Pe urmele… Facebook-ului – La mijloc de codru ies…
Încă mă gândesc cu frică la pedepsele Domnului, una reziduală din copilărie și-a sădit locaș veșnic, iar de câte ori cineva îmi reamintește episoade asemănătoare, face să pară că stigmatul pus pe viețile lui Adam și Eva are parte de eternitate apocaliptică. Intriga am uitat-o, doar finalul a mai rămas să mă bântuie uneori:un toiag moșnegesc înfipt, apoi scos din pământ revarsa puhoaie de ape și ucidea tot omenesc în cale. Sunt povești înfiorătoare în Vechiul Testament, neînțeles de macabre, cu pilde seci…. Te și întrebi pentru cine. Pare-se că pentru….
Oameni, domnule! Uite cât va să însemne să treci cu privirea vadurile buzoiene ale facebook-ului, online, neonline: cred c-am rezolvat cu brio problema. Biblia ne oferă soluția perfectă, te pui în calea râului și-l desparți în două moisian, pe lungime sau lățime. Fără podețe. Că de-aia curge la vale, altfel s-ar face băltoacă-ntr-un loc și-ar zace heleșteu. Cât e Buzăul de mare, chit că însuși Benone pare inginerul hidrotehnic perfect, întubat de pe-un mal pe celălalt, pe oricare bucată de traseu, dar mai ales pe tronsonul din dreptul Mărăcinenilor, s-ar lăsa blând la îndemâna oricărei șosele pusă pe câteva fiare țepene la o altitudine cât de joasă, nu pe crăcane înrolate să se dea-n bărci de fiecare dată când se umflă moleculele-n ele. Ici, colo niște țepușe-n stratul geologic ar prelua cu succes saricile pline ale stuparilor transportatori.
Îngropăm râul, ar rămâne și neevaporat, și neînghețat, și i-ar prinde bine un tobogan de ciment pe care să-și verse nestingherit necazurile de potot la inundații, iar în loc de patru metri-n sus s-ar mai pune patru metri-n lățime să-ncapă tot exodul rutier moldovenesc spre și dinspre obârșii fără pricină, cu totul trei pe-o parte și trei pe partea cealaltă. Cu c, cu ș, fi-va pace-ntre șoferii de rând. Nu de alta, da-n Bruxelles cică doar într-un loc scoate capul la suprafață ăla, cum îi spune, Senne, conform cu originalul, și nu dă-n lături fir. Ceva așa ca-n centrul vechi bucureștean, doar de fandoseală, să-și aducă aminte tot…, de care-or fi că nu se mai știe, că-n șase ani i-au făcut de petrecanie, pe la 1871 și bolborosește doar ca… apa-n măruntaie când se calicește rumânul la sete.
Nu suntem nici în secolul 19 și nici trecătoarea buzoiană nu-i vreun miez de capitală europeană, c-un escavator, o macara și doi, trei băieți deștepți într-un an ar culca la pământ tot maldărul de oțel german, iar terenul ar rămâne ca-n palmă de neted. Adio ambuteiaje.
S-ar găsi și alte soluții, au constructorii uneori un talent de-a îmbina legile cu utilul…. Doar că mie nu-mi prea cad bine la socoteală niciunele. Una trage-n hăis, alta… la carul nesăbuinței. Să cânte păsărelele la geam, ba chiar să-și facă-n frunzar cuib, să-și ouă la prima oră a dimineții și să-ți dea deșteptare apoi ca un veritabil cocoș. Toate aberante. Doar neștiutorii cei din urmă pot crede în trunchiucidere ca la pieirea umanității, că-i vreo ispravă să-i faci culcuș copacului printre betoane, erijându-te în salvator. Are atâta forță germinativă solul că-n veci n-o să-i piară sămânța.
