Cenaclul Alexandru Sihleanu – 26 Octombrie 2024

POEZIA, DRAGOSTEA ȘI PACEA ÎN LUME FAC VIAȚA PLĂCUTĂ

Sâmbătă, 26 octombrie, †) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl Dumitru Hangu a lecturat câteva epigrame din revista Epigrama, nr. 109, septembrie 2024 ce aparțin următorilor autori: Nicu Alecu:
„(Inerție) Bine-ar fi, se înțelege,/ Țara de-ar avea un rege;/ Am rămas la președinte/ Și-i la fel ca înainte!
(Rezolvări) Dar va veni curând și gerul/ Că va-ngheța caloriferul/ și vom primi facturile/ De-o să ne ia căldurile!
Daniel Hangu:
(Corul… la nevoie se cunoaște) În cor cântăm la unitate/ Și sus strigăm, cu mare zel,/ Dar la nevoie, din păcate,/ Se face corul mititel.
(Cu Dumnezeu înainte) UN tron ocupă azi un rege,/ Iar lângă el e-un președinte,/ Când vorbă-i să decid-o lege,/ Ei ne trimit la cele sfinte.
(În flăcări) Căldura crește, asta-i clar,/ Și prețul parcă este jar,/ Dar chiar și-așa, e de mirare,/ Că arde tot la… buzunare.
Dumitru Hangu:
(Tineretul cu armata) Plecau flăcăii în armată,/ Bărbați să vină cu idei,/ Iar fetele… și ele-ndată,/ Grăbite deveneau… femei.
(Curiozitate) Azi românii sunt pe treabă,/ Totul e făcut în grabă;/ Curioșii vor să vadă/ Unitatea… la grămadă.
Cei prezenți au cântat „Mulți ani trăiască” dlui Dumitru Hangu pentru sărbătoarea numelui.
Dl Mihai Doina a declarat și a lecturat: „Pentru rubrica „in memoriam” am ales câteva epigrame, marca Safta Leaută. Fosta colegă de cenaclul posedă un spirit fin de observație. Epigramele D-sale sunt inspirate din mediul înconjurător și din evenimentele zilnice, pe care le prezintă cu mult umor… și piper.”
„(Armă de-ndreptare) Epigrama, frățioare,/ Cică-i armă de-ndreptare…/ Cum să te-ndrepți cu folos/ Când te-nțeapă pân’ la os?
(Avem premier femeie) Noutate-n România:/ Premier e Vasilica;/ Cu Dragʼ nea/ A tăiat „pamblica”.
(Gelozie) Berbecul negru-i supărat/ Fiindcă oaia a fătat/ Doi mieluți albi ca zăpada;/ Cred că m-a-nșelat neroada!
(Lansare de carte) Cu Cenaclu-n deplasare/ În Boldu la o lansare,/ La o carte cu mult dor,/ Pe sufletul tuturor.
(Tiranie) De când cu democrația/ S-a dus naibii bărbăția;/ Și la serviciu… și acasă,/ Ea bate cu pumnu-n masă!
(La spovedanie) Părinte, am păcătuit/ Și-mi crapă obrazul;/ Anul acesta am sărit/ De cinci ori pârleazul.
(Cenacliștilor) La Cenaclul lui Sihleanu/ Epigrama-i cu toptanuʼ/ Și văzând că merge treaba,/ Ghinea-și mângâie fin barba.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mihai Doina, care a prezentat eseul ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI. Vă ofer lectura: „Această zi ne oferă posibilitatea să omagiem jertfa celor care au luptat și au murit pentru eliberarea țării în toate confruntările militare, dar și eroii militari moderni, care și-au dat viața în teatrele de operații din BALCANII DE VEST, IRAN și AFGANISTAN. Ziua de 25 octombrie este și ziua când ne onorăm veteranii de război, și ai teatrelor de operații, militarii activi și în rezervă, sau în retragere, precum și personalul civil care desfășoară activitatea în Armata României.
Din 1959 sărbătorim această zi. Înainte de 1948, adică înainte de instaurarea regimului comunist armata română nu a avut o zi proprie pentru a fi sărbătorită. Prin decretul 125/ 20 iulie 1951, 2 octombrie devine Ziua Armatei Române, întrucât în 1943 Stalin aprobase constituirea pe teritoriului URSS a două divizii de voluntari – „Horia, Cloșca și Crișan” și „Tudor Vladimirescu” din prizonierii români. Aceste două divizii socotite, în primii ani ai regimului comunist, prin vocea ministrului Forțelor Armatei, generalul Emil Bodnăraș, nucleul și modelul de constituire al așa zisei „armata populară”.
După retragerea trupelor sovietice din România, în vara anului 1958, prin Decretul 381/1octombrie 1959, Ziua Forțelor Armatei s-a stabilit a fi 25 octombrie. Decretul nu face vreo la motivele care determinaseră la renunțarea vechii zile a armatei, dar semnificația gestului era subînțeles.
Sovieticii nu puteau pretinde că nu se sărbătorea în continuare „frăția de arme româno-sovietică” din anii 1944-1945, dar eliberarea „ultimei brazde de pământ”- o formulă adânc înrădăcinată în mentalul colectiv, inclusiv în armată, era așadar o acțiune militară prin excelență românească, plasată propagandistic în prim plan pentru a marca distanțarea de Moscova și încurajarea recuperării parțiale a tradițiilor militare românești.
Descătușarea din decembrie 1989 a oferit posibilitatea reluării discuțiilor privind semnificația Zilei Armatei Române, în contextul abordării critice în istoriografia românească a procesului de sovietizare a țării, sub impactul ocupației sovietice, în general și de transformare a armatei române în „armata populară”, după chipul și asemănarea celei sovietice, în particular. Discuțiile, în centrul cărora s-au aflat mai multe propuneri pentru schimbarea acestei zile (una dintre sugestiile care s-au bucurat de o largă susținere fiind ziua victoriei de la Mărășești, la 6 august 1917), plecau de la o realitate istorică ignorată până atunci, din motive ușor de înțeles, dar tot mai greu de înțeles astăzi: cum se putea vorbi de eliberarea „ultimei palme” de pământ românesc la 25 0ctombrie 1944, în condițiile în care teritoriul pentru care luptaseră ostașii români trecuse, arbitrar (făcut numai la întâmplare, samavolnic, după propria apreciere), sub administrație militară (până la 9 martie 1945), iar Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Harța, teritoriile pentru care România întrase în al Doilea Război Mondial, se aflau în continuare sub ocupație sovietică.
Deși armata română contribuie, alături de Armata Roșie la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, sovieticii au impus evacuarea autorităților românești reinstalate în patru județe din fostul teritoriu ocupat de Ungaria. Reinstalarea administrației românești în nord-vestul Ardealului se petrece îndată după instalarea de către URSS a guvernului pro-comunist a lui Petre Groza, la 6 martie 1945, problemă pe care guvernele anterioare încercaseră în zadar să o rezolve, dar care conferă legitimitatea unui guvern ilegitim, impus cu forța de Stalin.
Conservat, din motive ideologice în întreaga istoriografie militară dinainte de 1989, mitul „frăției de arme” româno-sovietice are fisuri majore. În fapt, la nivelul comandamentelor, relațiile au fost tensionate, ca urmare a felului în care sovieticii și-au exercitat actul de comandă. Adesea, misiunile de luptă au fost stabilite fără consultarea comandanților români și fără a ține seama de situația operativă sau de capacitatea combativă a Marilor Unități, ceea ce însemna utilizarea trupelor românești în zone cu risc major de pierderi masive în oameni și material de luptă. Rușii, care se cred încă stăpâni în teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, sunt mereu iritați că le reamintim de Basarabia și Bucovina de Nord, că sunt ale noastre și au fost ocupate în urma celor două ultimaturi sovietice din iunie 1940 de către URSS, în baza Protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov. Despre aceasta rușii nu vorbesc, sau a cărui autenticitate o pun la îndoială și astăzi.
Rescrierea în „varianta Putin” a celui de al Doilea Război Mondial are ca țintă centrală așa zisul „efort sovietic de eliberare a popoarelor est-europene de sub dominația nazistă”. Rușii vor să le fim recunoscători pentru „eliberarea” care ne-au impus să o sărbătorim mai bine de 45 ani, ei instalând în aceste țări „eliberarea”, dar aflate încă sub cizma sovietică, regimuri criminale staliniste.
În vreme ce încă mai vorbim de „ultima brazdă de pământ românesc eliberată”reușim să ignorăm, din motive variate, „minciuna care încă mai stă cu noi la masă”: instaurarea administrației militare sovietice în Ardeal, la eliberarea căruia contribuiseră cu propria jertfă de sânge ostașii României.
Despre „ultima brazdă eliberată” ar putea fi vorba la 25 octombrie 1944? În plus, la 26 octombrie 1944 Protocolul militar româno-sovietic prevedea desființarea armatei române din interior, de care rușii se temeau că ar putea organiza un „23 august de-a-ndoaselea. Șeful Marelui Stat Major a adăugat „o notă adițională”: „îl semnez ca fiindu-mi impus de Comisia aliată (sovietică) de Control”.
Ce e de sărbătorit la 25 octombrie? Poate doar să comemorăm jertfa soldatului român care a murit în Ardeal cu gândul că luptă pentru a readuce această provincie istorică în granițele României, fără să știe că autoritățile militare sovietice le vor izgoni pe cele românești, legitime; că vor ocupa Basarabia și nordul Bucovinei pentru zeci de ani!
La 25 octombrie 1944 Armata roșie se afla în Transilvania ca armată de ocupație, iar statul român avea principalele atribute de suveranitate grav știrbite.
Așadar, e vremea ca această formulă, cu ziua care o proclamă, să fie trimisă la gunoi, acolo unde îi este locul și să reușim printr-o dezbatere onestă și grabnică, regândirea unei zile acoperitoare a tradițiilor de luptă ale Armatei României, ca o sărbătoare națională autentică.
Se spune că armata țării este oglinda societății, cu toate defectele, viețile, ori slăbiciunile ei. Ea poate fi mai bună dacă rămâne la principiile care i-au consacrat existența: onoare, demnitate, disciplină. Pe lângă Ziua Armatei ostașii mai au și sărbătorile categoriilor de arme. Acestea au fost fixate în funcție de sfinții ortodocși care le ocrotesc. Pentru exemplificare: Marina militară își serbează ziua la 15 august=Nașterea maicii Domnului; Infanteria la 23 aprilie=Sf. Mare Mc. Gheorghe; Armata la 6 dec. =Sf. Ierarh Nicolae Există sfinți pentru toate 27 categorii de arme! Îmi face plăcere să închei materialul acesta cu o poezie care completează conținutul eseului. Poezia se numește Autobiografie și aparține poetului buzoian, colonel inginer geodez Nicolae Birceanu: „Când am deschis ochii pe lume Aveam „Armata Regală” (1935)/ Despre care num pot spune/ Decât ce-am învățat în școală// Vorbind strict istoricește/ Nu este nimic confuz:/ Armata noastră se mândrește / cu Mărășești, Mărăști, Oituz./ Când am ajuns la majorat Nu am rămas pe dinafară/ Și chiar atunci m-am înrolat/ În „Armata Populară”.(1953)/ Nu ne-am luptat în război,/ Dar… am construit Canalul,/ Mai multe zidiri „Zidiri” de soi/ Și Transfăgărășanul// După „revoluția română” (1990)/ Avem „Armata de profesioniști”/ Cu dotare tehnică mai bună/ Și cu soldați săraci, dar optimiști.// Ne apărăm hotarul prin Afganistan!/ Țara noastră este asigurată./ Având scutul american/ Nu poate fi ocupată!/ Acestea-s chestii de poveste…/ Noi s-avem conștiință trează,/ Căci armata noastră este/ Mică, săracă, dar vitează!”
Dl Mihai Doina, lectorul ședinței de astăzi, dovedește deschidere pentru istoria poporului român și mult respect pentru sacrificiile ostașilor români de-a lungul istoriei naționale. Eseurile dumnealui sunt ample și documentate pentru a sublinia cât mai veridic ideea din titlu. Îi mulțumim pentru materialul prezentat. Îi dorim sănătate și îl așteptăm cu alte lucrări interesante.
„Materialul prezentat astăzi de către dl col. Mihai Doina vine în continuarea preocupărilor dumnealui legate de istoria națională, dar și în continuarea vocației sale de militar. Ne-a făcut o trecere în revistă bine documentată și necesară în contextul Zilei Armatei Române. Mi se pare interesant, ca o completare la material, faptul că prima bătălie purtată de către români, despre care avem date certe, cunoscând perioada și anul, este bătălia de la Posada (9-12 nov.1330), iar ultima bătălie purtată de către armata română pe teritoriul actual al României, este bătălia de la Carei (25 oct. 1944). O concluzie, legat de acest lucru, este că prima și ultima confruntare de pe teritoriul României au fost cu armatele maghiare. Data ultimei bătălii, după cum a evidențiat și dl col Mihai Doina, este Ziua Armatei Române. Lectorul a vorbit, de asemenea, despre frăția de arme româno-sovietică și a arătat raportul inițial de subordonare a regimului comunist român, față de URSS. Acum această frăție a fost înlocuită cu un alt concept, există: partenerul strategic (SUA). Îl felicit pentru material și îl aștept cu un material pentru Ziua Marinei.” (drd. Cristi Rusin)
„Mă bucură că avem în „coroana” cenaclului nostru două pietre prețioase: dl drd. Cristi Rusin și dl col. Mihai Doina. Azi a fost rândul domnului colonel să ne prezinte un material, care mi s-a părut deosebit. Apreciez rigurozitatea și cursivitatea materialului. Apreciez cu câtă atenție s-a aplecat asupra datelor din material. Se vede formația militară de a ține și păstra în ordine lucrările dumnealui. Aș vrea să aduc câteva completări. M-am întrebat de ce 23 august nu este sărbătoarea pe care o aveam înainte? Am aflat, că ieșirea noastră din război și întoarcerea armelor nu a însemnat încă nimic, armistițiul încă nu fusese semnat. Între data de 11-13 septembrie 1944, o delegație română condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, comunist de bază, s-a deplasat la Moscova pentru a semna armistițiul. De abia acum putem spune că războiul are loc invers din partea armatei române. A trebuit ca armata română să își aducă jertfa de sânge încă mult timp ca să elibereze Ungaria, Cehoslovacia, până la Berlin. Nu pot să închei, aducându-mi mulțumirile și respectul meu domnului colonel. De acum domnul colonel pentru mine este general.” (Dan Zanfirescu)
„Materialul prezentat, din punct de vedere istoric, respectă toate datele, este concis și bine conceput.” (Mircea Mocanu)
„Am ascultat cu mult interes lectorul de serviciu, în persoana dlui col. Mihai Doina, un material bine pregătit și documentat, și totodată potrivit evenimentului care a avut loc pe 25 octombrie Ziua Armatei Române. Aș putea să spun, despre istoria armatei se poate vorbi foarte mult. Se spune că cine îmbracă haina militară, îmbracă haina morții. Noi știm că în primul război mondial, armata română a luptat pentru întregirea teritoriilor țării, care s-a finalizat la 1 dec. 1918. Oficierea acestui rezultat a avut loc prin încheierea actului și intervenția Reginei Maria la Paris în 1920. Mulțumesc dlui col. Mihai Doina pentru materialul prezentat și îi doresc sănătate.” (Costică Drîstaru)
„Apreciez foarte mult materialul cu date istorice prezentat de lectorul de serviciu, Mihai Doina, date foarte interesante, care mi-au captivat atenția și pentru care îi mulțumesc și îl mai așteptăm cu astfel de teme.” (Adrian Câmpeanu)
Sâmbătă, 02 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mircea Mocanu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: