EditorialParàlele

Paràlele – Șaizăși de parale și patru

Economia trebuie să se miște, să fie dinamică, să nu se oprească niciodată, fiindcă altfel….
Comparația cu o bicicletă nu este câtuși de puțin nepotrivită, mai ales dacă este una de curse, forjezi la pedale, zbârnâie! Relația dintre componente este economia în sine. Roțile, cele două muncitoare asidue, sunt agricultura și industria, pedalele și lanțul sunt lucrătorul și fluxul de producție, ghidonul – managerul de activitate, șaua…. Ideea dorea să scoată în evidență, nu neapărat pentru cunoscători, dar și pentru ei, necesitatea înțelegerii pe deplin a acestor adunături de îndeletniciri omenești sub o singură regulă: producție – plus valoare materială. Merge una, le trage și pe celelalte înainte, scârțâie mecanismul, neuns vreme îndelungată cedează, lipsa acțiunii asupra angrenajului este moarte sigură de asemenea. Avem deci un complex de funcțiuni de care trebuie avut grijă permanent. Comerțul nu are sens fără agricultură și industrie, ele fără materie primă și transporturi…, toate acestea fără truditori sunt istorie modernă.
Privesc de ani buni la concetățenii mei, bătrâni și tineri, cum se lamentează de nedreptățile care le știrbesc din libertăți și drepturi și nu pot da credit nimănui, tocmai pentru că de la fiecare așteptam cu totul altceva: de la cei trecuți prin viață la un strop de înțelepciune, un bagaj de cunoștințe vast, de la cei mijiți recent în sânul oamenilor de rând la spirit democrat, dar și capitalist. Vârstnicii au rămas cu socialismul, cu mentalitatea că statul are obligația de a le furniza pe tavă toate facilitățile posibile, se întreabă de ce a murit economia aceea care le punea în buzunar un venit suficient unui trai mai mult decât decent, care le dădea o casă, îi trimitea în concedii, le ținea copiii în școli, îi trata pe patul de spital doar cu un pachet de Kent strecurat doctorului în buzunar, le aducea la poartă un autoturism cu doar cinci mii de lei, îi împrumuta fără vreo dobândă împovărătoare, care în final de activitate, pe lângă baston și pălărie, flori și pupături de ucenice tinere, le asigura pe viață o pensie îndestulătoare, servicii comerciale la domiciliu, stimă și recunoaștere socială. În partea cealaltă, pretendenții la viitor gârlă în fața ochilor cred orbește tot ce li se servește, culeg doctrine pentru așa zisa carieră, societatea este doar un suport pentru creșterea profesională, îmbracă ziua hainele sobrietății, iar noaptea pe cele ale petrecerilor, crezând că una este una și cealaltă o componentă a altui personaj, concubin în același trup, nu au obiective colective, nu se gândesc la cei din jur decât dacă sunt implicați în vreun eveniment caritabil organizat, propria inițiativă – un act cu țintă precisă.
Poate că n-am reușit să punctez exact slăbiciunile maselor largi de participanți la ceea ce azi se numește încă România și nu neg că în ciuda acestor discrepanțe uriașe de viziune și acțiune ceva încă se mișcă, nimeni nu știe cum, nimeni nu știe de ce și nici cât va mai dura această aleatoare mișcare, nici teoreticienii, nici statisticienii și nici practicanții experimentelor pe acest mod ciudat de interacțiune între oameni, acest dă-mi ca să-ți dau, cu etaloane pe toate palierele facerii, nu pot prezice în niciun fel eșecul sau succesul, data când ne vom situa definitiv în băncile învinsului sau câștigătorului.
Dacă am fi fost proroci, cu o singură tușă am fi putut schița un tablou al viitorului descendenților noștri, lucru imposibil dat fiind contextul actual, o predicție însă poate fi luată în calcul ca posibilă: economia celor puternici va dicta granițe, chiar dacă formale, va crea națiuni, va impune guverne…. Dar astea chiar se întâmplă, înseamnă că….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share