Fărădelegea lui Călin – Capul civil
Am schimbat paradigma. Prima rămâne, obțin viză de prefacere a doua și a treia.
Abia așteptam: „… în limita sumei garantate.”. Așa trebuia începută aplicarea executării. De fiecare dată. Să înțeleg conexarea ipotecii cu creanța că s-a pus gaj pe un drept. Deci, prin executarea silită creditorul poate primi dreptul de a folosi creanța, de a o vinde…. Celelalte vin de la sine, creanța este dreptul de a cere ca un debitor să facă, să nu facă… ceva. Însușirea sumelor prin vânzare limitându-se, cum am citat, la suma datorată. Și o specificație de conformare la dispozițiile referitoare la cesiune. (Art. 2465)
Ipoteca perfectată conferă creditorului posibilitatea de a compensa soldul rămas nerambursat cu creanța ipotecară. Să se încadreze la Art. 2410, lit. a). Creditor ipotecar și instituție de credit. De ce-or fi două entități diferite…? În sine, Al. 2 face trimiteri la același articol, dar litere următoare, facilitând creditorului de a cere instituției eliberarea soldului contului de debitor în favoarea lui. (Art. 2466)
Un 2467 cu generalizarea acțiunii creditorului (conduită după titlu): într-o „… manieră comercială rezonabilă.”. Parcă așa ceva se poate cuantifica.
Încă nu văd rostul fărâmițării informațiilor care țin de aceleași caracteristici. Și să nu faci vorbire întâi despre cine este responsabil cu administrarea ipotecii și apoi ce va administra. De fapt se spune că ar putea în Art. 2468 și în următorul, Art. 2469, se reia și se adaugă o persoană desemnată de creditor sau de instanță. Conținutul primului articol vizează întreprinderile ipotecate și preluabile de către creditor, cu notificările aferente și înscrierea la arhivă. O serie de alte dispoziții sunt valabile și la administrare. Încă am considerații potrivnice privitoare la pletora de situații adoptate de Codul Civil.
Îmi dădeam cu părerea nu degeaba acum vreun an și mai înainte și rămân ferm pe poziții. Strângeți, stimabililor, categoriile, nu situațiile. Dictați câte o regulă pentru toți cumpărătorii, moștenitorii, vânzătorii, creditorii, tutorii…. Și pentru administratorii Art. 2470, ai bunului ipotecat. Nu-i mai plimba pe la Art. 800-801 pentru „… administrarea deplină…”.
Sărim și de la unele la altele. Preluarea administrării nu afectează locatarul și drepturile lui. Evident nu. Creditorul nu este încă proprietar și actele încheiate anterior nu se desfac la comandă, nu fără compensarea desființării drepturilor. Ultimele considerații sunt personale, nu se regăsesc în Art. 2471.
O altă portiță de scăpare pentru debitor: un alt mod de a plăti și a acoperi creanța cu despăgubiri și cheltuieli de executare. Nestipulat. Administrarea nu încetează totuși dacă persoana cu datorii își declară falimentul. (Art. 2472)
”… să dea socoteală…” este o altă formulă de spus nimic concret, o altă metodă de a eluda limba juridică până a o lăsa la voia interpreților, un alt mod de a duce responsabilitatea în derizoriu. La finalul administrării se înapoiază bunurile executatului. Sunt mirat să văd că nu se face o legătură directă între încheierea administrării și motivul ei. Nu se poate determina precis. „… nu a optat pentru altă metoda de executare…” nu ține loc de achitarea creanței. S-a mai ivit o problemă. Nu se precizează dacă bunurile administrate sunt doar cele ipotecare. În schimb, se revine practic la conținutul Art. 2473, stă scris cu subiect și predicat că s-a acoperit creanța, nu și în Al. 1, precedent, și se adaugă existența și obligația de restituire din partea creditorului administrator a surplusului de bunuri obținute alături de cele ipotecare. Deși nu s-a precizat nicăieri până acum.