CulturăLiteradura

Literadura nr. 32 (12)

Sorin CĂLIN

Ora de muzică – Copeland

Stewart, toboșarul trupei The Police, este un munte de muncă. Doar cu una asiduă reușești să ajungi pe culmi, doar cu una peste măsură poți demonstra că, deși arătos defel, deșirat peste măsură, poți culege lauri și în muzică de unul singur. Precum colegul Sting.
Tributari sau nu familiilor în care se nasc, indivizii pot purta sau nu stigmatul lor. Unii pot să nu afle toată viața, alții…. Dorian Linskey, reporter, descoperă, ca și mine acum câteva luni, chestiuni legate de tatăl toboșarului și compilează „memorabilul interviu din revista Rolling Stone”, dat de acesta, Miles Axe Copeland Jr., la 69 de ani în 1986, cu părerile fiului despre trecutul părintelui și un alt articol din 1985, 26 mai din The Observer. Proverbul „Ce naște din pisică șoareci mănâncă” pare să fie cel mai nimerit pentru creionarea tipologiei tatălui, ascunsă în jumătate dintre preocupările sale, la vedere în cealaltă jumătate și compararea cu a fiului. O sămânță de revoluționar este în amândoi, chiar mai mult decât ar trebui. Episodul bătăii din studio cu Sting e relevant, diferitele păreri contra colegului, oficiale mare parte dintre ele, scot în evidență arțagul, nemulțumirea, dorința de a duce situațiile acolo unde Copeland le-a vrut duse. Fiu sau tată e cam totuna în mentalități și principii. Pe undeva.
Deși „crescut în Orientul Mijlociu, Stewart n-a bănuit că tatăl era spion cu rolul (planuri și fapte) cel mai important în destabilizarea regiunii” (citatul mai mult sau mai puțin transpus mot-a-mot de Dorian). În același paragraf se găsește și declarația lui Miles care l-a supărat la culme pe Sting în 1986: că The Police a fost o trupă „de operațiuni psihologice”. Ohoho! De-ar fi înțeles atunci, i-ar fi dat dreptate bătrânului agent CIA, înțelegând mai bine psihologia maselor, chiar dacă pleacă dintr-o… joacă muzicală. Nu poți să atragi atâția fani cu… nimic. Cum bine o spune chiar Miles bătrânul, că „70.000 de minți tinere s-au deschis pentru ce Police-ul a vrut să le pună în minte”. Evident, la unul dintre concerte.
Pentru ce este cunoscut tatăl lui Stewart? Pentru faptul că a jucat unul dintre rolurile principale în detronarea regimurilor și conducătorilor din Siria și Iran. Că a participat la un dineu alături de președintele Egiptului, Yaser. A fost prezent la o petrecere alături de spionul sovietic Kim Philby. Și mai ales fiindcă este pionierul șmecheriilor murdare, tehnicilor subversive și altor metode folosite și azi de către agenții….
Sting a mai fost supărat pe chestiunea în sine, că Stewart i-a spus cândva că Miles fost agent CIA – nu-i venea să creadă -, deși îl știa foarte bine și regreta și la momentul interviului trecerea lui în neființă din 1991.
Cum tatăl, și fiul. Volubil, folosind diferite nuanțe de voce pentru a povesti, tare și cu un vocabular florid, efervescent și pe alocuri furios. Apropo de ultimul adjectiv. Stewart nu este doar fiul tatălui, ci și al mamei. Lorraine Adie, pe numele de fată, a fost ea însăși agent al serviciilor secrete scoțiene. S-au cunoscut în cursul celui de-al doilea război mondial, Miles având statut de agent staționat pe teritoriu britanic, în Londra, implicat în campania de dezinformare premergătoare acțiunilor din D-Day. După război mama a devenit arheologă…. Era cumva așa…, ca să nu bată la ochi. Deși nu spune nimic despre o posibilă dedublare a mamei, risc eu să o suspicionez tot de spionaj. Cuplul Miles-Lorraine mutându-se în 1952 în Beirut și Cairo, desigur, zone propice unei astfel de meserii, dar și pentru viitorul muzical al fiului cel mic, Stewart. Dacă auziți la el ritmuri exotice, ele se datorează perioadei copilăriei și adolescenței petrecute în orient. Iar părerea lui despre acea lume se rezumă foarte bine la câteva cuvinte: „ținut al perfecțiunii, unde orice strălucește, este modern și cool”. Recunoaște că abia târziu, matur fiind, a realizat ce avantaje culturale a avut trăind acolo. Jurnalistul Miles, după ce a împrăștiat zvonuri și a făcut în așa fel încât miza americană să aibă succes – petrolul -, trompetist de jazz în tinerețe și scriitor, cu un bestseller la activ: „Jocul națiunilor – imoralitatea puterii politice”. „Consultant bine plătit”, de asemenea, după 1957.
Dorian a pus suficiente întrebări cât să încerce să-l determine pe Stewart să „calce pe delături”. Nereușind. Dacă i-a mințit, pe el și pe cei doi frați, tatăl privind activitatea sa? Defel. „Doar că nu ne-a spus toată povestea. Dar nici noi n-am întrebat.” Și chiar când a aflat, grație volumului, prin studenție, i s-a părut o chestie tare, părere ce nu și-a schimbat-o defel niciodată.
În parte, interviul se datorează și podcasturilor, episoadelor pe care le-a filmat Stewart despre Miles, sub titulatura „Tatăl meu, spionul”, filmulețe care au ajuns pe youtube după ce i s-a refuzat ideea de a realiza un film.
După multe și variate alte păreri la subiect ale lui Stewart, am sintetizat ultima parte a interviului într-o frază din cartea lui Miles: „Democrația este precum doi lupi și o oaie ce stau la masă și votează ce vor servi la cină.”.
Așa tată, celebru, așa fiu!


Teo CABEL

Aprilie

În curte la mine ploaia nu e bacoviană
pe stradă chiar este universală
pasărea zboară, nu are umbrelă
câinele se scutură voios dă din coadă
nu-i udă ochii?
o ploaie de primăvară la jumate
nu aș vrea să iau umbrela
dar… să mă duc la piață să mă întorc
este o artificialitate utilă
abia nu dau prea multă mâncare
artrozelor hulpave sub umbrelă
ploaia aceasta universală înmiește verdele
din copaci, de pe câmp, din grădini
toți mustim a apă
din picioare până-n cap
în toate celulele
s-a spălat sticla cerului
curcubeul se vede
ce înger are o pensulă așa de mare?


Dimineață la malul mării

M-am dus la malul mării
gândurile mele strigau mai tare decât valurile ei
țipătul pescărușilor se amestecau cu valurile mele

am rămas
privind în depărtare
un punct mic
o barcă de pescari înainta pe linia orizontului
părând că acesta se clatin
punctul creștea
gămălia de ac devenea bob de orez,
bob de zare
cireașă
caisă pârguită și coaptă
un disc roșu gălbui
valurile mele s-au liniștit
o gură de cafea amară
pescărușii nu țipă
cred că am devenit pescăruș.


Altă dimineață

Te trezești într-o altă dimineață
un sunet strident
arunci privirea pe geam, ramurile părului sunt neclintite
frunzele nu spun nimic
tăcerea groasă își schimbă hainele de noapte într-o rochie vaporoasă de vară
sunetul continuă
un fluier?
cine strigă?
de ce să fie un cocoș?
cine a tradus prima dată cântatul/ strigătul/ văicăreala cocosului
cucu rigu?
de ce să fie cucurigu
m-am trezit și azi
și astăzi trăiesc
văd mișcare în pom
câteva umbre cu pene sar pe crengi
scot sunete
de ce cip cirip?

ea se mișcă lângă mine
tot cucuriguuuu aude și ea
sau cuc cu rigu gu guuu?
deschide ochii
te fixează
ca în filmul acela de desene animate, OꞌMaley
și zâmbește
zâmbetul acesta este podul dintre tine și ușă,
deschide ușa și te scoate în curte
deschide poarta și te scoate în lume
o culoare frumoasă a lumii dă zâmbetul ei
dimineața.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share