Cartea zilelor noastre: Omagiu unui cărturar de soi
Se duc, rând pe rând, și scriitorii. Că iubirea, boala și moartea nu cer voie când vin pe capul omului. Așa întâmplându-se și cu profesoru`, scriitoru` și publicistu` slătinean Constantin Voinescu. Pe care l-a răpit recent, la optzeci de ani, în plină putere de muncă, o maladie necruțătoare…
Am conlucrat vreme bună cu dânsul, în calitate de colaborator permanent la revista slătineană OLTART. Pe care-o scotea-n lume trimestrial, punând paginile ei la dispoziția unor condeie locale, dar și naționale. Eu numărându-mă, onorat, printre ele. I-am citit și recenzat câteva dintre romane. Sau
rubricile de gramatică, interesante foarte. Iar când nevoia mă-ncolțea apelam la sfatu` său întotdeauna avizat…
După tată, argeșean, după mamă, bănățean. Știa carte multă și-avea condei de romancier și umorist grozav. Satirizând cu rost și nuanțe super. Era un lingvist de precizie și un îndrumător de nădejde în zona filologică. Regret inevitabil dispariția sa și nu-l voi uita. Să-i fie țărâna ușoară, Dumnezeu să-l odihnească. Condoleanțe familiei!
Adrian SIMEANU
