CulturăOra de muzică

Ora de muzică 101

image

Să-mi resetez și eu discursul și să trec la muzică de-a binelea, să las frământarea pieței, murmurul străzii doar ca fundal de simplu trecător…, nu înainte însă să mai pun două paie pe foc. Nu uitați dragi fani ai libertății că există un motiv pentru care azi, după serviciu, aveți unde să dați la maxim difuzoarele: șpaga pentru instalarea multinaționalelor. Altfel ioc birou, nexam schelă de lumini și instalații de….
Câte nu sunt de spus despre evoluția sunetului, despre construcția de instrumente, despre încăpățânarile unor muzicieni de-a atinge, tehnic vorbind, perfecțiunea. Credeți că așa ușor s-a ajuns la cizelarea mijloacelor de emisie și recepție auditive? Sofisticatele claviaturi de secol 21 se datorează unor japonezi îndrăgostiți de muzică, trei la număr. Torakusu Yamaha și-a construit prima orgă la 1887 și în 1990 prima pianină, Ikutaro Kakehashi a fondat compania Roland în 1972 după ce pornise în 1960 cu construcția de amplificatoare și efecte de chitară și Korg, compania care astăzi dă numărul cel mai mare și mai diversificat pe piață de instrumente cu claviaturi, ale cărei baze s-au pus în 1962 de Tsutomu Katoh și Tadashi Osanai. Aceste trei nume sunt printre cele mai cunoscute, blazoane celebre însă există destule și dacă este să fac o enumerare scurtă veți mai regăsi destule la fel de breze, însă nu în construcția de claviaturi. Marshall, arhicunoscută pentru amplificatoarele de chitară, Tama pentru tobe, Fender, Gibson pentru chitări, RCF pentru difuzoare. Și sunt doar spuma. Pentru renumele lor se plătesc bani grei și muzicienii știu ce înseamnă să salivezi în fața vitrinei după o astfel de marcă. Puțini dintre producătorii acestor instrumente de lucru pentru artist au înțeles că trebuie ca produsele lor să ajungă până la cel din urmă muritor și unii au decis să rămână exclusiviști, invențiile lor să nu coboare sub un barem de preț, de aceea eticheta lor este undeva în urma celor pliați pe cerințele consumatorului. Nu pun ,,chinezăriile” și ,,taiwanezele” la socoteală fiindcă rar s-a ridicat vreuna la nivelul cel mai scăzut al ,,mai marilor”, cu toate că în unele cazuri, așa furtișaguri tehnologice de doi bani, am găsit și chestii inedite în construcție și chiar bizar de profesionale în privința timbralității. Vreți o claviatură scumpă? Una dintre ele o găsiți la suedezi, Clavia, roșie de te ustură buzunarul. Cine nu citește nu găsește! Stevie Wonder și Ray Kurtzweil fondează în 1982 compania Kurtzweil chitită să creeze instrumente pentru cei cu deficiențe de vedere, partenerul lui Stevie fiind unul dintre vizionarii teoriilor nanoroboților, cel ce susține că din 2040 omul va putea lua orice formă. Eu sper că nu.
Succesul industriei muzicale din ultimii ani se datorează implicit transferului de hardware către software și simplificarea mașinăriilor de interpretat. N-a fost suficientă înmagazinarea într-o singură claviatură a zeci și sute de instrumente, urechea umană, sensibilă la nuanțe a cerut mai mult. Tonurile s-au reinventat prin trecerea lor prin diferite filtre și efecte și biblioteca neîncăpătoare a fost înlocuită cu un maxidepozit. Fabricanții de viori, alămuri, percuții continuau să producă noi și rafinate instrumente, electroniștii inovau circuite mai fiabile, translații apropiate de natural, ,,lumea nouă” lua contact cu populațiile ,,sălbatice”, cultura lor aducând un neconvențional plus sonorităților moderne. Unde să pui două sute de orchestre simfonice, o mie de formații și câteva zeci de mii de glisări de voce? În calculator. A fost și este salvatorul buzunarelor, un aparat care a descongestionat spații și a rapidizat procesul de creație, a izolat însă și indivizii și de ce să n-o spun, a creat generații de muzicieni egoiști.
Ohoho, de ce mi-am amintit! Ieri și alaltăieri parcă mi-au venit mințile în fire. Grație canalului cu ,,…tube” am revăzut debutul industriei românești ,,fundat aici, în urbea noastră” română, fără doar și poate de sorginte caragielească. Cum nu există cărămidă pusă pe temelie decât cu ștampilă ,,de import”, via China Nouă, minunatul nostru TVR nu putea lipsi de la masa artizanilor generațiilor muzicale viitoare. A pus umărul greu la treabă și ne-a dat pe rând o școală de vedete, un Despot, un Călin Gruia, un Geambașu în miniatură, era să (mă) pronunț In Rem, copii pe atunci, toți ,,aleși pe sprânceană”, cu cea mai mare grijă, dar nu ei fac obiectul rememorării mele ci Laurențiu Duță, un alb tremurici marca Jackson înșirând note, confundate de mine, amintirile deh, mă chinuiesc și ies amalgamate, cu originalele Cifre compuse de Marina Voica. Am rămas încurcat: ori copilul din triada sud-estică a avut pile la malul mării și prin tată, Jan, etc, a ajuns la mama descoperirii și susținerii de talente și ca numele să capete greutate s-a aplicat regula featuring-ului de formă, ori ,,babeta” chiar a avut o revelație din setul Thriller.
Da! Este o invitație la introspecție adâncă, o trimitere la anul 2000, la 1995, la 1990, la punctul zero românesc înainte de schimbarea mileniului, la 1989. E bine atât pentru generațiile ce s-au născut după și pentru cele dinainte. Este benefic pentru tatăl meu, pentru mine și fiica mea, unica speranță că punțile nu s-au rupt între noi ci doar nu le-am mai călcat din lipsă de timp și spațiu și rămâne singura soluție să ne arătăm ,,omenia” unii altora, altfel….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share