Ora de muzică 136
Dacă avem ceva deosebit noi românii se numește analfabetism. Pe toate planurile și mai ales muzical.
Pot spune că a dat Dumnezeu mâini și voci cui nu trebuie. Este atâta neștiință și ignoranță încât nu văd cum generații ca cele de dinainte de Enescu, acel Eminescu al muzicii, și cele de după, dar numai până limita de sus a comunismului românesc, vor mai reuși să susțină cauza așezării cântului modern între scoarțele tomurilor academice cu atâta inteligență, aplecare și aprofundare. N-am alt motiv pentru a spune lui da dimpotrivă decât unul singur: nu va mai fi nimeni să pună doct și sistematic întreaga știință a auzeniei din zilele de azi ajunse de pomină mâine în gurile urmașilor. După cum o închipuie astăzi ,,Curriculum de bază” sau de altă factură, cea care așează încă pe primul loc clasica muzică și pe cealaltă la muzică de divertisment, mi-e că vor primi câte o articulare drastică toți Schumann-ii și Mendelssohn-ii și ca în cazul istoriei moderne a românilor se vor înlocui cu Salam, Bursuc și Dorel de la Popești. Doamne ferește, doamnă Esca, scuzele mele, dar nu credeți că e puțin cam devreme așezarea dumneavoastră lângă Ștefan și Cantemir, lângă poetul nepereche, Maiorescu și alte figuri cu adevărat renăscătoare de ființă națională?
După algoritm se va ajunge, mama ei de inepție, ca un oarecare staroste de lăutar să predea minunatul folclor și ,,bătrâna” gamă țigănească după ureche și puradelului și puiului de rumân înscris la școală. Poate și puțină istorie păstrată oral din rom în rom, despre nunțile, botezurile și înmormântările la care au fost părtași înaintașii, despre portul popular și înfățișarea bruneților străbunici, despre așezările în care acei ,,mari” muzicanți își pregăteau ,,lucrările simfonice” de sfârșit de săptămână. De beții, de mizeria traiului, de boli, oropsire…. Decât întinată truda celor din urmă mai bine lipsă, fiindcă inevitabil mersul ăsta înainte va ajunge să facă pași de rac după cum observ de ceva vreme. Pe mine m-ar răscoli în mormânt să știu că doina culeasă cu trudă de-o Emilie să se întoarcă la incantațiile vrăjitoarei ,,mama omida”, că marșul Radetzski va fi tras pe dreapta de cel de nuntă, că lied-ului i se va găsi înlocuitor în ,,persoana” horei de ascultare, de dor și jale.
Căci la momentul ăsta nu se mai poate continua altfel. N-o să convingeți un țânc de elev de clasa a 4-a că Bach este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor și că preludiile și fugile lui sunt mai bune decât horele și sârbele lui Botgros. El vine de acasă cu o ,,cultură”, cu una sădită bine încă din fașă. N-o să-i puteți zdruncina convingerea că spectacolele lui Verdi, punerile în scenă ale operelor lui sunt mai valoroase decât pregătirile de nuntă, cele de spectacol ale zilelor orașului, că prestațiile unui Caruso pot bate melismele lui Vijelie, Copilul de aur sau Denisa. Nici imnul n-o să-l mai poată cânta la început de zi de școală deoarece Guță a făcut după el o manea strașnică, este pe toate posturile. Și televizorul nu minte.
Aproape că-mi închipui varianta lui ,,Barbu Lăutaru” din 2020:
,,Eu sunt Barbu Lăutaru,
Sunt prieten cu Sușanu,
Am cântat pe la ghilii,
Cu Salam și sandilii…”
Acum puteți spune cu tărie orei de muzică….
