Paràlele – Cin’zăși de parale și trei
Puteți face orice afirmație despre facebook, aveți dreptate, are de toate, este complet de la cap la coadă.
Cei care-l hulesc ar fi cazul să se mai gândească nițeluș, în prostia și inepția lui, ai ocazia unor reflecții de care ai fi fost lipsit, ai prilejul de a corecta mintal toate neregulile unei societăți care de foarte mulți ani nu-și mai vorbea decât la poarta pieței de zarzavaturi ori la cozile foamei. Zvonurile au devenit realitate, au căpătat confirmarea, li s-au tăiat terții, adaosul de neverosimil și deformarea, în plus răspândirea lor nu durează mai mult de câteva minute, străbat lumi în câteva secunde. Cu această ocazie societatea a primit o îndreptare binemeritată, presa a devenit un adjuvant lesne de hulit dacă fabulează, actorii politici au fost coborâți din panteoane și s-au trecut la delicvenții de rând. Fără cârligul de prins zei, facebook, mai picau ei toți în dizgrația popoarelor? Cu cea mai mare siguranță, nu și azi ar fi fost venerați cu aceeași fără de știință.
Ultimul pas, cel mai important, s-a împlinit când țăranul, dar și nătângul, nu faceți însă greșeala unei echități între termeni, s-au putut considera și ei oameni, când au avut ocazia să spună că și ,,cel de sus”, mai marele peste destinul său, mai bogatul, mai deșteptul, mai hoțul, mai fudulul, mai hrănitul îi este asemeni. Când se rup zăgazurile, se produc revoluții de gânduri, ierarhiile sunt răsturnate, imposibilul se lasă cucerit ca reduta de la Vidin. Vă dați seama? Numărul înjurătorilor de președinți, regi și biserici a ajuns la cifra corectă, egală cu toată populația globului, căci astăzi fiecare are un simpatizat și un dezagreat. Acum ceva vreme exista o masă imensă de indivizi care nu aveau decât o opțiune, un singur ins de venerat și de servit cu gândul până la ultima picătură de viață. S-a făcut dreptate, coexistă la acest moment cele două mari concepte privitoare la existența umană: comunism și capitalism, egalitate și prosperitate.
Dintre paginile lui am extras un subiect, un mit românesc alimentat din buzele veacului nouăsprezece și perpetuat fără pic de fond până în contemporaneitate. Ieri se numea ,,grânarul europei”, azi, pe un cartonaș pictat literal cu verde, ,,țăranii pot hrăni bine europa”. Utopie și minciună. Să discutăm pe cifrele actuale. Terenul arabil al României este de 14,8 milioane de hectare, din care la acest moment sunt cultivate doar vreo zece milioane. Grânele ocupă la acest moment 5,2 milioane: grâu, porumb, orz, orzoaică, ovăz. Grâul se însămânțează pe aproximativ 14,5% din totalul suprafeței arabile și produce anual o cantitate de circa 7 miliarde de kilograme. Să facem o presupunere și să acoperim întreaga suprafață de cereale cu grâu, astfel vom obține nu mai puțin de 21 de miliarde de kilograme din acest soi. După măcinare, din grâu rămâne doar un procent de 74% din cantitatea totală, deci făină o să punem la saci doar 15 miliarde de kilograme. Pentru o pâine sunt necesare cam 220 de grame de făină. La zece pâini se folosesc 2,2 kilograme de făină, ceea ce m-a condus la un număr de 70 de miliarde de produse de panificație. Mergând pe firul deducției, alăturând calculelor cifrele populației europene, 830 de milioane, scăzând românii, vedem că efortul național poate da cetățenilor de uniune anual doar 100 de pâini de căciulă. Să mănânce aceștia doar un sfert pe zi? Eu unul aș flămânzi de foame.
Deci grânarul, fiindcă de la grâu se trage cuvântul, Europei n-avem cum să fim în totalitate. De făină i-am îndopat, ia să vedem dacă îi putem sătura de legume și fructe, unde media comunitară de consum spune-se că este pentru fructe la 124 kg pe an și la legume de 100. Cu toate că statistica îi pune pe iberici doar la cartofi pe primul loc cu 130 de kg anual, mergem pe mâna celei oficiale, sub incidența aproximării, și adăugăm cifrele române din 2014: 3,8 miliarde kilograme de legume și 1,1 miliarde de kilograme de fructe. Facem același scăzământ care intră în burta concetățeanului și ne rămân doar 1,6 miliarde la legume pentru europeni, cam 800 de grame. Pe capul lor. La fructe trebuie să importăm.
Așadar două mituri demitizate. Am făcut calculul doar așa, din dragoste de matematică, fiindcă oricum informația care vizează deficitul dintre import și export exista deja: 3,7 miliarde de euro la import; 2,9 miliarde la export. Păguboasă afacere. Dacă punem și subvenția de 300 de euro la hectar, procentul de 5% acoperit de agricultură în PIB și 30% din populație care muncește la sapă și coada vacii, să și parafăm: faliment total!
