De Rîmnic, de bine! – Oamenii
Să poți este doar un act de voință, să vrei este doar un pas spre putință. Autodeterminare deci.
Puterea exemplului este motorul care poate urni din loc mașina socială și fără modele, un grup de indivizi nu poate fi mai mult decât o biată turmă rătăcitoare în neant. Niciunul dintre noi n-a pășit în fiecare stadiu de viață fără aceste chipuri luminate, înconjurate de aura deșteptăciunii, niciunul n-a uitat vreodată însemnătatea vreunuia dintre ele și dramul de învățătură pe care l-a primit din parte-le cu bucuria copilului, cu mirarea adolescentului și respectul adultului. Punându-i pe toți pe o listă în minte, doar pe ai mei, mi-am dat seama că….
Aceasta a fost bariera mea, criteriul de valorizare cu care m-am cântărit în raport cu ceilalți. Îmi spuneam mereu că n-o să pot cânta fiindcă există în jurul meu o seamă de muzicieni cu mult mai buni decât mine, îmi spuneam că n-am ce vorbi în fața unor oratori de carieră, îmi repetam zi de zi că n-aș îndrăzni să fiu profesor pentru că mă simțeam cu mult inferior celor ce mie îmi fuseseră îndrumători, îmi spuneam că n-aș putea cuteza vreodată să mă număr printre cei ce pot înșira cuvinte. Până într-o zi. Atunci m-am numit în sfârșit om și m-am trecut în rândul celorlalți.
Am îndrăznit! În noua aventură am început să-i descopăr pe ei, unul câte unul, mai mulți la un loc, intelighenția toată, aspiranții la ea, admiratorii, ajutoarele de nădejde. Am descoperit o Atenă ca în vremurile ei de glorie, căci mai mult ca oricând, în jurul înțelepciunii s-au strâns ciorchine sute de minți dornice de escaladă, avide după cunoașterea supremă. Nu sunt sigur că toți înaintașii acestor meleaguri au stat icoană în sufletele urmașilor, unii abia dacă-și amintesc de ei, alții nu i-au prins decât în ipostaza finală a moșului și babei târâindu-și amarnic bătrânețile, iar marea majoritate nici nu le-au auzit vreodată numele și eu sunt printre ignoranți. De aceea încerc să repar pe cât posibil această deficiență și nedreptate: să aduc din neguri personalitățile vechii urbe și să le statuez pe cele contemporane.
Nu este însă prima inițiativă de acest fel. Revistele noastre, poeții și scriitorii, memorialiștii, ziarele mai vechi și mai noi, televiziunea locală și radioul, profesorii, criticii și oficialitățile se luptă de ani de zile să scoată la lumină, să descopere noi valențe trecutului, să adauge alte valori, proaspete, acestei mici localități cândva la fel de iluminată. Mitul orașului cu intelectuali azi este reîmplinit. Mai mici, mai mari, mai disipați ori împreună au refăcut vechea etichetă, au recâștigat respectul mai marilor erudiți contemporani.
Veți mai afla un lucru. Mulți, foarte mulți dintre ei sunt străini acestui oraș. Mulți, foarte mulți dintre ei au ales să rămână. Mulți, foarte mulți dintre ei s-au îndrăgostit iremediabil. De voi. Mulți, foarte mulți dintre ei sunt dascăli, dintre cei mai de soi și era și normal ca impulsul să pornească de la ei. Mulți, foarte mulți sunt râmniceni și cu orgoliul omului de pământ și-au zis să pună umărul la propășire, să-i concureze sau să le fie sprijin. Mulți, foarte mulți sunteți voi, concetățeni iubiți.
