De Rîmnic, de bine! – De strajă la…
Ce știu doamnele cum este să stai drepți, să nu sufli timp de trei ore mai mult de o respirație la cinci secunde în fața unei bucăți de cârpă înfiptă-n băț pe post de…?
Stindardul acesta a dat de fucă multor soldați aflați la datorie ca să-l apere, altfel riscau batalionul disciplinar, furarea acestui simbol echivala, ca și pe câmpul de luptă, cu o cucerire, cu capitularea unității militare…. Un altfel de steag, de factură publicistică, Drapelul, a fost flamura liberal-naționalilor râmniceni, al ,,adevăraților” membri ai Partidului Liberal din urbe, pentru pregătirea campaniei electorale și pentru reformularea organizației locale pe baza meritului și cinstei. Între noi fie vorba, aceste două calități n-au existat nicicând la clasa politică, dar…. Ce n-am găsit la domnul Oproescu este la domnul Frâncu, nu cu mult mai multe informații, dar cu o fixare a datelor de publicare, de aceea am și reluat prezentarea. În cele două sesiuni de articole, între 5 și 26 Ianuarie și 14 Mai și 25 Iunie ale anului 1910, cele zece numere, girate de un comitet reprezentat de P. Grigorescu și Gheorghe I. Zamfirescu, propun votanților reportaje ce conțin discuțiile întrunirilor politice ale membrilor, păreri și mesaje anticonservatoare, dar și o față ,,umană”, atrăgătoare, educativă, o rubrică literară îngrijită de Alexandru Zamfirescu, despre care domnul Oproescu afirmă că este ,,singura interesantă”.
Vedeți așadar de ce, pe lângă ,,statistica” aceasta extrasă din culegerile celor trei autori, mai pun câte o paranteză. Nu cred că dânșii trebuie să judece conținutul gazetelor mai mult decât cititorul, rolul domniilor lor este altul. Doar și l-au asumat.
În 1945, la 35 de ani distanță, liberalii reînnoadă tradiția de a informa cititorii despre activitățile lor, după scindarea partidului în două facțiuni la 1 Iulie, a lui Dinu Brătianu și a lui Tătărescu, după o lungă hibernare, ziarul numindu-se Drapelul Râmnicului, aflat sub directoratul lui C. Tătăranu și girul lui Gabor Nicolae.
La un an și ceva, național-liberalii revin cu un singur exemplar, la 18 Noiembrie 1946, intitulat Drapelul Nostru, afirmându-și platforma neoliberală, națională și radicală pe care o susținea liderul de la acea vreme, Gheorghe Tătărescu, apartenența la Blocul Democratic, dezicându-se astfel de direcțiile propuse de conducătorii celorlalte partide, cel țărănesc al lui Iuliu Maniu și gruparea linerală a lui Dinu Brătianu. În același articol de fond intitulat ,,Cuvânt la apariție”, Victor Dimitriu spune că organizația liberalilor din Râmnic își propune reluarea legăturilor cu ,,masele populare”.
Dacă vi s-a făcut dor și de o altă culoare, după albastrul și galbenul liberalilor fluturat în cotidian, să punem și un strop de sângeriu. Drapelul Roșu se naște la 5 Noiembrie 1955, o gazetă ce apare neregulat o dată pe săptămână, în 161 de apariții, sub oblăduirea Comitetului raional al P.M.R. și al Sfatului popular raional Râmnicu Sărat. Vă puteți închipui care erau temele abordate: constructorii comunismului, întreceri socialiste, colectivizare, cultură, sport…. Șefia redacției este asigurată de Ștefan Ionescu, iar secretariatul de Alexandru Rânjal, evreu la origine, după numele căpătat la naștere, Solomon Haimovici. Lista de autori inserați în paginile publicației cuprinde nume mari ale literaturii, Arghezi fiind dintre cei mai cunoscuți, dar și Nicolae Tăutu, Mihai Beniuc, Marin Macău, Virgil Teodorescu, Dragoș Vicol… și râmniceni cu care o parte dintre noi am avut ocazia să ne intersectăm în trecut pe stradă: Florea Costache și Costache Paiu. Și mulți alții. ,,Flamura roșie” este coborâtă în ,,bernă” la 30 Decembrie 1958.
