De Rîmnic, de bine! – Lumini și tenebre
Mare fuse și Râmnicul, centru diriguitor pentru zeci de sate din preajmă. Așa se și alegea capitala unui județ, se trasau raze din punctul cheie zonal al necesităților omenești și se ,,îngrădea” pe hartă spațiul teritorial. Aș fi fost și eu mâhnit ca înaintașii dacă seara m-aș fi culcat cetățean al unui județ și dimineață m-aș fi trezit din muntean, moldovean, dacă pe pernă, înainte de somn, aș fi spus la finele ,,tatălui nostru” ,,aibă-l dumnezeu în grijă pe rege” și la primul cântat de cocoș ar fi trebuit să aduc osanale vreunui pui de proletar aciuat prin palatele princiare în chip de conducător, de aceea îi înțeleg pe deplin pe cei ce după ,,the great revolution” au luptat pentru a aduce înapoi vremuri trecute.
Pierdute, fiindcă totul este efemer. Revistele de asemenea. Obrejița a fost unul dintre satele relocate după ce noua administrație comunistă se instalase comod la cârma țării, localitate care a dat, cum puține au reușit, o publicație de sorginte literară, Luceafărul, subintitulat ,,Organ cultural și folklorist al Ligii culturale, Căminului cultural Obrejița și al Soborului misionar Bordești” timp de doi ani, după care a renunțat la a mai lega misionarismul bordeștenilor de conținutul publicației. Cei trei ani de funcționare debutează în Martie 1929, având la cârmă un inimos al locului, C. Georgescu-Obrejița și redactorii Al. Isofache, M. G. Bălan-Buzeni, I. Creangă, Alexandru Baiculescu… și își încheie seria de articole după 15 numere, în Ianuarie 1931.
Sub numele Lumina apar la Râmnic cinci publicații, prima găsită printre ziarele timpurilor finalului de secol 19, un săptămânal de patru pagini cu debut în Octombrie 1893, desființat în Decembrie al aceluiași an. Clamarea sufragiului național, propagandei de idei, renunțarea la intrigi locale și fără de interes erau viziuni socialiste, săptămânalul avea această orientare care încerca să pătrundă și la noi, în cele două principate independente unite sub o singură coroană. Rezumatul domnului Frâncu îmi aduce aminte de O noapte furtunoasă, capodopera lui Caragiale ce înfiera proastele obiceiuri ale serviciului militar pentru demobilizați, la el cu un Titircă ,,inimă rea” pe post de zbir provincial, în Lumina cu căpitanul Iarca, poreclit ,,Frigare”, bătându-și joc de ,,dispensații” ,,furați” din sânul familiei în zi de Duminică pentru instrucție.
A doua inițiativă cu numele Lumina apare la 9 septembrie 1912 ca ,,Ziar independent”, ,,Sub conducerea unui comitet”, având în frunte pe D. P. Mazilu în calitate de președinte, N. Bratosin și I. Roșca secunzi, I. V. Tomulescu și N. Bătăturescu secretari, C. C. Cristodoreanu director. Ziarul își propune strângerea dăscălimii din județ și încearcă în cele 21 de numere să promoveze activitatea profesorală, școlară, sătească, culturală, printre semnatarii acestor texte numărându-se avocați și cadre didactice precum Comstantin Țânțăreanu, P. Stănescu, E. Mihăescu, Alexandru I. Zamfirescu, Mihai Mlajă, I. Roșca, Ar. C. Murgescu, etc. Abundă reclamele, dar și articolele: ,,Palavre”, ,,Forța”…. 18 Ianuarie 1914 – ultima ediție – după părerea domnului Oproescu, însă…. Lucrurile devin confuze din cele sintetizate de domnul Frâncu, anume: la dânsul am găsit și 1922 și 1924 și 1925, culegeri de date din 1930, întoarceri la 1928 și 1929, treceri bruște la 1939, replieri la 1932, schimbări de locații ale administrațiilor, când la Râmnic, când la Grebănu și chiar la Galbenu….
Clar și distinct este specificată data de 1 Iulie 1922 pentru Lumina, ,,Revista Asociației Învățătorilor Particulari-secția Rm. Sărat”, redactor N. R. Stănilescu.
Apoi, confuz, Lumina, 1 Iulie – Decembrie 1922, Ianuarie 1923, Noiembrie 1923, Ianuarie-Decembrie 1924, ca ,,Organ al Asociațiunei corpului didactic primar din Județul Râmnicul-Sărat”.
Dincolo de toate, același nume, Lumina, este împrumutat de o ,,Revistă științifico-literară”, inițiată de profesorul I. C. Crețu, patru numere lunare publicate între 15 Februarie și Mai 1924, avându-i ca secretari de redacție pe C. Beldie și S. Bernadis.
