CulturăLiteradura

Literadura nr. 32 (5)

Costel STANCU

Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare, judeţul Mehedinţi.
Locuieşte în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Membru al Cenaclului Literar Semenicul din Reşiţa; Membru D9; Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara.

A publicat volumele de poezie:
– Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timişoara, 1995. Dominic sau despre imitaţia umbrei, Editura Hestia, Timişoara, 1995. Măştile solitudinii, Editura Marineasa, Timişoara, 1997. Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timişoara, 1998. Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reşiţa, 2000. Arta imaginaţiei, antologie, Editura Vinea, Bucureşti, 2001. Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timişoara, 2002. Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timişoara, 2003. Ieşirea din peşteră, Editura Marineasa, Timişoara, 2005. Înghiţitorul de creioane, Editura Tim, Reşiţa, 2009; Evoluţi@ umană, epigrame, Editura Tim, Reşiţa, 2009; Risipitorul de hîrtie, Editura Tim, Reşiţa, 2015. Ochiul din palmă, antologie, Editura Mirador, Arad, 2017. Hoțul de ferestre, Editura Mirador, Arad, 2019. La therapie de la chute dans le vide, (traduit par Amalia Achard), Editions Stellamaris, Brest, France, 2019. Noaptea creioanelor lungi, Editura CDPL, București, 2022. Sanatoriu de boli necunoscute, antologie, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2023. Testament pe un geam aburit / Testament on a Fogged Glass (traducere de Radu A. Cernătescu), Editura Junimea, Iași, 2023; Zarurile au fugit de acasă / Los dados huyeron da casa (traducere de Adina Alexandrescu), Editura Hoffman, Caracal, 202.

* * *
Te ia de mînă și te duce pe malul mării.
Învață să vezi, în tăcere, cu inima!
Cuvintele sînt strălucitoare, dar goale.
Ca fuduliile unui sultan, dimineața.
Ascultă-ți sufletul, rămîi acolo!
Orb, surd și nebun în uitarea de sine.
Îți desenează, pe nisip, o formă oarecare.
Vei fi liber atîta vreme cît nu îți vei
conștientiza nici centrul, nici marginile.
O mie de savanți își vor smulge bărbile
chinuindu-se să te cuprindă în formulele lor
reci. Viața e acum și aici: în femeia ce
și-a pierdut mințile așteptînd o corabie
să-i aducă acasă fiul pe care nu l-a născut
niciodată. În pescarul ce pîndește, cu pușca
la ochi, peștele zburător. În copilul ce
plînge fără să știe că înghite aerul îmbîcsit
al zilei și ni-l înapoiază purificat.
Ei sînt fericiți. Văd, în tăcere, cu inima.

***
Sînteți nebuni? Ce război să port
cînd calul meu e moale ca noroiul,
iar mintea lîngă cușca trupului stă legată?
Despre ce victorii vorbiți, nu vedeți că
flamurile au ajuns zdrențe, tobele surde?
Dușmanul a îmbătrînit și el. Putem fi, cel mult,
doi caraghioși la bîlciul istoriei, să ne cîștige copiii
drept premii la standul de tras cu puștile cu ventuze.
Viața e plină de povești cu învingători
și învinși, cu regi nebuni ce și-au închipuit
că pot dirija marea orchestră a deșertăciunii.
Bieții de ei, au pierit la primul sunet,
nici nu au apucat să clatine aerul cu bagheta!
Așa că lăsați-mă în liniștea mea seniorială. E tîrziu.
Două lucruri mai aștept: moartea și pe barbari.

* * *
M-am săturat să tot aud clopoțelul de la ușa dintre lumi.
Faceți ceva cu aceste suflete rătăcite. Umblu pe străzi,
mai neliniștit decît un internat de fete la
ora ghicitului în cafea. Încotro? mă întreabă
ochii tăi – doi vînători care își spun unul celuilalt
povești neadevărate. Nu știu ce să le răspund,
eu nu am văzut niciodată o pasăre oprindu-se din zbor
și pășind maiestuos peste tăișul cuțitului.
E seară. Hoții de cai se roagă să nu răsară luna.
Fiecare, de sine însuși, se spală pe mîini.
Mai vorbiți și voi cu cîinele orbului,
o să înnebunească de atîta singurătate

* * *
Eliberează-te de tot ce știi. Memoria e un submarin
din carton, nu o floare de nufăr. Încă nu părăsiseși pîntecul
mamei și veneau la tine să te întrebe despre viețile lor.
Nu coborî podul peste șanțul de apărare. Vor înota pînă
în mijlocul apei, apoi se vor întoarce speriați. Fiecare va
povesti altceva. Prefă-te că îi asculți, îi va liniști. Spune-le
că doar ceea ce nu știu le poate fi de folos. Sînt păsări
care dorm în zbor, amintirile împiedicîndu-le să coboare
pe pămînt. Te vor crede nebun, nu-ți fie teamă. Se apropie
vremea cînd cel ce uită o să fie mai căutat decît cel ce
își aduce aminte. Cui folosesc firimiturile aruncate
într-o curte păzită de cîinii slobozi ai minții? Trăiește și uită!
Abia atunci te vei putea despărți de tine, Celălalt, ca de
un străin căruia i-ai cărat, o parte a drumului, crucea

* * *

Eliberează-te de tot ce știi. Memoria e un submarin
din carton, nu o floare de nufăr. Încă nu părăsiseși pîntecul
mamei și veneau la tine să te întrebe despre viețile lor.
Nu coborî podul peste șanțul de apărare. Vor înota pînă
în mijlocul apei, apoi se vor întoarce speriați. Fiecare va
povesti altceva. Prefă-te că îi asculți, îi va liniști. Spune-le
că doar ceea ce nu știu le poate fi de folos. Sînt păsări
care dorm în zbor, amintirile împiedicîndu-le să coboare
pe pămînt. Te vor crede nebun, nu-ți fie teamă. Se apropie
vremea cînd cel ce uită o să fie mai căutat decît cel ce
își aduce aminte. Cui folosesc firimiturile aruncate
într-o curte păzită de cîinii slobozi ai minții? Trăiește și uită!
Abia atunci te vei putea despărți de tine, Celălalt, ca de
un străin căruia i-ai cărat, o parte a drumului, crucea.


Gina ZAHARIA

pretutindeni și nicăieri

când merg seara prin sat văd lumini noi la case vechi
și îngeri văd roind prin poduri
sparg acoperișurile și se furișează în brațe de lună
de multe ori i-am văzut dar
niciodată n-am privit pe fereastră
oricum n-aș fi înțeles nimic mai mult decât imaginea asta din capul meu
apoi știu că noaptea e stăpână de-a dreptul
peste fiecare ungher
așa că zic o rugă pentru cei tăcuți
și cutreier pe ulițe
aud tropotul cailor vieții
și fecioare chicotind lângă cumpăna fântânilor
fac semnul crucii
și iar merg

dar cine nu știe să adune în pumn toate aceste fotografii
e orb și străin și altă dată nu va mai avea prilejul să culeagă strugurii
din viile mereu înflorite
nici să șteargă frunțile necunoscuților de eclipse
pribeag va rămâne
și departe de flăcările care ard mocnit
în rădăcinile timpului
și frate se va face cu vântul cu praful cu frunzele de pe jos
ori cu arșița nătângă
va măsura ulițele de la un capăt la altul fără rost
va intra în vorbă cu greierii
dar nimic din toate aceste nu vor mai fi veritabile
atunci va aduna cioburile vremii și le va așeza în mijlocul drumului
să calce pe ele alții
ca el
ca mine
și va vedea cerul ca o oaste de îngeri

apoi am strâns vreascuri așa îmi amintesc
erau uscate de timp și crude erau ca un sâmbure care așteaptă vara
la umbra nucului din livada cu licurici
de mult doream să-ți povestesc cititorule
cum mă joc cu stelele
după ce le culeg fac bulgări și mă prefac în vrabie
atunci le ating cât număr
un veac de gânduri
ce să zic mă crezi ori nu când dă înserarea eu mă plimb prin satul meu
nu e obicei ci dor de întuneric amestecat cu tăceri
și sărbătoare se face cât ai clipi
ba nu
cât să-mi treacă puțin

uneori uit să mă întorc și dorm într-un tei la marginea drumului
atunci vin toboșarii și se asigură că
veghea mea e urcușul pe panta dorului ori chibritul ascuns între frunze
de arțar
când eram copil și voiam să păstrez lumina
ce bine ce bine îmi strigă mintea de acum
zorii mă știu pe numele mic
goana clipelor îi dă mai încolo mă duc după ei
îi strâng la piept
știu că-mi sunt dragi când mă întreabă de ce
îi mângâi
așa aflu și eu al cui este surâsul de pe turla bisericii
când milioane de flori pornesc în alai
pe dealurile dintre ieri și mâine

dacă se vor prinde izvoarele într-un dans
așa cum fac noapte de noapte
și plimbările acestora vor fi spectacole pe oglinzile cerului
voi presăra stări prețioase pe toate potecile
voi deschide lacăte și îți voi întinde mâna
să vii și tu

atunci pelerin de zile bune
vei urca treapta de unde se înalță pretutindeni
și nicăieri
ferestrele lumii
vei învăța cum păianjenii amestecă fire de timp cu încredere cu nepăsare cu bucurie și cu nimic altceva
vei fi oaspete drag vei sorbi picături de vin înmuiate în rouă
și nimeni nu-ți va șterge popasul de pe drumul
ascuns
de mult
între pleoapele zilei

mereu trebuie să stai în așteptare
om bun
tăcerile tale sunt perle din ochii vulturilor și firimituri de gânduri sunt
și câte și mai câte
aud asta de fiecare dată doar vocea e alta
ori așa mi se pare
așa că iau noaptea de mână și cutreier prin curțile amintirilor
cu simplitate amăgitoare

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share