CulturăLiteradura

Literadura nr. 32 (8)

Ochii lui Dumnezeu

Ramona Müller

Bulgaria, sora noastră de integrări europene și nu numai, nu excelează doar prin stațiunile de pe Malul Mării Negre cu plaje curate și ape limpezi, care te fac să revii și în anii următori.
Calitatea serviciilor poartă amprenta influenței germane, iar dezvoltarea turismului este evidentă atât în stațiunile montane, în orașele medievale cât și în locurile încărcate de istorie și cultură. Bulgaria deține, din punctul meu de vedere, și superlativul absolut al peșterilor cu forme impresionante, cum nu am văzut nicăieri în Europa. Ați avut vreodată acea senzație că ești urmărit, că cineva te privește de sus? La propriu există în Bulgaria o asemenea peșteră, Peștera Prohodna, care înseamnă în traducere calea de trecere sau pasajul. În tradiția noastră creștină prohodul reprezintă slujba morților. Prin acest pasaj te privesc de sus doi ochi, iar privirea energetică este denumită conform localnicilor, în funcție de personalitatea fiecăruia, Ochii lui Dumnezeu și/sau Ochii Diavolului.
Mașina mănâncă flămândă din meniul șoselei kilometri întregi pe ruta Byala – Plevna – Lukovyt. De la Lukovyt urmăm indicatoarele spre Peştera Prohodna încă vreo 10 km, în apropierea satului Karlukovo. O săgeată arcuită construită din numeroase pietre și o căsuță aidoma, ce îmi amintesc de Fred Flinstone și Ema, sunt cele care ne semnalizează direcția înspre care ne îndreptăm. Curioasă, intru în căsuța de semnalizare. Un fel de altar turistic, prietenos, cu imagini din Peștera Prohodna și câteva cărți de rugăciune. Mă cuprinde subit o stare de liniște, contrară celei simțite lui Dimi care mă așteaptă nerăbdător în parcare. Urmăm o potecă nemarcată vecină unui lac. După cinci minute observăm intrarea în peșteră, un portal oarecum anonim, căruia nu îi anticipezi deschiderea, mai degrabă un pod natural asemănător cu Podul lui Dumnezeu de la noi. Dar odată trecut dincolo o altă lume ți se dezvăluie. Mama Geea își mărturisește misterele sub ochii noștri și ai divinității. După ce înaintăm câțiva metri înălțimea ne copleșește. Privirea mi se ridică 40 metri înspre bolta peșterii. Nu există stalactite sau stalagmite, cavitatea este una de tip tunel și are contact direct cu exteriorul. Grămezi de bolovani și stânci întâlnim la tot pasul. Străbatem cei 250 metri, cât măsoară în lungime peștera, ca într-o catedrală. Peștera s-a format prin erodarea în timp a calcarului de către apele subterane și cele de suprafață, creându-se niște săli și grote de dimensiuni impresionante. Cele două intrări sunt apropiate una de alta fiind cunoscute sub denumirile Intrarea Mică și Intrarea Mare. După o cotitură și câteva denivelări observăm două fascicule de lumină străpungând plafonul sălii din mijloc prin două scobituri de forma migdalei. Cele două găuri simetrice par doi ochi. Cerul intră în tine. Când plouă, ochii plâng! Un sentiment înălțător te copleșește, Dumnezeu vede în tine dincolo de straturile de piatră sau de zidurile pe care le ridici în jurul tău. În nopțile cu lună plină astrul ceresc devine un iris sfredelind inima peșterii. Aici s-a turnat în 1988 filmul Време Разделно (Vremea violențelor), astfel peștera devine faimoasă în toată lumea. Într-una din secvențele peliculei un preot pe nume Aligorko se roagă la Dumnezeu chiar sub privirea lui divină. De la această scenă cele două goluri circulare au primit denumirea de Ochii lui Dumnezeu. În orice unghi te-ai afla, simți cum privirea Lui te urmărește. Din punct de vedere științific ochii sunt niște marmite de eroziune, excavații rezultate din mișcarea circulară a apei, în același sens, care antrenează pietre și nisip, erodând și lustruind roca. Când peștera era inundată de apă, în anumite zone vârtejurile produse au erodat porțiunile de calcar moale, formând, în acest caz marmite ascendente deoarece sunt amplasate în tavan. Și cum numărul 2 pare să fie un simbol al acestei peșteri, nu departe de ochii magnifici, există două altare, unul situat la nivelul de jos, altul pe un nivel superior la care aveau acces doar preoții de rang înalt. O icoană mică pe un perete șlefuit, simbol al credinței, este o pată de culoare în acest univers mitico-subteran. Puțin mai departe o formațiune imensă se ridică din podeaua peșterii Sfinxul, protector teluric. Mulțimea pestriță de turiști, de toate vârstele se animă în jurul lui.
Ne îndreptăm spre ieșire printr-un portal mai mare decât cel de la intrare. De aici o potecă binevoitoare ne invită la pas. O urmăm și descoperim pe dreapta versantului alte deschizături impresionante cu forme de iriși, sculptate în rocă de apa de suprafață. Drumeagul marcat cu indicatoare dă în vileag alte cavități, ferestre interioare ale Traciei de demult, când Zamolxis umbla liber în Spațiul Schengen. O potecă plină de vegetație pare că duce către Biserica de stâncă Sf. Maria, însă nimeni nu se aventurează mai departe. Biserica, locuită de călugări isihaști, a supraviețuit în timpul dominației turcești, dar în secolul al XIX-lea a fost abandonată și apoi a căzut în paragină.
De la „Ochii lui Dumnezeu” pornim către Peștera Saeva Dupka. Urmăm cei 20 km spre localitatea Brestnitsa, iar de aici vreo 6 km până la peșteră. Se intră cu ghid, deci așteptăm să formăm un grup. Coborâm pe niște trepte din beton. Peștera Saeva Dupka nu impresionează prin dimensiunile sale, dar este una dintre perlele subterane ale Bulgariei și o bijuterie muzicală. Peștera s-a format acum trei milioane ani. Denumirea ei provine de la doi frați gemeni, Suyu și Seyu, ascunși aici în timpul stăpânirii otomane. Din oasele de animale, fragmentele de ceramic și monedele Imperiului Roman, putem aprecia că istoria locului se extinde mult mai departe în trecut. Stalactitele și stalagmitele țesute în ere cronologice calcaroase ne dezvăluie romantismul tărâmului de jos, lumea lui Hades. Varietatea mare a culorilor naturale și formele diverse ale formațiunilor creează un peisaj de basm. Corali subterani colorați în jad, maro, alb, roz și roșu se desfășoară într-un spectacol împietrit. Natura a realizat cu migală reproduceri ale Maicii Domnului și Pruncului, poetului revoluționar Hristo Botev–exilat la București, o copie a Turnului din Pissa, Kuma Lisa – o vulpe șmecheră, personaj bulgar, dar și a Albei ca Zăpada. În funcție de unghiul de iluminare și mai ales, de imaginația fiecăruia formele capricioase se imprimă în amintiri viitoare. Primul hol numit Купена (Kupena) ne prezintă o formațiune de 3,5 m înălțime ca un car cu fân și două stalactite înfipte în tavan. Următoarea sală Срутището-Colapsul s-a format în urma unui cutremur puternic în care o mare parte a tavanului s-a prăbușit. Harmana este o sală unică, este Sala Concertelor. Draperiile și țurțurii de calcar, precum și orga imensă pietrificată produc diferite tonuri muzicale asemănătoare harfei. Un decor izbitor este Cascada de Piatră. O formațiune de calcar înaltă de 5 metri și cu o circumferință de 60 metri, o imensă crinolină de concrețiuni dantelate domină încăperea. Aici este singurul loc din Bulgaria unde se pot vedea helictitele-spirale tubular carbonatice. Datorită curenților de aer, picăturile care curg din tavan sunt deviate către fragilele bucăți de rocă, sfidând gravitația și producând diferite sunete care ne mângâie auzul. Sala este folosită pentru recitaluri și concerte. Urmează Белият замък – Castelul Alb, denumit astfel după o uriașă stalactită asemănătoare unui imens palat argintiu. În ultima sală a peșterii avem parte de un spectacol fascinant al Cosmosului, unde o stalagmită imensă sub formă de rachetă pare să vrea să își ia zborul.
Locuitorii de reședință ai peșterii sunt liliecii. Temperatura constantă de 7-11 °C constituie mediul favorabil pentru câteva specii de lilieci: liliacul mic cu potcoavă, liliacul mare, liliacul tricolor, liliacul de apă, liliacul lui Naterrer și cel cu urechile ascuțite. Fiind amenințați cu dispariția în mai toată Europa, pentru lilieci peșterile din Bulgaria sunt un adevărate enclave de conservare și protejare. De fapt speciile de lilieci sunt protejate prin legea bulgară a biodiversității. Poate învățăm și noi, românii și bulgarii, de la lilieci să folosim ecolocația, să evităm obstacolele și să găsim calea de aderare terestră pentru spațiul Schengen.
Călătorii bune și vremuri faine!


Lansare de carte: Klumea

Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, Râmnicu Sărat, gazda lansării de carte a volumului de poezie Klumea de Manuela Camelia Sava, 30 Mai 2024.
Au prezentat cartea Mioara Bahna, critic literar, scriitorul Călin Sorin a comentat aspecte din volum, a citit poezii, și a redat cronica de întâmpinare a scriitoarei Valeria Manta Tăicuțu.
Au avut intervenții legate de poezia din volum domnul Sorin Valentin Cîrjan, Primarul Municipiului Râmnicu Sărat, Părintele Protoiereu Cristian Asănache, doamna judecător Mioara Donea, Președinte Asociația Culturală „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat.
În sală s-au aflat printre invitați Doamna Inspector General Adjunct Daniela Lăptoiu, Domnul Consilier Județean Sorin Stan, consilieri locali la Consiliul Local Municipal, profesori și elevi de la gimnaziu și liceu, scriitori, oameni de cultură, prieteni ai autoarei Nina Beldie, poetă, publicistă, Mirele Grigore, epigramistă, poetă, reprezentanții Muzeului Municipal „Octavian Moșescu”, reprezentanții Bibliotecii Municipale „Corneliu Coposu”, Viorel Dodan, publicist, poet, familia poetei.


M.C. Sava, M. Bahna, Sorin Călin

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share