Ora de muzică 175
Am ajuns mare într-un singur sens, acela de a avea un corp matur. Atât. Acel ,,mare” muzician la care speram să acced vreodată, s-a pierdut pe drumul dinspre adolescență spre cel ce sunt astăzi.
Sting nu fusese unicul meu model, un șir lung de figuri marcante moșiseră copiii mei creativi, extrăgând orificiilor mele craniene fel de fel de loaze, mai urâte, mai diforme, frumoase ca soarele, blânde ca liniștea pădurii, năvalnice ca izvoarele, toate ferecate în cuștile sufletului. Poate de aceea nu m-am făcut suficient de ,,mare”, pentru că pe toți acești prunci de muzică i-am ținut doar pentru mine.
Suficient despre…. Rămăsesem în dreptul cântecului Lo How a Rose E’er Blooming, o compunere melodică a unui contemporan al lui Dowland, în 1609, Michael Praetorius, muzicolog, compozitor și dirijor de orchestră la curțile germane, unul dintre cei care au marcat cu peste 1200 de opere trecerea de la baroc la renascentism în țara sa. Versurile sunt o adaptare după un imn închinat fecioarei Maria, aparținând unui autor anonim german, care laudă puritatea născătoarei de Iisus și este una dintre cele cinci versiuni, dacă punem la socoteală și traducerea literară, aceasta de față fiind tălmăcirea lui Theodore Baker, muzicolog american al secolelor 19-20, doctorand al conservatorului din Leipzig cu lucrarea ,,Über die Musik der nordamerikanischen Wilde”, un tratat despre muzica indienilor din America de nord, primul de acest fel. Într-un anotimp rece până și muzica împrumută câte ceva din atmosfera lui, numele, înghețul de moarte…. Cold Song este cântecul de la poziția șapte, o reinterpretare, nu cu mult diferită față de originalul lui Henry Purcell, arie aparținând actului trei din opera King Arthur, partea solistică a Geniului Rece, o îndrăzneață abordare pentru secolul 17, plină de cromatisme, fragmentată de abordarea viorilor, note stacate scurte cu mordent, voce de contratenor, un text scurt, doar șapte stihuri compuse de John Dryden, o mică parte din cele peste 35 de serii de poezii care se presupune că au fost compuse la împlinirea a 25 de ani de Restauration, odată cu declararea lui Charles al II-lea monarh peste ținuturile Angliei, Scoției și Irlandei în 1630, dar armonizate cu nevoile lui Purcell, cu ale muzicienilor, cât și ale ascultătorilor de la 1684. Care este diferența: viorile lui Sting folosesc două șaisprezecimi pe aceeași notă, sunt câteva percuții subtile, flageolete de violoncel, doar câteva punctări de chitară clasică și esențialul, vocea de contratenor din opera originală, la Sting este coborâtă cu o octavă. The Burning Babe este un cântec vesel, iar modul de expunere a întregii bande a lui Sting pare un chef în toată regula, dar dacă mă gândesc la soarta creatorului versurilor, zău că nu-mi vine a râde. Robert Southwell, preot romano-catolic din ordinul iezuiților, a avut parte de o detenție de trei ani, a fost condamnat pentru înaltă trădare împotriva reginei și sentința a fost una pe măsura nebuniei acelor ani, o chinuire cruntă înainte, o moarte violentă și o…. Este de nedescris aducerea la îndeplinire a triadei ,,hanged, drawn and quartered”, orice călău ar fi renunțat după prima ,,operațiune”. Data decesului – 21 Februarie 1595, sentința dată pentru scrierile literare. Să revenim la execuție. Prima aplicare a acestui mod oribil de suprimare se produce în timpul vieții lui Henry al III-lea, între 1216-1272, dar oficial este aleasă în 1351. Ar fi fost suficiente cele trei operațiuni, însă ele debutau cu târâre în fuga calului pe o placă de lemn, după care condamnatul era spânzurat până aproape își dădea duhul, era emasculat, după care eviscerat, decapitat și la final corpul era tăiat în patru. Inimaginabil! Sting a ales cu siguranță piesa tocmai pentru a aduce un omagiu lui Southwell, deja sanctificat în 1970, dar și celor ce credeau în dumnezeul bunătății dincolo de instituția bisericii și politicilor regale. Compozitorul acestui cântec este folk-istul englez Chris Wood, un muzician complex, poliinstrumentist ce abordează cu ușurință vioara, viola, chitara armonie, chitara bas dar și vocea, lista lui discografică cuprinzând 20 de albume, stilul componistic și interpretativ axându-se pe muzica tradițională de dans englezească, pe cea franțuzească dar și pe specificul canadian din zona Quebec-ului.
