Românii, pruncii și norvegienii
Norvegia. O țară nordică, cu oameni reci, fără inimă și fără sentimente. Așa s-ar putea descrie în câteva cuvinte această țară, prin prisma evenimentelor recente. O familie de români stabilită în Norvegia a întors pe dos o întreagă Scandinavie și juma’ de Europă fiindcă autoritățile norvegiene le-au luat copii, suspectând familia că își educa odraslele prin presupuse corecții fizice și îndoctrinare religioasă.
Ca mulți alți români, alde Bodnariu s-au stabilit în Norvegia în căutarea unui trai mai bun, a unei vieți mai liniștite. De asemenea, o liniște și o stabilitate financiară. Toate bune și frumoase pentru acești oameni, penti, hexa, tetra, deca-costali sau ce-or fi ei, n-are importanță religia aici. Are o importanță, după umila mea părere, următoarea chestie: când te stabilești într-o țară în care intenționezi să și faci copii care vor deveni cetățeni ai acelei țări, te supui acelor reguli ale țării în care ți-ai găsit fericirea și bunăstarea. Este o regulă cel puțin de bun simț, asemănătoare cu situația în care primești pe cineva la tine în casă, îl pui la masă, iar el îți aruncă mâncarea în față, spunând că are prea multă sare, de exemplu!
Din câte înțeleg, acolo, Protecția Copilului este autoritatea supremă în materie și nimeni nu se amestecă în treburile acestei instituții. Da, probabil că nouă ni se pare exagerată intervenția statului în viața privată a unei familii, până în cele mai intime aspecte. Poate că regulile lor sunt prea aspre și devin absurde, dar alea sunt! Asumate conștient sau nu, ele trebuie respectate de toată lumea. Iar regulile lor nu sunt ca ale noastre. Noi le vedem făcute ,,după chipul și asemănarea lor”, adică stricte, reci, distante, pragmatice, precum temperamentul nordicilor. Temperamentul și sângele nostru mai cald, mai latin, nu poate accepta atât de ușor așa ceva. Că nu poți să-i mai dai o palmă la cur lu’ nesimțitu’ ăla micu’ care nu și-a dus farfuria la chiuvetă sau care țipă de se-aude în tot cartieru’ că nu-l lasă fra’-su să se joace pe XBox… Zic și io așa, na!
Ceea ce ADN-ul nostru balcanic nu poate accepta, pentru nordici este o banală realitate. Este noțiunea de acceptare a regulilor, chiar așa stricte cum sunt, dar mai ales respectarea lor. La ei nu e cu ,,las-o bă, că merge-așea!” și poate de-aia nouă ni se pare că sunt niște sadici fără inimă și fără sentimente, fără o minimă înțelegere și disponibilitate la compromisuri… Poate că de-aia!
Finalul acestei ,,telenovele” poate avea două variante de final, după părerea mea:
1. Autoritățile norvegiene nu vor ceda presiunilor chiar internaționale și vor menține în continuare măsura asupra copiilor, ba mai mult, ar putea chiar să-i condamne pe părinți la oleacă de pușcărie pentru asta, demonstrând acel principiu universal valabil care spune că ,,nimeni nu este mai presus de lege”. Nici măcar românii…
2. Autoritățile vor ceda și tot din cauza presiunilor vor modifica legile respective creând astfel un precedent, iar copiii și familia se vor reuni, devenind astfel niște ,,eroi” ai luptei cu ,,sistemul” birocratic, închipuindu-și că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți….
Sau, poate va fi ca în ,,Povestiri cu final neașteptat”…Cine știe de ce pot fi în stare românii când își pun mintea cu nordicii?
