De Rîmnic, de bine! – Chemări
Râmnicenii au fost totdeauna grijulii, cu una, cu alta, cu problemele națiunii din care se trag, cu politica….
Mai ales cu ea. Mai ales ei, membrii, de la mic la mare, cu mic, cu mare, au hotărât că a sosit vremea pentru Chemarea tuturor în jurul idealurilor expuse de această dublă foaie tipărită de național-liberalii îngrijorați că organizația râmniceană tinde să se destrame. Cum spuneam, înaintașii noștri se închipuiau soldații apărători ai unor idealuri în numele cărora perorau strângerea rândurilor. Clamau totodată poziția a patra în rândul puterilor locale în numele jurnaliștilor și jurnalismului de provincie. Apariția ziarului se produce la data de 5 Mai 1928, se editează doar două numere, iar directoratul îi aparține lui Mitti I. Zamfirescu. Anunțul oficial fixează emisiile pe piață bilunar, la fiecare întâi și 15, realitatea însă este alta. Al doilea și ultimul număr apare la 19 Mai.
În 1930, Partidul Național-Liberal mai face o încercare, de asemenea cu promisiuni, dar mult mai îndrăznețe: Chemarea Nouă. Această schimbare la față, debutantă la 9 Iulie, constă într-o angajare de a aduce ziarul de trei ori pe lună membrilor, dar și simpatizanților doctrinelor girate de Gheorghe Brătianu, președintele de la acea vreme, de a furniza știri locale, reportaje de la congresul partidului și portrete ale personalităților din lumea politică. Redactorul publicației este Constantin Zamfirescu, iar dintre colaboratori, domnul Viorel Frâncu îl amintește pe Lucius Sever. N-a supraviețuit decât până la 19 Octombrie al aceluiași an și a reușit să furnizeze cititorilor doar patru ediții.
Cel puțin la nivelul titulaturii și acest ziar, Constituția, se încadrează în contextul preambulului, dar cu specificația că a apărut după luptele intestine ale organizației locale a Partidului Poporului și ținteau către fondatorul acesteia, Constantin C. Brăiesku. Dizidenții, ascunși ,,sub conducerea unui comitet”, nu pot tipări decât un singur număr, la 7 Aprilie 1932.
Cu contabilii să nu vă puneți, ei sunt printre puținii oameni care în momentul când își dau cuvântul, îl și respectă. Coperatorul, aflată ,,sub îngrijirea Asociației Contabililor Cooperativei Solidaritatea”, se lansează în Ianuarie 1926 ca revistă ,,… pentru propagandă, îndrumare și organizare cooperatistă”, iar din Ianuarie 1928 ca ,,Organ de propagandă, îndrumare, organizare și cultură generală”. În cele 29 de numere, epuizate lunar până în Mai 1928, se înscriu la cuvânt Grigore Trancu-Iași, Luca Paul, N. Lăzărescu, D. I. Crețu, N. Voiculeț, Oprea Băltărețu, Alexandru Filipescu, C. Gheorghe-Obrejița, Victor Dimitriu, Petrache Popa….
Tot într-o vreme de Mai, într-o zi de 26 din anul 1929, domnul Nicolae Dicescu își așterne gândurile și susținerea în ,,Foaia organizației Partidului Național din R. Sărat” numită Credința, pentru Nicolae Iorga și cheamă ,,… toți oamenii cu minte din acest oraș să vie alături de mine și să dăm lupta în interesul obștesc.”.
Chiar dacă nu există în arhive dovada palpabilă care să ateste această publicație, este salutară scoaterea ei la lumină de domnul Frâncu dintre paginile ziarului Foaia Râmnicului la data de 20 Ianuarie 1926: Cultura Proletară.
