\u0103d \u00eembr\u0103cat \u201ebine\u201d. De fapt, \u00eel \u00eembrac\u0103 patronii de la second-hand-urile din cartier. Unul dintre ei l-a chemat \u00een magazinul s\u0103u, l-a pus s\u0103 se descal\u021be \u0219i l-a sp\u0103lat pe picioare. L-a sp\u0103lat pe picioare chiar el! La una dintre t\u0103lpi Michael are o umfl\u0103tur\u0103. \u0218chioap\u0103t\u0103, dar nu vrea s\u0103 mearg\u0103 la spital. M\u0103 g\u00e2ndesc la patronul care l-a sp\u0103lat pe picioare. Ce suflet trebuie s\u0103 aib\u0103! Ce suflet, le-a\u0219 spune amicilor mei care coboar\u0103 din ma\u0219ini de lux sau care \u00ee\u0219i \u00eengra\u0219\u0103 lunar conturile! \u0218i care nu scot un leu din buzunar pentru s\u0103raci.<br \/>\nAcum c\u00e2teva zile am primit de la un prieten al meu trei co\u0219uri cu bun\u0103t\u0103\u021bi de la t\u0103ierea porcului \u0219i cozonaci. Numai bine ca s\u0103 \u00eei fac \u0219i eu un pachet lui Michael. \u0218i Elvirei, care la 75 de ani are grij\u0103, dintr-o am\u0103r\u00e2t\u0103 de pensie, de sora ei de 82 de ani \u0219i de nepoata cu sindrom Down. Ba mai pot face \u0219i o saco\u0219\u0103 mare cu bun\u0103t\u0103\u021bi pentru un amic mai t\u00e2n\u0103r, care \u00ee\u0219i \u00eentre\u021bine de mai mul\u021bi ani fratele bolnav la pat. Stau \u00eentr-o garsonier\u0103 \u00eenchiriat\u0103. Ce s\u0103rb\u0103tori bogate au unii dintre noi!<\/p>\n<p><strong>Ierarhii str\u00e2mbe <\/strong><br \/>\n\u00cel las pe Michael \u0219i m\u0103 \u00eentorc acas\u0103. Intru pe facebook \u0219i descop\u0103r un dialog ini\u021biat de mai t\u00e2n\u0103rul critic Bogdan Cre\u021bu. Iat\u0103 ce spune el:<br \/>\n\u201eAnun\u021b important pentru \u021bar\u0103: m-am hot\u0103r\u00e2t s\u0103 revin la cronica literar\u0103. Simt o derut\u0103 \u00een via\u021ba literar\u0103: se fac ierarhii str\u00e2mbe, critica de \u00eent\u00e2mpinare a devenit, acolo unde e mai vizibil\u0103, o afacere de grup, se dau premii anapoda, se execut\u0103 scriitori foarte buni doar pentru c\u0103 sunt de cealalt\u0103 parte a baricadei \u0219i se ridic\u0103 statui de lut poleite cu aur pentru scriitorii de la v\u00e2rful sistemului. Noi ne-am retras pe facebook, chibi\u021b\u0103m inteligent, iar \u00een spa\u021biul public se contureaz\u0103 imagini false. Sigur c\u0103 nu pot \u00eendrepta eu toate astea, dar a\u0219 vrea ca gestul meu s\u0103 fie o provocare pentru colegii care au f\u0103cut onest meseria asta \u0219i au renun\u021bat. Trebuie s\u0103 revenim \u00een aren\u0103, dragi prieteni! De azi, am s\u0103 public la fiecare dou\u0103 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni (pentru \u00eenceput, ca re-acomodare) \u00een <em>Observator cultural<\/em>. Mul\u021bumiri pentru acceptarea prompt\u0103!\u201d<br \/>\nO asemenea nevoie de \u00eendreptare a lucrurilor nu ai s-o g\u0103se\u0219ti la genera\u021biile mature, s\u0103 spunem la optzeci\u0219ti, genera\u021bie care, fiind la putere, deja \u201ea \u00eendreptat\u201d lucrurile, deci ierarhia f\u0103cut\u0103 de \u0219aizeci\u0219ti. A\u0219a \u00eenc\u00e2t ierarhia f\u0103cut\u0103 acum de optzeci\u0219ti \u00eei are \u00een frunte chiar pe optzeci\u0219ti&#8230; Ce e a\u0219a mare filozofie?, vorba lui Stoiciu.<br \/>\nCe va fi peste 20 de ani? Atunci optzeci\u0219tii nu vor mai fi, iar dou\u0103mii\u0219tii de azi vor de\u021bine ei puterea \u0219i, \u00een consecin\u021b\u0103, vor lichida ierarhia f\u0103cut\u0103 de optzeci\u0219ti, instal\u00e2ndu-se ei \u00een v\u00e2rful bucatelor. Ce e a\u0219a mare filozofie? \u0218i vor trebui s\u0103 \u021bin\u0103 piept noilor genera\u021bii, care \u00eei vor contesta \u0219i \u00ee\u0219i vor face \u0219i ele ierarhiile proprii\u2026 Va exista \u00een acest transfer de putere dorin\u021ba real\u0103 de a lichida afacerile de grup literar, deci genera\u021bioniste, \u0219i de a \u00eentocmi ierarhii corecte, deci ierarhii \u00eentemeiate pe meritele valorice ale operelor, \u00een mod strict, iar nu pe apartenen\u021ba genera\u021bionist\u0103, a\u0219a cum se pare c\u0103 sugereaz\u0103 Bogdan? Mai nu cred!, vorba Eminescului.<\/p>\n<p><strong>Oare cine este \u00eemp\u0103ratul sau osta\u0219ul?&#8230;<\/strong><br \/>\nNicolae a fost \u00eenmorm\u00e2ntat \u00een comuna natal\u0103. De la casa lui am mers, \u00een urma sicriului, la biseric\u0103, iar de acolo, la cimitir. A fost \u00eenmorm\u00e2ntat \u00eentr-o groap\u0103 cu pere\u021bi betona\u021bi. Via\u021ba lui a r\u0103mas \u00een urm\u0103, \u00een zilele pe care le-a tr\u0103it \u00eempreun\u0103 cu familia \u0219i prietenii lui.<br \/>\nPoate c\u0103 fiecare moarte ar trebui privit\u0103 ca propria moarte\u2026 Via\u021ba noastr\u0103 va r\u0103m\u00e2ne \u0219i ea \u00een urm\u0103, \u00een zilele pe care le-am tr\u0103it \u00eempreun\u0103 cu familia \u0219i prietenii no\u0219tri. O vreme. Apoi va disp\u0103rea \u0219i din memoria noastr\u0103, din aceast\u0103 cas\u0103 provizorie. Adic\u0103, p\u00e2n\u0103 \u0219i amintirea va fi pulbere.<br \/>\n\u00cen biseric\u0103, preotul a citit un pasaj pe care cred c\u0103 l-am descoperit, cu mul\u021bi ani \u00een urm\u0103, \u00een Biblie sau \u00een cine \u0219tie ce alt\u0103 scriere religioas\u0103. \u00cel caut pe Net \u0219i aflu c\u0103 pasajul cu pricina este alc\u0103tuit de Sf\u00e2ntul Ioan Damaschinul \u0219i c\u0103 nu are un nume. Pe mine m-a cucerit prin caracterul s\u0103u poetic, iar asta m\u0103 face s\u0103 \u00eel pun \u00een pagin\u0103 ca pe un poem, deci s\u0103 \u00eel \u201erup\u201d \u00een versuri. Dar iat\u0103 poemul:<br \/>\nAdusu-mi-am aminte de proorocul ce zice:<br \/>\neu sunt p\u0103m\u00e2nt \u0219i \u021b\u0103r\u00e2n\u0103;<br \/>\n\u0219i iar\u0103\u0219i m-am uitat \u00een morminte<br \/>\n\u0219i am v\u0103zut oase goale \u0219i am zis:<br \/>\noare cine este \u00eemp\u0103ratul sau osta\u0219ul,<br \/>\ns\u0103racul sau bogatul, dreptul sau p\u0103c\u0103tosul?<br \/>\nCi odihne\u0219te Doamne cu drep\u021bii pe robul T\u0103u!<\/p>\n<p>Nicolae a fost \u00eenmorm\u00e2ntat \u00eentr-o groap\u0103 cu pere\u021bi betona\u021bi.<\/p>\n<p><strong>Scrisori de dragoste <\/strong><br \/>\nS-a f\u0103cut opt seara, \u0219i usturimea pe care o simt la ochi \u00eemi spune c\u0103 trebuie s\u0103 \u00eenchid calculatorul. Mai arunc o privire pe e-mail-urile primite \u0219i descop\u0103r un mesaj de la poetul ie\u0219ean cu care m-am \u00eemprietenit acum vreo 15 ani la un eveniment literar. \u00cemi trimite dou\u0103 scrisori de dragoste descoperite pe Net, suger\u00e2ndu-mi c\u0103 pot fi publicate. Le redau aici pentru frumuse\u021bea lor.<\/p>\n<p><strong>Scrisoarea ei\u2026<\/strong><br \/>\nPovestea acelor ani nu este simpl\u0103. Am s\u0103 \u021bi-o spun a\u0219a cum am tr\u0103it-o eu. Tu poate ai avut o alt\u0103 percep\u021bie.<br \/>\nEram student\u0103 atunci, ne\u0219tiutoare, r\u0103sf\u0103\u021bat\u0103\u2026 Mi-ai pl\u0103cut mult\u2026, mai ales m\u00e2inile tale! \u0218i erai at\u00e2t de\u2026 \u201epoet\u201d! Mi-ai pl\u0103cut at\u00e2t de mult, \u00eenc\u00e2t m-am ridicat \u0219i am plecat! Ai venit dup\u0103 mine \u0219i\u2026 n-am mai fost inocent\u0103! M-ai \u00eenv\u0103\u021bat s\u0103 iubesc pasional, carnal, f\u0103r\u0103 reticen\u021be. N-am regretat niciodat\u0103! Orice femeie \u0219i-ar dori un astfel de \u00eenceput.<br \/>\nA\u0219 fi vrut totu\u0219i s\u0103 m\u0103 ocrote\u0219ti mai mult, s\u0103 stai mai mult cu mine, dar \u0219i tu erai t\u00e2n\u0103r, aveai problemele tale, poezia ta, via\u021ba ta.<br \/>\n\u00centreruperea de sarcin\u0103 am f\u0103cut-o rudimentar, pe viu, \u00eentr-o camer\u0103 \u00eentunecat\u0103 \u0219i muceg\u0103it\u0103, din alt ora\u0219. M-ai c\u0103utat, dar aproape \u00eemi pierdusem min\u021bile de at\u00e2ta ur\u0103! \u0218i uite a\u0219a m-am tot pr\u0103v\u0103lit\u2026 Ai \u00eencercat s\u0103 m\u0103 aju\u021bi de c\u00e2teva ori, dar nu te mai ascultam.<br \/>\nAm terminat facultatea, am plecat din ora\u0219, am l\u0103sat \u00een urm\u0103 absolut totul.<br \/>\nP.S. Poate pove\u0219tile celorlalte femei din via\u021ba ta sunt mai savuroase, dar eu doar at\u00e2t am putut.<br \/>\nP.P.S. E r\u00e2ndul t\u0103u s\u0103-mi spui pe scurt povestea acelor ani!<\/p>\n<p><strong>Scrisoarea lui\u2026<\/strong><br \/>\nPentru mine povestea a fost altfel, pentru c\u0103 nu am \u0219tiut nimic despre suferin\u021ba ta. O suferin\u021b\u0103 pe viu, \u00eentr-o camer\u0103 \u00eentunecat\u0103 \u0219i muceg\u0103it\u0103. \u00cemi explic, acum, de ce t\u0103cerea ta s-a prelungit at\u00e2t de mult. Zeci de ani! Eu \u0219tiu doar c\u0103 ai disp\u0103rut brusc \u0219i f\u0103r\u0103 explica\u021bie. De\u0219i explica\u021biile, aflu acum, existau. Din tine mi-au r\u0103mas doar imagini: gesturile, m\u00e2inile sub\u021biri, culoarea ochilor, \u201esfintele picioare\u201d, dup\u0103 cum spuneam atunci. Te-am iubit cu de-am\u0103nuntul, adic\u0103 centimetru cu centimetru. Pentru mine povestea a avut, a\u0219adar, numai flac\u0103r\u0103. \u0218i mult\u0103 gra\u021bie.<\/p>\n<p>&#8211; Hai la mas\u0103, m\u0103ria ta! E opt \u0219i dou\u0103zeci de minute. \u00cenchidem calculatorul \u0219i trecem la \u201eprogramul de sear\u0103\u201d. Mai \u201eliteraturiz\u0103m\u201d \u0219i m\u00e2ine.<br \/>\nLa mas\u0103, m\u0103 \u00eentreab\u0103 ce am f\u0103cut azi. Am corectat c\u00e2teva eseuri \u0219i am scris ceva nou\u2026 Ceva care seam\u0103n\u0103 cu un jurnal, de\u0219i jurnalul nu m-a pasionat niciodat\u0103, din spaima c\u0103 el poate c\u0103dea foarte u\u0219or \u00een derizoriu. Cel pu\u021bin a\u0219a s-a \u00eent\u00e2mplat cu jurnalele unor prieteni poe\u021bi, pe care le-am citit c\u0103ut\u00e2nd cu lupa un fapt sau un comentariu semnificativ, o f\u0103r\u00e2m\u0103 de suflet sau de poezie. Al\u021bii pretind c\u0103 scriu romane, iar ei fac, de fapt, jurnal. Fire\u0219te, via\u021ba noastr\u0103 poate s\u0103 fie banal\u0103, \u00eens\u0103 un jurnal banal este o crim\u0103 literar\u0103. \u00cen ceea ce m\u0103 prive\u0219te, eu am vrut s\u0103 prezint o zi din via\u021ba unui om care scrie&#8230; \u0218i sper c\u0103 nu mi-am omor\u00e2t, literar, textul. Chiar a\u0219a: cum este ziua unui om care scrie, deci a unui scriitor? Dac\u0103 nu \u0219tii, \u0219i fire\u0219te c\u0103 nu \u0219tii totul, po\u021bi s\u0103 cite\u0219ti \u201ejurnalul\u201d c\u00e2nd va fi gata.<br \/>\n&#8211; Ha-ha, precis c\u0103 nu \u0219tiu cum este o zi din via\u021ba unui scriitor care st\u0103 aproape toat\u0103 ziua acas\u0103 \u0219i scrie tot timpul!&#8230; \u0218i acum \u00ee\u021bi voi spune \u0219i eu ceva. \u00ce\u021bi voi povesti visul pe care l-am avut spre diminea\u021b\u0103.<\/p>\n<p><strong>\u00cengerul cu o singur\u0103 arip\u0103\u2026 <\/strong><br \/>\n&#8211; Visam c\u0103 dorm \u0219i la un moment dat am sim\u021bit c\u0103 ceva \u00eemi \u00eenc\u0103lze\u0219te fa\u021ba. C\u00e2nd am deschis ochii \u00een vis am v\u0103zut c\u0103 pe pern\u0103 este o arip\u0103 alb\u0103, str\u0103lucitoare. \u00cen fa\u021ba mea, b\u0103t\u00e2nd aerul cu o singur\u0103 arip\u0103, era un \u00eenger c\u00e2t o palm\u0103, mare, de b\u0103rbat. \u00cengerul, care avea doar o arip\u0103, era de fapt o \u00eengeri\u021b\u0103. Chicotea tot timpul, de parc\u0103 ar fi vrut s\u0103 se joace cu mine.<br \/>\nNici eu, nici \u00eengeri\u021ba nu am spus nimic. Atunci, ea mi-a \u00eentins un co\u0219 \u00een care erau mai multe oglinzi mici, ca acelea de po\u0219et\u0103, \u0219i mi-a spus, f\u0103r\u0103 s\u0103 rosteasc\u0103 vreun cuv\u00e2nt, s\u0103 aleg una dintre ele. Pe capacul fiec\u0103rei oglinzi erau desenate ni\u0219te simboluri \u0219i scrise ni\u0219te nume: numele meu, al mamei, al fra\u021bilor \u0219i surorii mele. Dar \u0219i alte nume. Pe una dintre ele era semnul $, al dolarului, iar pe alta, o cruce ro\u0219ie \u0219i ini\u021bialele numelui t\u0103u. \u0218tiam c\u0103 aceea este oglinda s\u0103n\u0103t\u0103\u021bii tale. Pusesem ochii pe o alt\u0103 oglind\u0103, \u00eens\u0103 \u00een cele din urm\u0103 am ales, \u00een g\u00e2nd, oglinda ta. \u00cengeri\u021ba s-a apropiat de mine chicotind \u00een continuare. \u0218i-a pus aripa la loc \u0219i mi-a l\u0103sat pe pern\u0103 dou\u0103 oglinzi: una cu numele t\u0103u, iar cealalt\u0103, aceea pe care am vrut s\u0103 o aleg prima dat\u0103. Atunci m-am trezit. Am stat o vreme, n\u0103uc\u0103, s\u0103 m\u0103 dezmeticesc\u2026<br \/>\n&#8211; Ce vis! Se pare c\u0103 dou\u0103 \u00eengeri\u021be au grij\u0103 de mine\u2026 \u0218tii c\u0103 acum c\u00e2\u021biva ani ai mai visat un \u00eenger la fel de mic? \u00cen urma acelui vis am scris poemul <em>Iubita mea poart\u0103 \u00een palma st\u00e2ng\u0103 un \u00eenger<\/em>. <em>Un \u00eenger c\u00e2t o lum\u00e2nare aprins\u0103\u2026<\/em> Dac\u0103 afl\u0103 preotul Gabriel despre vis, precis va spune c\u0103 acest \u00eenger nu e de la Domnul, ci de la cel c\u0103zut\u2026 Ce treab\u0103 po\u021bi avea tu cu \u00eengerii? Sau cu \u00eengeri\u021bele? Nu mai visa, o s\u0103 te certe preotul! Vrei s\u0103 te certe preotul c\u0103 visezi \u00eengeri \u0219i \u00eengeri\u021be str\u0103lucitoare?<br \/>\n&#8211; Cum s\u0103 opresc visul? Eu nu cred c\u0103 rug\u0103ciunile pe care le citesc \u00een fiecare diminea\u021b\u0103 l-au sup\u0103rat pe Domnul \u0219i c\u0103 El l-a l\u0103sat pe \u00eengerul c\u0103zut s\u0103 m\u0103 ispiteasc\u0103. Dar de ce trebuie ca acest \u00eenger s\u0103 fie trimis neap\u0103rat de cineva? Poate c\u0103 nu l-a trimis nimeni. Poate c\u0103 el este doar \u00eengerul din vis, pur \u0219i simplu. \u00cengerul care chicote\u0219te \u0219i \u00eemi \u00eempline\u0219te o dorin\u021b\u0103, dac\u0103 tot mi-a d\u0103ruit cele dou\u0103 oglinzi\u2026<\/p>\n<p><a href=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2021\/04\/15-2-scaled-e1619600839747.jpg\" data-rel=\"lightbox-image-1\" data-rl_title=\"\" data-rl_caption=\"\" title=\"\"><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" data-src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2021\/04\/15-2-295x300.jpg\" alt=\"\" width=\"295\" height=\"300\" class=\"alignnone size-medium wp-image-14459 lazyload\" src=\"data:image\/gif;base64,R0lGODlhAQABAAAAACH5BAEKAAEALAAAAAABAAEAAAICTAEAOw==\" style=\"--smush-placeholder-width: 295px; --smush-placeholder-aspect-ratio: 295\/300;\" \/><noscript><img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/wp-content\/uploads\/2021\/04\/15-2-295x300.jpg\" alt=\"\" width=\"295\" height=\"300\" class=\"alignnone size-medium wp-image-14459\" \/><\/noscript><\/a><br \/>\nMagda Ursache \u0219i Virgil Diaconu la Premiile revistei \u201eCafeneaua literar\u0103\u201d, 2016<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Virgil DIACONU AURUL \u0218I CENU\u0218A UNEI ZILE OBI\u0218NUITE Te mai foie\u0219ti prin cear\u0219afuri de c\u00e2teva ori, \u00eencerci s\u0103 adormi din<\/p>\n","protected":false},"author":18,"featured_media":10070,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"colormag_page_container_layout":"default_layout","colormag_page_sidebar_layout":"default_layout","_monsterinsights_skip_tracking":false,"_uf_show_specific_survey":0,"_uf_disable_surveys":false,"ngg_post_thumbnail":0,"video_url":"","footnotes":""},"categories":[7,328],"tags":[],"aioseo_notices":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14458"}],"collection":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/18"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=14458"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14458\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":14461,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14458\/revisions\/14461"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/10070"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=14458"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=14458"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/ziarulderimnic.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=14458"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}