Ora de muzică 170
Ce nu face un muzician când n-are ce? Compune, invocă puteri cerești, se aliniază cu planetele toate, cere….
N-am avut curiozitatea să-ncerc umilința altuia, nici pe a mea nu știu pe unde am ascuns-o, cred că este pitită undeva în copilărie alături de puținele lucruri materiale despre care-mi amintesc. Nu-mi plac gesturile gratuite ale muzicienilor și nici cele ce spun cu exactitate pe unde ar trebui să merg ca să nu o iau razna. Există un prieten, un coleg ce știe din surse proprii ce evoluție are cariera actuală a unui artist, să-i spunem pop-rock, unul dintre cei de numărat pe câteva degete la noi în România, al cărui statut social îi permite să nu iasă la vânat de spectatori. Toți cei despre care el știe adevărul adevărat sunt rupți de foame și la propriu și la figurat, ar vinde-o și pe… ca să aibă unde se da în spectacol, să pună mâna pe o bucată de pâine proaspătă, inepuizabilă dacă se poate, din care să-și potolească orgoliul și aparatul digestiv. Despre smerenie….
Nu mă las atras în cursa lui Teodorescu, n-o să aplec urechile și ochii acolo unde se lasă cu pilde și învățături propovăduite de persoane cu ,,prestanță” telegenică, ,,monștri sacri” ai vremurilor trecute reambalați, resuscitați, reșapați, renăscuți. Nu vreau, sunt sătul de mesaje care n-au decât un scop: câștigul imediat. Un act artistic gratuit, cu valoare momentană…. Dacă ar sta fiecare o clipă în plus și ar cugeta la gestul său…. N-am înțeles niciodată graba asta românească, mai ales a cântăreților, nu am înțeles de ce, dacă tot se ,,fură” de la cei ce dau tonul, măcar nu se cizelează sau nu se amintește cu aceeași aplecare, necesară în acest caz, sursa ,,profundei inspirații”. Ar fi un gest…. Fiind încă la acest capitol, nu pot să nu-l dau exemplu încă și încă o dată pe Sting, răbdarea lui de a cântări, de a așterne lucrurile muzicale în contextul potrivit. Și n-a fost el susținătorul atâtor cauze, nu este încă? Dar nu l-am văzut pornit pe drumuri în care nu credea și nu am auzit că are nevoie de vreun suport special pentru a se putea înălța cu o treaptă. Pentru anumite lucruri, precum cele sfinte, cred că nu un cântec rezolvă o chestiune atât de controversată, ci acei ce au stârnit-o, de la gânditorii planului, până la finanțatori și constructori. N-am mai auzit pe nimeni în zilele acestea să vorbească și să cânte despre ingratul statut de muzician, despre efectele nocive întreținute de susținătorii unora în detrimentul tuturor celorlalți, despre inechitățile televiziunilor și radiourilor publice, despre mârșavele playlist-uri care bagă bani în buzunarele unui mic grup de privilegiați, despre plagiatul național muzical, despre lipsa de analiză a celor ce au în mâini frâiele manuscriselor operelor artiștilor, despre concursurile cu câștigător anticipat, despre lipsa de promovare a tuturor celor ce au confirmat sau nu și care acum stau și așteaptă o mână de ajutor, despre lipsa unor specialiști care să dea verdicte clare…. Despre educația muzicală, despre întreaga istorie, despre toate personalitățile acestei lumi cu cântec la cap, despre inovațiile în materie, despre tehnologie și noile tendințe, despre căile și mijloacele de implementare a acestei materii ce astăzi se învață și se predă după ureche.
Mărturisesc că știu și de ce. Motivul este cât se poate de simplu: ei, acești propagatori de opinie sunt la fel de neputincioși ca și cei cărora li se adresează. Ca să nu spun altfel.
