Căruța cu virgule – La spovedanie
– Săr`na, părinte!
– Doamne-ajută, Mărie!
– Doamne-ajută și mie, părinte!
– La toată lumea, Mărie! La toată lumea… Căci binecuvântat este numele Domnului, acum și pururea și-n vecii vecilor, amin!
– Amin, părinte!
– Mărie, ai venit la sfânta spovedanie! Nu vii prea des!…
– Eeee, părinte… și matale acuma! Parcă nu știi! Viu și io când poci! Că n-am timp de-atâtea păcate câte le fac! Doamne, iartă-mă!
– Mărie, omul e supus greșelii! Așa ne-nvață Sfânta Evanghelie… Ia spune, postești?
– Mmmm… de ce să minț, că sunt la sfânta spovedanie… mai postez, părinte! Da` nu mereu, zău! Numa` când mă nervează câte-o matracucă… Da` am dat și laic, de ce să nu spui!
– Mărie! Mărie! Te-am întrebat dacă postești! Dacă ții postul Paștelui, al Crăciunului… astea!
– Aaaa, da! Le țiu și p-astea, părinte! Da` nu chear pă toate! Că nu-i păcat ce bagi în gură, e păcat ce scoți pă gură…
– Da, așa e! Da` ia zi, ai păcătuit cu gura?
– Aoleu, părinte! Da` ce-ntrebare-i asta? Doamne ferește! Ei, ca toată lumea! Da` numa cu bărbatu-mio, să știi! Că io-s femie serioasă, nu ca alea pă care le știu da` nu le spui, ca aia a lu` Toroipan, a lu` Chioranu…. și altili și altili pă care chear nu vreau să ți le mai spui, că fac păcate-n sfânta biserică, de se dă ele mironosițe, da` strică casele la oamini…
-Doamne, iart-o, că nu știe ce spune! Mărie, te-am întrebat dacă ai blestemat, dacă ai afurisit… ai înjurat… ai spus vorbe rele…
– Da` cum, părinte! Pi, cum să nu blestemi când le vezi pă unele cum se sulemenește de zici că-s sorcove și până mai ieri-alaltăieri nici nu știa să meargă pă drum de proaste ce era și dupe ce s-a dus oleacă cu rata la oraș, a venit cu capu` plin de fumuri, de nu le mai ajunge niminea la nas nici cu prăjina… Hir-ar ele ale… laicului să hie! Nu le-ar mai da niminea laic la pozele alea și nu le-ar mai muri mulți înainte, doamne iartă-mă și sfinția ta, părinte!…
– Liniștește-te, Mărie! Dumnezeu e bun și iertător și ne iubește pe toți la fel!… Ai dușmănit? Ai făcut fapte rele, cu gândul cu cuvântul sau cu fapta?
– Aaaa, nu, părinte! De dușmănit nu mă mai dușmănesc cu niminea de când a murit aia a lu` Pîrlog cu care mă dușmăneam când făceam seara câte-un laiv pă fesbuc, după ce adormea al meu… Nu prea aveam semnal câte aș hi vrut io să-i zic și nici strimingu` nu era prea bun atuncea… Da, ne descurcam cu ce-aveam și ne-njuram cu delay-uri, și tot ne-nțelegeam! Că așa zice: ,,Fă Rai din ce ai!” Raiu` mamii ei de cotoroanță! Ghine că s-a dus! Că mă dușmănesc cu ea de când era domnișoară, că ea `cea că e mai cătată de flăcăi ca mine, care, orișicât, venea o droaie la poarta mea, de mă-njura tăticu`, Dumnezeu să-l ierte, de zicea: ,,Măriuță, Măriuță! Dumnezeii mă-tii! Ce dracu` le faci, fă, tu la flăcăii ăia de stă ciurdă la poarta mea?” Și io ziceam: ,,Eei, mă, tăticule, ce le fac io, nu le face aia a lu` Pîrlog!”… Da` de când a murit aia, n-am mai găsit cu cine să mă dușmănesc și io ca omu`… Fapte rele n-am făcut! Am ajutat pă toată lumea, doar știi și matale că te-am ajutat odată când era coana prioteasă plecată la Capitală!…
– Ei, lasă, lasă… Treci peste asta!…
– Eeeii, da` di ce să trec, părinte? Că io zic c-a fost o faptă bună ce-am făcut noi atuncea, de n-am spus la niminea, că așa ne-nveți din altar: să nu ne lăudăm cu faptele noastre bune, căci Dumnezeu are grijă să ne răsplătească!… Și lasă, că nu știe nici vântu` nici pământu`!… Și mi-a plăcut să fac fapte de-astea bune și am mai făcut și cu alții din sat, care mi-a zis să-mi dea Dumnezeu sănătate, că mare pomană am făcut! Că, de pomană am făcut! Nu mă-mbogățesc io acuma, da` măcar sunt mulțumită în sufletu` mieu c-am ajutat pă ăia în nevoie! ,,Fericiți e cei săraci cu duhu`, căci a lor va hi împărăția cerurilor” Parcă așa zice la sfânta Sctriptură…
– Da, da, da… Bine, Mărie! Te dezleg de toate păcatele făcute, da` ai grijă să nu mai faci altele! Înfrânează-ți trupul și gura, că, altfel, nu vei fi plăcută lui Dumnezeu și El te va pedepsi cu focul Iadului! Uite, îți dau canon să spui ,,Crezul” de trei ori pe zi, dimineață, prânz și seara și să faci câte cincizeci de mătănii!
– Da, părinte, săr`na! Și mâine? Cum rămâne?
– Ce mâine? Ce să rămâie?
– Pi… ce-am vorghit! Când să viu să mai facem o faptă de-aia bună amândoi?
