Fărădelegea lui Călin – Not enough…
Aproape enigmatic.
Citare să fie, dar cu cel puțin cinci zile înainte de termenul de judecată. Și nu numai. Urgențele reduc citarea și sub cinci zile. Art. 159.
Cum nu-s toate perfecte, imperfecte sunt și operațiunile justiției. Neprimirea citației, primirea ei în termenul urgenței nefiind vreuna, dă posibilitatea părții obstrucționate să ceară amânarea. Când aceasta nu este cerută, neregularitatea nu va fi luată în considerare. Ori când invocarea neregulii nu se invocă la următorul termen. Invocare posibilă și de alte părți procesuale, dacă citarea a fost nelegală, numai la termenul respectiv. Art. 160.
Aproape…. Personal înseamnă, credeam, direct celui căruia i se adresează. Cert este că nu. Dacă în două rânduri citația va fi înmânată „… personal celui citat…”, în locurile stabilite pe la Art. 155 sau „… oriunde se află cel citat.”, în rest se dă ori administratorului, ori portarului – la hotel sau la cămin -, ori la unitatea din care partea face parte (cui, doar… știe), ori la căpitănia portului unde este înregistrată nava pe care servește partea, ori la administrația închisorii, ori la administrațiile spitalelor, sanatoriilor sau ale altor așezăminte de asistență medicală sau socială. Art. 161.
Ca să fie bine și rău deopotrivă, Art. 162 se ocupă de „Înmânarea făcută altor persoane”. Un soi de nebunie trebuie să-i cuprins pe redactorii juriști să facă o asemenea nefirească împărțire…. Administratorii, portarii etc. fiind deci considerate exact partea. Merde! Nu și funcționărașul sau insul delegat să primească scrisorelele adresate altui terț precum notarul, avocatul, executorul judecătoresc. Însă avem și aici administratori, portari ori agenți de pază, nimeriți să semneze și să primească citații și acte de procedură. Aici indirectețea are și norme. Agentul care înmânează trebuie să se legitimeze. Directețea Art. 161 este adusă la intermediere. Aveam dreptate, căci unitățile, instituțiile vor înmâna citatului citația, nu direct agentul. Acesta din urmă va obține ori dovada semnăturii ori a lipsei semnăturii, dar dovada se poate trimite și „… direct instanței.”, când citația nu a putut fi înmânată „… de îndată…” citatului.
Același „spirit” al coincidenței (ce mă bântuie de ani buni) face din realitatea imediată una pe cât de înfiorătoare în sine, pe tot atât de fără de noimă. Veni vorba, între noi băieții (hoaște îmbătrânite mult prea devreme) despre ceea ce era doar un zvon prins din zbor, devenit real. Și care se leagă mai mult cu lipsa de vrere a persoanelor de a răspunde instituțiilor ce la un moment dat fac din cetățeni doar piese insignifiante pe placa lor de joc. În fapt – am spus-o de nenumărate ori – la cheremul unor indivizi la fel de manipulabili, dar din motive și temeiuri diferite decât ale neprihănitului ins al societății. Zvonul: chemarea bărbaților pentru a li se da o nouă măsură la haina militară, retrasă de mulți ani, și – cum am aflat – să li se dea o pușcă și a executa o tragere. Așa, din senin, după numai o oră – povestește un pățit – de instruire, după un set de întrebări, constatări de facto și instructaj. Să ai numai până în 63 de ani și ești apt de una mică a la răzbel. Procesul de comunicare semănând cu cel al citării de la Art. 163. Să vină agentul, să înmâneze părții hârtia și să „forțeze” partea să semneze dovada transmiterii. Un prim scenariu este ca partea să primească citația fără să semneze dovada, să refuze pur și simplu întemeiat sau nu, situație ce va determina agentul să dea cu subsemnatul pe un proces verbal. Refuzată și citația, în situația doi, îl pune la cale pe agent să o depună în cutia poștală a părții. Dacă are. Caz contrar, lipește pe ușa locuinței o înștiințare. Ca, probabil, pe timpurile ciumaților, a renegaților și așa mai departe. Căci așa pare. Să vadă lumea, să se holbeze, sâ suspicioneze, să privească cu circumspecție. Să aibă pe cine și de ce blama, marginaliza sau încuraja. An, lună, ziuă, oră. Nume, prenume, funcție agent. Nume, prenume, domiciliu, reședință, sediu al celui – aici nu sunt de acord cu un singur cuvânt – de (acesta este adaosul necesar) înștiințat (acesta unicatul dezavuat). „Arătarea actelor de procedură…” de comunicat. (Vi se pare normal ca ele să fie publice? Mie nu!). Ce urmează are iz de lipsă totală de rațiune. Din moment ce nu a vrut să primească citația, de ce destinatarul ei ar urma procedura de a respecta 1-7 zile maxim sau 1-3 zile la urgență și a se prezenta la instanță spre a-și primi citația? Sau de ce ar merge la primărie, când domiciliul… este în altă localitate decât instanța? Chiar așa fiind, chiar ignorând și aceste termene, pe ușă stă și specificarea că citația este considerată comunicată. Pe aceeași tăblie se află și semnătura depunătorului.
