Pe urmele… Facebook-ului – Fanta sau Cola?
Alb sau negru? Normal sau cum o fi numai să fie?
M-am pricopsit! De la o mâță amărâtă, gata să sucombe, am ajuns la trei plus, pretendenți la fericirea pisicească din minunatele săptămâni ale brânzei: un voyeur, un tânăr exemplar dându-și bacalaureatul la zoologie și o fetișcană-mblănită ieșită de pe băncile claselor gimnaziale direct….
Spectacol cu sunet și imagine de afurisit. Nu departe de ,,mârâielile” feline, pe străzile orașului circulă același sexism înfuriat, zbierat din automobile gândind că moșii, dar mai ales babele, femei de colecție toamnă-iarnă, se pot speria iremediabil. Mi-am închipuit doar că niște unii ar fi putut astupa gura descreieratului ce și-a exersat cele trei vorbe pe ulițele comunale urbane, l-am auzit de două ori pe două trasee intersectabile în imediata mea apropiere locativă, câteva secunde, la distanță de 10 minute, apoi m-am ușurat de povara cetățenească tip superior-etică renunțând a considera că dețin un portofoliu de citadelă, rememorând prea micul pericol de odinioară când circulația stradală fluentă era fracturată de cele 2, 3 ginte țigănești, contrapus iminentei și adevăratei temeri de cohortele multietnice amestecate cu filon rural ce clocotesc de ură împotriva a tot ceea ce nu sunt ei. Durata până la dezastru și anarhie? Un punct, două. Cum spuneau ale bătrâne de dădeau în bobi.
Tot sper să ne fie învățătură frânturile de viață din clipele bune, sapiențiale ale poporului, acelea idealizate, cumulate cu simplitățile unui trai cu bătaie de cel puțin o sută de ani, ne-ar ajuta să ne facem un scop durabil din sculatul matinal, să ostenim o oră la facerea în fapt a meselor zilnice, o alta pentru a pune o cărămidă adăpostului nostru, celelalte la clădirea urmașilor și a noastră proprie, încât la următoarea trezire să nu ne pară rău că ne-am născut, noi și restul, degeaba.
Pun de aceea rasa umană înaintea oricăror altora. Se pare că doar eu. Prietenul Teo Cabel are trei cățeluși. În dorința lui de a fi corect, și este, incontestabilă trăsătură de caracter, s-a oferit să-i dăruiască oricui dorește cu acte în regulă: acel banal carnet de sănătate. În aceeași idee de așezare a firescului în rațiune am conexat această depășire de normă cu anormalitatea de-a trece la o nouă fază a civilizației înainte de a rezolva neajunsurile actuale: să ceri de la animal ce încă nu are omul.
Și nebunii de umplu spațiile goale ale urbei, șosele, trotuare și nu peste multă vreme casele altora cu forța, din plictis, au lipsă toate aceste certificate: de minte întreagă, de trup sănătos, de educație suficientă cât să nu ducă pe ceilalți la pierzanie, de conduită rutieră nevătămătoare, de mers civilizat, de….
Îmi fac griji. Fără a fi semn de îmbătrânire. Orașul în care locuiesc a devenit nesigur, fețele îmbărboșate s-au înmulțit, cofeina tenurilor îmi crește pulsul la fiecare privire, simpla mea translare de la o locație la alta incită la reacții verbale cărora cu greu mă abțin să nu le dau curs în sens contrar. Până într-o zi….
