Cenaclul Alexandru Sihleanu – 20 Iulie 2024
CÂND TIMPUL NE PERMITE UN RĂGAZ, TRAGEM LINIE ȘI CONSTATĂM
Sâmbătă, 20 iulie, † Sfântul și slăvitul proroc Ilie Tesviteanul, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl drd Cristi Rusin a intervenit la rubrica in memoriam: „Cu ocazia împlinirii a zece ani de la moartea medicului Mircea V. Homescu aș vrea să citez două cugetări din volumul său de debut Aporii metaforizate, Ed. Valman, 2007, p. 40”. „1. Cărțile au fost și vor rămâne pentru mine niște prieteni stabili, nearțăgoși, deși nu întotdeauna afectuoși cât i-aș fi dorit. Marin Preda mi se văieta și el, uneori, de aceeași lipsă de afecțiune a unora dintre cărțile pe care le iubise el în tinerețe, mai ales. 2. Cine citește numai ce-i place, nu va aduna niciodată o așa zisă cultură generală, aceasta este compusă, cel puțin 50% din ceea ce nu-ți place și nici măcar nu-ți convine. Poate că așa se explică de ce, pe mine lectura m-a disciplinat într-o mare măsură.”
Dna prof. Ecaterina Chifu a declarat pentru rubrica in memoriam: „Mircea V. Homescu a fost o personalitate de înaltă clasă din Râmnicu Sărat, o enciclopedie vie, o vastă cultură, fapt ce i-a atras numele de bibliotecă ambulantă. Îl apreciez foarte mult pentru ceea ce a scris și îi mulțumesc postum pentru aprecierile și încurajările în plan literar, după ce i-am dăruit cartea Tu, eu o eternitate, ediție bilingvă română-franceză.” Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Ed. Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Parcă aș mai sta puțin) Parcă aș mai sta puțin…/ E prea devreme…/ Și-așa pământu-i plin de morți,/ Și geme…// Încă n-am terminat ce-am început demult,/ Nu știu, ori timpul n-a mai ținut cu mine,/ Ori eu degeaba m-am zbătut…/ Aș vrea să vă salut pe toți/ Mi-ați fost alături la bine și la rău,/ Vă las acum, nu știu unde eu voi fi/ Oricum, în față, mi-a apărut un hău…// Vă las cu bine, în lumea asta tristă,/ Plec fericit c-ați fost cu mine,/ / Și nu cumva să prind pe vrunul cu batistă,/ În viață mult noroc, prieteni,/ Și… s-auzim de bine!//Parcă aș mai sta puțin…/ E prea devreme…/ Și-așa pământu-i plin de morți,/ Și geme…// Parcă aș mai sta puțin…”
A continuat lectorul de serviciu dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Imn vieții) Spre-a inimii primitoare cetate/ Săgeată, încă, Cupidon abate:/ Nu ține cont de a mea bătrânețe/ Sau, de acum, apusa-mi tinerețe.// Îmi place să privesc pomul în floare,/ Soarele ce, din răsărit, răsare/ Și zâmbetul pe chipul dragei mele/ Când luna se ascunde printre stele.// Îmi plac mințile ce sunt luminate,/ Idei din care lumina răzbate/ Și văd în om scânteia de lumină,/ Iar nu doar acel simplu pumn de tină.// Doresc să fiu omul care trăiește/ Și nu doar lucrul cel ce viețuiește.
(Azi…) Lacrimi amare îmi cad din ochi acum/ Văzând cum ne-am abătut pe jalnic drum./ Cum ura, dușmănia, dezbinarea,/ Făcut-au să pierdem neatârnarea.// În urmă-mi nu văd decât doar jar și scrum,/ Cerul e negru de norul cel de fum;/ Mă întreb: este întoarcere din drum?/ Văzând însă cum merge guvernarea,/ Lacrimi amare îmi cad din ochi acum.// Gândesc: mai are oare rost un zbucium/ Când amuțit e cântul cel de bucium/ Și înclinată este azi spinarea,/ Întunecată e iluminarea?/ Văzând cum ne-am abătut pe jalnic drum,/ Lacrimi amare, îmi cad din ochi acum…
(Noaptea) Perdea de stele noaptea lasă/ Peste pământul ars de soare;/ Lumini se-aprind din casă-n casă,/ Licurici triști clipind în zare// Vântul fierbinte a obosit,/ Pacea-și așterne stăpânire./ Chiar luna pe cer s-a oprit/ Contemplând propria-i strălucire.// Din noapte, trecutu-mi învie/ Cu bucurii și cu tristețe:/ Canar ținut în colivie,/ Astăzi ajuns la bătrânețe.// Iar noaptea, de braț mă cuprinde,/ Suflet și trup spre a-mi deprinde.
(Iubire) Se sting a zilei triste șoapte,/ Soarele ochilor s-a ascuns;/ Țipă o pasăre de noapte:/ Singur, ecoul dă vag răspuns.// Pe banca roasă din vechiul parc,/ Devorat de vetustele iubiri,/ Sacul cu amintiri descarc/ Și cad dureri surde, amăgiri.// Iubirea, de poeți cântată/ Este doar rod al suferinței./ Ca Morgana, într-un ars deșert.// Ea-i aproape, dar… depărtată:/ O consecință a sentinței/ De-a fi sigur, dar… mereu incert.
(Tristeți adormite) Îmi sorb paharul de durere/ Din sordida-mi numită viață/ Când, ce-a fost bun, în zare piere/ Scurtându-se firul de ață.// Speranțele-s triste amintiri/ Ce zac în a timpului pânză,/ Devorate-ncet de amăgiri/ Precum de-omidă verdea frunză.// Albul cu negru se îmbină,/ Secunda cade în clepsidră/ Când inima trecutu-și plânge.// Un trecut trist de Colombină/ Zâmbind sub mușcături de Hidră/ Atunci când viața i se frânge…
(Sunt…) Sunt ca o frunză când ușor toamna pășește/ Cu întregul ei alai de vânt și de reci ploi,/ Privind cu frică, privind cu teamă spre noroi/ Când dus astăzi e soarele ce pârjolește.// Sunt și mă simt ca un strop de rouă efemer/ Ce, agățat de un fir de iarbă, prețuiește/ Fiorii dați de umbra care ocrotește/ Trupul ierbii când astrul urcă pe albastrul cer.// Mă simt și sunt ca bobul de nisip în deșert/ Când simunul furtuna descătușează/ Și tot, toate în altă ordine așează/ În acest al lumii trist și dureros concert.// Sunt, în același timp, bobul sfânt de lumină/ Ascuns vederilor de corpul meu de tină.”
Grupajul de poezii prezentat de dl Mircea Mocanu, lectorul ședinței de astăzi, reprezintă sinceritate lirică, sentimente trecute prin filtrul creației artistice. Versurile sunt edificatorii pentru ideile susținute: „Îmi plac mințile ce sunt luminate,/ Idei din care lumina răzbate/ Și văd în om scânteia de lumină,/ Iar nu doar acel simplu pumn de tină.” (Imn vieții); „Văzând însă cum merge guvernarea,/ Lacrimi amare îmi cad din ochi acum.” (Azi…); „Din noapte, trecutu-mi învie/ Cu bucurii și cu tristețe:/ Canar ținut în colivie,/ Astăzi ajuns la bătrânețe.” (Noaptea); „Iubirea, de poeți cântată/ Este doar rod al suferinței./ Ca Morgana, într-un ars deșert.” (Iubire); „Speranțele-s triste amintiri/ Ce zac în a timpului pânză,/ Devorate-ncet de amăgiri/ Precum de-omidă verdea frunză.” (Tristeți adormite); „Sunt ca o frunză când ușor toamna pășește/ Cu întregul ei alai de vânt și de reci ploi… Sunt și mă simt ca un strop de rouă efemer/ Ce, agățat de un fir de iarbă, prețuiește… Mă simt și sunt ca bobul de nisip în deșert/ Când simunul furtuna descătușează… Sunt, în același timp, bobul sfânt de lumină/ Ascuns vederilor de corpul meu de tină.” (Sunt…) Îi mulțumim pentru momentul liric de astăzi, îi dorim multă sănătate, imaginație, spor la scris și îl așteptăm la o nouă lectură!
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un grupaj de șase poezii. Toate au în comun tema iubirii și prezintă diferite motive ce induc cititorului o stare de nostalgie sau chiar de tristețe. Toate poeziile conțin versuri bogate în figuri de stil (metafore, epitete, și personificări). Constat un progres constant cu fiecare lectură a poeziilor dumnealui. Personal, îmi place modul în care scrie. Îi doresc succes în realizarea cât mai multor poezii, în ciuda faptului că într-o discuție anterioară mi-a mărturisit că preferă să scrie proză.” (Cristi Rusin)
„Sunt poezii scrise între alb și negru cu un pix cu pastă gri, ale unui poet introvertit. Mă duc cu gândul la o poezie tristă, plină de regrete, în puține locuri apărând o vâlvătaie. Eu apreciez că cea mai bună poezie este Azi. Autorul regretă (cred că este și o poezie politică) că toate echipele care au fost de treizeci și trei ani la guvernare, nu au făcut nimic. Celelalte sunt plăcute. Succes autorului!” (Dan Zanfirescu)
„Consider că ideea generală a versurilor audiate astăzi în cadrul Cenaclului Alexandru Sihleanu este chiar titlul primei poezii Imn vieți, cu mențiunea că se referă la viața omului în perioada senectuții, în timpurile noastre. Din ultimele două versuri ale primei poezii: „Doresc să fiu omul care trăiește/ Și nu doar lucrul cel ce viețuiește”, se desprinde faptul că mai marii lumii au ca scop final să transforme omenirea în obiecte, pentru a fi mai ușor mânuită și dirijată în interesul lor. Simțul artistic al poetului poate fi urmărit în versurile audiate și din punct de vedere al prozodiei versurilor și a figurilor de stil: epitete: „cetate primitoare” (un epitet cuprins în conținutul unei metafore, „inimii primitoare cetate”), „lacrimi amare”, „licurici triști.” Desigur că iubirea față de tot ce ne înconjoară este revelată subtil de autor, dându-i în același timp și o definiție acestui definitoriu sentiment care susține viața pe pământ – iubirea (poezia Iubire): „Iubirea, de poeți cântată/ Este doar rod al suferinței.” Din versurile scrise de dl Mircea Mocanu desprindem, cu subtilitate, revolta poetului față de guvernarea slabă, superficială a României în ultimii treizeci de ani.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Stilul este omul însuși- Le style cʼest lʼhomme meme” (Georges-Louis Leclerc de Buffon). Acest dicton se potrivește dlui Mircea Mocanu. Deși scrie o poezie pesimistă, mă surprinde că poezia Imn vieții aduce un elogiu vieții, evocând frumusețile care l-au impresionat: pomii în floare, răsăritul soarelui și zâmbetul de pe chipul ființei dragi. Poetul este impresionat de mințile luminate a căror idei ne influențează. Poezia Azi… este de factură socială, exprimă dezamăgirea ce i-a produs-o actuala societate. În poezia Noaptea realizează un peisaj nocturn foarte frumos și noaptea are o dublă semnificație, nu-i doar un fenomen fizic, ci apare ca noaptea ființei umane. În poezia Iubire nostalgia pune stăpânire pe sufletul poetului „Devorat de vechile iubiri”. Pesimismul este rodul unor experiențe amare, ce și-au pus amprenta pe sufletul poetului, iar iubirea nu este decât o iluzie, ca fata morgana. În Tristeți adormite tristețea și-a pus amprenta pe sufletul poetului și este transpusă în versuri. Îmi place ultima poezie Sunt…, că mă regăsesc în ea. Aici apare un paralelism între poet și elementele naturii: „frunza”, „stropul de rouă”, „bobul de nisip”, poetul apărând ca un „bob sfânt de lumină”, lumină ce oferă altora prin creație. Așteptăm un nou volum de poezie al autorului.” (Ecaterina Chifu)
„Lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu, ne prezintă o poezie în care își exprimă dragostea de cunoaștere, de viață, speranța și pesimismul. Inima este cronometrul care dă semne de trăire intensă, dat fiind faptul că omul se poate îndrăgosti la orice vârstă. Aceasta reiese din poezia Imn vieții. În poezia Azi… este oglindită starea de spirit a societății contemporane. Poezia Noaptea este un tablou de lumini și umbre create atât fizic de elemente ale naturii, cât și sufletește, de trăirile proprii. Poezia Iubire arată nostalgia poetului în care trece în revistă concluziile trase în urma unor iubiri trecute. Poezia Tristeți adormite prezintă o creionare în alb și negru a unor tristeți adormite, reînviate în timpul unor meditații. Poezia Sunt… este o descriere, cu frică, a unei realități efemere a Eu-lui singuratic, în care se ascunde, un „bobul sfânt de lumină”. Felicitări și îl așteptăm și cu alte creații!” (Georgeta Iuga)
„Felicitări lectorului de serviciu, dl Mircea Mocanu! Apreciez poeziile lecturate astăzi. M-au impresionat în mod plăcut prin expresivitatea și sinceritatea sufletului. Poeziile sunt despre viața actuală și ne descrie cu tristețe timpul de astăzi. Are un stil clar de a se exprima, plin de sentimente. Îl felicit pentru că a scris cu inima! Mult succes în continuare!” (Frusina Agheană)
Sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Floarea Frățilă. Vă așteptăm, cu drag!
