Ora de muzică 100
Oare în ce categorie se trec notele false? În muzică la cele ce strâmbă urechi și dacă ceva este în neregulă, vibrațiile suprapuse creează dezacorduri, armonii stranii, ciudate, fără…..
Aici cântatul seamănă leit cu scriitura, vezi când cineva care înșiră vorbe fără noimă o ia pe arătură în loc să țină partitura în gama și tonul potrivit. Mă văd nevoit să-l mai țin nițel pe Sting și ai lui colaboratori în rezervă, să improvizez în cele ce urmează și ies din tonalitatea frecvențelor cu timbralitate bell canto pentru a ține un recto-tono monoton, dar necesar acestor zile. De-ați ști de câte ori mi-am înghițit gândurile prinzând acest colaj de revolte din zbor, câte sexualități am interpretat fortisimo acompaniind corurile reunite ale piețelor, primăriilor, cluburilor, în a căror frunte dirija maestrul. Pop-orul. Pe șapte voci, terți poartă la unison grija altuia, secondați de trupe de dansuri cu bătăi și strigături pentru un….
După cum se știe, talentul muzical al nației este un fapt dovedit, peste zece milioane de români i-au cântat cel puțin o dată celui ce guvernează și n-a demisionat din misia cerească deloc până acum. Harul de-a jongla cu stilurile vocale este unul rar întâlnit și pare hărăzit generațiilor pornite pe căile vieții după cataclismul folk de la Ploiești, cât despre cei ce-au supt auditiv Led Zeppelin și Beatles deopotrivă…. Ei sunt cei ce azi cântă hegemonic peste și pentru mulțimi refrenele Nemuritorului cu un glas care nu îngână ororile războiului, ale cărui ecouri se pierduseră cu mult înaintea zămislirii, înaintea primului și ultimului concert ombilical, ei sunt cei ce azi nu găsesc nimerit să accepte chiar și ,,lipsa gravitației”, a ,,despot”-ismului muzical, sunt cei ce-au rămas cu un ,,iris” înmuiat, cu o ,,holograf”-ie ștearsă…. Nu m-oi fi dus eu gândul la analogia asta nenorocită, garantat s-a trezit în mine o sămânță de idee care să mă pună pe drumurile neasfaltate ale legăturilor nefirești. Am adăugat curiozităților mele încă două, ocazie cu care am reușit să fac un tablou de caracteristici sumare privitoare la sex și vârstă. Constatarea mea a dus la două concluzii: femeile interpretează textul și parcursul muzical în stil romantic, sentimental și-l transformă în realitate imediată, uită total de ficțiunea de care se înconjoară un cântec și trăiesc cu iluzia idealului; pentru bărbați cuvântul cântat nu creează himere ci certitudini și nu există decât un caz particular care face excepție de la regulă, momentul în care sunt băuți, le dau lacrimile furați de regret, dar pentru o singură secundă, în rest pentru ei melosul nu este decât un furnizor de scânteie combativă, de trezire a instinctului de luptător, de bărbăție. Nedespărțită de clasificarea din urmă, vârsta are și ea impact asupra percepției muzicale, formează și însoțește mentalul precum cămașa pe individ. Copiii ascultă disco infantil, gimnazialii au trecut la hitul imediat de radio, liceenii gustă din semințele uscate ale trecutei mode, universitarii servesc doar metal greu și alte ciudățenii apărute pe mapamond, licențiații sunt nevoiți s-o dea pe ușoară și valsul miresei că-i vremea însurătorii, iar restul sunt obligați să se refugieze în muzica propriilor tinereți și să repudieze orice altă variantă, de aici și ,,veto”-ul aplicat oricui încearcă altceva. Provocatoare pentru o listă în care să treci diferențele atâtor generații este evoluția românească a ultimilor 26 de ani. Naște atătea întrebări încât răspunsurile se lasă încă așteptate. Să fii profesor și să marșezi la manele, să fii doctor și să nu-ți repugne manifestările barbarești ale consumatorilor feroci de folclor, să te lași pur și simplu târât în hora sârbei de ultimul țăran fără împotrivire, să fii judecător, polițist, primar și să lălăi de gât cu toți lăutarii, să mai fii și președinte și să te pui în cârd cu toți spoitorii, asta chiar este o provocare a înțelegerii. Te gândești că toate s-ar cuveni să fie la locul lor: costumul pe educat, uniforma pe omul legii, salopeta pe muncitor, sutana pe credința maximă în divin, zdreanța pe sărăcan. Te aștepți la firesc, la conformism, aduni și nu-ți iese socoteala nicicum. Cum să fii în același timp director de bancă și hoț, familist convins și pederast de ocazie, om cu icoana lui Dumnezeu în suflet și criminal cu sânge rece? Păi este de colea ca Vineri să iei numele divinității în deșert iar Duminică s-o dai pe alelui și aminuri, să cânți minunile vieții dimineață și noaptea să le distrugi?
Tot americanii ne scot din marasm și ne aduc cu picioarele pe pământ. Zic ei că au găsit remediul penei de curent produse de exploziile solare. Ce e de zis? Mă simt deja mai bine să știu că și mâine colegii, prietenii, dușmanii chiar, vor avea acces la eter neîngrădiți de vreo pală neprietenoasă de lavă pusă pe glume cu pământenii. Așa le pot urmări cu interes unele dintre postări. Ieri am găsit una interesantă, două palme arse de muncă, din vremurile în care Colectivul era mândria țăranului și munca….
